Pretentii. Decizia nr. 402/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 48401/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 402
Ședința publică din 31.01.2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. Ș.
Judecător: I. M.
Judecător: G. D.
Grefier: M.-C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A.-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI (DGAMC) împotriva sentinței civile nr. 2708/13.06.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU (AFM).
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și că intimata-reclamantă a depus, la data de 11.12.2012, concluzii scrise.
Curtea, văzând că recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2708/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul București, SCAF, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta A. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1044 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
Totodată a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale ca neîntemeiată, ca de altfel și cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu ca neîntemeiată.
În considerente prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2011, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București la restituirea taxei pe polare în cuantum de 1044 lei, plus dobânda legală aferentă.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat din Bulgaria un autoturism marca Renault Clio, fabricat în 2007 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 20.04.2007, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 1044 lei. Reclamanta a precizat că taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne. Reclamanta a mai susținut că, față de dispozițiile art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare dreptului comunitar.
În drept, reclamanta a invocat prevederile TFUE și art. 148 din Constituție.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 7-23).
Acțiunea a fost timbrată cu 39 de lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
La data de 13.04.2012, A. a depus la dosar întâmpinare (filele 26-29), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa pe poluare a fost percepută în mod legal, fiind respectate și dispozițiile comunitare incidente.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..
La data de 13.04.2012, A. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (filele 30-31), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1044 lei, cu motivarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
În drept, a invocat prevederile art. 60 C., OG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise și practică judiciară (filele 41-81).
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat din Bulgaria un autoturism marca Renault Clio, fabricat în 2007 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 20.04.2007, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 1044 lei, conform deciziei de calcul și ordinului de plată depuse la filele 12-13.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul a reținut că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, exprimat în cadrul adresei nr._/17.05.2011 (filele 7-8), este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1044 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011, aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală. De altfel, prin cererea de restituire depusă la data de 10.05.2011 (filele 10-11), reclamanta nu a solicitat și acordarea dobânzilor aferente.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu, fundamentată pe transmiterea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, în condițiile în care instituția chemării în garanție este incidentă doar într-o astfel de situație. Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat recurs pentru motivul de nelegalitate prevăzut la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, prin care solicita admiterea recursului ca fondat, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.
Consideră ca hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.
Prin acțiunea introductiva, reclamanta a solicitat instanței de judecata restituirea taxei de poluare prevăzuta de OUG 50/2008, în cuantum de 1.044 lei, achitata în temeiul deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/11.04.2011, precum și plata dobânzii legale.
Prin sentința civila recurata, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul ca a obligat instituția la restituirea sumei solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecata, a respins cererea de chemare în garanție, precum și cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale.
Consideră ca instanța de fond în mod greșit a admis cererea reclamantei, obligând instituția la restituirea taxei.
În ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, critică soluția instanței având în vedere următoarele motive:
Cererea de chemare în garanție "este posibila ori de cate ori partea care ar putea pierde procesul poate sa cheme în garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte cu o cerere de garanție sau În despăgubire. "
De asemenea, chemarea în garanție presupune existenta unui proces civil aflat în faza judecații în prima instanța. De asemenea, intre cererea principala și cererea de chemare în garanție trebuie sa existe o legătură de dependenta astfel incat soluția ce se va da în cererea principala sa poată influenta soluția ce se va pronunța asupra cererii de chemare în garanție.
Având în vedere prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pentru autovehicule, rezulta clar legătura de dependenta intre cererea principala și cererea de chemare în garanție.
Astfel, instanța de fond nu a luat în considerare următoarele prevederi legale:
Art.l alin.l din OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru Instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu șt se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. "
Potrivit art. 5 alin.l și 4 din aceeași OUG:
"(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.
(4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. "
De asemenea, potrivit art.8 alin.5 din HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a HG 50/2008, prevede ca:
" [...] restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu. "
Instanța de fond în mod greșit a inteles sa treacă peste textele de lege menționate anterior, texte care reprezintă legea speciala în speța.
Potrivit prevederilor legale menționate anterior, consideră ca cererea de chemare în garanție este întemeiata și solicită admiterea acesteia.
2. Referitor la cererea de chemare în judecata, critică soluția instanței întrucât apreciază ca discriminarea invocata, prin asimilarea taxei prevăzute de OUG 50/2008 unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale, nu exista și nu poate fi reținuta de către instanța.
În acest sens precizează ca textul național nu instituie o discriminare în sensul dispozițiilor art.90 paragr.l din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.
OUG 50/2008 nu reglementează o taxa cu efect echivalent taxelor vamale, având în vedere, în primul rând, ca aceasta se aplica și autovehiculelor românești.
Trebuie arătat ca taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine.
Menționează și faptul ca dreptul comunitar nu urmărește sa restrângă posibilitatea statelor membre de a introduce impozite noi sau sa modifice impozitele existente.
Norma invocata de reclamanta ca prejudiciind-o prevede obligația la plata unei taxe indiferent daca este vorba de un autoturism fabricat în România sau în spațiul comunitar, pentru aceleași specificații tehnice.
Prin urmare, nu poate fi reținuta o discriminare în cazul autovehiculului reclamantului, pentru înmatricularea acestuia percepându-se o taxa cu ocazia primei înmatriculări, la fel cum este perceputa și pentru prima înmatriculare a autovehiculelor din producția interna.
În ceea ce privește soluția instanței de respingere a cererii de acordare a dobânzilor legale, solicită menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică.
Concluzionând, pentru toate argumentele mat sus expuse, solicită Instanței de recurs admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate st respingerea în totalitate a acțiunii ca nefondata.
În drept, art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Deliberând asupra prezentei cauze, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este fondat recursul, urmând a fi admis în limita și pentru următoarele considerente:
Astfel este fondată critica întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C,.proc.civ. în privința respingerii cererii recurentei-pârâte de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
În acest sens Curtea constată că în mod greșit prima instanță a interpretat și aplicat disp. art. 60 alin. 1 C.proc.civ. raportat la prevederile speciale care reglementează relațiile dintre autoritățile publice implicate în stabilirea și încasarea efectivă a aceste taxe de poluare, în sensul că dispozițiile privind formularea unei asemenea cereri de chemare în garanție acoperă inclusiv situația din prezenta cauză, în care pârâta invocă în temeiul dispozițiilor legale, existența unei obligații a chematului în garanție de a restitui reclamantei contravaloarea taxei de poluare plătită la solicitarea pârâtei.
Din această perspectivă se reține că obligația de a răspunde față de o cerere de chemare în garanție nu derivă exclusiv dintr-un contract cu titlu oneros, ci și din situații de tipul celor constatate în prezenta cauză.
Prin urmare Curtea constată că potrivit art.l alin.l din OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru Instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu șt se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. "
Potrivit art. 5 alin. l și 4 din aceeași OUG:
"(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.
(4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. "
De asemenea, potrivit art.8 alin.5 din HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a HG 50/2008, se prevede ca:[...] restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu., considerente care conduc la admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate exclusiv cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție și obligării chematului în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 1044 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, sumă la care prima instanță a dispus obligarea pârâtei către reclamantă.
Cu privire la celelalte critici formulate de către recurenta-pârâtă prin prezentul recurs, Curtea constată că se impune respingerea acestora ca nefondate având în vedere că în mod corect prima instanță a constatat că prin plata unei astfel de taxe de către reclamantă se produce o încălcare a disp. art. 110 TFUE, implicit a principiului comunitar al nediscriminării în materia stabilirii impozitelor și taxelor interne, astfel încât să fie respectat în final principiul liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E, principii pe deplin aplicabile conform art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și legii de aderare a României la Uniunea Europeană, fiind în primul rând obligația organelor administrației publice să respecte un astfel de principiu prin înlăturarea de la aplicare în cazul reclamantei a dispozițiilor OUG nr. 50/2008.
Mai mult Curtea constată că această obligație revine recurentei-pârâte în primul rând urmare a efectului obligatoriu al deciziilor CJUE pronunțate în cauzele T. și N. împotriva României, în cadrul cărora s-a constatat că”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În raport de aceste considerente Curtea constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit că pentru autoturismele înmatriculate anterior instituirii unei astfel de taxe pe teritoriul României, având aceeași situație ca și acela aparținând intimatei-reclamante, a existat la data înmatriculării acestora o obligație similară ca și în cazul reclamantei.
De asemenea Curtea va înlătura critica recurentei privind acordarea în favoarea reclamantei și a dobânzilor legale aferente taxei de poluare, având în vedere că prin sentința recurată prima instanță nu a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o asemenea obligație, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la admiterea recursului în limitele menționate anterior și la înlăturarea acestor din urmă critici ca nefondate, prin menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A.-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI (DGAMC) împotriva sentinței civile nr. 2708/13.06.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU (AFM).
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Obligă chemata în garanție AFM la plata către pârâtă a sumei de 1044 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. Ș. I. M. G. D.
Grefier,
M.-C. O.
Red. GD/AC
2 ex/25.02.2013
Jud. fond:D. D.M.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1743/2013. Curtea de... | Cetăţenie. Sentința nr. 620/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
