Obligaţia de a face. Decizia nr. 2053/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2053/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 46596/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 2053
Ședința publică din 16.05.2013
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: V. D. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin Primar General și recurenta-reclamantă B. C. împotriva sentinței civile nr.2442/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că s-a solicitat judecata în lipsă potrivit art.242 alin.2 C.proc.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 07.06.2011, sub numărul_, formulată de reclamanta B. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea paratului, in baza prevederilor Legii nr. 341/2004, sa-i atribuie un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafața utila de pana la 100 mp din fondul de stat, fie prin cumpărare, fie prin închiriere, fără licitație, precum si obligarea pârâtului la plata unor penalități, către reclamant, în cuantum de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
Prin sentința civilă nr.2442/01.06.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București prin Primar General, a obligat pârâtul la atribuirea către reclamantă, prin cumpărare sau închiriere cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 m2, inclusiv în indiviziune. Totodată respinge cererea de obligare a pârâtului la plata de penalități de întârziere ca neîntemeiată și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta B. C. are calitatea de “Luptător pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite”, conform certificatului .-B nr._ din 04.12.2009, beneficiind astfel de prevederile Legii nr. 341/2004.
Prin cererea nr.6382/18.11.2010 reclamanta a solicitat atribuirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp. din fondul de stat.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la închirierea sau cumpărarea cu prioritate și fără licitație a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător din fondul de stat.
Potrivit art.29 din H.G. nr. 1412/2004, la acordarea drepturilor prevăzute la art.5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calității deținute în baza Legii nr. 341/2004.
Conform Anexei nr. 4 la H.C.G.M.B. nr. 242/2005, procedura de repartizare a acestor spatii presupune depunerea unor dosare care cuprind o . înscrisuri suplimentare celor prevăzute de H.G. nr. 1412/2004, acordarea unui punctaj pentru fiecare solicitant în parte de către o comisie înființată în acest scop, stabilirea unei liste anuale cu ordinea de prioritate a solicitanților și aprobarea acesteia din urmă de către Consiliul General al Municipiului B..
Urmare a cererii formulate de reclamantă în condițiile art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, instanța de fond a reținut că pârâtul, deși și-a manifestat disponibilitatea de a soluționa solicitarea, nu a procedat în acest sens și nu a invocat o imposibilitate obiectivă de a soluționa în mod favorabil cererea acestuia, cum ar fi lipsa spațiilor disponibile.
Acceptând posibilitatea autorităților publice locale de a reglementa repartizarea spațiilor pe baza unor criterii obiective, pentru soluționarea echitabilă a tuturor cererilor în limita spațiilor, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit că procedura instituită de H.C.G.M.B. nr. 242/2005 este una efectivă.
Tribunalul a apreciat că respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi opriți de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit în cauze precum C. c. României că revine fiecărui stat sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor sale pozitive (a se vedea și cauza Ruianu c. României, 17 iunie 2003, par. 66).
Constatând că reclamanta a făcut demersuri în vederea materializării dreptului său, recunoscut de lege, iar autoritatea publică locală nu și-a îndeplinit obligația corelativă acestui drept, instanța de fond a apreciat refuzul implicit de soluționare a cererii reclamantei, în ceea ce privește dreptul reglementat de art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 ca fiind nejustificat, în raport cu prevederile art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, a admis acțiunea reclamantei în ceea ce privește această solicitare, obligând pârâtul să-i atribuie reclamantei un spațiu comercial sau de prestări servicii cu o suprafață utilă de până la 100 mp, fie prin cumpărare, fie prin închiriere, fără licitație, conform art. 5 lit. c din Legea nr. 341/2004.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere, tribunalul a reținut că solicitarea acestora nu este justificată în acest stadiu procesual, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ., tribunalul a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât pârâtul M. BUCUREȘTI prin Primar General cât și reclamanta B. C..
În motivarea recursului său, recurentul-pârât M. BUCUREȘTI arată că instanța de fond, prin soluția dată și-a depășit atribuțiile judecătorești, în sensul că aceasta s-a substituit voinței autorității publice, respectiv a impus acesteia modul în care să își administreze propriul patrimoniu, obligând-o la vânzarea sau închirierea unui spațiu comercial sau de prestări servicii.
Instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii faptul că M. București nu și-a executat obligația de atribuire către reclamantă a dreptului acesteia prevăzut de alin.1 lit.c) din Legea nr.341/2004 deși din înscrisurile de la dosar, rezultă faptul că procedura de atribuire a dreptului este una administrativă.
Consideră recurentul-pârât că nu pot fi soluționate cu prioritate și discreționar cererile formulate în baza Legii nr.341/2004 în detrimentul altor categorii de persoane îndreptățite în baza altor acte normative cum ar fi Legea nr.18/1991, nr.10/2001, nr.247/2005.
Apreciază astfel recurentul-pârât că sentința atacată este lipsită de temei legal, motivat de faptul că M. București este singura autoritate publică cu atribuții și competențe să dispună în mod legal cu privire la bunurile sale, fiindu-i conferit prin lege dreptul de a gestiona și administra bunurile din patrimoniul său în realizarea interesului public.
Dreptul persoanelor, astfel cum este prevăzut de alin.1 lit.c) din Legea nr.341/2004, vizează prioritatea la închiriere acolo unde preexistă o decizie a autorității, de administrare a domeniului public de această manieră, a închirierii și fără urmarea prevederilor legale aplicabile, adică fără licitație.
A mai precizat recurentul-pârât că soluționarea unor astfel de cereri implică derularea unei proceduri administrative, procedură ce are la bază rațiuni de ordin legal nediscriminatorii și de protejare a interesului public, sens în care a și fost adoptată H.C.G.M.B. nr.242/2005 pin care s-a prevăzut întocmirea unei liste anuale de priorități în ce privește dreptul pretins de reclamantă, precum și Hotărârea nr.161/19.07.2010 privind aprobarea listelor cu ordinea de atribuire a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință beneficiarilor legii nr.341/2004.
Apreciind că nu se poate reține un refuz nejustificat al autorității publice locale în ceea ce privește cererea reclamantei, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului formulat de reclamanta B. C., se arată că deși a solicitat la fond și obligarea pârâtului la plata unor penalități, instanța de fond i-a respins cererea ca neîntemeiată pe motiv că autoritatea locală este obligată să atribuie spațiul comercial, iar dacă nu o face, există alte soluții de sancționare.
Recurenta-reclamantă consideră că de vreme ce intimatul-pârât nu i-a atribuit dreptul până în momentul de față, nici după pronunțarea acestei hotărâri nu crede că acesta va proceda la atribuire.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind acordarea dreptului stabilit prin legea nr.341/2004, autoritatea pârâtă i-a încălcat drepturile conferite de art.6 din CEDO, precum și dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, situație în care, recurenta-reclamantă apreciază că o sancțiune de plată a unor penalități de către pârât este perfect legală, potrivită și grăbește și punerea în practică.
În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și pe fond, admiterea acțiunii.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, iar recursul pârâtului este întemeiat urmând să-l admită și să modifice sentința recurată în sensul respingerii acțiunii de fond ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 5 lit. c din Legea nr.341/2004, persoanele menționate la art. 3 din actul normativ au dreptul la cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, cu o clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii.
Din analiza logico-gramaticală a textului citat se desprinde concluzia că cererile formulate de persoanele care se înscriu în prevederile art. 3 din Legea nr. 341/2004 trebuie soluționate cu prioritate față de alte cereri de aceeași natură, dar formulate de persoane aflate în alte situații juridice, iar atribuirea spațiilor se face fără licitație.
În același timp Curtea constată că, așa cum reiese din chiar susținerile recurentului-reclamant, există mai multe cereri de aceeași natură, formulate de beneficiari ai Legii nr. 341/2004, iar în această situație se impune, în mod logic, stabilirea unor criterii și a unor proceduri de soluționare a cererilor. Această necesitate se impune cu atât mai mult cu cât, în mod obiectiv, există posibilitatea ca numărul spațiilor comerciale existente la un moment dat să fie mai mic decât numărul cererilor formulate de beneficiarii Legii nr. 341/2004.
În raport cu aspectele relevate mai sus, Curtea constată că soluționarea cererilor de atribuire a spațiilor vizate de art. 5 lit c din Legea nr. 341/2004 presupune în mod necesar dreptul de apreciere al autorității locale, chiar dacă acest drept nu este expres prevăzut de textul menționat. Sub acest aspect, Curtea observă nu se poate face o comparație între situațiile prevăzute la art. 5 lit. c și cele menționate la art. 5 lit. g din lege, întrucât în acest din urmă caz dreptul la atribuirea terenurilor către beneficiarii Legii nr. 341/2004 poate intra în coliziune cu dispoziții privind reconstituirea dreptului de proprietate prevăzut în legi speciale cu caracter reparatoriu, spre exemplu Legea nr. 18/1991. Tocmai pentru a evita un atare conflict, legiuitorul a prevăzut că atribuirea terenului în temeiul Legii nr. 341/2004 se face în măsura posibilităților, adică în măsura în care există un excedent de teren după satisfacerea cererilor întemeiate pe legile cu caracter reparatoriu și care au în mod evident prioritate.
Concluzionând, Curtea constată că dreptul de apreciere al autorității locale există în ambele situații, însă în cel de-al doilea caz a fost prevăzut expres, din rațiunile expuse mai sus, iar în situația dedusă judecății acest drept rezultă din logica internă a legii.
În contextul expus mai sus, Curtea constată că reclamantul nu poate invoca o vătămare a unui drept sau interes ocrotit de lege decât în măsura în care autoritatea pârâtă ar fi exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea legii ori a procedurilor pe care ea însăși le-a stabilit.
Chiar dacă s-ar aprecia că procedura reglementată de pârâtă nu ar fi una transparentă sancțiunea nu ar putea să constea în admiterea de plano a acțiunilor persoanelor beneficiare ale legii 341/2004 ci în obligarea autorității la adoptarea unei proceduri transparente și la soluționarea în termenul legal a cererilor.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a legii, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul M. BUCUREȘTI și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, constatând că susținerile acestuia legate de respingerea cererii de stabilire a penalităților sunt lipsite de temei, în raport cu soluția dată capătului principal de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă B. C. ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin Primar General împotriva sentinței civile nr.2442/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. C..
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. D. G. R. I. V. D. C.
Grefier,
T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/2 ex
Tribunalul București, Secția a IX-a C.
Jud. fond, M. I.
| ← Cetăţenie. Sentința nr. 620/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Sentința nr. 1684/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
