Pretentii. Decizia nr. 2306/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2306/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 71956/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2306
Ședința publică de la 27.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol este soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva Sentinței civile nr. 4146/25.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. B. – D. moștenitoarea intimatului – reclamant P. B., având ca obiect - “pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat intimatul – reclamant, prin avocat C. Ț., cu împuternicire avocațială depusă la dosar (fila 14 din dosarul de fond), lipsind recurenta – pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 23.05.2013, recurenta – pârâtă a depus precizări la recurs, în două exemplare, după care:
Intimatul – reclamant, prin avocat, solicită introducerea în cauză, în calitate de intimată – reclamantă, a moștenitoarei intimatului – reclamant P. B., având în vedere că acesta a decedat la data de 02.04.2013, în susținere depune Certificatul de moștenitor nr. 29/10.04.2013, având atașat certificatul de deces (filele 28 - 30 dosar).
Curtea ia act că intimatul – reclamant P. B. a decedat și dispune introducerea în cauză a doamnei P. B. – D., în calitate de intimată – reclamantă, moștenitoare a intimatului – reclamant P. B.. Totodată, ia act că procedura de citare este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată, având în vedere că s-a prezentat apărătorul ales de intimata – reclamantă P. B. – D. care depune la dosar împuternicire avocațială (fila 27 dosar). De asemenea, procedează la comunicarea către intimata – reclamantă a unui exemplar de pe precizările la recurs depuse de recurenta – pârâtă pentru acest termen.
Intimata – reclamantă, prin avocat, nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de precizările comunicate în ședință publică.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata – reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. În susținere, depune concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal la data de 14.11.2011 sub nr._ reclamantul P. B. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea acesteia să i plătească tranșa a doua din suma stabilită prin Hotărârea nr. 67/2007 a Comisiei județului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, reactualizată cu indicele de creștere al prețurilor de consum, începând cu data de 16.01.2007 și până la data plății.
Prin sentința civilă nr. 4146 din data de 25.10.2012, Tribunalul București a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului cota de 60% din suma de 141.449 lei reprezentând a doua tranșă din suma ce i se cuvine din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 67/16.01.2007 emisă de Comisia Județului B. de aplicare a Legii nr. 290/2003, sumă ce va fi actualizată la data plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a obținut prin Hotărârea nr. 67 emisă de Comisia județului B. de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 la data de 16.01.2007, compensații în cuantum total de 141.449 lei, pentru bunurile abandonate de autori în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H..
S-a reținut incidența prevederilor HG nr. 1120/2006 privind adoptarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 și s-a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată cu privire la cea de-a doua tranșă, deși reclamantul a formulat cerere la care a anexat pe lângă hotărâre și extrasul de cont, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept conferit de Legea nr. 290/2003, fiind îndeplinite, astfel, condițiile art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, și cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din aceeași lege.
S-a apreciat că prin refuzul pârâtei de a dispune plata compensațiilor acordate reclamantului prin Hotărârea nr. 67/2007 a Comisiei județului B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, acesta a fost vătămat în dreptul său, conferit de Legea nr. 290/2003, astfel că, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, arătând că, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră Sentința civilă nr. 4146/2012 din data de 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, ca fiind netemeinică și nelegală.
Recurenta a învederat că, potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, „compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)."
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:
- 52.911.909,15 lei în anul 2007;
-17.567.560,94 lei în anul 2008;
-20.389.425,80 lei în anul 2009;
-38.849.328,80 lei în anul 2010;
-39.635.644 lei în anul 2011.
A făcut precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza:
-Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940;
-Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente;
-Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
A precizat că implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Recurenta a mai arătat că noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate (cazul subscrisei) în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
Astfel, în temeiul art. art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 C.proc.civ., a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4146/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamantul P. B. ca fiind neîntemeiată.
La primul termen de judecată, recurenta a depus la dosar precizări la recurs, în contextul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2013, solicitând instanței de control judiciar să pronunțe o hotărâre care să aibă în vedere prevederile acestui act normativ.
Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin Hotărârea nr. 67/200t a Comisiei Județului B. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a stabilit dreptul intimatei-reclamante la acordarea de compensații bănești în sumă de 141.449 lei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 290/2003.
În ce privește achitarea efectivă a acestor compensații bănești, la data promovării acțiunii și a pronunțării sentinței recurate erau incidente dispozițiile art. 18 alin. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, potrivit cărora plata se face „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” eșalonat în 2 tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor
Deși intimata-reclamantă a solicitat efectuarea plății, recurenta-pârâtă nu le-a achitat a doua tranșă de 60% până la data introducerii acțiunii.
Curtea nu își însușește interpretarea pe care recurenta o dă textului legal citat, în sensul că plata despăgubirilor se face doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat în acest scop, din următoarele motive:
Intimata este titulara unui drept de creanță, ce constituie un „bun” în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Creanța sa este suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea recurentei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Or, din momentul în care în patrimoniul intimatei s-a născut un drept de creanță recunoscut ca atare de legiuitor, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând raportul de proporționalitate între ingerință și scopul propus.
Din această perspectivă, se constată că Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane, din care face parte și intimata, un drept la acordarea unor compensații, prevăzând în același timp și o ingerință în dreptul de proprietate asupra acestei creanțe, aceasta constând în prevederea referitoare la plata în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Curtea reține că această ingerință în dreptul de proprietate al intimatei este disproporționată, fiind o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința statului, debitor al creanței, de a aloca la buget sumele necesare plății compensațiilor.
Este adevărat că plafonarea sau eșalonarea creanțelor asupra statului sunt ingerințe admise în jurisprudența CEDO, ceea ce nu face însă admisibilă condiționarea realizării dreptului de creanță de alocarea fondurilor de la buget, o asemenea reglementare fiind lipsită de orice previzibilitate.
Prin urmare, pretinsa lipsă a fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat nu poate fi reținută drept justificare a refuzului de punere în executare a actului administrativ prin care s-a recunoscut dreptul de creanță al intimatei, în temeiul Legii nr. 290/2003, cu atât mai mult cu cât, din anul 2007, acesteia nu i-a fost achitată cea de-a doua tranșă, ceea ce dovedește că, pe parcursul a 6 ani bugetari, nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru alocarea sumelor necesare plății compensațiilor.
Rezultă așadar că, potrivit interpretării recurentei, perioada de plată ar putea fi prelungită pe durată nedeterminată, până la alocarea sumelor necesare, ceea ce ar conduce la depășirea termenului rezonabil la care se referă art. 6 par. 1 din CEDO, termen care cuprinde și durata procedurilor administrative, întrucât acestea constituie o premisă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Prin urmare, în mod corect a constatat Tribunalul că, în speță, este vorba de un refuz nejustificat de executare a obligației de plată, termenul de 2 ani, în care trebuia achitată întreaga sumă cuvenită intimatei, fiind depășit.
Curtea constată însă că, după data pronunțării hotărârii recurate, a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, care modifică condițiile și termenele de plată a despăgubirilor.
Aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor acestei ordonanțe reprezintă un motiv de recurs de ordine publică, invocat de recurentă prin notele de ședință depuse la dosar, ce va fi analizat ca atare.
Astfel, la data de 28.02.2013, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 114 OUG nr. 10/27.02.2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și ale Legii nr. 393/2006.
Din cuprinsul acestui act normativ, Curtea reține ca având relevanță în prezenta cauză dispozițiile art. I alin. 1-4, potrivit cărora:
„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
(3) Prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 393/2006, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
(4) Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe”.
De asemenea, prin art. IV pct. 3 din ordonanță, la data intrării în vigoare a acesteia, s-au abrogat expres dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, care prevedeau că „despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maxim 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. 1”.
Totodată, prin art. V lit. d din ordonanță, la data intrării în vigoare a acesteia, s-au abrogat expres dispozițiile art. 18 alin. 5 și 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1.120/2006, care prevedeau următoarele: “compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilordepășește 100.001 lei. Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Curtea mai constată că, în preambulul OUG nr. 10/2013, s-a prevăzut că aceste modificări ale regimului de plată a despăgubirilor sunt necesare, în viziunea emitentului (Guvernul României), „luând în considerare dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit celor trei legi de reparație, ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, precum și având în vedere faptul că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
Argumentele intimatei-reclamante privind inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor OUG nr. 10/2013 nu pot fi primite față de dispozițiile exprese ale art. I alin. 2, potrivit cărora eșalonarea reglementată de acest act normativ se aplică și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a ordonanței.
Prin urmare, având în vedere că până la data judecării prezentului recurs a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr. 10/2013, care modifică regimul de plată a despăgubirilor acordate, printre altele, în baza Legii nr. 290/2003, Curtea constată că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică în cauza de față, fiind vorba despre incidența unui motiv de recurs de ordine publică, circumscris art. 304 pct. 9 C.pr.civ., ce impune reformarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a despăgubirilor cuvenite în condițiile și termenele prevăzute de art. I din OUG nr. 10/2013, inclusiv în ceea ce privește modul în care se va face actualizarea sumei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 și 3 teza I raportat la art. 304 pct. 9 și 304¹ C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 141.449 lei reprezentând compensații acordate în baza Legii nr. 290/2003, în condițiile și în termenele prevăzute de OUG nr. 10/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 4146/25.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. B. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Ț. C. din București, .. 24, ..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 141.449 lei în condițiile și termenele prevăzute de O.U.G. nr. 10/2013.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.C.I./2ex.
Jud. fond: D. S., Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5460/2013.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2955/2013. Curtea de... → |
|---|
