Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5938/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5938/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 4908/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5938
Ședința publică din data de 19 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: PATRAȘ B. L.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 449/24.01.2012 pronunțată de C.-SCAF, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. B. P. și A. R. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată în recurs, la data de 26.11.2013 prin Departamentul Registratură a depus recurenta-pârâtă note de ședință și cerere prin care solicită introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că a operat, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 165/2013, transmisiunea legală a calității procesuale, recurenta-pârâtă fiind C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile fostei C.C.S.D.
Curtea reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 449/24.01.2012 pronunțată de C.-SCAF în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții I. B. P. și A. R. M. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, pârâta fiind obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă Dispoziției nr. 2893/09.09.2005 emisă de Primarul Municipiului Slatina, precum și la plata către reclamanți a sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr. 2893/09.09.2005 emisă de Primarul Municipiului Slatina s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numitei O. Ș., pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură.
Prin contractul de cesiune de drepturi nr. 793/20.04.2011 autentificat de BNP B. A., numita O. Ș. a cesionat reclamanților 30% din valoarea totală a măsurilor reparatorii ce se vor acorda în baza Dispoziției nr. 2893/09.09.2005, cesiunea fiind notificată pârâtei.
Dosarul aferent Dispoziției nr. 2893/09.09.2005 a fost înregistrat la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 6085/CC.
Analizând dosarul sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis să îl returneze Primăriei Mun. Slatina pentru a fi completat cu actul de proprietate încheiat în formă autentică prin care numita O. Ș. a devenit proprietara imobilului teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a motivat această măsură prin aceea că actele existente la dosar, nefiind încheiate în formă autentică, nu fac dovada proprietății asupra terenului.
Potrivit art. 16 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este abilitată să analizeze dosarele aferente dispozițiilor prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent strict din perspectiva legalității respingerii cererii de restituire în natură. Verificarea oricăror alte aspecte excede atribuțiilor expres prevăzute de lege pentru această instituție.
Analiza coroborată a textelor de lege care reglementează căile de atac și controlul de legalitate cu privire la dispozițiile entităților notificate în baza Legii nr. 10/2001 conduc la aceeași concluzie.
Astfel, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.
Prin art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, s-a prevăzut că „instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primar și de președinții comisiilor județene iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale…, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare și al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare”.
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Rezultă așadar că pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este abilitata de lege să verifice legalitatea dispoziției primarului prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub alte aspecte decât legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nici nu poate învesti instanța în acest sens, nici pe cale directă și nici pe cale de apărare, cum a făcut în prezenta cauză, apelând în mod impropriu la noțiunea de „excepție de nulitate”.
A accepta punctul de vedere al pârâtei este de natură să suprime stabilitatea și securitatea raporturilor juridice fixate între părți cu caracter definitiv, principiul stabilității fiind prevăzut, alături de cel al celerității soluționării notificărilor, în chiar primul capitol din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, alături de principiul respectării reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului, „prezentând relevanță deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, respectarea exigențelor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție” (pct. 2 din Cap. 1 din Norme).
Prin urmare, apărările invocate de pârâtă, fundamentate pe „excepția nulității” Dispoziției nr. 2893/09.09.2005 a Primarului Municipiului Slatina, nu au fost luate în considerare.
În ce privește procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Curtea reține că aceasta presupune parcurgerea mai multor etape, fiecare condiționând-o pe cea subsecventă – etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării imobilului și etapa finală constând în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui titlu.
Din aceste considerente, conduita autorităților cărora le revin competențe în cadrul acestei proceduri, eventuala tergiversare sau refuzul de a îndeplini anumite operațiuni, trebuie examinate în raport de fiecare etapă în parte.
În cauza de față, deși dispoziția prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat de numita O. Ș. a fost emisă încă din anul 2005, iar dosarul aferent a fost înregistrat la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, până la data pronunțării prezentei hotărâri nu a fost parcursă niciuna dintre e acestei proceduri administrative, fără ca pârâta să invoce vreun motiv care să justifice această întârziere.
Dimpotrivă, singurul demers pe care l-a făcut pârâta în legătură cu dosarul reclamanților a fost acela ca, la aproape 6 ani de la data emiterii dispoziției, după ce aceasta a devenit definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege, să îi repună în discuție legalitatea, cu depășirea flagrantă a competențelor ce i-au fost recunoscute de lege.
Faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversarea și pentru nesoluționarea cererilor într-un termen rezonabil.
Dreptul la soluționarea cererii într-un termen rezonabil reprezintă o garanție a unui proces echitabil, fiind consacrat ca atare de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această garanție se aplică și procedurilor administrative prealabile și obligatorii, a căror parcurgere condiționează accesul la justiție.
Având în vedere că notificarea a fost formulată încă din 2001, iar dispoziția privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent a fost emisă în 2005, Curtea reține că tergiversarea de către pârâtă a soluționării cauzei după mai bine de 10 ani de la formularea notificării, fără a invoca niciun motiv pentru această întârziere și, mai mult decât atât, adoptând măsuri abuzive de returnare a dosarului entității notificate, nu doar încalcă principiul termenului rezonabil, ci, mai mult decât atât, constituie în realitate un refuz nejustificat de a parcurge etapele prevăzute de lege în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
In motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În art. 13 alin. l Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
În acest context, precizează că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționăm că în cuprinsul art. l alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001...".
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalenta dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape:etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, către Secretariatul Comisiei Centrale, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 2893/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Slatina în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 6085/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, constatându-se că din documentația de la dosar lipsesc înscrisuri prin care reclamantul trebuie să facă dovada proprietății în sensul art. 4 din Decretul nr. 221/1950, astfel că dosarul a fost returnat Primăriei mun. Slatina.
În data de 16.11.2013, recurenta a formulat note de ședință, cu privire la impactul adoptării Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege .
Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (… ) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).
De asemenea, potrivit noii legi, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin. (6) din Legea nr.165/2013 "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."
Prin urmare, având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr.165/2013, solicitarea privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu își mai găsește justificare.
In privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, se apreciază că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie considerată ca fiind prematur formulată.
Cu privire la obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, recurenta arata ca această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de art.34 alin. 1 din Legea nr.165/2013.
Astfel, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit noilor dispoziții legale în vigoare, s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art.17, alin.1 Iit. a din Legea nr.165/2013, noua comisie validează/invalidează,în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Analizând recursul prin prisma impactului asupra prezentei cauze al adoptării noii reglementări, Curtea retine următoarele:
Dispozițiile legale care au fundamentat soluția de admitere a cererii reclamanților în sensul obligării pârâtei CCSD să emită titlul de despăgubire nu mai pot fi reținute ca incidente în speță în contextul apariției Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist în România.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din lege, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Astfel, se consacră soluția legislativă a imediatei aplicări a noilor dispoziții referitoare la procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri (formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) tuturor cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față.
Curtea constată pe de o parte că etapele administrative reglementate de dispozițiile Titlului VIII din Legea 247/2005, inclusiv cea referitoare la emiterea deciziei care să conțină titlu de despăgubire nu se mai regăsesc în noua reglementare.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit art. 50 din lege, s-au abrogat articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii noi.
Astfel, reglementarea legală a procedurii administrative avută în vedere de instanța de fond, când s-a pronunțat în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, este parțial abrogată la data soluționării prezentului recurs și înlocuită cu o procedură nouă prevăzută în Legea nr. 165/2013.
. Legii nr. 165/2013 constituie un motiv de recurs de ordine publică, care privește temeinicia cererii, ce se impune a fi analizat cu prioritate.
Noua reglementare este pe deplin aplicabilă și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa de către prima instanță întrucât nu mai există cadrul legal pentru a proceda în sensul celor dispuse de instanța de fond.
Astfel, noua procedură administrată este conturată legislativ de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, care statuează următoarele:
„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit art. 17 alin. 1 lit. a din lege, „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei primului-ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Prin urmare, noua lege consacră un întreg ansamblu de noi obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, respectiv în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
În aceste condiții, ca urmare a intrării în vigoare a legii noi, soluția primei instanțe nu mai poate fi menținută.
Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a cererii în contextul prevederilor Titlului VII a Legii nr. 247/2005 nu mai poate fi valorificat în condițiile noii proceduri, date fiind modificările importante intervenite referitoare la evaluarea imobilelor și emiterea deciziei de compensare în locul titlului de despăgubire, inclusiv din perspectiva termenelor instituite de noua lege.
În conformitate cu art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
D. hotărârilor judecătorești irevocabile adoptate potrivit vechii reglementări le este recunoscută puterea de lucru judecat prin art. 41 alin. 5 al noii legi, potrivit căruia „(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Reținând, față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, că obligația stabilită în sarcina recurentei-pârâte prin sentința recurată nu mai are corespondent în legislația în vigoare la momentul soluționării prezentului recurs, curtea – în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. - va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul respingerii în integralitate a acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR sentinței civile nr. 449/24.01.2012 pronunțată de C.-SCAF în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. B. P. și A. R. M..
Modifică sentința recurată în sensul respingerii în integralitate a acțiunii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond - M. B.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3762/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 212/2013. Curtea de... → |
|---|
