Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 808/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 808/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 3249/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 808
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.02.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
GREFIER - G. D.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta P. O. CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFANTUL S. PRIMUL MARTIRDIN PROMONTORIUL ORADEA, în contradictoriu cu pârâții M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE și S.C. T. F. SA, având ca obiect „suspendare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă pentru reclamantă, împuternicit A. Tűnde V., cu procură de reprezentare la dosarul cauzei, asistată de interpret de limba maghiară, Grunfeld P. T., care depune copie a autorizației nr. 7115/19 septembrie 2002, iar pentru pârâta S.C. T. F., avocat T. M. Ramtaș, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind reprezentantul pârâtului minister.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Interpelat fiind, reprezentantul reclamantei, prin interpret, arată că are două noi cereri de formulat, raportat la tratamentul discriminatoriu la care a fost supusă reclamanta, învederând faptul că acest tratament rezultă din întâmpinarea și înscrisurile atașate de către pârâta S.C. T. F. SA, reclamantei fiindu-i atribuită o culpă care, în opinia sa, nu poate fi reținută în sarcina părții. În acest sens, arată că solicită instanței sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, menționând în final și faptul că pârâta S.C. T. F. SA, prin atitudinea sa din prezenta cauză, instigă la ură.
Curtea atrage atenția reprezentantului reclamantei să nu mai formuleze aprecieri în ceea ce o privește pe pârâta S.C. T. F. SA pe care nu le poate dovedi, urmând ca în concluziile sale să facă referiri doar la cauza dedusă judecății.
Interpelat fiind, cu privire la discriminarea invocată, în sensul de a preciza dacă aceasta rezultă în opinia sa din excepția inadmisibilității, invocată de către pârâta S.C. T. F. SA în cuprinsul întâmpinării, reprezentantul reclamantei, personal, arată că întreaga întâmpinare și înscrisurile atașate acesteia de către pârâta S.C. T. F. SA instigă la ură, reiterând oral în fața instanței solicitarea sa de sesizare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii reclamantei de sesizare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Apărătorul pârâtei S.C. T. F. solicită respingerea cererii reclamantei, arătându-se surprinsă de această cerere și, mai ales, de motivarea acesteia, reluată în toate cererile depuse de către reclamantă în cauză. Cererea apare ca neîntemeiată și pentru faptul că reclamanta nu precizează în concret care este discriminarea.
Curtea, deliberând asupra cererii reclamantei de sesizare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, văzând argumentele prezentate de către reprezentantul reclamantei, apreciază această cerere ca fiind neîntemeiată, dat fiind cadrul procesual stabilit în cauză și obiectul cauzei strict determinat, care vizează suspendarea executării unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis pentru pârâta S.C. T. F. SA. Totodată, reclamanta are oricând posibilitatea să se adreseze direct Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu cerea sa, dacă apreciază că, inclusiv în fața acestei instanțe, i s-au încălcat dispozițiile referitoare la discriminare, pe diverse temeiuri.
Interpelate fiind părțile dacă mai există alte cereri de formulat, reprezentantul reclamantei, personal, referitor la documentația solicitată în cauză, indicând fila 171 din dosar, solicită revenirea cu adresă către pârâtul ministerul în sensul adresei depusă de către acesta la data de 12.11.2012, apreciind că partea justifică interesul în promovarea acestei cereri.
Curtea învederează reprezentantului reclamantei faptul că în cauză nu s-a acordat cuvântul în probatoriu, urmând a fi soluționată, conform art. 137 din Codul de procedură civilă, excepția inadmisibilității, invocată de către pârâta S.C. T. F. SA prin întâmpinare. Așa fiind, acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității, din perspectiva lipsei plângerii prealabile și a argumentelor invocate prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei, personal, apreciază atitudinea pârâtei S.C. T. F. SA ca fiind ireversibilă.
Curtea atrage atenția reprezentantului reclamantei asupra respectării solemnității ședinței de judecată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată, urmând a fi avute în vedere de către instanță concluziile din răspunsul la întâmpinare.
Apărătorul pârâtei S.C. T. F. solicită admiterea excepției, pe larg pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza spre soluționarea excepției inadmisibilității.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 19.04.2012, sub nr. _, reclamanta P. O. CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFANTUL S. PRIMUL MARTIRDIN PROMONTORIUL ORADEA a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1034, emis de M. T. (devenit M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE) în favoarea ..A. asupra suprafeței de 177.315 mp, la data de 12.10.2001, în esență susținând că acesta îi încalcă dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în . în natură Băile F./V., jud. Bihor, înscris inițial în CF nr. 1 S., preluat de Statul Român în mod abuziv în data de 23 noiembrie 1948, pentru reconstituirea căruia a formulat cererile de retrocedare nr. 7162, 7164, 7165, 7166, 7167 și 7175, 7176 și 7186 la data de 28.02.2003, creându-i un prejudiciu material viitor și previzibil, în condițiile în care există posibilitatea ca imobilele construcții să fie demolate, cum s-a întâmplat în cazul unor imobile similare ce le-au aparținut.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În dovedire, reclamanta a depus o . înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0, 3 lei.
Curtea a dispus citarea, în calitate de pârâți, a emitentului actului a cărui suspendare a fost solicitată, M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE, și a beneficiarului acestuia, S.C. T. F. S.A.
M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a doamnei A. T. V., semnatara cererii, excepție respinsă de către instanță după depunerea unei procuri speciale autentice confirmative(prin încheierea din 03.09.2012); excepția inadmisibilității cererii de suspendare, pe motiv că actul administrativ a fost emis în urmă cu 10 ani, producându-și efectele pe deplin, dreptul de proprietate fiind intabulat; excepția lipsei de interes, în condițiile în care suspendarea efectelor certificatului de atestare nu ar avea nici un efect asupra eventualelor cereri reparatorii/revendicării solicitate de reclamant; pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind întrunite cerințele legale referitoare la paguba iminentă și aparența de nelegalitate, toate argumentele prezentate putând face obiectul unei acțiuni în revendicare, instanța de contencios administrativ neputând stabili calitatea de proprietar a reclamantei asupra bunurilor ce fac obiectul certificatului de atestare, în cadrul acțiunii de suspendare a efectelor certificatului de atestare.
S.C. T. F. SA a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a doamnei A. T. V., semnatara cererii, excepție respinsă de către instanță după depunerea unei procuri speciale autentice confirmative (prin încheierea din 03.09.2012); excepția inadmisibilității cererii de suspendare, pe motiv că actul administrativ a fost emis în urmă cu 11 ani, astfel încât sunt împlinite atât termenul de prescripție, cât și termenul de decădere pentru formularea acțiunii în anulare, suspendarea efectelor acestui act administrativ fiind inadmisibilă în condițiile în care nu se mai poate obține anularea actului; excepția lipsei de interes, în condițiile în care suspendarea efectelor certificatului de atestare nu ar avea nici un efect asupra eventualelor cereri reparatorii/revendicării solicitate de reclamant; pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind întrunite cerințele legale referitoare la paguba iminentă și aparența de nelegalitate, toate argumentele prezentate putând face obiectul unei acțiuni în revendicare, instanța de contencios administrativ neputând stabili calitatea de proprietar a reclamantei asupra bunurilor ce fac obiectul certificatului de atestare, în cadrul acțiunii de suspendare a efectelor certificatului de atestare.
La cererea reprezentantei reclamantei, Curtea a asigurat acesteia un interpret de limbă maghiară, acordându-i două termene pentru a consulta o persoană cu pregătire juridică de specialitate pentru a răspunde, în scris, excepțiilor invocate prin cele două întâmpinări și pentru a formula apărări în raport de excepția inadmisibilității, reținând spre soluționare această excepție în ședința din data de 25.02.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii și de dispozițiile legale incidente, Curtea apreciază cererea de suspendare ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.
Prezumția legalității actelor administrative, alături de celelalte prezumții, reprezintă o prezumție relativă ce poate fi răsturnată prin dovedirea fie a faptului că autoritățile administrative au încălcat sau aplicat greșit legea, fie că deciziile lor nu se întemeiază pe lege, legiuitorul stabilind pârghii pentru a asigura că respectarea acestor exigențe de către autorități este efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
În acest sens, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural aflat la îndemâna chiar a autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, să existe posibilitatea ca acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Preocupări, în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8 din 13 septembrie 1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, adoptată de Comitetul de miniștri ai Statelor Membre ale Consiliului Europei) instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și completată, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit dispoziției legale anterior arătate, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.
În sensul legii organice, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).
În cauză, Curtea reține că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1034, ale cărui efecte se solicită prin prezenta cerere a fi suspendate, a fost emis de M. T. (în prezent M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE), în favoarea ..A., asupra suprafeței de 177.315 mp, la data de 12.10.2001, în condițiile existenței unei corespondențe între părți cu privire la cererile reclamantei de reconstituire a dreptului său de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul certificatului, astfel încât reclamanta a avut cunoștința de existența acestui certificat încă de la data emiterii lui, aspect necontestat și susținut de înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Instanța reține că litigiul de față este incontestabil un litigiu de contencios administrativ, pentru soluționarea căruia art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligație imperativă în sarcina persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanței, autorității emitente a actului administrativ unilateral atacat, pentru a solicita revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, instituind, totodată, un termen de decădere de maximum 6 luni de la data luării la cunoștință a actului pentru terți, cum este situația de față.
Cum certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1034, emis de M. T. (devenit M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE) în favoarea ..A. asupra suprafeței de 177.315 mp, la data de 12.10.2001 a fost intabulat în cartea funciară în baza încheierii nr._/2001 (potrivit extrasului aflat la filele 72 – 73), iar scopul intabulării este tocmai pentru opozabilitatea față de terți, se prezumă că reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ atacat de la data intabulării, împrejurare de altfel necontestată de către aceasta, astfel încât reclamanta trebuia să introducă plângerea prealabilă în termen de 6 luni, pentru a fi valabilă, sau să fi invocat împrejurări care să constituie motive temeinice, în sensul dispozițiilor alin. 7 al art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru depășirea acestui termen.
Or, reclamanta nu a făcut nici un moment dovada că s-ar fi adresat cu o astfel de plângere prealabilă autorității emitente, dincolo de împrejurarea trecerii a mai bine de 11 ani de la momentul luării la cunoștință a existenței actului a cărui suspendare se solicită.
Curtea subliniază că procedura prealabilă reprezintă o condiție prevăzută de legea specială în materie pentru exercitare dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, iar neîndeplinirea sa de către reclamant echivalează cu un fine de neprimire, ce nu permite analizarea altor excepții de procedură și cu atât mai puțin fondul cererii.
Curtea subliniază, de asemenea, că similar jurisprudenței conturate în privința imposibilității cenzurării, pe calea excepției de nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual, nelimitat în timp, și în privința posibilității obținerii măsurii provizorii a suspendării efectelor unui act administrativ cu caracter individual se impune aceeași concluzie, a imposibilității obținerii măsurii provizorii în condițiile expirării termenului pentru promovarea plângerii prealabile și a termenelor legale instituite pentru contestare, pe fond, a aceluiași act administrativ.
Astfel, în ceea ce privește încălcarea art. 6 din C.E.D.O., Curtea apreciază că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil cu componentele sale referitoare la dreptul de acces la justiție și principiul securității raporturilor juridice. Astfel, în interpretarea și aplicarea art. 6 din C.E.D.O., Curtea și-a cristalizat o practică constantă în cauzele tip B. contra României, reținând că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acțiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul securității raporturilor juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiție.
În ceea ce privește încălcarea art. 6 din Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/R. (2007) a Comitetului de Miniștri al U.E. din 20 iunie 2007 - deci anterior adoptării Legii nr. 262/2007 - Curtea apreciază că o altă interpretare ar contraveni, pentru aceleași argumente expuse anterior, principiului securității raporturilor juridice, consacrat de articolul respectiv din Cod, care prevede expres că administrațiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepțiilor legal justificate, și nu pot aduce atingere drepturilor câștigate si situațiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări urgente de interes public.
În mod constant, Curtea de Justiție de la Luxemburg [în cauzele C-216/82 (Hotărârea din 27 septembrie 1983, pct. 5 și următoarele), C-188/92 (Hotărârea din 9 martie 1994, pct. 10 și următoarele), C-241/95 (Hotărârea din 12 decembrie 1996, pct. 14 și următoarele), C-178/95 (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, pct. 15 și următoarele), C-408/95 (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, pct. 26 și următoarele), C-239/99 (Hotărârea din 15 februarie 2001, pct. 28 și următoarele), C-390/98 (Hotărârea din 20 septembrie 2001, pct. 109 și următoarele), C-346/03 și C-529/03 (Hotărârea din 23 februarie 2006, pct. 30 și următoarele)] a reținut, în esență, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui un act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea incidență a excepției de nelegalitate.
Astfel, pentru toate considerentele expuse, Curtea apreciază că cererea de suspendare a executării certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1034, emis de M. T. (devenit M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE) în favoarea ..A. asupra suprafeței de 177.315 mp, la data de 12.10.2001, este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea de suspendare formulată de către reclamanta P. O. CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFANTUL S. PRIMUL MARTIRDIN PROMONTORIUL ORADEA, cu sediul procesual ales la mandatar V. A. T., din București, ., ., în contradictoriu cu pârâții M. T. SI DEZVOLTARII REGIONALE, cu sediul în București, sector 5, APOLODOR LATURA NORD nr. 17 și S.C. T. F. SA, cu sediul procesual ales la S.C.P.A "DR. D. - A. S. și ASOCIAȚII", cu biroul de lucru în . la B. nr. 5, ., Sector 1, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. B. G. D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4365/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1184/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
