Pretentii. Decizia nr. 4220/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4220/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3446/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4220
Ședința publică de la 17.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (F. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA) împotriva sentinței civile nr. 3489/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, în temeiul dispozițiilor O.U.G. 74/2013, a H.G. 520/2013 și a Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013, Curtea ia act de modificarea denumirii recurentei pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, ca urmare a reorganizării ANAF.:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 3489/22.11.2012, Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de reclamantul E. C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A obligat pârâta A.F.P. Slobozia să restituie reclamantei suma de 8.685 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca FORD cu nr. de identificare (.) nr. WF0UXXTTPU3C61078, precum și la plata dobânzii legale, de la data de 19.10.2009, la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să vireze în contul prim pârâtei suma de 8685 lei, precum și la plata dobânzii legale, de la data de 19.10.2009, la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul Cod Civil, cât și de art. 15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr. 9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță.
În acest sens, tribunalul a reamintit că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege.
Se constată că obligația de plată a taxei auto a fost stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare, iar plata s-a făcut la data de 19.10.2009, potrivit chitanței nr._, data la care raporturile juridice dintre părți s-au consumat și când încă Legea nr. 9/2012 nu a intrat în vigoare.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamantul a achiziționat second-hand, autoturismul marca FORD cu nr. de identificare (.) nr. WF0UXXTTPU3C61078, înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Italia.
Pentru a putea circula cu acest autoturism se impunea înmatricularea, iar o condiție obligatorie pentru înmatriculare a fost și achitarea taxei de poluare.
Tribunalul urmează a analiza legalitatea perceperii taxei speciale de înmatriculare in raport de normele interne, cat mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeană.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevederile art. 2141, 2142 și 2143 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006, modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „ taxă de primă înmatriculare" care, potrivit art.214 alin 2, se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel, are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene potrivit căruia „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României, art. 148, cât și în Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964 ) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare.
Pentru motivele astfel arătate, temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căruia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene ( cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi –Polonia ) care stabileste incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituită în Ungaria și Polonia. Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională
Față de considerentele sus arătate, tribunalul, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia.
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene și, în consecință, tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamantul E. C. privind restituirea sumei de 8.685 lei.
Cât privește dobânda legală aferentă, solicită de reclamant, tribunalul reține că în cauză, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală de la data achitării taxei la data plății efective.
De asemenea, având în vedere că taxa de poluare s-a făcut venit la Administrația F. pentru Mediu, urmează ca tribunalul să admită cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și să oblige pe aceasta să vireze în contul A.F.P. Slobozia suma încasată cu titlu de taxă poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării taxei la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.F.P. Slobozia (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița conform dispozițiilor O.U.G. 74/2013, a H.G. 520/2013 și a Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013), invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, concludentă în acest sens fiind Comunicarea către membri transmisă de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, și care completează dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Mai mult decât atât, taxa de poluare este stabilită prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde își are domiciliul fiscal contribuabilul, în speță E. C.. În aceste condiții, încasarea taxei de poluare are la bază un act administrativ fiscal și nu un act normativ, ca în cazul taxei de primă înmatriculare, situația în care este inutilă referirea la Tratatele Europene, făcută atât de reclamant cât și de instanța de fond.
Dacă s-ar păstra aceeași doctrină cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene și la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, s-ar ajunge în situația în care orice taxă sau impozit ar putea fi contestate în instanță și câștigate, motivat fiind de faptul că în țările Uniunii Europene nu sunt obligatorii.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art. 90 din Tratatul CE, se observă că un stat membru are voie să perceapă o taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 50/2008, art. 4 face distincție între autovehiculele noi la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrală și autoturismele vechi, second – hand, înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din H.G. nr. 686/2008 rezultă că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală conform căruia „interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege”.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A.F.P. Slobozia la restituirea sumei de 8685 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare la data de 19.10.2009 pentru înmatricularea unui autoturism adus din Italia, împreună cu dobânda legală până la data restituirii efective.
Reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită cu chitanța . nr._/19.10.2009, cuantumul acestei taxe fiind stabilit prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/19.10.2009 emisă de pârâtă.
Astfel, taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea în România a autoturismului în cauză este taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și nu taxa de primă înmatriculare reglementată de art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal.
Cu toate acestea, în considerentele sentinței, instanța de fond nu face referire la dispozițiile O.U.G. 50/2008 în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită, nu analizează dacă prevederile acestui act normativ sunt compatibile cu normele comunitare, ci precizează că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 9/2012 și examinează dispozițiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod Fiscal, abrogate la data intrării în vigoare a O.U.G. 50/2008.
Instanța de fond constată caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare reglementată de dispoziții legale care contravin art. 110 TFUE, dar nu are în vedere faptul că reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și nu analizează susținerile din acțiune conform cărora taxa instituită de O.U.G. 50/2008 este nelegală, contravenind normelor europene care vizează libera circulație a bunurilor, respectiv art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 punctul 7 din Codul de procedură civilă, situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) punctul 5 din Codul de procedură civilă.
Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Soluționarea acțiunii prin raportare la prevederile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal – abrogate la data achitării taxei de către reclamant, fără a fi examinate dispozițiile actului normativ în temeiul căruia taxa a fost plătită echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casare cu trimitere spre rejudecare.
Atâta timp cât în considerente instanța nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.
O astfel de hotărâre nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond.
În mod evident, prin omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de drept invocate de reclamant prin acțiunea în contencios administrativ – motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) punctul 5 din codul de procedură civilă și a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 C.p.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (F. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA) împotriva sentinței civile nr. 3489/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./2 ex./24.10.2013
Jud.fond: T. I., Tribunalul Ialomița
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2105/2013. Curtea de... → |
|---|
