Pretentii. Decizia nr. 3399/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3399/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 3944/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3399
Ședința publică de la 12.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - R. M. V.
GREFIER - C. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ROȘIORII DE V. împotriva sentinței civile nr. 997 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. L. și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigarea a cauzei la ordine, cât și la sfârșitul ședinței de judecată, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub numărul_ din data de 17 august 2012, reclamantul I. L. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 2336 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, achitată cu chitanța . numărul_ din data de 23 iulie 2011, emisă de Administrația Publică Roșiorii de V. – Trezorerie.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat și înmatriculat în România un autoturism marca MERCEDES BENZ, an de fabricație 2004, având numărul de omologare BFME151111J18R3/2004, numărul de identificare WDB9036631R744505, numărul de înmatriculare_, iar pentru a-l înmatricula în ROMÂNIA a fost obligat sa plătească taxa de primă înmatriculare, calculată de Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de V. la suma de 2.336 lei.
Nefiind în ipoteza unei „prime înmatriculări” a autoturismului, ci în ipoteza „înmatriculării subsecvente în România”, în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2008, ci dispozițiile articolului 23 CE, 25 CE, 90 din Tratatul UE.
Articolul 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, scopul general al dispozițiilor art. 90 reprezentându-l asigurarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității Europene”.
S-a invocat de către reclamant și jurisprudența Curții Europene de Justiție – cauza Weigel din anul 2004, prin care s-a reținut că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, rostul acestor reglementări fiind de a interzice discriminarea fiscală în interiorul comunității între produsele importate și cele similare autohtone.
În speță, sunt aplicabile direct dispozițiile dreptului comunitar, a precizat reclamanta, care au dobândit prioritate față de dreptul național, așa cum rezultă din art. 148 din Constituția României conform căruia „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Prin Legea numărul 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei Ia Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 1 și următoarele din Legea numărul 554/2004, articolelor 16 și 148 din Constituția României, articolelor 25, 28, 3 aliniatul 3 din Directiva 92/12, articolului 90 din CE, articolului 117 aliniatul 1 litera d, articolului 135 din Codul de procedură fiscală.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și inadmisibilității cererii reclamantului, motivând că acesta nu a îndeplinit procedura prealabilă în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, astfel cum prevede articolul 7 din Legea numărul 554/2004, iar instanța nu se poate pronunța asupra restituirii sumei, întrucât aceasta este parte din decizia de calcul.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii arătând că:
În condițiile în care legislația fiscală prevede, în mod expres, plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
În conformitate cu art. I-33, alin. 1 din Tratatul de aderare, ratificat prin Legea numărul 157/200, „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor”.
Jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Conform Hotărârii Guvernului numărul 686/2008, nivelul taxei de poluare este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Acțiunea reclamantului nu se poate încadra în niciuna dintre situații legale prevăzute de art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 50/2008, în care se poate solicita restituirea taxei de poluare.
F. de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se poate observa că taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de statul român, ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituită în vederea constituirii și colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, împotriva poluării acestuia.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului mediului și Pădurilor - Administrației Fondului de Mediu, pentru ca, în situația în care s-ar admite cererea reclamantului, să fie obligat alături de AFP la executarea hotărârii.
În motivarea cererii, a arătat că taxa de poluare nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului, ci este o taxa ce este încasată și administrata de Administrația Fondului de Mediu, invocând în drept articolul 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2008 și articolul 8 din Hotărârea Guvernului numărul 686/2008.
Prin încheierea din data de 19 septembrie 2012, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a Ministerului mediului și Pădurilor - Administrației Fondului de Mediu București.
Prin sentința civilă nr. 997/31.10.2012 tribunalul a admis acțiunea privind pe reclamantul I. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE V. și chematul în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMNISTRAȚIA FONDULUI DE MEDI; a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2336 lei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu dobânda fiscală până la plata efectivă și a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul I. L. a achiziționat autoturismul marca MERCEDES BENZ tip 903.6KA/Sprinter 313 CDi, an de fabricație 2004, având numărul de omologare BFME151111J18R3/2004, numărul de identificare WDB9036631R744505, numărul de înmatriculare_, ce a fost înmatriculat într-un stat membru UE pentru prima dată la data de 16 decembrie 2004.
În vederea efectuării primei înmatriculării în România a autoturismului, i s-a calculat o taxă de poluarea în sumă de 2336 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare numărul 2064 din data de 23 februarie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V., achitată potrivit chitanței . numărul_ din data de 23 februarie 2011.
Taxa de poluare a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit articolului 90 paragraful 1 din TCE (articolul 110 TFUE), „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența articolului 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul articolului 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Se reține astfel că reglementarea taxei de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încalcă din acest motiv articolul 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar, se va admite acțiunea reclamantului, obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 2336 lei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu dobânda fiscală până la plata efectivă, potrivit articolului 124 din Codul de procedură fiscală, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu a fost respinsă ca nefondată în baza art. 60 Cod procedură civilă, întrucât temeiul unei astfel de cereri îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului, condiție care nu se regăsește în cauza de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ROȘIORII DE V., solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărîrrii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Respectiv, a motivat aceasta, în esență, că, în cauză, sunt aplicabile disp. art. 21 alin. 1 și 2 din OG nr. 92/2003, respectiv cele ale art. 117 alin. 1 și 9 din același act normativ, iar, pe fondul cauzei, în mod greșit, cu aplicarea eronată a prevederilor art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis cererea reclamantului, câtă vreme taxa de poluare, prevăzută de OUG nr. 50/2008, nu poate fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme. Instanța a reținut in mod greșit ca aceasta discriminare a fost introdusa de către legiuitor cu intenția de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare, se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniență, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Mai mult, arată recurenta, că în Infograma 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 sunt conforme cu criteriile europene.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul I. L. nu a formulat întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și mijloacele sale de apărare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei-recurente obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10 N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ROȘIORII DE V. împotriva sentinței civile nr. 997 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. L. și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. A. Ș. R.-M. V.
GREFIER
C. A.
Red.tehnored.jud. R.M.V. – 2 ex./18.09. 2013
Tribunalul Teleorman - jud. V. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 201/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3586/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
