Despăgubire. Sentința nr. 3100/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3100/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 33997/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3100
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.10.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
GREFIER: R. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul C. G., prin avocat Edward C., cu împuternicire avocațială la fila 4 din dosarul Tribunalului București – Secția Civilă, lipsă fiind pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedând la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (4) din Vechiul Cod de Procedură civilă, aplicabil cauzei, înțelege să invoce, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și acordă cuvântul reclamantului pe acest aspect, solicitând, totodată, acestuia să precizeze, dacă din punctul său de vedere, așa cum a precizat acțiunea, aceasta este o cauză civilă sau o cauză de contencios administrativ.
Reclamantul C. G., prin avocat, arată că, în opinia sa, prezenta cauză este o cauză civilă, iar competent în soluționarea cauzei este Tribunalul București – Secția Civilă, motiv pentru care consideră că s-a invit un conflict de competență și dosarul trebuie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență materială, invocată din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._, la data de 28.08.2012, reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 253.916,97 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului în cuantum de 253.916,97 lei conferită de Titlul de despăgubire nr. 1086 /12.07.2007 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Guvernului României, și Titlul de conversie –decizia nr. 44 /09.10.2007 emis de Autoritatea națională pentru restituirea Proprietăților, sub condiția ca reclamantul să restituie pârâtei cantitatea de 253.917 acțiuni deținute la emitentul Fondul Proprietatea.
La termenul de judecată din data de 22.05.2013, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, Secția Civilă.
Prin sentința civilă nr. 1055 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosar nr._ , a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București –Secția Civilă, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamantul C. G., în favoarea Curții de Apel București - Secția C. Administrativ și Fiscal.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Prezentul demers judiciar este motivat prin faptul că reclamantul se consideră prejudiciat de procedura ulterioară emiterii, în baza legii nr. 10/2001, a Dispoziției nr. 4969/ 27.12.2005 de către Municipiul București, prin Primarul General, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul București, . nr.17 sector 3.
Astfel, prin emiterea Dispoziției susmenționate, a fost finalizată procedura de soluționare a notificării, fiind posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de legea nr. 247/2005 și care are natură administrativă, iar toate nemulțumirile persoanei îndreptățite în ceea ce privește actele specifice acestei faze sunt soluționate în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Practica instanței supreme este în mod constant în acest sens ( ex. Decizia civilă nr. 153/ 13 ianuarie 2012 a Î.C.C.J - Secția I civilă).
Astfel, prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul solicită despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acte emise de autorități publice centrale, respectiv CCSD și ANRP, iar potrivit art.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru repararea pagubei, reclamantul trebuie să se adreseze instanței de contencios administrativ.
Soluția susmenționată este susținută de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căruia deciziile adoptate de CCSD pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ, în contradictoriu cu statul .
Textul de lege susmenționat nu a fost abrogat de Legea nr.165/2013, care a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013, iar potrivit art.18 alin.3 din această lege, atribuțiile CCSD au fost preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei primului Ministru. Potrivit art. 17 din legea nr. 165/2013, această Comisie care a preluat atribuțiile CCSD finalizează procesul pentru acordarea măsurilor reparatori, în natură sau, după caz, prin echivalent, în cazul imobilelor preluate abuziv.
Subordonarea și atribuțiile prevăzute de Legea nr. 165/2013 pentru Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prevederea expresă că aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, coroborate cu faptul că Legea nr. 165/2013 nu a abrogat art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, duc la concluzia că rămâne de actualitate practica instanței supreme, în sensul că toate nemulțumirile persoanei îndreptățite în ceea ce privește actele specifice fazei ulterioare emiterii dispoziției ce conține propunerea de acordare a măsurilor reparatorii sunt soluționate în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Având în vedere cele de mai sus și în considerarea faptului că revin unor autorități publice centrale atribuțiile specifice fazei ulterioare emiterii dispoziției ce conține propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, în temeiul art. 158 și art. 159 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ. coroborat cu art. 3 pct. 1 C.pr.civ., tribunalul
Pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 16.09.2013 sub nr. _ .
În ședința publică din data de 16.10.2013, Curtea a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a instanței.
Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._, la data de 28.08.2012, reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 253.916,97 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului în cuantum de 253.916,97 lei conferită de Titlul de despăgubire nr. 1086 /12.07.2007 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Guvernului României, și Titlul de conversie –decizia nr. 44 /09.10.2007 emis de Autoritatea națională pentru restituirea Proprietăților, sub condiția ca reclamantul să restituie pârâtei cantitatea de 253.917 acțiuni deținute la emitentul Fondul Proprietatea.
În drept, reclamantul a invocat prev. art. 1 și urm.- din Legea nr. 10/ 2001, art. 3 și urm. din Legea nr. 247/ 2005.
Curtea reține că, potrivit prev. art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.”
Astfel, reclamantul este cel care stabilește obiectul cererii, prin obiect înțelegându-se atât obiectul material, cât și cel juridic, prin indicarea temeiului de drept al acesteia, temei în funcție de care se stabilește și instanța competentă.
Judecătorul nu poate schimba acest obiect; singurul text de lege care permite acestuia să recalifice o cerere greșit redactată este art. 84 din Codul de procedură civilă, car stabilește că „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită”. Dar, acest temei îndreptățește judecătorul să rectifice numele greșit al cererii (apel în loc de recurs, de exemplu), dar nu să schimbe temeiul juridic al acesteia.
Or, reclamantul a indicat prin cererea de chemare în judecată ca temei juridic al cererii sale prev. Legii nr. 10/ 2001; prin concluziile orale, cu ocazia invocării de către tribunal a excepției de necompetență, a insistat asupra aspectului că a înțeles să formuleze o acțiune civilă; același aspect a fost invocat și în fața acestei instanțe.
Or, câtă vreme voința reclamantului a fost aceea de a formula o acțiune cu caracter civil, înregistrând acțiunea pe rolul secției civile a tribunalului, Curtea reține că nu poate fi modificată această exprimare a voinței sale prin aplicarea forțată a art. 84 din Codul de procedură civilă.
Considerând că instanța competentă pentru soluționarea prezentei cereri este Tribunalul București – Secția Civilă, Curtea, în temeiul art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va admite excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și va declina competența, în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
În raport de prev. art. 21 din Codul de procedură civilă, va constata ivit conflictul negativ de competență și va suspenda judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență.
În conformitate cu prev. art. 22 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va înainta dosarul ÎCCJ pentru soluționarea conflictului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția de necompetență materială, invocată din oficiu.
În baza art. 158 alin. (3) din Codul de Procedură civilă, declină competența de soluționare a prezentei cauze formulată de reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Suspendă judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență.
Înaintează dosarul ÎCCJ pentru soluționarea conflictului de competență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. V. R. B.
Red./Tehnored. A.V./2 ex./ data red. 29.10.2013
| ← Despăgubire. Decizia nr. 261/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 790/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
