Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5460/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5460/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 10033/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 5460
Ședința publică de la 02 decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr. 1030/15.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția A VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimații pârâți G. ROMÂNIEI PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR și P. ROMÂNIEI prin COMISIA PARLAMENTARĂ A REVOLUȚIONARILOR FIN DECMBRIE 1989.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în eventualitatea prezentării părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
La data de 24.11.2011 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ acțiunea reclamantului P. C. prin care a chemat in judecata pe paratii G. ROMÂNIEI, PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR și P. ROMÂNIEI, PRIN COMISIA PARLAMENTARĂ A REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratilor sa ii preschimbe Certificatul De Luptător Pentru V. Revoluției Romane Din Decembrie 1989 nr.8659 din 10.09.1992, eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr.42/1990 Privind Cinstirea Memoriei Eroilor-Martiri si Acordarea Unor Drepturi Urmașilor Acestora, Precum si Răniților Din Timpul Revoluției din Decembrie 1989, precum si obligarea paraților la plata unor daune cominatorii în cuantum de 1000 lei, fiecare, pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii si pana la îndeplinirea efectiva a obligației.
Prin sentința civilă nr. 1030/15.02.2012, Curtea a anulat acțiunea reclamantului ca netimbrată.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, nu s-a achitat de către reclamant taxa de timbru de 43 lei si timbru judiciar de 60 de bani.
In conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. m din legea nr. 146/1997 acțiunea reclamantului se timbrează cu suma de 4 lei pe capătul de cerere privind obligarea pârâților la emiterea unui act si 39 lei pe capătul de cerere privind daunele cominatorii.
F. de cele reținute mai sus si de dispozițiile art. 3 lit. m, 20 din legea nr. 146/1997 instanța de fond a anulat acțiunea reclamantului ca netimbrata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. C.,solicitând instanței admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei ni hotărâri neviciate.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că hotărârea a fost luată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale constând în faptul că, deși reclamantul a depus în termen taxa judiciară de timbru și timbru judiciar stabilite de instanță, judecătorii au omis din greșeală să cerceteze dovada care se afla în dosar.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 317 – 321 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.10.2013, intimatul-pârât G. ROMÂNIEI PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele motive:
Recurentul reclamant a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru totale de 43 lei la domiciliul procesual ales, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 5 – dosar fond.
La primul termen de judecată, din 15.02.2012, procedura fiind legal îndeplinită, prima instanță a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii și a reținut cauza în pronunțare pe excepție.
La aceeași dată, 15.02.2012, ora 9,30 a fost înregistrată la Serviciul Registratură al Secției a VIII-a C. o cerere completatoare formulată de reclamant, însoțită de timbre judiciare în valoare de 0, 65 lei, precum și de dovada achitării taxei judiciare de timbru de 43 lei (fila 24 – dosar fond).
Față de aspectul că reclamantul s-a conformat în termen obligației de achitare a taxelor de timbru puse în vedere, nefiind imputabil nici acestuia, nici completului de judecată, faptul că această dovadă a fost înaintată cu întârziere la dosar, Curtea – în baza art.312 C.pr.civ alin.5 raportat la art.20 din Legea nr.146/1997, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la instanța devenită competentă pentru soluționarea fondului, conform art.26 din Legea nr.341/2004 modificat prin art.V din Legea nr.2/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr. 1030/15.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția A VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimații pârâți G. ROMÂNIEI PRIN SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR și P. ROMÂNIEI prin COMISIA PARLAMENTARĂ A REVOLUȚIONARILOR FIN DECMBRIE 1989.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București - SCAF.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. N. I. M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red./thred.VN – 2 ex.
Jud.fond C. P.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1279/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2306/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








