Obligaţia de a face. Sentința nr. 3358/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3358/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 2707/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 3358
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.11.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
GREFIER: B. C.
Pe rol pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul B. G.-F. (A. F.), în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C. ȘI P. M. AL GUVERNULUI ROMÂNIEI – V. P., având ca obiect „obligația de a face”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 25.10.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 01.11.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 11.04.2013, sub nr._ reclamantul B. G.-F. (A. F.) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerului Finanțelor Publice prin reprezentant D. C. și pe P. M. al Guvernului României, V. P., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați intimații și instituțiile centrale pe care le conduc, să analizeze și să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României, și reclamant, în calitate de executor testamentar universal nominalizat în cele două Testamente olografe ale lui C. B., Testamentul prin care C. B. lasă „României și Poporului Român", între altele, suma de_.000 de dolari americani la valoarea din 1978, precum și alte valori materiale.
In fapt:
A depus la Registratura Ministerului Finanțelor Publice în luna iulie 2012, cu nr. de înregistrare_, o Scrisoare de intenție, la care a anexat cca. 100 pagini de material documentar - explicativ, prin care propunea în calitatea de Executor testamentar universal a lui C. B., crearea unui Parteneriat în recuperarea și valorizarea imensei averi lăsate prin testament României și Poporului Român de către C. B., așa după cum reiese din textul Testamentului olograf pe care îl anexează în copie acțiunii.
Cum nu a primit niciun răspuns la propunerea făcută prin Scrisoarea de intenție mai sus arătată, în luna octombrie 2012 a făcut o Revenire la Scrisoarea de intenție inițială, adăugând material documentar suplimentar față de cele cca. 100 pagini anexate Scrisorii de intenție introductive.
De asemenea nu a primit nici un răspuns.
Într-adevăr unele împrejurări care fac greu de crezut existența unor Testamente olografe C. B., în ultimă instanță revelarea unui alt C. B., cu conținutul mai sus arătat diferit de cel cunoscut până acum prin studiile monografice care i-au fost consacrate.
Există însă suficient material documentar pentru impunerea adevăratului C. B., cel care reiese din textele celor două Testamente olografe și din voluminoasele Memorii ale acestuia, pe care le deține până acum necunoscute publicului și cercetărilor în domeniu.
O reabilitare post-mortem plenară, în plan cultural, în țară și peste hotare, a lui C. B. este fară îndoială un demers complex și de lungă durată; nu despre acest demers este vorba acum, aici, ci de recuperarea și valorizarea concretă a moștenirii lăsate de C. B. - de dovedirea, prin procedurile juridice consacrate speței, autenticității, paternității și veracității celor două Testamente, îndeosebi a „Testamentului lui C. B. în favoarea României și a Poporului Român", prin mijlocirea probelor pe care însuși testatorul le consideră necesare în dovedirea identității autorului celor două Testamente, astfel:
- Pentru a se face dovada că C. B. nu a murit în anul 1957 într-un spital din Paris și că rămășițele pământești înhumate în Cimitirul Montmartre nu sunt ale sale, ci ale unui alt artist român apropiat al testatorului, M. C. - cică persoana cu numele real de C. B. a trăit incognito în România, începând din 1955 și până la moartea sa, în 1978, dată la care și-a redactat și Testamentele și că în această perioadă, pe lângă continuarea operei sale artistice, a desfășurat în România activități de mare investitor strategic și înfăptuitor de opere filantropice sub acoperire.
Mormântul lui C. B. se află în România, necunoscut până acum.
Aceste noi realități sunt într-adevăr derutante - testatorul e conștient de aceste dificultăți și recomandă Executorului său testamentar universal să solicite următoarele expertize tehnice în identificarea adevăratului C. B.:
-Proba cu un fragment de coroană dentară
În acest scop, Testatorul lasă, pentru identificare, o coroană dentară identică cu cea care se va afla între rămășițele sale pământești din Memorialul indicat în Testamentul referitor la funeraliile lui C. B.;
-Proba ADN:
Testatorul lasă un dinte al său cu rădăcina întreagă spre a se preleva materialul necesar pentru proba ADN.
C. B. îi mai cerere Executorului său testamentar să solicite prelevarea de probe biologice din mormântul aflat în Cimitirul Montmartre din Paris pentru a se vedea că rămășițele pământești înhumate acolo sunt ale altcuiva.
Motivele pentru care este necesară crearea unui Parteneriat cu Statul Român, în acest caz special îl constituie:
-averea enormă pe care C. B. o lasă României și Poporului Român, din care 93% revine „României și Poporului Român", și 7% Executorului testamentar universal a lui C. B.;
-Guvernul României, ca mandatar al României și al Poporului Român, este astfel interesat — și obligat - să contribuie la elucidarea acestui caz, și să nu-1 lase pe executorul testamentar universal al lui C. B. să se descurce singur așa cum va putea.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe prvederile art. 8, art 18 alin. 1,3,4 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Legal citat, pârâtul P. –ministru a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat: 1. Excepția nulității pentru lipsa timbrajului:
2. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, respectiv a lipsei de interes:
În speță, prin acțiunea introductivă se solicită obligarea primului-ministru și a ministrului finanțelor publice, împreună cu instituțiile pe care le conduc să analizeze și să decidă crearea unui parteneriat cu reclamantul pentru recuperarea și valorizarea moștenirii lui C. B..
Reclamantul nu face dovada calității procesuale active, respectiv a dreptului subiectiv recunoscut de lege, pe care Guvernul României să-1 fi încălcat.
Partea reclamantă are obligația, odată cu promovarea acțiunii, de a-și dovedi calitatea procesuală activă, adică faptul că este într-adevăr titularul dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății. In materia contenciosului administrativ, calitatea de reclamant nu o poate avea decât titularul unui drept recunoscut de lege, care a fost vătămat de către o autoritate publică.
In acest sens, din interpretarea dispozițiilor art.52 din Constituție, republicată, coroborate cu cele ale art.l din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare rezultă că se poate folosi de acțiunea în contencios administrativ numai titularul unui drept, prevăzut de lege, vătămat printr-un act administrativ.
Pe de altă parte, în dreptul public, conceptul de drept subiectiv îl implică și pe cel de interes legitim, existența acestuia și eventuala sa vătămare nu pot fi analizate în absența dreptului subiectiv preexistent pe care legea îl recunoaște și pe care autoritatea este obligată să îl respecte.
În speță, reclamantul nu poate fi considerat beneficiar direct al vreunui interes/drept pretins vătămat, neavând un interes legitim, născut și actual, personal și direct care să justifice acțiunea în justiție. Nu se poate reține în cauză nici legitimitatea unui interes colectiv, deoarece pe calea contenciosului administrativ nu este îngăduit unei persoane să apere interesul altei persoane și, deci, nici a unui interes colectiv.
3.Excepția inadmisibilității acțiunii:
Constituția României și Legea nr.90/2001, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc atribuțiile primului-ministru cât și faptul că în îndeplinirea acestora primul-ministru emite decizii, în condițiile legii.
De asemenea, prin aceleași dispoziții este reglementată activitatea Guvernului ca autoritate publică a puterii executive, activitate care se materializează în adoptarea de hotărâri și ordonanțe.
In aceste condiții, primul-ministru și Guvernul participă la raporturi juridice supuse regimului special de drept public, administrativ.
P.-ministru, care conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale, cât și Guvernul, ca organ colegial, pot sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă și anume decizii, respectiv hotărâri și, în cazurile anume reglementate de lege, ordonanțe; acordând dreptul de a adopta acte administrative, legea acordă și capacitatea/calitatea de a sta în judecată atunci când instanțele judecătorești exercită controlul legalității actelor, în condițiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
După cum se poate observa, raportat și la motivarea în fapt cât și la temeiul de drept al acțiunii indicat de reclamant potrivit principiului disponibilității, acesta nu contestă un act administrativ pretins vătămător, adoptat de Guvernul României (hotărâre) sau o decizie emisă de primul-ministru.
Potrivit dispozițiilor art.l din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Totodată, urmează a fi avută în vedere și semnificația dată de lege (art.2 alin. 1 lit.c) noțiunii de act administrativ (act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii).
Reclamantul solicită pe calea contenciosului administrativ, după cum a apreciat potrivit principiului disponibilității, obligarea primului-ministru și a ministrului finanțelor publice ca împreună cu instituțiile pe care le conduc șă analizeze și să decidă crearea unui parteneriat cu reclamantul pentru recuperarea moștenirii lui C. B..
Insă această solicitare nu corespunde dispozițiilor Legii nr.554/2004 prin care se reglementează obiectul acțiunilor în contencios administrativ, cererea fiind inadmisibilă.
Potrivit art.8 (intitulat obiectul acțiunii judiciare) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(l) lit.h) din lege, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Totodată, art.18 (intitulat „Soluțiile pe care le poate da instanța”) din
Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, stabilește că, soluționând cererile în contencios administrativ, instanța „poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris”.
Așadar, din enumerarea limitativă folosită de legiuitor, reiese că, urmare admiterii unei acțiuni formulate în temeiul legii contenciosului administrativ, instanța poate obliga o autoritate publică să emită doar un act administrativ, adică un „act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", după cum este el definit de art.2 alin.(l) lit.c) din lege.
Se poate observa faptul că, în speță, obiectul cererii nu respectă aceste prevederi ale legii contenciosului administrativ, întrucât instanțele de contencios administrativ nu pot pronunța, la solicitarea justițiabililor, hotărâri prin care să stabilească obligarea unei autorități publice să încheie un parteneriat cu reclamantul, în sensul solicitat de acesta.
Cererea formulată de reclamant este inadmisibilă în condițiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care s-a solicitat admiterea excepției și respingerea cererii.
Legal citat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosar, prin care s-au învederat următoarele:
1. ACȚIUNEA ESTE INADMISIBILA.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
De asemenea, art. 8 alin. (1) (Obiectul acțiunii judiciare) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevede ca, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Totodată, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
In fine, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede dupa cum urmează: „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul urmărește crearea unui Parteneriat intre Guvernul României si acesta, motivat de faptul ca reclamantul ar avea calitatea de executor testamentar universal nominalizat in doua Testamente ale lui C. Brancusi, persoana care, asa dupa cum rezulta din înscrisurile anexate cererii de chemare in judecata, a trăit 102 ani (s-a născut in anul 1876 si a decedat in anul 1978) si ar fi fost căsătorit cu Regina M., care i-a donat, cu ocazia căsătoriei, o posesiune situata in Statele Unite ale Americii, pe care acesta (testatorul) ar fi administrat-o, prin Banca Lohman din New York.
2. PE CALE DE EXCEPȚIE DE FOND, ABSOLUTA SI PEREMPTORIE, a fost invocată excepția LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE A MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
In doctrina dar si in practica judiciara s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuala presupune existenta unei identități intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecații si, pe de alta parte, existenta unei identități intre persoana paratului si cel obligat in același raport juridic.
Pornind de la acest concept si prin raportare la acțiunea dedusa judecații, este evident ca in speța nu se realizează identitatea ceruta de lege intre cel care sta in judecata in calitate de parat si cel care poate fi obligat in raportul juridic dedus judecații.
Astfel, faptul ca reclamantul dorește sa se judece in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, invocând faptul ca, in prealabil, s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice, nu este de natura sa si confere calitate procesuala pasiva acestuia, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata.
PE FOND, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Reclamantul la termenul din data de 27.09.2013, primul termen de judecată și-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând: În loc de „prin Decizia pe care o veți da în cauză, să-i obligați pe intimați și instituțiile centrale pe care le conduc să analizeze și să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României și subsemnatul, în calitate de executor testamentar universal a lui C. B....", propun formularea:
„Prin Decizia pe care o veți da în cauză, să-i obligați pe intimați să ia în considerare sesizarea subsemnatului în calitatea de executor testamentar universal a Iui C. B., a existenței a două Testamente olografe brâncușiene, îndeosebi a „Testamentului lui C. B. în favoarea României și a Poporului România" și să instituie o formă de colaborare, indiferent sub ce denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului donației, și subsemnatul în calitatea de executor testamentar universal a lui C. B., în principal să probeze prin procedurile indicate de doctrina judiciară veridicitatea Testamentelor și, în funcție de aceasta, să valorizeze donația în discuție, în baza dispozițiilor testamentare".
Formularea celui de al doilea capăt de cerere va fi următoarea: Acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncușiene, întârzierea omologării Testamentelor în discuție a făcut ca în ultimul an și jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual/artistice din opera lui C. B., aceasta, întrucât, neputând arăta că sunt executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta procese în justiție celor care vor aduce la cunoștință publică opere realizate de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancționate în conformitate cu legea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în vigoare.
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinări, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod pr. civ., instanța reține că este întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Din motivarea în fapt și în drept a acțiunii se reține, cu respectarea principiului disponibilității, că acesta nu contestă un act administrativ pretins vătămător, adoptat de Guvernul României (hotărâre) sau o decizie emisă de primul-ministru, sau de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit dispozițiilor art. l din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Totodată, urmează a fi avută în vedere și semnificația dată de lege (art.2 alin. 1 lit.c) noțiunii de act administrativ (act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii).
Reclamantul solicită pe calea contenciosului administrativ, după cum a apreciat potrivit principiului disponibilității, obligarea primului-ministru și a ministrului finanțelor publice ca împreună cu instituțiile pe care le conduc să analizeze și să decidă crearea unui parteneriat cu reclamantul pentru recuperarea moștenirii lui C. B..
Însă această solicitare nu corespunde dispozițiilor Legii nr.554/2004 prin care se reglementează obiectul acțiunilor în contencios administrativ, cererea fiind inadmisibilă.
Potrivit art.8 (intitulat obiectul acțiunii judiciare) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(l) lit.h) din lege, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Totodată, art.18 -intitulat „Soluțiile pe care le poate da instanța”- din
Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, stabilește că, soluționând cererile în contencios administrativ, instanța „poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris".
Așadar, din enumerarea limitativă folosită de legiuitor, reiese că, urmare admiterii unei acțiuni formulate în temeiul legii contenciosului administrativ, instanța poate obliga o autoritate publică să emită doar un act administrativ, adică un „act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, după cum este el definit de art.2 alin.(l) lit.c) din lege.
Se poate observa faptul că, în speță, obiectul cererii nu respectă aceste prevederi ale legii contenciosului administrativ, întrucât instanțele de contencios administrativ nu pot pronunța, la solicitarea justițiabililor, hotărâri prin care să stabilească obligarea unei autorități publice să încheie un parteneriat cu reclamantul, în sensul solicitat de acesta.
Cererea formulată de reclamant este inadmisibilă în condițiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care urmează a fi admisă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. G.-F. (F. A.), cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., cu sediul în București, ., sector 5 ȘI P. M. AL GUVERNULUI ROMÂNIEI – V. P., la Palatul V., cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. D. B. C.
Red. Jud. DV
Tehnored. CB
4 ex./09.01.2014
| ← Drepturi băneşti. Sentința nr. 1560/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1986/2013.... → |
|---|
