Conflict de competenţă. Sentința nr. 3008/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3008/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 6999/1748/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3008
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
GREFIER - A. C.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu – Secția Civilă și Judecătoria L. Gară în soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, având ca obiect „plângere contravențională”.
În lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art. 260 Cod proc. civilă asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3812 din data de 17.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cornetu a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L. Gară.
Judecătoria Cornetu a reținut că, în baza art.159 pct. 3 Cod proc.civ. „necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.
Deși în general competența teritorială este alternativă, există anumite cazuri, printre care și cel expres reglementat de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, în care competența este exclusivă și absolută. Astfel, potrivit art. 32 alin.1 din OG nr. 2/2001, “plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Având în vedere . data de 15.02.2013, a Legii nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.89 din 12.02.2013, a constatat că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, coroborate cu cele ale art. XXIII alin.(1) din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă să soluționeze cauza, întrucât sediul petentei se află în . Călărași, acesta fiind în circumscripția Judecătoriei L. Gară.
Pentru stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, instanța a apreciat că o interpretare contrară a prevederilor anterioare, interpretare ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor.
Astfel, în cazul dat, sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin.(1) din Legea nr.2/2013, întrucât, prin interpretarea literală a textului normativ, se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală. În acest sens, instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata tarifului de utilizare a rețelei drumurilor naționale din România(a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională.
De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art. XXIII alin.(1), prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin.(1) și art. 55 alin.(1) din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”. Un argument suplimentar celor reținute este pus în evidență de norma înscrisă la art. XXIII alin.(3) din Legea nr.2/2013(3), respectiv „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”, al cărei conținut relevă faptul că legiuitorul a înțeles să menționeze expres materia contenciosului administrativ și fiscal doar în legătură cu procesele în curs de judecată în primă instanță aflate pe rolul curților de apel, aspect ce conturează concluzia că, din moment ce competența proceselor în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ a fost tratată distinct, prin alin. (3), dispozițiile alin. (1) al art. XXIII prin sintagma „procesele în primă instanță" acoperă toate litigiile, indiferent de natura lor, civilă, contravențională, administrativă sau penală, cu privire la care s-au modificat dispozițiile legale referitoare la instanța competentă să le judece.
În aceeași ordine de idei, instanța a apreciat că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională/ materia contencios administrativ și fiscal, această limitare se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin.(1) („ ,precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, „), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.(4) din Legea nr.2/2013.
Însă, și sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Pe rolul Judecătoriei L. Gară cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 01.08.2013.
Prin Sentința civilă nr. 563 pronunțată la data de 10.09.2013 în dosarul nr._, Judecătoria L. Gară a admis la rândul său excepția de necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Constatând ivit conflict negativ de competență, Judecătoria L. Gară a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria L. Gară a reținut că, potrivit art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 plângerea contravenționala este de competența judecătoriei in a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, normele de competență fiind în această materie de ordine publică, astfel cum reiese din coroborarea art.19 C.pr.civ și art.159 alin.1, pct.3 C.pr.civ (care prevăd că, în pricinile ce nu sunt referitoare la bunuri, competenta teritoriala este exclusivă, părțile neputând-o înlătura).
Prin art. III alin.2, cuprins în Secțiunea 2 din Legea nr.2/2013, s-au completat dispozițiile OG nr.15/2002, fiind introdus art.10¹ care prevede că, prin derogare de la dispozițiile OG nr.2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Astfel cum rezultă din denumirea Secțiunii 2 din Legea nr.2/2013 în care se regăsește norma derogatorie anterior menționată Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal în cadrul reglementării respective s-a urmărit a se face o distincție între cele două materii, distincție care are la bază împrejurarea ca procedura judiciara prevăzută pentru contestatara proceselor verbale de contravenție este una distinctă, reglementată de OG nr.2/2001, nefiind aplicabile prevederile Legea nr.554/2004 privind contenciosului administrativ și fiscal.
Conform art. XXIII alin.1 din Legea nr.2/2013, articol ce face parte din capitolul Dispoziții finale și tranzitorii, “procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol ” în cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”
Dispozițiile menționate anterior trebuie însă interpretate sistematic, astfel că atâta timp cât într-o secțiune anterioara s-a făcut distincție clară intre materia contenciosului administrativ –fiscal și materia contravențională, dispozițiile tranzitorii nu pot fi interpretate decât în sensul că vizează exclusiv materia contenciosului administrativ și fiscal, împrejurare care rezultă de altfel si din dispozițiile alin.2 și 3 ale art. XXIII care explicitează prevederile alin.1, precizând tipul de cauze la care se referă.
În concluzie instanța a apreciat ca în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile tranzitorii din art. XXIII al Legea nr.2/2013, acestea nevizând materia contravenționala.
La Curtea de Apel București cauza a fost înregistrată la data de 04.10.2013 sub nr._ .
Analizând prevederile legale incidente și considerentele prezentate de instanțele aflate în conflict negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Interpretarea dispozițiilor art. XXIII din Legea 2/2013 făcută de către Judecătoria Cornetu este eronată întrucât aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu de la regula generală prev. de art. 725 alin. 2 din codul de procedură civilă potrivit căreia „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe”.
Prin urmare, dispozițiile art. XXIII trebuie interpretate restrictiv în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol.
Or, în alin. 1 al art. XXIII din Legea 2/2013 se prevede că modificarea de competență se aplică doar proceselor în curs de judecată în primă instanță, precum și în căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal.
Prin urmare, regula derogatorie prevăzută de acest articol se aplică doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese din denumirea secțiunii a 2-a a legii intitulată „modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.
De asemenea, Curtea reține că dispozițiile alin. 1-4 ale art. XXIII din legea 2/2013 trebuie interpretate corelat, între prevederile celor 4 alineate existând o strânsă legătură, iar în urma unei astfel de interpretări rezultă că modificarea de competență se aplică doar litigiilor în curs de judecată aflate în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție sau în fond la curțile de apel, iar trimiterea dosarelor nu se face prin declinare de competență ci pe cale administrativă.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că schimbarea de competență realizată prin Legea 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG nr. 15/2002, nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data schimbării competenței, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției, care în cazul de față este Judecătoria Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de petenta . SRL cu sediul în Județul Călărași, Valea Argovei în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A cu sediul în București, sector 6, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
G. I. C. A. C.
Red. Jud G.I.C/ 4 ex.
Tehnored. A.C.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2622/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1056/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
