Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1142/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1142/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 586/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA NR. 1142
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.03.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE N. V.
GREFIER M. G.-D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de doamna procuror B. D..
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. S. AHMET, în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, prin avocat C. D., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 12 dosar și pârâtul, prin consilier juridic A. N., în baza delegației de reprezentare aflată la fila 11 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul asupra probatoriului în cauză.
Apărătorul reclamantului solicită instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosar. De asemenea, înțelege să solicite încuviințarea probei testimoniale, cu martorul C. F. care s-a aflat alături de reclamant la ghișeul instituției pârâte. Solicită administrarea acestei probe în cauză pe aspectul privind tardivitatea, respectiv pentru a demonstra faptul că reclamantul s-a aflat și anterior înregistrării dosarului său privind prelungirea dreptului de ședere la autoritatea pârâtă, însă funcționarii de la ghișeu nu au dorit să-i primească dosarul.
Reprezentantul pârâtului solicită instanței, de asemenea, încuviințarea probei cu înscrisurile depuse deja la dosar. Cu privire la probele solicitate de către apărătorul reclamantului, solicită admiterea probei cu înscrisuri, însă respingerea probei testimoniale cu un martor. Arată că se intenționează să se dovedească de către reclamant că a încercat să-și înregistreze dosarul de prelungire a dreptului de ședere și anterior datei de 21.11.2012, însă, solicită a se observa faptul că toate documentele existente la dosarul sunt datate ulterior datei de expirare a dreptului de ședere. De asemenea, solicită a se observa că, la dosar, se află chiar declarația reclamantului în sensul că s-ar fi deplasat, într-adevăr, la sediul autorității pârâte, însă din cauza aglomerației nu ar fi reușit să ajungă la ghișeu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisuri pentru ambele părți. Referitor la proba testimonială, apreciază că nu se impune administrarea acesteia în cauză, nefiind concludentă. Toate înscrisurile aflate la dosarul de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României sunt datate ulterior datei la care a expirat dreptul său de ședere.
În replică la argumentele prezentate de reprezentanții pârâtului și Ministerului Public, apărătorul reclamantului menționează faptul că, la dosar, există doar o adeverință datată ulterior datei la care cetățeanului străin i-a expirat dreptul de ședere. Arată că reclamantul s-a prezentat la sediul pârâtului și anterior expirării dreptului de ședere, însă înregistrarea dosarului său a fost refuzată pe motiv că adeverința emisă de instituția de învățământ unde acesta era înscris nu îndeplinea condițiile cerute de pârât. Apreciază că, faptul că dosarul nu era complet nu împiedica autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze dosarul de prelungire a dreptului de ședere, pentru ca reclamantul să nu ajungă în această situație.
Curtea, deliberând în baza art. 167 Cod procedură civilă, apreciază ca fiind utilă, concludentă și pertinentă doar proba cu înscrisurile depuse deja la dosar, motiv pentru care o încuviințează pentru ambele părți și respinge ca neîntemeiată solicitarea apărătorului reclamantului de administrare în cauză a probei testimoniale cu un martor ca neconcludentă în raport cu motivele invocate în contestație.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului acțiunii.
Apărătorul reclamantului solicită instanței de judecată admiterea cererii astfel cum a fost completată, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României și obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României, în scop de studii. Precizează că, la emiterea deciziei de returnare de pe teritoriul României contestate în cauză a fost reținută de către pârât încălcarea de către pârât a dispozițiilor art. 51, art. 59 și art. 81 din OUG nr. 194/2002. În ceea ce privește argumentul pârâtului conform căruia durata totală a studiilor ar depăși durata inițială pentru care a fost acordată viza de studii, arată că reclamantul nu a beneficiat decât un an de viză în România, în acest moment neputându-se aprecia dacă durata studiilor va depăși durata pentru care acestuia i s-a acordat viza inițială, fiind posibil ca cetățeanul străin să poată efectua doi ani de facultate într-unul singur.
De asemenea, apreciază că, în mod nelegal a fost emisă decizia de returnare de pe teritoriul României pe numele reclamantului, sancțiunea prevăzută de lege pentru faptul că acesta a depășit termenul la care trebuia să se prezinte la sediul pârâtului pentru prelungirea dreptului de ședere fiind aceea a aplicării unei amenzi contravenționale cuprinsă între 100 și 500 lei. Potrivit art.81 alin. 4 din OUG nr. 194/2002, în cazul străinilor a căror ședere este ilegală, dar care se află într-o procedură de prelungire a dreptului de ședere, pârâtul trebuie să analizeze temeinicia documentelor. Dacă acestea sunt întemeiate, străinului trebuie să i se acorde dreptul de ședere. Apreciază că noua cerere formulată de către reclamant era întemeiată, instituția pârâtă trebuind să-i prelungească dreptul de ședere și să-i acorde acestuia dar o amendă contravențională. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul pârâtului solicită instanței de judecată respingerea contestației, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată. Arată că reclamantul a fost sancționat pentru șederea sa ilegală, iar nu pentru depunerea dosarului. Precizează faptul că legiuitorul a prevăzut că străinii sunt obligați să se prezinte pentru solicitarea prelungirii dreptului de ședere cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestuia. Depune, în acest sens, la dosar, și practică judiciară.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată, decizia de returnare contestată în speță fiind corectă. Menționează că, din actele dosarului, rezultă faptul că a fost depășită de către reclamant, prin schimbarea profilului de studii, durata inițială pentru care i s-a acordat dreptul de ședere, motiv pentru care solicită respingerea contestației astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată și menținerea deciziei de returnare contestată în speță ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 23.01.2013, sub nr. unic_, reclamantul S. S. AHMET, în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a formulat contestație împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._/21.12.2012, solicitând instanței de judecată ca, prin decizia ce o va pronunța, pe baza probelor ce vor fi administrate, să dispună anularea Deciziei de returnare nr._/21.12.2012 și obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere al reclamantului pe teritoriul României, în scop de studii.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, la data de 21.11.2012, sub nr._, reclamantului i-a fost înregistrat oficial dosarul conținând cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României în scop de studii, iar la data de 9.01.2013 reclamantul a primit prin poștă Decizia de returnare nr._/21.12.2012 întemeiată pe dispozițiile art. art. 11 alin. 1 și art. 59 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Cu privire la dispozițiile art. 59 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, a învederat reclamantul că, potrivit textului de lege, numai în cazul în care durata totală a studiilor ar fi depășit durata inițială pentru care a fost acordat dreptul de ședere ar fi putut fi emisă decizie de returnare.
Având în vedere că reclamantul nu a avut decât un an de viză în România, la acest moment fiind la a doua prelungire, apreciază acesta că organul de poliție nu putea anticipa faptul că se depășește durata normală a studiilor.
Referitor la dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, aceste dispoziții nu constituie motiv de neprelungire a dreptului de ședere al reclamantului, așa cum reliefează și art. 50 și 51 din același act normativ.
Pentru aceste motive, a solicitat reclamantul admiterea cererii așa cum a fost formulată, anularea Deciziei de returnare contestate și obligarea pârâtei la prelungirea dreptului său de ședere temporară, în scop de studii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 84 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Prin cererea completatoare a cererii introductive de instanță depusă de către reclamant în ședința publică de la data de 30.01.2013, s-a mai arătat că, așa cum rezultă din programa de școlarizare a Universității de Arhitectură I. M. din București – Facultatea de Arhitectură de Interior, instituție de învățământ la care reclamantul a fost înscris în primul an de studii, durata totală a studiilor este de 5 ani, cu ciclurile de licență și master integrate.
În cadrul Universității Artifex București – Facultatea de Management – Marketing, la cursurile căreia reclamantul este înscris în prezent și pe care le frecventează cu regularitatea, durata totală a cursurilor este de 3 ani.
În acest context, a menționat reclamantul că, prin schimbarea profilului de studiu nu depășește durata totală a șederii prevăzută pentru studiile inițiale erau de 5 ani, iar studiile în cadrul noului profil de studiu sunt doar de 3 ani.
De asemenea, cu privire la interpretarea gramaticală a textului art. 59 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, a învederat reclamantul că legiuitorul a avut în vedere ca la prelungirile ulterioare în scop de studii, dacă durata totală a studiilor depășește durata totală a vizei avută în vedere inițial și acest fapt se datorează schimbării profilului de studiu, organul administrativ să poată lua decizia de a revoca viza inițială și de a pune în vedere solicitantului de viză să obțină o nouă viză de lungă ședere în România, în scop de studii, în vederea finalizării acestora.
Apreciază reclamantul că, în cazul altei interpretări, s-ar goli de conținut textul de lege și s-ar da naștere unor abuzuri ale organului administrativ care, la libera sa apreciere, ar putea prezuma durata studiilor pentru instituțiile de învățământ din România.
Potrivit legislației în vigoare în domeniul educației la nivel universitar, dar și potrivit normelor interne ale fiecărei universități ca expresie a autonomiei universitare, se poate decide ca studenții să poată parcurge creditele aferente a doi ani de studiu într-un singur an calendaristic, fapt ce ar determina reducerea perioadei de stadiu cu cel puțin un an calendaristic.
Apreciază reclamantul că, organul administrativ, în lipsa informațiilor complete și pertinente ce ar fi trebuit să provină de la cele două instituții de învățământ la care a fost și este înscris și în prezent, a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 59 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și, pe cale de consecință a emis în mod nelegal actul administrativ contestat.
A arătat reclamantul că pârâta nu putea anticipa la data depunerii cererii sale de prelungire a dreptului de ședere în scop de studii care va fi durata în ani calendaristici a studiilor în cadrul noului profil de studiu.
Cu privire la dispozițiile art. 11 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 51 alin. 1 din OUG nr. 192/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, aceste dispoziții nu constituie motiv de neprelungire a dreptului de ședere al reclamantului așa cum reliefează și art. 50 din același act normativ.
În concret, art. 51 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România prevede faptul că străinii sunt obligați să se prezinte la organul administrativ pentru prelungirea dreptului de ședere cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestuia. Sancțiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea acestei obligații este aceea a aplicării unei amenzi contravenționale cuprinsă între 100 și 500 lei potrivit dispozițiilor art. 134 pct. 7 coroborate cu cele ale art. 135 lit. a din OUG nr. 194/2002.
În situația în care organul administrativ a primit cererea de prelungire a dreptului de ședere chiar peste termenul prevăzut la art. 51 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 are obligația de a dispune sancțiunea contravențională prevăzută de lege și de a verifica dacă străinul îndeplinește condițiile generale de prelungire a dreptului de ședere prevăzute de art. 50 din OUG nr. 194/2002 și dacă documentația depusă corespunde dispozițiilor generale prevăzute de art. 51 din același act normativ și condițiilor speciale funcție de tipul de viză a cărei prelungire o solicită.
De asemenea, a mai arătat reclamantul că, din interpretarea dispozițiilor art. 81 alin. 4 din OUG nr. 194/2002, se poate deduce cu claritate faptul că, în cazul în care străinul îndeplinește condițiile pentru prelungirea dreptului de ședere pentru scopul solicitat, organul administrativ are obligația de a prelungi dreptul de ședere și de a nu emite decizia de returnare, întrucât o astfel de interpretare ar goli de conținut textul de lege.
În ceea ce privește depășirea de către reclamant a dreptului legal de ședere în România, acesta a învederat că cererea de prelungire a dreptului de ședere în scop de studii a fost depusă în interiorul termenului stabilit prin permisul de ședere, adică încă din data de 8.11.2012, însă aceasta nu i-a fost înregistrată de organul administrativ care a motivat că este incompletă și a refuzat înregistrarea cererii, deși reclamantul a insistat în acest sens.
A precizat reclamantul că i s-a comunicat că poate depune dosarul și peste termenul din permisul de ședere, întrucât nu constituie impediment la prelungirea șederii sale, dacă actele sunt complete
De asemenea, a învederat reclamantul că, s-a prezentat la organul administrativ de încă trei ori înainte de înregistrarea dosarului, fiind respins pentru motivul că adeverința emisă de instituția de învățământ unde este înscris nu corespundea cerințelor pârâtului.
În acest sens, a subliniat faptul că este o practică comună a pârâtei de a nu înregistra dosarele incomplete deși nu există un temei legal pentru această atitudine.
Prin întâmpinarea depusă în ședința publică de la data 27.02.2013, pârâtul O. ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Analizând cererea de chemare în judecată pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a beneficiat de drept de ședere pe teritoriul României în scop de studii, prelungit succesiv pe perioada 7.02.2011 – 7.11.2012.
După expirarea acestuia, la 21.11.2012, reclamantul a depus cerere de prelungire a dreptului de ședere în scop de studii, invocând calitatea de student în anul I al Facultății de Management-Marketing din cadrul Universității „Artifex” București, în condițiile în care legea impunea depunerea solicitării cu cel puțin 30 zile înainte de expirarea termenului.
Curtea constată că, din actele depuse la dosar, nu reies elemente care să justifice invocarea în favoarea reclamantului a dispozițiilor art. 12 alin. 2 din Directiva CE nr. 114/2004, neputându-se reține ca „progres acceptabil în studiile sale” faptul că în perioada în care a beneficiat de dreptul de ședere în scop de studii a fost înscris succesiv la 3 facultăți diferite, nedepășind stadiul de student înscris în anul I.
Curtea nu poate reține nici apărările reclamantului în sensul că a încercat să depună cererea de prelungire a dreptului de ședere, cu respectarea termenului prevăzut de lege, dar i s-a refuzat primirea, nefiind probate, ci – dimpotrivă – fiind contrazise de faptul că actele atașate cererii sunt ulterioare datei expirării ultimei prelungiri (de exemplu, adeverința de studii este emisă la 20.11.2012).
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că în mod legal pârâtul a dispus îndepărtarea reclamantului de pe teritoriul României, în condițiile în care șederea acestuia a devenit ilegală, iar pretenția reclamantului de obligare a ORI la prelungirea dreptului de ședere în scop de studii apare ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite, așa cum am arătat, condițiile prevăzute de lege și de Directiva nr. 114/2004.
În consecință, în baza art.84 din OUG nr. 194/2002 va respinge ca neîntemeiată prezenta contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea completată formulată de reclamantul S. S. AHMET, în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. V. M. G.-D.
Red. V.N./Tehnodact. M.G.D./2 ex.
| ← Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Sentința nr.... | Pretentii. Decizia nr. 207/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
