Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3591/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3591/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 9569/2/2011*
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3591
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.09.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: G. A. F.
JUDECĂTOR: D. M. B.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află pronunțarea recursului civil formulat de recurentul-pârât S. ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr. 2224,/28.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. O. și intimata C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect despăgubiri.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și Curtea, având nevoie pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2013, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2224/28.03.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul G. O., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr. 90/2006 emisă de Primăria Comunei Iacobeni și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, la expirarea termenului de suspendare prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012 și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la penalități de întârziere, ca neîntemeiat.
În motivarea sentinței, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul G. O. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP cu nr._/CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului compus din construcție demolată, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția Primarului comunei lacobeni nr. 90/23.01.2006; obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului revendicat și pe baza raportului de evaluare, la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul menționat, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligațiilor stabilite prin hotărârea ce se va pronunța.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 17/07.02.2002, a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție demolată, situat în ., hotarul Fundătura, județul Sibiu, înscris în CF nr. 921 Stejărișu, nr. top. 1645. Prin Dispoziția nr. 90/2006 s-a soluționat notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat.
Reclamantul susține că de la data emiterii dispoziției și până în prezent, a efectuat demersuri, personal și prin mandatar S.C. Real G. Invest S.A., în vederea transmiterii dosarului către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, conform adreselor anexate cererii de chemare în judecată.
Reclamantul învederează că pârâta nu poate depăși competențele imperative prevăzute de art. 13 alin. 1 și art. 16 alin. 4 și alin. 7-9 din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, și nu poate analiza dispoziția din punct de vedere al condițiilor de legalitate care fac obiectul exclusiv al controlului Instituției Prefectului, conform Legii nr. 544/2004 și Legii nr. 340/2004. Această imixtiune ar suprima securitatea raporturilor juridice fixate cu caracter definitiv între părți, principiul stabilității fiind prevăzut, alături de cel al celerității soluționării notificărilor în primul capitol al Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr..250/2007, alături de principiul respectării reglementărilor referitoare cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Reclamantul menționează că a fost privat de dreptul de proprietate după ce validitatea titlului său a fost confirmata irevocabil într-o procedură administrativă anterioară și prin urmare, nerestituirea terenului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale.
Precizează că penalitățile de întârziere sunt prevăzute de art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile alin. 1 din același articol și la dispozițiile art. 8 alin. 1 din lege, fiind concepute ca mijloace prin care autoritățile publice implicate pot fi constrânse să-și execute obligațiile.
În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art. 1073-1075 C.civ., Legea nr. 554/2004.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri la dosar (filele 6 – 27).
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 90/2006 a fost transmis de Primăria Comunei Iacobeni, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC. Dosarul menționat a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 și s-a constatat că din actele atașate notificării nu rezultă suprafața imobilului construcție. În acest context, prin adresa nr._/CC/10.01.2012 remisă Primăriei comunei lacobeni, județul Sibiu, s-au solicitat informații privind suprafața construcției pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.
Referitor la etapa evaluării, pârâta a susținut că dosarul de despăgubire al reclamantului va fi transmis la evaluatorul desemnat de C. Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate (raportul de evaluare) după completarea acestuia cu informațiile solicitate.
Pârâta mai menționează că obligarea sa la plata penalităților de întârziere este neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția nr. 90/07.07.2006, Primăria Comunei Iacobeni a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în ., județul Sibiu, compus din construcție demolată.
Dispoziția de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Comunei Iacobeni la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
Curtea reține că potrivit art. 16. alin. 1 cap. 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces - verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi” .
Conform art. 16 alin. 2 ind. 1 din același act normativ, „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Art. 16 alin. 4 prevede că „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură”.
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 5 din legea menționată „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.
Analiza dispozițiilor legale menționate relevă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de a exercita controlul asupra dispozițiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispozițiilor autorităților administrației publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate.
Potrivit art. 16 alin. 4 din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verifică numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
În consecință, prin cenzurarea legalității dispoziției autorității administrației publice locale, sub aspectul îndreptățirii persoanei notificante de a primi despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și-a depășit limitele de competență stabilite de legiuitor.
Mai mult, prin cererile înregistrate la autoritatea publică pârâtă pe parcursul anilor 2009, 2010 și 2011, reclamantul a solicitat informații cu privire la stadiul soluționării dosarului de despăgubire, inclusiv cu privire la necesitatea completării dosarului cu alte documente, conform prevederilor Legii nr. 247/2005 și HG nr. 1095/2005.
Pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamantul este îndreptățit urmare a Dispoziției nr. 90/07.07.2006, solicitând Primăriei Comunei Iacobeni informații la data de 10.01.2012, ulterior introducerii prezentei acțiuni în instanță.
Curtea constată că deși Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluționare a cererilor, neparcurgerea etapei evaluării și implicit, neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubite, într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, așa cum este acesta prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei C. Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Mai mult, în dosarul de despăgubire unt depuse înscrisuri care permit identificarea suprafeței imobilului construcție demolată.
În consecință, motivele invocate de pârâtă în susținerea refuzului de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt neîntemeiate, și se circumscriu noțiunii de refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantului.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că reclamantul a fost vătămat în dreptul de a beneficia de o soluționare efectivă a cererii de acordare de despăgubiri într-un termen rezonabil, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr. 90/07.07.2006 emisă de Primăria Comunei Iacobeni și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Curtea constată că la data de 15.03.2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, care la art. 1 prevede suspendarea pe o perioadă de 6 luni, a emiterii titlurilor de despăgubire, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Față de caracterul suspensiv al termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale menționate, urmează ca pârâta să-și îndeplinească obligațiile instituite în sarcina sa prin prezenta hotărâre, după expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților de întârziere, apreciind că acordarea acestora în vederea executării obligațiilor stabilite prin hotărâre nu este necesară, întrucât pentru obligarea pârâtei la executarea unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ există reglementată procedura de executare prevăzută de dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, arătând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din CEDO, întrucât Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul Stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin urmare apreciază că acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
Procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că, în marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.
În opinia recurentei-pârâte în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 90/2006 emisă de Primarul Comunei Iacobeni, în calitate de entitate notificată, a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale fiind înregistrate sub nr._/CC.
Totodată, mai arată că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamant și s-a constatat că prin dispoziția de soluționare a notificării se propune acordarea de despăgubiri, fără a se identifica suprafața acestuia, aspect care nu rezultă nici din actele atașate notificării, sens în care se vor solicita informații de la arhivele naționale și județene, cât și de la societăților care au avut în administrare aceste imobile.
Referitor la etapa evaluării, învederează recurenta-pârâtă că dosarul de despăgubire al reclamantului va fi transmis la evaluatorul desemnat de C. Centrală în vederea întocmirii lucrării de specialitate după completarea acestuia cu informațiile sus precizate.
De asemenea, mai arată că în speță s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia nr. 2815/2008, precum și faptul că instanța a obligat C. Centrală la emiterea titlului de despăgubire cu respectarea OUG nr. 4/2012, aceeași instanță a nesocotit aspectele menționate cu fondul cauzei, respectiv faptul că dosarul este incomplet, iar emiterea titlului de despăgubire se face cu respectarea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, inclusiv cu respectarea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubire, ordine stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin încheierea din data de 26 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 153 alin. 3 din codul de procedură civilă (1865) a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată la data de 26 februarie 2013, iar în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2013, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 17.06.2013, Curtea a repus cauza pe rol pentru a fi introdusă în cauză și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
La data de 16.09.2013 C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus note de ședință prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita învestirii și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat este întemeiat, urmând să-l admită și să modifice în tot sentința recurată.
Asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază cu prioritate că se impune calificarea acestui incident ca și motiv de recurs de ordine publică, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri, dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.
Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată, inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.
Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.
Curtea apreciază așadar că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, motiv pentru care excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.
De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs rezultă din faptul că este invocat de către recurentă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Prin urmare, Curtea va califica pentru aceste motive excepția prematurității invocată de recurentă ca și motiv de recurs de ordine publică.
În continuare, analizând excepția prematurității cererii, Curtea urmează să o respingă ca nefondată întrucât dreptul subiectiv pretins de intimatul-reclamant la data sesizării instanței, 16.02.2012, este un drept actual, acesta sesizând instanța prin demersul judiciar cu o cerere având ca temei incidența dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel că dreptul pretins nu este afectat de vreun termen suspensiv sau de vreo condiție suspensivă.
Analizând motivele invocate în susținerea excepției, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantei. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamanților, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, împrejurările invocate în susținerea excepției prematurității urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantului, constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în București, .-2B, sector 1, operațiune conformă procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. A mai relevat reclamantul nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului său la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei-pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamantului, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii conținând titlu de despăgubire pentru dosarului reclamantului cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamant, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
În speță mai există însă un motiv pentru respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, respectiv acela că la momentul pronunțării instanței de recurs nu există un refuz nejustificat al instituției pârâte de soluționare a cererii reclamanților.
Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16.02.2012, iar sentința recurată a fost pronunțată la data de 24.04.2012, până la acest moment a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Actul normativ menționat a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 15.03.2012, iar conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”.
Potrivit articolului unic din ordonanța invocată „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.
Așadar, deși la data sesizării instanței se putea analiza și constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în contextul în care menționata hotărâre nu era și irevocabilă, neputând fi deci reținută o rea credință a pârâtei pentru nepunerea în executare, Curtea observă că până la acest moment a fost suspendată prin voința legiuitorului obligația Comisiei de emitere a titlului de despăgubire.
Nu mai poate fi obligată recurenta-pârâtă la executarea unei astfel de obligații (prevăzută de Legea nr. 247/2005) în raport de rațiunile avute în vedere la emiterea actului de suspendare, respectiv:
„În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,
având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului,
având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,
întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor,
având în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,
având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare",
ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
De altfel, în raport de aceste rațiuni au fost legal suspendate obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și adoptată Legea nr. 165/2013, care trebuie implementată.
Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamantei este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul-pârât S. ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202, împotriva sentinței civile nr. 2224,/28.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. O., cu domiciliul în București, sector 5, .-138 și intimata C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
H. P. G. A. F. D. M. B.
Grefier,
E. S. M.
Red. și dact. jud. D.M.B./gref. E.S.M.
2 ex./
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2665/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 4298/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
