Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2277/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2277/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 73443/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2277
Ședința publică de la 24.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 3, împotriva sentinței civile nr. 4351/06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă N. G., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publicei (Legea nr. 188/199-declinat)”.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, constatând că recurenta reclamantă prin cererea de recurs, a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti –Sectia a VIII-a, la data de 19.07.2011 sub nr._/3/2011 reclamanta Directia Generala de Politie Locala Sector 6 a chemat in judecata pe parata N. G., solicitand instantei obligarea acesteia la plata sumei de 1.261 lei actualizata cu indicele de inflatie pana la data platii efective, reprezentind drepturi salariale incasate necuvenit pentru perioada 1.01._10.
In motivarea cererii reclamanta a mentionat ca urmare a controlului efectuat de Camera de Conturi a Municipiului Bucuresti s-a constatat ca aceste sume au fost incasate necuvenit, iar prin decizia directorului Camerei de Conturi nr.27/25.03.2011, inregistrata la institutie sub nr. A 2831/29.03.2011 s-a dispus recuperarea prejudiciului, reprezentand drepturi salariale acordate necuvenit pe perioada mentionata personalului angajat la DGPL sector 6.
Sustine reclamanta ca parata anterior a detinut functia de agent politie comunitara, clasa III, grad profesional asistent, treapta 3 salarizare, pana la 20.09.2010, cand i-au incetat raporturile de serviciu cu institutia, conform deciziei nr. 1867/20.09.2010.
Suma de 1.261 lei reprezinta contravaloarea tichetelor cadou si spor pentru conditii vatamatoare, astfel ca devin incidente dispozitiile art.256 al.1 Codul muncii, art. 992 si 1092 Cciv, plata fiind facuta cu buna- credinta si din eroare.
Reclamanta a mai mentionat ca a expediat paratei, prin posta, cu confirmare de primire notificarea nr. A 3908/13.04.2011 in vederea restituirii sumei sau incheierii unui angajament de plata, dar parata, desi a ridicat corespondenta, nu s-a prezentat pentru a incheia un angajament de plata.
În drept, au fost invocate dispozitiile art.112 si urm. C., art.256 al.1 Codul muncii, art.992 si 1092 Cciv, art.84 lit.b si art.117 din Legea nr.188/1999.
Reclamanta a solicitat judecarea in lipsa, in temeiul dispoz. art. 242 al. 1 pct. 2 C.P.C.
In dovedire, reclamanta a depus la dosar in copii: deciziile nr. 1867/20.09.2010, notificare si dovezi de comunicare, decizia directorului Camerei de Conturi nr.27/17.03.2011, fluturasii de salarii si centralizatoare privind modul de calcul al salariilor, extras din raportul de control din data de 18.02.2011 intocmit de Camera de Conturi a Municipiului Bucuresti, practica judiciara.
Parata, desi legal citata nu a formulat intampinare .
Reclamanta a completat probatoruiul cu acte privind modul de calcul a drepturilor salariale.
Prin incheierea din 11.11.2011, Sectia a VIII-a a Trinbunalului Bucuresti a admis exceptia necompetentei functionale si a trimis cauza la Sectia a IX-a.
Prin sentinta civila nr. 4351/6.11.2012, Tribunalul Bucuresti a respins acțiunea ca neîntemeiată.
In motivare, prima instanta a aratat ca prin raportul de control din data de 18.02.2011 intocmit de Camera de Conturi a Municipiului Bucuresti s-a dispus recuperarea sumei totale de 875.955 lei reprezentand salarii nete incasate nelegal de personalul angajat al Directiei Generale de Politie Locala (fosta Politia Comunitara) Sector 6, respectiv contravaloarea tichetelor cadou si spor pentru conditii vatamatoare incadrate in salariul de baza incepind cu 01.01.2010.
Conform deciziei directorului Camerei de Conturi nr.27/25.03.2011, s-a dispus recuperarea sumelor reprezentand drepturi salariale nete acordate necuvenit in anul 2010 personalului angajat al DGPC sector 6.
Parata a indeplinit functia publica de executie de agent politie comunitara, clasa III, grad profesional asistent, treapta 3 salarizare, pana la 20.09.2010, cand i-au incetat raporturile de serviciu cu institutia, conform deciziei nr. 1867/20.09.2010, emisa de directorul general al Directiei Generale de Politie Comunitara Sector 6 .
Conform verificarilor intocmite si consemnate in raportul de control din data de 18.02.2011 intocmit de Camera de Conturi a Municipiului Bucuresti si de decizia directorului Camerei de Conturi nr.27/25.03.2011 reclamanta a demarat procedura de recuperare a sumelor achitate si incluse in drepturile salariale nete si a comunicat paratului, prin posta cu confirmare de primire, notificarea nr.A2831/29.03.2011 in vederea restituirii sumei sau incheierii unui angajament de plata, dar acesta nu s-a prezentat spre a incheia un inscris cu parata, pentru a se angaja ca restiutie suma de bani prevazuta in actiune.
In drept, instanta retine dispozitiile art. 84-85 din Legea nr.188/1999. Art. 84 din Legea nr.188/1999 rep, care prevad ca „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
In ceea ce priveste procedura pe care institutia publica trebuie sa o respecte, art. 85 din Legea nr.188/1999 prevede ca „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
In cauza reclamanta nu a emis o astfel de dispoziție de imputare în termen de 30 de zile de la data constatarii pagubei si nici nu a incheiat cu paratul un angajament de plata.
Dispozitiile art.84-85 din Legea nr.188/1999 au caracter imperativ in ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a functionarilor publici, astfel ca nu se poate retine incidenta directa a prevederilor art.256 al.1 Codul muncii, art.992 si 1092 Cciv, invocate de reclamanta, atata vreme cat paratul a indeplinit functia de functionar public, raporturilor dintre parti fiindu-le incidente in primul rand dispozitiile legii speciale - L. 188/1999 rep.
Retine Tribunalul ca actele emise de Camera de Conturi a Municipiului sunt opozabile reclamantei, caci cu aceasta s-a stabilit un raport de control, iar parata chemata in judecata este un tert fata de acest raport, asadar fata de acesta din urma actele intocmite de organul de control, in speta Camera de Conturi, nu produc consecinte juridice.
Avand in vedere ca reclamanta nu a dovedit, in conditiile art. 1169 C.civil ca a emis actul administrativ prevazut de lege - ,,dispoziția de imputare”, in continutul careia sa se mentioneaze expres motivele de fapt si de drept pentru care se solicita paratei restituirea sumei de 1.261 lei si care sa lase posibilitatea instantei de a-l cenzura, Tribunalul a respins cererea ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitand modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru următoarele motive:
Conform art. 3041 din codul de procedură civilă „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele".
In fapt, prin sentința recurată, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Motive de recurs:
a. In mod greșit a reținut instanța de fond posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 rep. - privind statutul funcționarilor publici, care reglementează posibilitatea emiterii unei decizii de imputare ce ar determina respingerea ca neintemeiata a unei acțiuni întemeiată pe dreptul comun reprezentat de art. 992 si 1092 cod civil de la 1864 privind plata nedatorată.
Raportat la dispozițiile menționate, instanța a apreciat că DGPLS6 avea posibilitatea de a emite dispoziție/decizie de imputare, act administrativ unilateral prin care se stabilește obligația intimatului la plata sumelor acordate necuvenit, act care constituie titlu executoriu din momentul comunicării.
Instanța, în mod greșit, a considerat că emiterea unei dispoziții de imputare nu era condiționată de existența raporturilor de serviciu la data emiterii acesteia, apreciind că cererea trebuie raportată numai la izvorul pretenției formulate, respectiv la calitatea de funcționar public existentă la momentul primirii sumei.
b. în cererea de chemare în judecată, a arătat expres că a solicitat instanței constatarea faptului că sunt îndeplinite condițiile privitoare la obligarea intimatului la plata sumei încasată necuvenit, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 992 și 1092 cod civil de la 1864, ce reglementează plata nedatorată și modul în care aceasta poate fi recuperată.
Instanța de fond, în mod greșit a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 992 și 1092 C civ privind plata nedatorată, motivând prin faptul că pârâta este un terț față de actele emise de Curtea de Conturi. Este evident că pârâta este un terț fața de aceste acte și nimeni nu a contestat acest lucru, însă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la suma încasată nedatorat în temeiul dispozițiilor referitoare la plata nedatorată și nu în temeiul actelor emise de Curtea de Conturi. Mai mult, plata nedatorată este un simplu fapt juridic, nefiind necesar ca pârâta să fie parte în vreun anume raport juridic rezultat din actele emise de Curte. In aceasta consta eroarea de drept in care s-a aflat reclamanta la momentul efectuării plății, respectiv în falsa reprezentare a realității cu privire la normele de drept aplicabile în speță. Această eroare a încetat după luarea la cunoștință de Raportul Camerei de Conturi și a Deciziei directorului sus menționate, fapt pentru care instituția noastră a solicitat în instanță obligarea pârâtei la plata sumei încasată necuvenit.
De asemenea a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că dispozițiile art. 84 litera b din Legea 188/1999 rep. 2 - privind statutul funcționarilor publici, care prevăd că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, au fost invocate având în vedere faptul că intimatul a fost funcționar public și avea raporturi de serviciu cu DGPLS6 la momentul la care a încasat necuvenit suma de bani. A precizat de asemenea că invocarea art.84 a fost prevăzută limitativ, doar cu privire la momentul efectuării plății nedatorate către intimat, moment incipient al acțiunii sale care nu determină aplicabilitatea dispozițiilor art. 85 din Legea 188/1999.
La momentul constatării prejudiciului de către Curtea de Conturi și a emiterii Deciziei acestei instituții prin care s-a dispus recuperarea sumei de bani, cât și subsecvent la momentul emiterii notificării de către DGPLS6 către intimată, aceasta nu mai avea raporturi de serviciu cu reclamanta, nemaifiind angajată a acestei instituții; în mod logic nici la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu mai existau asemenea raporturi de serviciu.
Instanța de fond nu a înțeles că dispozițiile art. 85 privind posibilitatea emiterii deciziei de imputare nu se pot aplica decât atunci cand funcționarul public are raporturi de serviciu directe cu instituția nu și când aceste raporturi au încetat, nefacând distincția între cele două momente pe care le-am menționat în precizări, respectiv:
-momentul la care pârâta a încasat suma necuvenit, moment la care acesta era funcționar public și în care exista un raport de serviciu;
-momentul constatării prejudiciului ( și a introducerii acțiunii ), moment la care intimata nu se mai afla în raporturi directe de serviciu și de subordonare față de instituție, deținând, eventual, doar calitatea de funcționar public.
Nu poate fi reținut că pârâta era funcționar public fiind în corpul de rezervă, aplicându-i-se în acest mod prevederile Legii nr. 188/1999, rep. In conformitate cu art. 2 al acestui act normativ funcționar public este persoana numită într-o funcție publică, ceea ce presupune existența unei funcții publice ocupate de funcționarul public, în baza căreia acesta desfășoară atribuțiile, respectiv are responsabilitățile prevăzute în fișa postului.
Calitatea de funcționar public pe care o păstrează persoana din corpul de rezervă al funcționarilor publici reprezintă doar posibilitatea redistribuirii acesteia, cu prioritate pe o funcție publică vacantă, fără a mai fi necesară îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru numirea în funcția publică ( de ex. concursul de ocupare a postului, depunerea jurământului).
De altfel, este evident faptul că unei persoane care are calitatea de funcționar public, din corpul de rezervă al funcționarilor publici, nu i se pot aplica în totalitate prevederile Legii 188/1999 cum în mod nejustificat a reținut instanța de fond, având în vedere inexistența unei funcții publice și pe cale de consecință inexistența unui raport de serviciu cu o entitate publică, nedesfașurând activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Astfel, cu titlu de exemplu, persoana care are doar calitatea de funcționar public nu poate promova, nu poate solicita detașare, transfer, nu poate fi sancționată, nu i se pot modifica, suspenda sau înceta raporturile de serviciu, cum de altfel nici nu poate fi obligată la restituirea unei sume de bani primită necuvenit prin act administrativ emis de conducătorul instituției cu care aceasta a avut raporturi de serviciu în trecut.
Dispozițiile art. 84 din Legea 188/1999 își găsesc aplicabilitatea în situația de față doar cu privire la existența unor raporturi directe de serviciu și de subordonare ale pârâtului la momentul încasării sumei de bani. Ulterior încetării raporturilor directe de serviciu între instituție și intimată, prin emiterea deciziei de eliberare din funcție a acesteia, a avut loc constatarea faptului că aceasta a încasat necuvenit o sumă de bani. In acest moment era imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 85 din Legea 188/1999, având în vedere faptul că nu mai existau raporturi directe de serviciu și de subordonare între reclamantă și intimată.
c. Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că art. 85 presupune existența unor raporturi directe de serviciu între instituție și funcționarul public ce a încasat suma de bani nedatorată. Acest fapt reiese din reglementarea acestui articol în cuprinsul dispozițiilor capitolului VIII din Legea 188/1999, capitol intitulat: Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici. In cuprinsul acestui capitol sunt reglementate toate modurile în care, pentru diverse fapte de natură civilă, disciplinară sau penală răspunde un funcționar public care își exercită atribuțiile de serviciu, are raporturi directe de subordonare cu instituția și primește dispoziții pe care este obligat să le aducă la îndeplinire din partea șefului ierarhic sau direct din partea conducătorului instituției.
Tocmai prin prisma existenței unor asemenea raporturi directe de serviciu și de subordonare ierarhică trebuie înțelese dispozițiile art. 85 și implicit dreptul pe care îl are conducătorul autorității de a emite o decizie de impunere funcționarului public. Dar la momentul la care s-a constatat că funcționarul public a încasat necuvenit suma de bani acesta nu mai era angajata instituției noastre, încetând raporturile de serviciu dintre reclamantă și pârât. Prin urmare nu mai sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în capitolul VIII, ci își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Capitolului IX, secțiunea a 3 privind: încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.
In cuprinsul cap. 9 secțiunea 3 nu există nicio dispoziție expresă care să permită instituției în cadrul căreia a lucrat funcționarul public să emită o asemenea decizie de imputare. Mai mult în cuprinsul acestei secțiuni din Legea 188/1999, este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 105 corpul de rezervă al funcționarilor publici, care doar își păstrează calitatea - putând să o piardă în anumite cazuri, iar în cuprinsul art. 104 este reglementat modul în care poate fi redistribuit un funcționar public. Nu există nicio mențiune în cuprinsul acestei secțiuni privind răspunderea civilă a funcționarului public și după încetarea raporturilor de serviciu cu instituția angajatoare.
Consideră că o interpretare restrictivă a aplicării dispozițiilor art. 85 se impune nu doar prin prisma locului articolului menționat în ansamblul legii, ci și datorită faptului că, dacă interpretăm extensiv textul art. 85 în sensul în care acesta se aplică si după încetarea raporturilor de serviciu cu instituția, atunci ar trebui să poată fi aplicate și după acest moment si celelalte dispoziții ale capitolului VIII al Legii, respectiv cele privitoare la răspunderea disciplinară a funcționarului public, sau cele ce privesc răspunderea funcționarului în cazul săvârșirii de infracțiuni O asemenea soluție nu poate fi primită.
g. Tot în aceeași lucrare menționată este precizată practica fostului Tribunal Suprem - Secția Civilă dec. 2599/1988, în care se statuează cu valoare de principiu că: ,,Stabilirea în prealabil a răspunderii materiale prin emiterea unor decizii de imputare - atunci când există o asemenea posibilitate expres prevăzută de lege, ceea ce în situația de față nu există din perspectiva unei aplicări coerente a legislației în vigoare nu exclude dreptul unității de a folosi ulterior, în termenul de prescripție legal, acțiunea în răspundere civilă delictuală."
Prezenta acțiune introdusă la instanța de judecată reprezintă tocmai această exercitare a posibilității oferită de dreptul comun - respectiv art. 992 și 1092 de a introduce o acțiune pentru recuperarea sumei de bani reprezentând plata nedatorată achitată intimatei, posibilitate obligatorie de urmat având în vedere imposibilitatea aplicării dispozițiilor art. 85 din Legea 188/1999.
h. In sensul celor mai sus-menționate, Curtea Constituțională apreciază, în Decizia nr. 481/22.09.2005, că emiterea dispoziției de imputare este o modalitate specifică de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin existenta raportului specific de autoritate existent între conducătorul autorității și funcționarul, supus rigorilor unui statut special. Cu alte cuvinte este imperativ să existe un raport direct de subordonare angajat-angajator.
i. De asemenea, având în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor privind emiterea unei decizii de imputare, și luând în considerare prevederile art. 117 din Legea 188/1999, reclamanta a introdus în termenul legal prevăzut de lege o acțiune având ca obiect restituirea plății nedatorate efectuate către intimată, acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art. 992 si 1092 cod civil singurul mod prin care putea fi recuperat prejudiciul imputat prin Decizia Curții de Conturi fiind acela al dreptului comun, respectiv al introducerii unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile menționate.
Solicită instanței să constate că cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și cu soluționarea căreia a fost investită instanța de judecată, reprezintă o cerere de obligare a intimatei la plata sumei de bani încasată necuvenit, cerere întemeiată în drept pe art. 992 și 1092 cod civil și art. 117 din Legea 188/1999, rep.2.
In subsidiar a înțeles să invoce și dispozițiile art. 84 din Legea 188/1999, aplicabil în mod limitat doar la momentul încasării sumei de bani de către pârât, moment în care acesta avea calitatea de funcționar public și existau raporturi de serviciu și de subordonare între angajator și angajat, acest moment determinând și aplicabilitatea dispozițiilor art. 109 din Legea 188/1999.
j. In concluzie ceea ce determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. 85 în speța de față sunt pe de o parte inexistența unui raport direct de subordonare și de serviciu, iar pe de altă parte inexistența unei simple prevederi în cuprinsul legii care să precizeze că există posibilitatea emiterii unei decizii de imputare și după ce au încetat raporturile de serviciu. Cu alte cuvinte contează ca la momentul emiterii deciziei de imputare sa existe raportul de subordonare dintre angajator și angajat.
Instanța, în mod eronat a reținut că se putea emite o Decizie de imputare conform prevederilor art. 84 si 85 din L 188/1999, având în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 256 din Legea nr. 53/2003 rep. - Codul Muncii, coroborate cu prevederile art. 992 și ale art. 1092 din Codul civil de la 1864.
Nu în ultimul rând consideră că din toate cele mai sus-precizate rezultă cu claritate că există o distincție evidentă între ceea ce înseamnă a fi funcționar public - în înțelesul Legii 188/1999 privită în ansamblul ei, angajat al unei instituții publice cu toate drepturile si obligațiile ce decurg din acest raport direct de subordonare, și nu doar simpla păstrare a calității de funcționar public pe o perioadă de 2 ani de la data eliberării din funcția publică, reglementată restrictiv prin dispozițiile art. 105 din legea menționată.
Examinand recursul declarat de reclamanta, Curtea retine ca urmare a controlului efectuat de Camera de Conturi a Municipiului Bucuresti s-a constatat ca aceste sume au fost incasate necuvenit, iar prin decizia directorului Camerei de Conturi nr.27/25.03.2011, inregistrata la reclamanta sub nr. A 2831/29.03.2011 s-a dispus recuperarea prejudiciului, reprezentand drepturi salariale acordate necuvenit pe perioada mentionata personalului angajat la DGPL sector 6.
Parata a detinut anterior functia de agent politie comunitara, clasa III, grad profesional asistent, treapta 3 salarizare, pana la 20.09.2010, cand i-au incetat raporturile de serviciu cu reclamanta, conform deciziei nr. 1867/20.09.2010.
Suma de 1.261 lei reprezinta contravaloarea tichetelor cadou si spor pentru conditii vatamatoare.
Potrivit art. 84 din Legea nr.188/1999 rep. ,,Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
Iar art. 85 din Legea nr.188/1999 prevede ca „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Reclamanta nu a emis o dispoziție de imputare în termen de 30 de zile de la data constatarii pagubei si nici nu a incheiat cu paratul un angajament de plata.
Dispozitiile art.84-85 din Legea nr.188/1999 au caracter imperativ in ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a functionarilor publici, reglementan singura modalitate prin care se poate recupera un prejudiciu in cazul functionarilor publici. De aceea, nu sunt aplicabile functionarilor publici dispozitiile generale referitoare la plata nedatorata, in conditiile existentei unor norme speciale, art. 84 si 85 din Legea nr.188/1999, care se aplkica cu prioritate.
Pe de alta parte, Curtea observa ca la momentul constatarii prejudiciului si cel al introducerii actiunii, parata era funcționar public fiind în corpul de rezervă, aplicându-i-se în acest mod prevederile Legii nr. 188/1999, rep.
Cum art.84 si 85 din Legea nr.188/1999 nu disting intre diferitele categorii de functionari publici, potrivit regulii de interpretare logica ,,unde legea nu distinge, nici cel care o interrpreteaza nu trebuie sa distinga”, rezulta ca aceste texte de lege sunt aplicabile si funcționarilor publici aflati în corpul de rezervă.
Din aceste motive, in baza art. 304 pct. 9, 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 3, împotriva sentinței civile nr. 4351/06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă N. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Tribunalul Bucuresti
Secția a IX-a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond L. G.
Red. jud. B.V./2 ex./11.06.2013
| ← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 1001/2013. Curtea... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3905/2013. Curtea de... → |
|---|
