Obligaţia de a face. Sentința nr. 1767/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1767/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 368/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1767
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.05.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta M. A., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și A. C. – Șef Serviciu Profesii Juridice din M. Justiției, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta M. A. persona, lipsind pârâții M. Justiției și A. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta depune la dosar un set de înscrisuri în susținerea cererii și completare la răspunsul la întâmpinarea pârâtului care de fapt reprezintă note scrise. Învederează instanței că nu mai are alte probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii și pe fond.
Reclamanta M. A., în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, conform motivelor din răspunsul la întâmpinare, consideră că acțiunea este admisibilă.
Pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și să se constate că de pe tabloul nominal al experților tehnici judiciari ai Ministerului Justiției trebuie radiat numele A. G. I..
Acțiunea este admisibilă având în vedere că în speță este vorba de un act întocmit de M. Justiției.
Activitatea de expertiză tehnică judiciară se desfășoară în baza O.G.2/2000, aprobată prin Legea 156/2002, respectiv a legii 208/2010 pentru modificarea și completarea O.G.2/2000. Niciunul dintre actele normative arătate nu fac vorbire despre Legea 65/1994 care ar deosebi experții tehnici judiciari de experții contabili. În mod fraudulos directorul D. M. M., în numele pârâtului a indicat în susținerea sa că experții contabili nu se supun O.G.2/2000 indicând art.24 alin.1. Coroborând acest punct de vedere cu răspunsul inițial al Ministerului Justiției, că expertul nu a susținut examenul sau interviul prevăzut de lege și că figurează pe lista experților, solicită să se stabilească că acesta nu trebuie să figureze pe tabelul nominal al experților tehnici judiciari ai Ministerului Justiției, numai în situația în care acesta va susține examenul.
În ce privește prejudiciul pe care l-a suferit consideră că este îndreptățită să-l recupereze pentru că expertul a întocmit o expertiză nelegală și pentru modul în care a aplicat legea, încălcându-i dreptul legitim de a avea o expertiză obiectivă întocmită de un expert care să îndeplinească prevederile legii 156/2002. Dealtfel, a formulat plângere penală împotriva expertului.
Pentru aceste motive, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea, în temeiul art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 17.01.2013, reclamanta M. A. a chemat in judecata pa paratii M. Justiției si A. C. - șef serviciu Profesii juridice conexe din M. Justiției, solicitand:
- Obligarea pârâților să dispună radierea din tabloul nominal al experților, cuprinzând experții tehnici judiciari ai Ministerului Justiției a persoanei A. G. I. asa cum a cerut prin cererea din 14.08.2012, pe care o anexeaza.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca din corespondența purtată cu M. Justiției a constatat că „expertul" A. G. I. din București . ., . susținut examenul sau interviul prevăzut de lege, încălcând art. 9 din L. 156/2002 modificata.
Dacă acesta ar fi îndeplinit prevederile legii 156/2002 M. Justiției ar fi indicat documentul/documentele care îi confereau acestuia dreptul de a exercita profesia de expert recunoscut de M. Justiției.
A. G. I. a întocmit o expertiză contabilă în dosarul nr._/301/2009 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 pentru termenul din 11-09-2012, care o prejudiciază din mai multe puncte de vedere.
Intocmirea de către „expertul" A. G. I. a expertizei nelegale din dosarul arătat, îi încalcă interesul legitim de a avea (în dosarul amintit) o expertiză obiectivă intocmita de un expert care sa îndeplinească prevederile legii 156/2002 si care să constate pe bază de acte și texte de lege situația de fapt/contabila.
Refuzul radierii „expertului" din tabloul nominal al experților judiciari al Ministerului Justiției a persoanei A. G. I. o prejudiciază, în sensul că urmează să fie omologată o expertiză întocmită de o persoană fără drept de a exercita profesia de expert,conform L. 156/2002 modificata,
La 28.03.2013, paratul M. Justiției a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii.
In motivare, paratul a aratat ca din actele transmise Ministerului Justiției nu rezultă îndeplinirea de către reclamantă a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă unei acțiuni în contencios administrativ, caz în care solicită anularea acțiunii ca netimbrată în lipsa depunerii la dosarul cauzei a unei dovezi în acest sens.
În al doilea rând, conform art.1 din Legea nr.554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
După cum se poate observa, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ îl constituie printre altele anularea unui act administrativ, or reclamanta nu indică actul administrativ atacat, ci doar pretinde efectuarea unei operațiuni de radiere. Radierea este o operațiune administrativă care poate fi efectuată numai în condițiile existenței unui act administrativ de constatare a unei situații care impune ca măsură de executare ulterioară realizarea acestei operațiuni. Prin urmare, solicitarea de radiere din tabloul nominal al experților judiciari aflați în evidența Ministerului Justiției este lipsită de temei legal câtă vreme actul administrativ de acordare a calității de expert contabil autorizat emis de CECAR nu a fost desființat sau lipsit de efecte în alt mod iar expertul A. G. I. figurează ca activ în listele CECAR comunicate Ministerului Justiției în anul 2012.
Pe fondul cauzei, activitatea de expertiză tehnică judiciară se desfășoară în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, respectiv Codului de procedură penală.
Activitatea de expertiză contabilă se desfășoară conform Ordonanței Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată, precum și potrivit prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Conferinței Naționale a Experților Contabili și Contabililor Autorizați nr. 1/1995.
Conform prevederilor cap. I pct. 2 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Corpul Experților Contabili si Contabililor Autorizați din România, prin delegația primită din partea autorității publice, acordă și retrage dreptul de exercitare a profesiei de expert contabil si de contabil autorizat și are dreptul să controleze competența și moralitatea membrilor săi, precum și calitatea serviciilor prestate de aceștia. Dispozițiile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată, prevăd următoarele: „Expertul contabil poate executa pentru persoanele fizice și juridice următoarele lucrări:
a)ține sau supraveghează contabilitatea și întocmește sau verifică și semnează situațiile financiare;
b)acordă asistență privind organizarea și ținerea contabilității;
c)efectuează analize economico-financiare și evaluări patrimoniale;
d)efectuează expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice în condițiile prevăzute de lege;
e)execută alte lucrări cu caracter financiar-contabil, de organizare administrativă și informatică;
f)îndeplinește, potrivit dispozițiilor legale, atribuțiile prevăzute în mandatul de cenzor la societățile comerciale;
g)acordă asistența de specialitate necesară pentru înființarea și reorganizarea societăților comerciale;
h) efectuează pentru persoane fizice și juridice servicii profesionale care presupun cunoștințe de contabilitate".
Așadar, expertizele judiciare contabile se efectuează în considerarea calității de expert contabil, nu în considerarea înscrierii expertului contabil în Tabelul nominal cuprinzând experții judiciari aflați în evidența Ministerului Justiției.
In baza de date a Ministerului Justiției domnul A. G. I. figurează în calitate de expert contabil „Activ", potrivit listelor comunicate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în anul 2012. Inscrierea unui expert contabil în aplicația „Experți Tehnici Judiciari" constă în introducerea informațiilor privind experții contabili, astfel cum au fost acestea comunicate de CECCAR, fiind o operațiune de administrare, menită a contribui la buna desfășurare a actului de justiție și la asigurarea celerității cauzei, astfel încât instanțele să nu numească experți contabili care nu ar dori să efectueze expertize judiciare contabile, care ar fi suspendați sau cărora le-ar fi încetat calitatea.
Exprimarea opțiunii acestora de a figura ca „Activi" sau „Inactivi" privește exclusiv acest aspect. Spre deosebire de experții tehnici judiciari, în cazul cărora M. Justiției emite o decizie de suspendare sau de radiere pentru „Inactivarea" acestora, în situația experților contabili „Activarea" sau „Inactivarea" se face corespunzător opțiunii acestora comunicată CECCAR.
Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară si extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „calitatea de expert tehnic judiciar și specializarea acestuia se dovedesc cu autorizația de expert tehnic judiciar, eliberată de Biroul central pentru expertize judiciare din M. Justițier fac referire doar la experții tehnici judiciari autorizați de M. Justiției.
De asemenea, dispozițiile art. 9 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, referitoare la modalitățile de dobândire a calității de expert tehnic judiciar și condițiile necesare pentru dobândirea calității de expert tehnici judiciar se referă doar la experții tehnici judiciari autorizați de M. Justiției, nu și la experții contabili.
Acolo unde legiuitorul a intenționat ca anumite dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 să se aplice și experților contabili/expertizei contabile judiciare a prevăzut expres acest lucru. Astfel, art. 24 alin. (1) din actul normativ menționat prevede că „dispozițiile art. 15 - 23 se aplică și în cazul expertizei contabile judiciare", aceste dispoziții fiind de strictă interpretare și aplicare. Așadar, experților contabili nu li se aplică dispozițiile art. 9, 10 și 11 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, acestea fiind aplicabile doar experților tehnici judiciari.
În raport cu cele prezentate rezultă în mod evident că reclamanta în mod deliberat induce o confuzie între calitatea de expert contabil autorizat și expert tehnic judiciar invocând aplicarea unor dispoziții legale cu alt obiect de reglementare tocmai în vederea anihilării pe această cale a efectelor unei expertize contabile efectuate într-un dosar în care este parte și care o nemulțumesc în loc să recurgă la căile prevăzute de lege pentru efectuarea unor obiecțiuni la expertiză/contraexpertiză etc.
Prin urmare, câtă vreme expertul contabil A. G. I. îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr.64/1995, fiind activ potrivit listelor comunicate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în anul 2012, este evident că expertiza întocmită în dosarul nr._/301/2009 nu a fost elaborată de o persoană fără drept de a exercita profesia de expert cum în mod eronat susține reclamanta, și pe cale de consecință nu există motive de a-l radia din tabloul nominal al experților judiciari aflați în evidența Ministerului Justiției cu atât mai mult cu cât nu există un act administrativ al CECAR de retragere a dreptului de a exercita profesia de expert contabil autoriza sau o hotărâre judecătorească de anulare a unui act administrativ al CECAR de acordare a dreptului de exercita profesia de expert contabil autorizat.
Curtea a incuviintat partilor proba cu inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata de reclamanta cu 4 lei taxa judiciara de timbru si 0,30 lei timbru judiciar.
In temeiul art. 137 C. proc. civ., Curtea se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei inadmisibilitatii.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul unei actiuni de contencios administrativ il poate constitui si refuzul de eectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interes legitim, nu numai anularea unui act administrativ, cum sustine paratul in motivarea exceptiei inadmisibilitatii.
Acest fapt este confirmat de art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit caruia instanta de contencios administrativ poate obliga autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa.
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea retine ca activitatea de expertiză tehnică judiciară se desfășoară, in principal, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, in timp ce activitatea de expertiză contabilă se desfășoară, in principal, conform Ordonanței Guvernului nr. 65/1994.
In baza de date a Ministerului Justiției, domnul A. G. I. figurează în calitate de expert contabil „Activ", potrivit listelor comunicate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în anul 2012. Inscrierea unui expert contabil în aplicația „Experți Tehnici Judiciari" constă în introducerea informațiilor privind experții contabili, astfel cum au fost acestea comunicate de CECCAR.
Spre deosebire de experții tehnici judiciari, în cazul cărora M. Justiției emite o decizie de suspendare sau de radiere pentru inactivarea acestora, în situația experților contabili activarea sau inactivarea se face corespunzător opțiunii acestora comunicată CECCAR.
Dispozițiile art. 9, 10 si 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 fac referire doar la experții tehnici judiciari autorizați de M. Justiției.
Experților contabili nu li se aplică dispozițiile art. 9, 10 și 11 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, acestea fiind aplicabile doar experților tehnici judiciari.
Expertul contabil A. G. I. îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr.64/1995, fiind activ potrivit listelor comunicate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în anul 2012.
Pe de alta parte, nu există un act administrativ al CECAR de retragere a dreptului de a exercita profesia de expert contabil autorizat sau o hotărâre judecătorească de anulare a unui act administrativ al CECAR de acordare a dreptului de exercita profesia de expert contabil autorizat in privinta domnul A. G. I..
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, a art. 1 si 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Respinge cererea formulată de reclamanta M. A., cu domiciliul în București, ..7, sector 1, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și A. C. – Șef Serviciu Profesii Juridice din M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehnred. jud. V.B./5 ex./12.06.2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2497/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din... → |
|---|








