Pretentii. Decizia nr. 16/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 1401/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 16
Ședința publică de la 07 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
Președinte P. H.
Judecător F. G. A.
Judecător B. D. M.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Fetești împotriva Sentinței civile nr. 1304/F din data de 21.05.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că în cauză atât recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 Cod proc. civilă în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1304/F pronunțată la data de 21.05.2012, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantul P. V., cu domiciliul în Fetești, ..12A, județul Ialomița, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, cu sediul în Fetești, ., județul Ialomița și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 9.705 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicule achitată necuvenit.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 3 mai 2012, sub nr._, reclamantul P. V., cu domiciliul în Fetești, ..12A, județul Ialomița, a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI (în continuare A.F.P. Fetești), cu sediul în Fetești, ., județul Ialomița, solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în sumă de 9.705 lei, încasată necuvenit la data de 2 august 2011.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat din Germania, în anul 2011, un autoturism second –hand, marca VOLKSWAGEN, tip PASSAT, cu număr de identificare WVWZZZ3BZVPO47644, an de fabricație 1997, data primei înmatriculări – 13.01.1997 și, pentru a-l înmatricula în România, a fost condiționat, conform deciziei de calcul emisă de pârâtă sub nr. 57/02.08.2011, să achite suma de 9.705 lei cu titlu de taxă poluare.
O primă problemă ce trebuie soluționată înainte de cercetarea pe fond a cauzei este aceea a consecințelor juridice a intrării în vigoare în a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Sub acest aspect, tribunalul a considerat că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Civil, cât și de art.15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr.9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță .
În acest sens, tribunalul a reținut că principiul neretroactivității legii face ca reglementarea unei noi legi să nu aibă efect asupra faptelor și actelor juridice care s-au consumat în întregime sub vechea lege . În cazul în speță faptul juridic supus judecății s-a epuizat la data de 21 decembrie 2011 când a fost respinsă contestația formulată de reclamant, prin decizia 580/2011.
De altfel, chiar dacă s-ar considera că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012, față de modificările aduse prin O.U.G. nr.1/2012, discriminarea constatată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în ceea ce privește O.U.G. nr.50/2008 se menține și în Legea nr.9/2012, modificată.
Revenind la actele și lucrările dosarului, pe fond, tribunalul a constatat că cererea reclamantului este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele de mai jos:
Astfel, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamant fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis cererea formulată de reclamantul P. V., împotriva paratei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 9.705 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicule achitată necuvenit .
Împotriva acestei a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești.
Prin recursul declarat, recurenta – pârâtă, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 alin. 1 pct. 9 din codul de procedură civilă raportat la art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea cererii introductive, în esență, pentru următoarele considerente:
În esență, recurenta critică sentința primei instanțe, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. Reluând aceleași aspecte invocate în apărare pe fondul cauzei, recurenta apreciază că taxa de poluare este în concordanță cu legislația comunitare, fiind recunoscut în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiat pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 din TCE, în funcție de criterii obiective.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și timbrului judiciar.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Recursul vizează exclusiv aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie.
Curtea reține că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.
Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea:
“Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel:
“Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.
Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 și 60 care au următorul cuprins:
(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".
(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos:
"În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora.
Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic.
Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.
Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
Sub aspectul admisibilității, Curtea subliniază că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza... beneficiul regimului
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În argumentarea hotărârii preliminare pronunțate în Cauza C-402/2009 I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a invocat în mai multe rânduri, cu titlu de jurisprudență, Hotărârea sa din 20 septembrie 2007 în Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), însă aceasta s-a realizat în partea privitoare la "neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național" în care nu s-au constatat încălcări ale dreptului Uniunii Europene.
În partea a II-a a hotărârii, care vizează neutralitatea aceleiași taxe în privința vehiculelor importate din Uniunea Europeană, comparativ cu cele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protecționist.
Prin urmare, argumentele reținute de Curtea de la Luxembourg în Cauza Comisia c. Greciei nu sunt relevante pentru soluționarea recursului în interesul legii de față.
Celelalte două hotărâri, pronunțate în cauzele C-68/1979 -Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudență în privința posibilității reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, ambele hotărâri punctând asupra faptului că acestea trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, după cum s-a arătat anterior.
Or, necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene, astfel încât, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Fetești împotriva Sentinței civile nr. 1304/F din data de 21.05.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. F. G. A. B. D. M.
Grefier,
A. C.
Red. DMB/GD /2 ex
Judecător fond: A. B.
Tribunalul Ialomița
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3114/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








