Despăgubire. Decizia nr. 261/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 261/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 34113/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 261
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 împotriva sentinței civile nr. 1637/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. G., având ca obiect contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Față de lipsa părților, Curtea dispune luarea dosarului la a doua strigare.
La al doilea apel făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, în temeiul art. 242 alin 2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1637/18.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5, în sensul că a fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/24.01.2011 emisă de pârâta AFPS5 și obligată să restituie reclamantului suma de 4818 lei încasată cu titlu de taxă pe poluare cu chitanța . nr._/25.01.2011, actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la data restituirii efective a sumei menționate. Totodată, a mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul a achiziționat la 28.12.2010 din Germania (f. 13), un autoturism second hand marca MERCEDES BENZ, C200 KOMPRESOR CLASSIC, cu nr. de identificareWDB2030451A001294, înmatriculat la 24.08.2000, (f. 9), iar pentru înmatricularea acestuia în România, Administrația Finanțelor Publice Sector 5 i-a impus potrivit OUG nr. 50/2008 să plătească taxa de poluare în cuantum de 4818 lei, sumă stabilită în sarcina sa prin decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/24.01.2011 (f. 9), emisă de aceeași pârâtă și pe care reclamantul a achitat-o potrivit chitanței nr._/25.01.2011 . (f. 10).
Ulterior, a adresat AFP Sector 5, o cerere înregistrat sub nr._/02.03.2011, prin care a solicitat restituirea sumei plătită cu titlu de taxa de poluare (f. 6), însă pârâta a respins cererea formulată de reclamant prin adresa nr._/05.05.2011.
Având în vedere situația de fapt reținută instanța a considerat că în mod greșit AFP Sector 5 a impus reclamantului să plătească taxa de poluare menționată și implicit în mod nelegal a refuzat să-i restituie taxa astfel plătită.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că, în reglementarea internă, taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE daca este înmatriculat pentru prima data în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, compărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar această tendință este cu atât mai evidenta cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrica mai mica de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, daca acestea se înmatriculează aici pentru prima data în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția interna de automobile .
Totodată tribunalul a constatat că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a constatat de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competențelor, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei AFPS5 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru că reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 republicată, a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, anulată decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/24.01.2011 emisă de pârâta AFPS5 și obligată pârâta AFP Sector 5 să restituie reclamantului suma de 4818 lei încasată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/25.01.2011, actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la data restituirii efective a sumei menționate impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin plata nedatorată a acestei sume.
Totodată, în baza art. 274 alin. 1 C.p.c., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesară a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, recurenta a precizat următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.
Totodată, a precizat faptul că art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate recurenta a menționat că:
Incidența în cauză a prevederilor art. 110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în speța de față, reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, și, ca atare, obligația de plată a taxei de poluare îi revine ca fiind legal datorată.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, recurenta a mai menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. Menționăm că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, a precizat că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, dar și că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv că taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, au fost invocate următoarele:
În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict”.
Rezultă din această interpretare a Curții că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin nici un argument de către reclamantă.
Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătată se aplică, iar taxa este percepută, pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.
În aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009 Comisia Europeană a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insistă ca România să modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existența OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de față, legislația română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta a învederat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art. 8 din OUG nr. 50/2008, astfel:
(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculelor scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care se impune a se considera taxa pe poluare achitată de reclamant ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizată cu dobânda legală, au fost invocate următoarele:
Astfel, potrivit O.G. nr. 13/2011, dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscală pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acordă dobânda fiscală.
În acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Prin urmare, față de textul legal invocat, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, acesta este neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, or în situația de față nu ne încadrăm în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credința, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina pârâtei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Or, în cazul de față, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic și legal întocmite.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 alin.9 din Codul de procedură civilă, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, H.G. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civila.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări deși legal citat cu această mențiune și cu copie a motivelor de recurs.
Examinând recursul declarat depârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Analizând motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată, motivele reținute de tribunal și motivele expuse de recurenta pârâtă, în ce privește aceste din urmă motive reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantei este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 25.01.2011, cererea de restituire a taxei pe poluare la data de 02.03.2011, aceasta fiind soluționată în sensul respingerii la data de 05.05.2011, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa pe poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa pe poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa pe poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de anulare a deciziei contestate și de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
Soluția primei instanțe este de asemenea legală în ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect constatându-se că acestei părți îi revine culpa procesuală în sensul disp. art. 274 C.pr.civ., demersul judiciar al reclamantului fiind necesar, consecință a conduitei pârâtei, și întemeiat, fiind admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Nu aceeași este însă soluția în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data plății taxei pe poluare de către reclamant.
Potrivit disp. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Conform disp. art. 70 alin. 1, la care se face expres trimitere, „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
În raport de aceste texte legale rezultă că reclamantul are dreptul la dobânda fiscală nu începând cu momentul plății, ci începând cu data de 17.04.2011, respectiv începând cu a 46-a zi de la momentul formulării cererii de restituire a taxei, în speță 02.03.2011 (f. 6, 7 ds. fond).
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că:
Va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii fiscale începând cu data de 17.04.2011 până la data restituirii efective.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1637/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. G. cu domiciliul în București, .. 5, ., ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii fiscale începând cu data de 17.04.2011 până la data restituirii efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
26.03.2013 - 2 ex.
Tribunalul București
Jud. fond S. G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2769/2013. Curtea de Apel... | Despăgubire. Sentința nr. 3100/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
