Obligaţia de a face. Decizia nr. 790/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 790/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 28028/3/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 790
Ședința publică din 21.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant Ț. L. împotriva sentinței civile nr. 824/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – B. DE POLIȚIE RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus prin serviciul registratură întâmpinare, în 2 exemplare, după care:
Curtea comunică recurentului, prezent personal, un exemplar al întâmpinării și, nefiind alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul solicită admiterea recursului pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs. Arată că nici una din cele două hotărâri pronunțate de același judecător la instanța de fond, nu conțin o judecată echitabilă și corectă. Recurentul arată cu privire la situația de fapt că a fost vorba de un exces al polițistului din teren, că avea în fața sa trei autovehicule parcate neregulamentar, că el a parcat înaintea indicatorului de drum îngust iar zona de preselecție marcată pe asfalt depășea stâlpul cu 2 - 3m lucru interzis de disp.art. 31-32 din Regulament, conform cărora toate indicatoarele trebuie să constituie un sistem unitar. Această situație a fost rezolvată ștergându-se distanța respectivă de 2-3 m în ultimii 2 ani. Solicită admiterea recursului pentru toate motivele arătate și precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 824/29.02.2012 Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul Ț. L. în contradictoriu cu pârâta D. – B. de Poliție Rutieră că neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul Tigan L. a fost sancționat contravențional cu amenda de 240 lei, în baza prevederilor art.143 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, regulament aprobat prin HG nr.1391/2006 și ale art.100 alin.2 și 108 lit.b din OUG nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, pentru că, la data de 30.07.2009, în intervalul 813 - 813, a staționat voluntar autoturismul_ în zona Căii Giulești, în zona de preselecție.
S-a reținut că D. - B. de Politie Rutieră a întocmit procesul verbal . nr._ din 31.07.2009 și, totodată, în baza dispozițiilor art.97 din OUG nr.195/2002, s-a luat măsura tehnico-administrativă privitoare la ridicarea vehiculului reclamantului, fiind emisă nota de constatare nr.13/19 din 30.07.2009, prin care agentul de poliție rutieră a dispus, în baza prevederilor art.64 din OUG nr.195/2002, ridicarea și depozitarea în loc special amenajat, a mașinii reclamantului.
S-a mai reținut că operațiunile de ridicare, transport și depozitare au fost efectuate de către pârâta . evaluate la un tarif de 500 lei, sumă pe care reclamantul a achitat-o pentru a-și recupera mașina din locul de depozitare.
Împotriva actului administrativ, respectiv nota de constatare nr.13/19 din 30.07.2009, prin care agentul de poliție rutieră a dispus, în baza prevederilor art.64 din OUG nr.195/2002, ridicarea și depozitarea în loc special amenajat, a mașinii reclamantului, s-a constatat că acesta din urmă a formulat acțiune în justiție, pe care tribunalul a apreciat-o că nefiind întemeiată.
Tribunalul a reținut, în ceea ce privește răspunderea contravențională a reclamantului, că aceasta subzistă, în condițiile în care contestația împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost respinsă că neîntemeiată, definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr.9500/15.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 București și Decizia civilă nr.1736/30.04.2010 a Tribunalului București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, cu mențiunea că reclamantul din prezenta cauză nu probat contrariul situației de fapt reținută în procesul verbal contestat, iar, pe de altă parte, intimata a și probat veridicitatea celor reținute în actul de sancționare, depunând fotografiile privitoare la săvârșirea faptei de către reclamantul din prezenta cauză.
S-a apreciat că măsura complementară a ridicării autovehiculului s-a dispus de către agentul constatator al săvârșirii presupusei contravenții în baza prevederilor art.64 din OUG nr.195/2002, în forma în vigoare la momentul emiterii notei de constatare din 30.07.2009, prevederi legale care menționau că: „Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia.(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament”.
S-a reținut că este o condiție sine qua non a ridicării automobilelor, staționarea neregulamentară, iar staționarea autovehiculului_ a fost neregulamentară, realizată cu încălcarea legii (în sens larg) aplicabile în domeniul circulației pe drumurile rutiere, aspect stabilit definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr.9500/ 15.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 București și Decizia civilă nr.1736/ 30.04.2010 a Tribunalului București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal.
Tribunalul a apreciat că aplicarea unei asemenea măsuri are un scop foarte bine determinat, precizat de art.96 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care arată că: (1) Sancțiunile contravenționale complementare au că scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
Tribunalul a reținut că rezultă, din modul de reglementare al OUG nr.195/2002, că această măsură se dispune (la acel moment se dispunea exclusiv de către agentul rutier, ceea ce s-a și realizat în situația de față) de către agentul constatator care și aplică sancțiunea principală, având că scop „înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
A apreciat că verificarea îndeplinirii acestei condiții se face și în raport de toate celelalte condiții pe care instanța le analizează privind eventuala încălcare a dreptului de proprietate, în fapt a unui dezmembrământ al său, dreptul de folosință, verificare ce nu se poate face „in abstracto”, ci observând dacă ingerința statului corespunde limitelor prevăzute de Convenție Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, și anume dacă:1) ingerința este prevăzută de lege; 2)dacă există un scop legitim; 3)dacă există un raport rezonabil de proporționalitate.
În ceea ce privește prima condiție și anume că ingerința să fie prevăzută de lege, instanța a reținut că aceasta este îndeplinită, pentru că măsura de ridicare a autovehiculului staționat neregulamentar pe drumurile publice a fost dispusă în baza prevederilor OUG nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ordonanță aprobată prin Lg nr.6/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 30 din_ .
Cea de a doua condiție și anume cea referitoare la existența unui scop legitim a fost apreciată că este la rândul ei îndeplinită, pentru că, așa cum se și menționează în sediul materiei pentru aplicarea acestei sancțiuni, respectiv art.96 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, (1) Sancțiunile contravenționale complementare au că scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, ceea ce înseamnă aplicarea unor politici publice care au că scop asigurarea climatului de siguranță absolut necesar circulației pe drumurile publice, adică zonei în care accesul publicului, în sensul participanților la trafic, pietoni și conducători auto trebuie asigurat exact de către organul de stat în numele căruia acționează agentul constatator care a aplicat sancțiunea complementară.
În ceea ce privește cea de a treia condiție referitoare la existența unui raport rezonabil de proporționalitate, tribunalul a reținut că este îndeplinită pentru faptul că există legătură între măsura de ridicare a autovehiculului staționat neregulamentar pe drumurile publice ce și scopul legitim urmărit și declarat, respectiv menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice, climat prezumat a fi încălcat de către reclamant, conform procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, act administrativ ce instituie o prezumție de legalitate - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, ce este asociată cu prezumția de autenticitate - actul emana în mod real de la cine se spune că emană și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Tribunalul a considerat că toate aceste aspecte demonstrează că substanța dreptului nu a fost atinsă, astfel că nici dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și nici cele din art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu sunt încălcate, sens în care se constată că măsura ridicării autovehiculului, dispusă prin nota de constatare nr.13/19 din 30.07.2009 a fost aplicată legal și, în consecință, urmează a fi respinsă acțiunea reclamantului, că neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o că nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a arătat că abordarea problemelor s-a făcut cu superficialitate, iar soluția consemnată în sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Recurentul a susținut că ambiguitățile și chiar neadevărurile subzista din chiar debutul sentinței.
Astfel, recurentul susține că primele 2 paragrafe conțin neadevăruri și practic, o contradicție evidentă; în primul paragraf se afirma că a solicitat "probe în dovedirea faptului că autoturismul nu a fost parcat în dreptul imobilului 107, ci în dreptul imobilului 109", pentru că în finalul paragrafului următor să se consemneze explicit: "arata că nu înțelege să solicite probe în susținerea acțiunii deduse judecații".
Recurentul susține că în timpul procesului a afirmat cu claritate că nu solicită probe suplimentare, că toate probele necesare, destule la număr depuse atât de mine cât și de către intimată se află la dosar și dacă ar fi fost avute în vedere cu bună credință l-ar fi ajutat în a-și dovedi nevinovăția.
Recurentul susține că singura precizare pe care a reiterat-o verbal în cadrul ședinței de judecată, dar pe care a cuprins-o și în recursul împotriva sentinței civile nr.288/26.01.2011 a fost aceea că, urmare demersurilor sale și cele prezentate în presa scrisă administratorul drumului (Calea Giulești) și Politia Rutiera au pus de acord situația de fapt cu cea de drept prin reconfigurarea / armonizarea marcajelor și indicatoarelor rutiere din zona, practic "cei 3 -4 metrii de marcaj - pentru zona de preselecție - care depășeau indicatorul de pe stâlp au fost șterși."
Or, așa cum se arata în sentința recurată, susține că instanța de fond nu a ținut cont de nici una din probele aflate la dosarul cauzei și nici de realitatea ilustrata din teren.
Bazată pe prevederile art.64 din OUG nr.195/2002, recurentul susține că motivarea sentinței civile nr.824/29.02.2012 recurată, " observă că staționarea neregulamentară este o condiție sine qua non a ridicării autovehiculelor", ignorându-se astfel prevederea legală permisivă și nu imperativă potrivit căruia "Poliția Rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă".
Susține că instanța a apreciat totodată că "staționarea neregulamentară a fost realizată cu încălcarea legii (în sens larg) aplicabile în domeniul circulației rutiere", ceea ce, în opinia sa este inadmisibilă.
Încălcarea legii trebuie probată punctual, pe articole și paragrafe și nu "in sens larg".
De asemenea, apreciază că în mod eronat se constată că ridicarea autovehicului s-a realizat în scopul "bine determinat" al "înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinării săvârșirii altor fapte interzise de lege".
Susține că o formulare "legală" mai stupidă nici nu putea fi concepută.
În mod logic, deposedarea abuzivă de autovehicul exclude sau cel puțin limitează posibilitatea oricărui conducător auto de a crea o "stare de pericol și preîntâmpina săvârșirea altor fapte interzise de lege".
Recurentul susține că în argumentarea sa instanța apreciază că a avut în vedere toate aspectele "privind eventuala încălcare a dreptului de proprietate, în fapt a unui dezmembrământ al sau dreptul de folosința" verificare ce nu a fost făcuta "in abstracto" ci "observând dacă ingerința statului corespunde limitelor prevăzute de Convenția Europeana a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, și anume: 1) ingerința este prevăzuta de lege. 2) dacă exista un scop legitim. 3) dacă exista un raport rezonabil de proporționalitate".
Recurentul critică acest aspect pentru următoarele aspecte:
1)Da, ingerința statului este prevăzută de lege ;
2)Da, existența scopului legitim este evidențiată în textul art.96 alin. și 2 din OUG nr.195/2002.
Apreciază totuși că potrivit acestui articol, autovehiculul trebuia ridicat dacă ar fi fost oprit/parcat pe carosabil, în partea circulată a acestuia, pe linia de tramvai sau pe trecerea de pietoni, în situația în care indicatoarele și marcajele rutiere ar fi constituit un tot unitar și dacă circulația ar fi fost împiedicata sau periclitată în mod real. De asemenea, crede că în situația dată atât agentul constatator cat și instanța de judecată ar fi trebuit să țină cont de prevederile art.64 din OUG nr.195/2002 potrivit cărora "Politia Rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă". În plus, susține că instanța ar fi trebuit să țină cont de toate probele aflate la dosarul cauzei: fotografii, argumentări, măsurători și de situația reală la zi.
3)Nu în ultimul rând, arată că în ceea ce privește "existența unui raport rezonabil de proporționalitate" despre care instanța susține că a ținut cont, subliniază că acesta nu a existat sub nici o formă.
Recurentul arată că aceeași ar fi fost sancțiunea complementara a ridicării autovehiculului și costurile aferente și dacă acesta ar fi fost oprit/parcat pe trecerea de pietoni, pe linia de tramvai sau pe banda de circulație, iar "actul administrativ contestat" nu a fost emis cu respectarea tuturor "condițiilor de fond și de forma prevăzute de lege", ceea ce limitează "prezumția de autenticitate", (exemplu: procesul verbal de contravenție nu este completat conform legii comunicarea deținerii autovehiculului ridicat deși poartă antetul Ministerul Administrației și Internelor nu este semnat de nici un reprezentant al instituției de orice rang). Actul nu reflectă în mod real ceea ce a stabilit unitatea emitentă, aspect ce înlătura integral "prezumția de veridicitate".
Recurentul susține că instanța de fond s-a aflat într-o confuzie totală afirmând că "substanța dreptului nu a fost atinsa" și prin urmare nu sunt "încălcate drepturile omului, "sens în care se constata că măsura ridicării autovehiculului dispusa prin nota de constatare 13/19 din 30.07.2009 a fost aplicată legal și, în consecința, urmează a fi respinsă acțiunea reclamantului, că neîntemeiată", în condițiile în care, nota de constatare 13/19 din 30.07.2009 ce poarta antetul Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Generala de Politie a Municipiului București - B. de Politie Rutieră, nu permite identificarea clară cu nume, prenume, funcție, grad (așa cum prevede legea) a agentului constatator, conține date eronate (blocul în dreptul căruia se afla parcat autoturismul), și nu este explicit în ceea ce privește art. de lege încălcat. Mențiunea "zona preselecție" care nu este clar definită în codul rutier nu dă sens juridic explicit contravenției constatate.
Recurentul susține că rezultă cu claritate dintr-un document oficial al Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Generală a Poliției Municipiului București - B. de Politie Rutieră (nota de constatare 13/19 din 30.07.2009), asocierea funcționarului public (agentul constatator neidentificabil) cu reprezentanți ai operatorului autorizat și ai nu se știe cui (vezi semnătura la rubrica "am primit un exemplar)" în activități de ordin comercial (aducătoare de venituri).
Susține că este vorba în mod evident de un abuz al statului împotriva intereselor cetățeanului.
F. de cele prezentate mai sus și ținând cont de faptul că nu a avut parte de o judecată echitabilă și corectă, solicită să se constate abuzul săvârșit prin ridicarea autoturismului și în mod corespunzător să dispuneți, prin hotărârea ce se va pronunța asupra restituirii contravalorii taxei de ridicare/depozitare a acestuia (500 lei) și a contravalorii cheltuielilor adiționale legate de înlocuirea acestora (200 lei), indexate la zi, valori asupra cărora să se calculeze dobânda aferentă perioadei de imobilizare a respectivelor sume.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului că nefondat.
Examinând motivele de recurs în raport de susținerile pârâților, de prevederile legale incidente în cauză și de art. 304 și art. 3041 Cod proc.civ., Curtea reține următoarele:
Critica recurentului reclamant în sensul că sentința atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii se constată că este nefondată.
Recurentul reclamant susține că „prin reconfigurarea / armonizarea marcajelor și indicatoarelor rutiere din zonă, practic cei 3 – 4 metri de marcaj pentru zona de preselecție care depășeau indicatorul de pe stâlp au fost șterși”, iar instanța de fond nu a ținut cont de niciuna din probele aflate la dosarul cauzei și nici de realitatea ilustrată din teren.
Aspectele relatate de recurent vizează contravenția constatată și sancționată prin procesul verbal de contravenție nr._/31.07.2009 care a format obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 9500/15.12.2009 (partea din sentință menținută prin Decizia nr. 1736/30.04.2010 în dosarul nr._/303/2009 al Judecătoriei Sectorului 6 București).
Instanța de contencios administrativ era competentă să se pronunțe doar cu privire la legalitatea măsurii tehnico-administrative de ridicare autovehicul, nu și cu privire la contravenție.
Critica recurentului în sensul că art. 64 din OUG Nr. 195/2002 cuprinde o reglementare permisivă („Poliția rutieră poate dispune ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă”) și nu una imperativă iar instanța de fond nu a observat aceasta reținând greșit că „staționarea neregulamentară este o condiție sine qua non a ridicării autovehiculelor” se constată că nu conduce la modificarea ori casarea sentinței atacate.
Măsura tehnică administrativă de ridicare a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ s-a impus pentru înlăturarea imediată a obstacolului creat pentru circulația în zonă, astfel cum a apreciat la acel moment agentul rutier care a constatat abaterea contravențională și a dispus ridicarea autovehiculului conform art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Faptul că textul de lege este unul permisiv și nu unul imperativ arată că agentul rutier are o marjă de apreciere cu privire la desfășurarea circulației pe drumurile publice.
În cauza ce a avut că obiect contestare proces verbal de contravenție s-a constatat că autovehiculul a fost staționat în zona de preselecție din apropierea intersecțiilor iar aceasta a format convingerea instanței de fond că agentul constatator a apreciat corect că trebuia ridicat obstacolul din acea zonă de circulație.
Recurentul apreciază că „în mod eronat se constată că ridicarea autovehiculului s-a realizat în scopul bine determinat al înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinării săvârșirii altor fapte interzise de lege”și susține că o”formulare mai stupidă nici nu putea fi concepută” dar fără să înlăture justificat de ce nu era necesară asigurarea unor condiții de siguranță și fluiditate a circulației rutiere în zona de preselecție de unde a fost ridicat autovehiculul său.
Recurentul susține că a fost deposedat abuziv de autovehicul iar deposedarea exclude sau limitează posibilitatea oricărui conducător auto de a crea o „stare de pericol și preîntâmpina săvârșirea altor fapte interzise de lege”.
Or, nu se poate invoca încălcarea dreptului de proprietate privată prin „deposedarea abuzivă de autovehicul” când de fapt recurentul reclamant a încălcat regulile de utilizare a proprietății publice – drumurile publice și regulile de circulație pe acestea.
Nu este vorba despre o „deposedare abuzivă” ci de o înlăturare a unui obstacol de pe drumul public iar recurentul reclamant a avut posibilitatea să ridice proprietatea sa (autoturismul) din locul unde a putut fi depozitat și nu din locul unde cu încălcarea legii a parcat autoturismul.
Nu pot fi reținute criticile recurentului reclamant în sensul că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, însuși proprietarul a lăsat autovehiculul într-un loc nepermis și tot acesta l-a putut ridica dintr-un loc permis, evident cu plata serviciilor pentru ridicarea și transportul autoturismului.
În speță este vorba despre încălcarea dreptului de proprietate publică cu privire la folosința legală a drumurilor publice de către recurentul reclamant și nu de încălcarea dreptului de proprietate privată, deoarece ridicarea autovehiculului a fost generată de culpa posesorului acestui vehicul.
Ca atare, nu pot fi reținute criticile privitoare la ingerința, scopul legitim și raportul rezonabil de proporționalitate care au fost analizate corect de instanța de fond.
Cu privire la criticile recurentului vizând persoanele care au semnat nota de constatare se reține că sunt de asemenea nefondate. În cuprinsul actului întocmit la 30.07.2009 ora 08:00 sunt menționate clar numele persoanelor care au semnat: agent comunitar M. I. din cadrul D. – B. de Poliție Rutieră și martorul Z. F. cu menționarea adresei, a numărului și a seriei CI și a CNP.
De asemenea, în actul întocmit la 30.07.2009 ora 08:00, care cuprinde comunicarea către reclamant la ora 11:30 s-a menționat numele agentului S. R..
Ca atare, criticile recurentului reclamant că nu se permite identificarea clară a persoanelor care au întocmit aceste acte sunt nefondate, nefiind vorba despre vreun abuz din partea intimatei pârâte.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate în baza art. 3041 și art. 312 Cod proc.civ. Curtea va respinge recursul că nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant Ț. L. împotriva sentinței civile nr. 824/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – B. DE POLIȚIE RUTIERĂ că nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.V.
Tehnored.C.O. /2ex./20.03.2013
Jud. fond: M. D.,
Tribunalul București-SCAF
| ← Despăgubire. Sentința nr. 3100/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România.... → |
|---|
