Pretentii. Decizia nr. 1009/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1009/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 4172/98/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1009
Ședința publică de la 07.03.2013.
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. R. M.
JUDECĂTOR C. C.
JUDECĂTOR C. C. V.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr.509 /F/ 01.03.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ ( număr format vechi 3812/28.11.2011), în contradictoriu cu reclamanții N. C. și N. G. și cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 05.02.2013, din partea intimaților – reclamanți, dovada efectuării procedurii prealabile, contracte de vânzare-cumpărare și Certificatul de înmatriculare al autoturismului din care rezultă că acesta a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, astfel cum s-a dispus de către instanță la termenul anterior.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.509/01.03.2012, Tribunalul Ialomița – Secția civilă a admis ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamanții N. C. și N. G. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Slobozia și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâta A.F.P. Slobozia să restituie reclamanților suma de 7.758 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, sumă indexată cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au cumpărat un autoturism din Germania marca OPEL tip VECTRAB, categoria Auto M1, . WOLOJBF19Y1070963, an fabricație 2000, iar pentru a-l înmatricula în România au achitat taxa de poluare în cuantum 7.758 lei, sumă ce solicită a fi restituită.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții N. C. și N. G., conform contractului de vânzare –cumpărare (facturii . nr.206 din 19.07.2011) au achiziționat un autoturism marca OPEL tip VECTRAB, categoria Auto M1, . WOLOJBF19Y1070963, an fabricație 2000.
Coroborând probatoriul administrat în cauză cu dispozițiile legale invocate de reclamant in sustinerea acestei actiuni ,respectiv OG nr. 50/2008 precum si cu art 90, paragraful 1 din TCE considera ca actiunea promovată de acesta este fondata, întemeiată, drept pentru care va fi admisa.
Tribunalul a constatat că prin cererea introductivă reclamantul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și orice taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate
Taxa de poluare introdusă prin disp. OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al disp. OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că actuala formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule,însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE.
De altfel, cu aceeași argumentare, Comisia Europeană a transmis României o „scrisoare de somare” ca primă etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută de art. 226 din Tratatul CE.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene – cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs D. Ialomița invocând în drept disp. art, 304 art. 6, 7, 9 și art. 3041 C.pr.civ.
În motivarea cererii de recurs a arătat că sentința conține dispoziții contradictorii, întrucât dispozitivul hotărârii nu concorda cu considerentele, așa încât nu se poate stabili modul in care a fost soluționat litigiul. Dispozitivul sentinței conține dispoziții contradictorii, in sensul ca instanța a admis cererea reclamanților in contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice Slobozia și Administrația F. pentru Mediu, insa, din considerente, rezulta ca s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, precum si excepția inadmisibilității acțiunii invocate de către D. Ialomița, astfel încât soluția instanței trebuia sa fie opozabila si acestei din urma instituții.
Potrivit art.261 Cod pr.civ., dispozitivul unei hotărâri trebuie sa aibă un conținut cit mai complet si sa fie in concordanta cu celelalte părți componente, sa se rezolve in mod concret cererile pârtilor, astfel incit pe baza lui sa se poată executa hotărârea.
De asemenea, în mod eronat, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât motivarea nu are nicio legătură cu motivele invocate de către pârâta în susținerea excepției. Așadar, D. Ialomița a susținut excepția motivând ca reclamanții nu au făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, în termenul legal, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.
Reclamanții au formulat cerere de restituire a taxei de poluare, nu contestație împotriva deciziei de calcul al taxei. Prin urmare, pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorata, presupune ca in prealabil sau concomitent sa se solicite anularea titlului de creanța in baza căruia aceasta este datorata. Prin necontestare in termenul legal, titlul de creanța, decizia de calcul al taxei de poluare a devenit titlu executoriu întrucât acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrative cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare, conform art. 207 Cod procedura fiscală.
În mod eronat, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a D. Ialomița deoarece Decizia de calcul al taxei de poluare din 04.12.2008 a fost emisa de către AFP Slobozia, astfel ca reclamanta trebuia sa adreseze cererea de anulare a deciziei de calcul al taxei de poluare organului emitent al actului administrativ fiscal. Instanța, in mod greșit a respins excepția reținând că reclamanții au solicitat si anularea deciziei de calcul al taxei împotriva căreia au formulat contestație, întrucât aceștia au adresat doar o cerere de restituire a taxei AFP Slobozia.
Așadar, reclamanții nu au contestat niciun act administrativ emis de către D. Ialomița - Biroul Soluționare Contestații, singurul act care putea face obiectul controlului judecătoresc.
Conform art.218 alin.2 din O.G. 92 / 2003, poate face obiectul acțiunii in contencios administrativ doar decizia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare.
De asemenea, instanța a dispus atât restituirea sumei de 7.758 lei, cât și indexarea cu indicele de inflație la data plații a acestei sume, desi prin cererea de chemare în judecata reclamanta nu a solicitat acest lucru, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedura civila.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare la data de 01.07.2008, conform art.14 din OUG 50/2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 327/ 25.04.2008, care stabilește, începând cu data de 01 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art.2141 si. 214^3 din Legea 571 / 2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, daca legislația fiscala prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Recurenta a invocat disp. art. 148 din Constituția României, art. I –
33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea 157/2005 susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Din HG 686/2008 rezultă că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În concluzie, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, conform căruia: "Interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata în lege".
Organul fiscal a respectat prevederile OUG nr.50/2008 cu modificările si completările ulterioare si ale HG nr.686/2008 cu modificările si completările ulterioare stabilind corect suma de plată de 7.758 lei.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentința nu conține dispoziții contradictorii, în sensul că dispozitivul hotărârii prin care pârâta AFP Slobozia a fost obligată să restituie reclamantei suma de 7758 lei reprezentând taxă de poluare, sumă indexată cu indicele de inflație la data plății concordă cu considerentele în care se face referire la aceeași pârâtă în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a acestei sume.
Soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a D. Ialomița și a excepției inadmisibilității acțiunii este menționată în practicaua sentinței recurate și nu în considerente, astfel că în raport de această soluție nu poate fi reținută o contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată de D. Ialomița, întrucât reclamanții nu au făcut dovada procedurii prealabile cu privire la decizia de calcul al taxei de poluare, conform art. 207 Cod procedură fiscală, respectiv art. 7 din Legea 554/2004.
Soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții este legală, dar nu pentru motivul avut în vedere de instanță, menționat în practicaua sentinței, ci în raport de Decizia nr.24/2011 a ÎCCJ prin care admițându-se recursuri în interesul legii s-a stabilit că art. 205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe disp. art.117 alin.1 lit. d din același cod, decizie care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 7 alin.4 C.pr.civ.
Criticile formulate cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei sunt nefondate, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, astfel că este irelevantă în cauză susținerea că disp. OUG 50/2008 au fost respectate de organul fiscal.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr.509 /F/ 01.03.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ ( număr format vechi 3812/28.11.2011), în contradictoriu cu reclamanții N. C. și N. G. și cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. R. C. C. C. C. M. M. V.
GREFIER
M. LUCREȚIA
RED. CCM
TEHNORED. R.M./2.ex./18.04.2013
JUD. FOND. D. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 269/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 410/2013.... → |
|---|
