Anulare act administrativ. Sentința nr. 397/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 397/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 24161/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 397/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. R.
Grefier M. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal și JUDECĂTORIA Sectorului 1 București, în dosarul privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M. D., în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală Sector 1.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea reține cauza în pronunțare în vederea pronunțării regulatorului de competență.
CURTEA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M. D., domiciliat în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală Sector 1, cu sediul în București, ., sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE, GREFIER
I. R. M. D.
Red./Tehnored. R.I.
4 ex. / ………….
| ← Pretentii. Decizia nr. 2163/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 29-01-2013,... → |
|---|








