Pretentii. Sentința nr. 3406/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3406/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 25139/3/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 3406
Ședința publică din 05.11.2013
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Grefier: T. M.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele F. G. și P. L. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și T. BUCUREȘTI având ca obiect „pretenții – obligația de a face - declinat de la T. București Secția a VIII a”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată, invocă din oficiu excepția de necompetență și rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a CMAS, la data de 29.06.2012 sub nr._, reclamantele F. G. și P. L. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției și T. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii în funcția de magistrat de 15 ani, începând cu data de 01.01.2012, concretizată în indemnizația efectiv acordată colegilor care au îndeplinit aceleași condiții de vechime anterior.
Prin sentința civilă nr._/20.12.2012, T. București, Secția a VIII-a CMAS a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că prin cererea formulată, reclamantele contestă modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul Legii nr.284/2010, plângerea urmând să fie introdusă la Curtea de Apel București, potrivit art.7 cap.VIII din anexa VI la Legea nr.284/2010.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind CMAS la data de 08.03.2013 sub același număr unic de dosar.
Prin Încheierea de ședință publică din 11.04.2013, Curtea de Apel București Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind CMAS a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea spre competentă soluționare Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, reținând că în mod greșit a fost înregistrată cauza pe rolul Secției a VII a întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr.284/2010 competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine Secției a VIII a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a C. la data de 25.04.2012 sub nr. unic de dosar_ .
Cu privire la excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, Curtea constată că, într-adevăr, potrivit art. 7 din Anexa VI din legea 284/2010 „(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile.”
După cum se poate observa, competența Secției de contencios administrativ a Curții de Apel București este atrasă în cazul formulării unor acțiuni îndreptate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alineatul 1, hotărâri emise în soluționarea unei contestații administrative formulate de persoana nemulțumită de modul de stabilire a salariului.
În speță, însă, nu este vorba de o plângere formulată împotriva unei astfel de hotărâri ci de o acțiune prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială. Fiind vorba de o simplă acțiune în pretenții, prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială, competența nu aparține instanței de contencios administrativ ci instanței de litigii de muncă mai întâi investită.
Întrucât prin declinarea competenței în favoarea Tribunalului București se naște un conflict negativ de competență se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență.
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanteleF. G. cu dom. procesual ales la sediul Tribunalului București din București, Sect.3, . și la sediul Institutului Național al Magistraturii din București, sector 5, ..53 și P. L. cu dom. procesual ales la sediul Tribunalului București din București, Sect.3, . în contradictoriu cu pârâțiiM. JUSTIȚIEI cu sediul în București, sector 5, . și T. BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 3, .în favoarea Tribunalului București Secția a VIII a.
Constată ivit conflict negativ de competență și trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.11.2013.
Președinte, Grefier,
S. D. G. T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/ _2_ ex./2013
| ← Cetăţenie. Sentința nr. 2084/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 5226/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








