Pretentii. Decizia nr. 1693/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1693/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 64652/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1693
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 împotriva sentinței civile nr. 3662/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant . SRL și prin reprezentant SPRL D. și D. și intimatul-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu având ca obiect pretenții-taxă de poluare..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, în temeiul art. 242 alin 2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal la data de 04.10.2011 sub nr._, reclamanta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 1, scutirea de la plata taxei pe poluare și restituirea sumei de_ lei, plus dobânda legală aferentă.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism second-hand, fabricat în anul 1999, care a fost înmatriculat în spațiul comunitar la data de 03.05.1999 și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să achite suma de_ lei cu titlu de taxă pe poluare. A precizat că OUG nr. 50/2008 este contrară prevederilor art. 90 din Tratatului Uniunii Europene, având un caracter discriminatoriu și fiind o barieră pentru libera circulație a mărfurilor.
În drept, a invocat dispozițiile art. 90 TCE, CPF, art. 148 din Constituție.
În dovedire, a depus înscrisuri (filele 11-32).
Acțiunea a fost timbrată cu 39 lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Pârâta DGFPMB a depus întâmpinare la data de 07.08.2012 (filele 34-41), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..
Pârâtul S. Român, prin MFP, a depus întâmpinare la data de 03.09.2012 (filele 47-56), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..
La data de 05.09.2012, DGFPMB, în reprezentarea AFP sector 1, a depus la dosar întâmpinare (filele 67-72), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa pe poluare a fost percepută în mod legal, fiind respectate și dispozițiile comunitare incidente.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..
La data de 05.09.2012, DGFPMB, în reprezentarea AFP sector 1, a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (fila 69), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_ lei, cu motivarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
În drept, a invocat prevederile art. 60 C., OG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 3662/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare; a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1043,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat din Belgia un autoturism second-hand marca DAF, fabricat în anul 1999, care a fost înmatriculat în această țară la data de 03.05.1999 și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să achite suma de_ lei cu titlu de taxă pe poluare, conform deciziei de calcul nr._/01.04.2011.
Reclamanta a adresat pârâtei o cerere de restituire a taxei pe poluare, care a fost înregistrată sub nr._/14.09.2011 și la care pârâta i-a răspuns negativ prin adresa nr._/15.09.2011, acest refuz de soluționare favorabilă a cererii fiind nejustificat, întrucât a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor dreptului comunitar.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, exprimat în cadrul adresei nr._/15.09.2011, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Față de aceste considerente, tribunalul va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de_ lei, urmând a respinge pretenția acesteia de acordare a dobânzii legale aferente, întrucât în materie fiscală se poate acorda dobânda fiscală conform art. 124 CPf, iar nu dobânda legală specifică raporturilor de drept civil și/sau comercial.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu. Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Constatând culpa procesuală a pârâtei și având în vedere taxele de timbru și onorariul de avocat achitate de reclamant, tribunalul, în baza art. 274 C., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1043,30 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, instanța de recurs urmând a analiza cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prev. de art. 304 Codul de procedură civilă.
În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, fără a fi obligată chemata în garanție la restituirea taxei pe poluare solicitată.
Prin sentința recurată, instanța a interpretat în mod greșit disp. art. 1 din OUG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, care stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe pe poluare, taxă care respectă normele de drept comunitar și a fost instituită în scopul protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Instanța a ignorat faptul că prin art. 1 al actului normativ menționat, se stabilește faptul că taxa pe poluare se face venit la bugetul AFM, instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionării bugetului fiind aceasta.se invocă și prev. art. 3 alin. 5 -8 ale HG nr. 686/2008.
Având în vedere faptul că taxa pe poluare achitată de petentă nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal AFP Sector 1, conform art. 16 din OG nr. 92/2003, nu există nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe pe poluare. Astfel, este fondată excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, se arată că instanța nu a reținut faptul că recurenta nu a încasat efectiv taxa și că aceasta a fost virată în contul disponibil al fondului pentru mediu, drept pentru care consideră că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Se mai arată că sentința este netemeinică, pe fond, cu privire la obligarea recurentei la restituirea taxei, susținându-se în esență faptul că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei în sensul că taxa pe poluare, așa cum era aceasta reglementată în legislația internă a României la data plății, ar contraveni art. 90 prg. 1 din Tratatul instituind CE.
Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, se arată că, potrivit art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu ne încadram în aceasta categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, în cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata în temeiul legii, motiv pentru care solicitam modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa sa.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, față de disp. art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs legat de invocarea unei greșite soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 1, Curtea apreciază critica recurentei ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care aceasta a fost cea care a calculat și încasat suma solicitată de reclamantă, prin aceste fapte juridice luând naștere raportul juridic care stă la baza cererii de restituire.
Astfel, prin calitate procesuală pasivă se înțelege acea condiție de exercițiu a acțiunii civile care constă în identitatea dintre pârâtul chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății; prin calitate nu se poate înțelege chiar existența dreptului dedus judecății, aceasta reprezentând o chestiune de fond.
Câtă vreme recurenta-pârâtă este emitenta deciziei prin care s-a stabilit taxa pe poluare, precum și persoana juridică care a încasat taxa, aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Faptul că destinația finală a sumei revine unei alte persoane juridice ține de fondul raporturilor juridice deduse judecății, iar nu de îndeplinirea cerinței de exercițiu a acțiunii constând în calitatea procesuală pasivă.
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie, Curtea constată că soluția primei instanțe este corectă.
Curtea reține că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.
Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea: “Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel: “Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător. Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 și 60 care au următorul cuprins:
(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".
(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7 /2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 /2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos: "În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe. De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora. Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic. Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.
Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
Astfel, acest al doilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea găsește însă fondat motivul de recurs legat de invocarea greșitei respingeri a cererii de chemare în garanție.
Astfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50 /2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 prevede următoarele:
„(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către recurenta-pârâtă a cuantumului taxei pe poluare.
In ceea ce privește motivul de recurs legat de acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea nu poate reține că recurenta nu are o culpă procesuală, câtă vreme aceasta a refuzat restituirea taxei, iar instanța a apreciat că se impunea această restituire; recurenta adaugă la lege prin condiția ca căderea în pretenții să fie irevocabilă, o asemenea condiție nefiind prevăzută de text. În plus, nu se cere a fi dovedită reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale in sarcina părții care a pierdut procesul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, forma de vinovăție cerută de lege fiind simpla culpă, formă de vinovăție ce este întrunită în cauza de față. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul; va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție; va obliga chemata în garanție AFM la plata către pârâta AFPS 1 prin DGFPMB a cuantumului taxei pe poluare; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 cu sediul în București, .. 13 sectorul 2, împotriva sentinței civile nr. 3662 /03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant . SRL cu sediul în București, sectorul 1, . nr. 51, . prin reprezentant SPRL D. și D. cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 41, .. A, . și intimatul-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, sectorul 6, Splaiul Independenței nr. 294, corp A.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție AFM la plata către pârâta AFPS 1 prin DGFPMB a cuantumului taxei pe poluare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red. Jud. AV
2 ex
Data red. 15 mai 2013
Th. ES
sentința civilă nr. 3662 /03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._
judecător fond: D. D. M.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 23/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2104/2013. Curtea de... → |
|---|
