Anulare act administrativ. Decizia nr. 2212/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2212/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 2730/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2212
Ședința publică din data de 21 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: L. B. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenta-reclamantă C. L., cu domiciliul în București, Șoseaua M. B. nr. 67-73, ., . și de recurenta-pârâtă G. A. cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat A. Racman, în București, .. 3, . împotriva sentinței civile nr. 1656/07.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, ce face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 21.05.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1656/07.03.2012, Curtea de Apel București-SCAF a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. A. cu privire la capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 390/2011, emiterea actului care execută integral obligațiile prevăzute în titlul executor, efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă și repararea prejudiciului material și a respins aceste cereri formulate în contradictoriu cu pârâta G. A. ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la capetele de cerere având ca obiect rectificarea carnetului de muncă și repararea prejudiciului material și a respins aceste cereri, constatând existența autorității de lucru judecat, a respins excepția prescripției cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și, pe fond, a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanta C. L., în contradictoriu cu pârâții M. COMUNICAȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE și G. A., obligând reclamanta la plata către pârâta G. A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei.
Pentru a se pronunța astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității petitelor 2, 3 și 4 ale acțiunii deduse judecății, Curtea a reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile art. 1 alin. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea unui drept pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.
În contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c și art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, Curtea a constatat că demersul judiciar al reclamantei nu a fost făcut în scopul de a obliga pârâtul la executarea unei hotărâri judecătorești, ci în cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, reclamanta face referire și la anularea unui act administrativ, solicitând anularea Ordinului nr. 390/15.02.2011și emiterea unui nou ordin, în conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 520/2001.
Prin urmare, reținând că obiectul cauzei se circumscrie sferei contenciosului administrativ, Curtea a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. A. cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 390/15.02.2011, emiterea actului care execută obligațiile prevăzute în sentința civilă nr. 520/2001, efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă și repararea prejudiciului material, este întemeiată, având în vedere că pârâta nu este emitentul actului administrativ ce se solicită a fi anulat și nu există identitate între pârâtă și persoana care poate fi obligată la emiterea actului administrativ. De asemenea, pârâta nu are drept atribuții înscrise în fișa postului întocmirea și completarea carnetului de muncă al reclamantei și nu există raporturi de serviciu între aceasta și pârâtă pentru a putea fi obligată la plata drepturilor salariale, potrivit art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Pentru motivele arătate, Curtea a respins cererile menționate formulate în contradictoriu cu pârâta G. A. ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de către pârâți în privința petitelor 2, 3 și 4 ale acțiunii, în raport de sentința civilă nr. 520/2001 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 300/2001 și de sentința civilă nr. 1487/28.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 520/2001, irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 3062/2001, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și rectificarea carnetului de muncă al acesteia, urmare a anulării Ordinului nr. 394/2001.
Prin sentința civilă nr. 1487/28.02.2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4792/18.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă excepția puterii de lucru judecat în privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantei și la rectificarea carnetului de muncă și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile salariale aferente perioadei aprilie 2001 – 22.02.2011.
Prin urmare, Curtea a constatat că cererile având ca obiect rectificarea carnetului de muncă al reclamantei și repararea prejudiciului material, au făcut obiectul cauzelor menționate anterior și au fost soluționate irevocabil de către instanța de judecată, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 163 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la aceste cereri, respingându-le ca atare.
Referitor la excepția prescripției invocată în privința capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, Curtea a respins-o, reținând că daunele solicitate sunt și consecința emiterii Ordinului nr. 390/15.02.2011, având în vedere succesiunea ordinelor emise de pârât în legătură cu raporturile de serviciu ale reclamantei.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin sentința civilă nr. 520/25.04.2001 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 300/2001, s-a dispus anularea Ordinului nr. 394/03.01.2001 emis de M. Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, a fost obligat pârâtul la reintegrarea reclamantei C. L. în funcția deținută anterior emiterii ordinului, cu mențiunile respective în carnetul de muncă, precum și la plata sumei de 14.800.000 lei cu titlu de daune, reprezentând câștiguri nerealizate în perioada cuprinsă între 10.01.2001 – aprilie 2001, reactualizată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 3062/09.10.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 520/2001.
Împotriva deciziei menționate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, iar prin decizia nr. 131/04.11.2002 s-a dispus casarea deciziei civile nr. 3062/09.10.2001, admiterea recursului declarat de M. Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor împotriva sentinței civile nr. 520/2001 a Curții de Apel București și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantei având ca obiect anularea Ordinului nr. 394/03.01.2001, reintegrarea acesteia, efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale.
Prin Ordinul nr. 90/24.03.2003 emis de M. Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor s-a dispus punerea în executare a deciziei nr. 131/04.11.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție și rectificarea în mod corespunzător a mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei.
Prin Hotărârea din data de 28.07.2009 pronunțată în cauza C. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar Statul Român a fost obligat să plătească reclamantei suma de 800 euro cu titlu de daune materiale și 2000 euro cu titlu de daune morale.
Prin decizia nr. 337/26.04.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă cererea de revizuire formulată de reclamantă în conformitate cu art. 322 pct. 9 C.pr.civ., s-a dispus anularea deciziei nr. 131/04.11.2002 a Curții Supreme de Justiție și pe fond s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 3062/2001 a Curții Supreme de Justiție și a sentinței civile nr. 520/2001 a Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 1487/28.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, s-a dispus anularea Ordinului nr. 90/24.03.2003 emis de M. Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și rectificarea carnetului de muncă ca având putere de lucru judecat și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite acesteia aferente perioadei aprilie 2001 – 22.02.2011, precum și suma de 3000 ron cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâtul Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, iar prin decizia civilă nr. 4792/18.10.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respins recursul ca nefondat.
Prin Ordinul nr. 390/15.02.2011 emis de Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, contestat în prezenta cauză, la art. 1 s-a prevăzut că s-a luat act de sentința civilă nr. 520/2001 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. 300/2001, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3062/09.10.2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și de decizia civilă nr. 337/26.04.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Art. 2 al ordinului menționat prevede că începând cu data de 22.02.2011, se dispune reintegrarea reclamantei în funcția de consilier juridic superior, stabilindu-se clasa de salarizare 72, corespunzător coeficientului de ierarhizare 5.77, conform art. 10 alin. 2, art. 33 alin. 3 și art. 47 Anexa I, capitolul I din Legea nr. 284/2010, deținută în cadrul M.C.S.I.
Conform art. 3 al ordinului, începând cu aceeași dată, reclamanta se încadrează pe funcția de consilier juridic superior, în cadrul Serviciului Juridic din Direcția Juridică și Resurse Umane, beneficiind de un salariu lunar brut conform funcției corespunzătoare, de 1923 lei, care se majorează cu 15%, beneficiind astfel de un salariu brut lunar de 2211 lei, conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 și ștatului de funcții din cadrul M.C.S.I. la data de 01.01. 2011.
În cuprinsul Ordinului nr. 390/15.02.2011 nu se menționează că acestuia i-ar fi fost anexat vreun document, această cerință nefiind necesară în condițiile în care nu s-a dispus numirea reclamantei în funcția publică, ci reîncadrarea acesteia, caz în care nu se impune atașarea actului administrativ de numire și a fișei postului.
Susținerile reclamantei în sensul că prin ordinul contestat nu s-a dispus executarea sentinței civile nr. 520/2001 nu pot fi primite, având în vedere că prin acest ordin s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de consilier juridic superior, actul administrativ fiind emis tocmai în executarea sentinței civile menționate.
Criticile reclamantei vizând viciile de fond și de formă ale Ordinului nr. 390/15.02.2011 sunt nefondate, actul administrativ atacat conținând temeiul legal al reintegrării reclamantei, denumirea funcției publice, data de la care s-a dispus reintegrarea, drepturile salariale și locul de desfășurare a activității.
Celelalte critici ale reclamantei privesc modul de executare a altor pretenții pe care reclamanta le are în raport cu M. Comunicațiilor și Societății Informaționale și nu pot conduce la anularea ordinului de reintegrare, care respectă condițiile de formă și de conținut prevăzute de lege.
Curtea a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la emiterea actului care execută integral obligațiile prevăzute în sentința civilă nr. 520/2001, reținând că Ordinul nr. 390/15.02.2011 îndeplinește cerințele reclamate, precum și normele legale aplicabile, fiind emis cu respectarea sentinței civile menționate.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților în solidar la plata daunelor cominatorii, instanța a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că pentru obligarea pârâților la executarea unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ există reglementată procedura de executare prevăzută de dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, este neîntemeiată și cererea de obligare a pârâților la executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 1487/28.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4792/18.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților în solidar la plata daunelor morale, Curtea a reținut că pentru acordarea acestora nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite. Chiar dacă cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care le solicită este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.
În cauză, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat prin emiterea de către M. Comunicațiilor și Societății Informaționale și postarea pe pagina de internet a instituției a comunicatului de presă din data de 01.07.2002.
Față de presupusa faptă ilicită reținută în sarcina autorității pârâte și de conținutul comunicatului de presă, Curtea a constatat că nu au fost dovedite elementele răspunderii civile delictuale, urmând a respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ., a obligat reclamanta la plata către pârâta G. A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei reprezentând onorariul de avocat, dată fiind munca efectivă a avocatului în acest stadiu procesual și complexitatea cauzei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta C. L. și pârâta G. A..
Prin recursul său, reclamanta C. L. solicită modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale.
În motivare arată că Ordinul atacat nr. 390/15.02.2011 nu îndeplinește condițiile de validitate, din preambulul lui nerezultând temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului. Scopul emiterii acestuia a fost inducerea în eroare a instanței investită cu soluționarea cauzei nr._, care a apreciat emiterea Ordinului ca o dovadă de reintrare în legalitate, respectiv un început de executare, prezumând buna intenție a MCSI. Ordinul atacat nu reprezintă un act de executare a sentinței civile nr. 520/2001 irevocabilă, ignorându-se că prin această sentință a fost anulat Ordinul nr. 394/2001 prin care reclamanta a fost concediată nelegal. Deși MCSI avea cunoștință că raportul de serviciu al reclamantei este perfect legal, a refuzat sistematic să emită actul care să constate de facto statutul profesional al reclamantei.
În ordinul de executare trebuia să se dispună rectificarea carnetului de muncă al reclamantei, în sensul de a se menționa că Ordinul nr. 394/2001 este anulat. Or, pârâtul nici până în prezent nu a procedat la rectificarea care trebuia făcută din anul 2010. Instanța de fond a ignorat că factorii de resort din minister au neglijat obligațiile care le reveneau, în sensul executării dispozițiilor sentinței civile nr. 520/2001.
Pârâta Gogorița A. are între obligațiile de serviciu, în calitatea sa de șef serviciu Management, Resurse Umane, obligația de completare a carnetelor de muncă.
Nici după pronunțarea sentinței civile nr. 1487/28.02.2011 în cauza nr._ și nici după rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri prin respingerea recursului Ministerului în data de 18.10.2011, nu s-a procedat la anularea Ordinului nr. 90/2003, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 1487/2011, M. insistând în susținerea inițială conform căreia reclamanta a fost destituită din funcție. Se reia astfel afirmația din comunicatul de presă emis de Minister în 2.07.2002 și nedezmințit până în prezent, cu toate că ÎCCJ a calificat aceste afirmații ca fiind făcute cu rea credință.
Prin refuzul lor sistematic de a executa obligațiile legale, pârâții au cauzat reclamantei o pagubă materială apreciabilă care crește odată cu trecerea timpului și pe care reclamanta a estimat-o la suma de 440.000 lei.
Statutul profesional al reclamantei a fost grav lezat prin refuzul rectificării carnetului de muncă și prin refuzul executării obligației de reintegrare legală, pe post corespunzător.
În legătură cu imposibilitatea rectificării carnetului de muncă pârâți au invocat motive incoerente și nelegale, deoarece OUG nr. 148/2008 prevede că vechimea în muncă stabilită până la data de 31.12.2010 se probează cu carnetul de muncă.
Reclamanta arată că a solicitat obligarea pârâților și la plata daunelor morale de 100.000 lei pentru lezarea imaginii reclamantei prin afirmațiile legate de destituirea din funcție. Instanța de fond nu a luat în considerare stresul fizic și psihic suportat de-a lungul anilor prin refuzul sistematic al Ministerului de a executa hotărârea judecătorească care s-a anulat irevocabil actul prin care a fost concediată în ianuarie 2001.
Prima instanță a admis nejustificat excepțiile pârâților, deși aceștia nu au dovedit că și-ar fi îndeplinit obligațiile. Cu atât mai mult, instanța a nesocotit prevederile legale când a respins capetele de cerere privind obligarea la despăgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor, refuzând angajarea răspunderii pârâților pentru neîndeplinirea la timp a acestor obligații rezultate din sentința civilă nr. 520/2001.
Este fără putință de tăgadă că Ordinul nr. 390/2011 este nelegal și nu execută obligațiile prevăzute de titlu.
Deși, conform sentinței civile nr. 520/2001, Ordinul nr. 394/2001 a fost anulat, acest aspect nu a fost reținut de instanța de fond ca neîndeplinit de către pârâți, deși aceasta a fost principala cauză a prejudicierii reclamantei.
Prin recursul său, pârâta G. A. A. solicită modificarea hotărârii recurate sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, respectiv obligarea intimatei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea recursului arată că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., procedând la reducerea onorariului avocatului, fără să motiveze asupra aspectelor care au determinat această reducere. Suma plătită cu titlu de onorariu de avocat nu poate fi considerată nepotrivit de mare în raport cu valoarea, complexitatea, dificultatea cauzei și nici cu timpul efectiv alocat susținerii apărărilor.
Prin întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, pârâta G. A. A. solicită respingerea acestuia ca nefondat.
În temeiul prev. art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, ÎCCJ a trimis recursurile spre soluționare C. – SCAF, ca instanță devenită competentă să soluționeze aceste recursuri, în temeiul modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 prin art. IV din Legea nr. 2/2013.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând recursul declarat de reclamantă, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Criticile reclamantei privesc, pe de o parte, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. A. A., respectiv respingerea capetelor 1-4 ale cererii formulate în raport cu această pârâtă ca îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingerea, pe temeiul autorității de lucru judecat, a capetelor de cerere având ca obiect rectificarea carnetului de muncă și repararea prejudiciului material, respectiv respingerea cererii, ca neîntemeiată, în rest.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei G. A. A., Curtea reține că prima instanță, în mod legal și temeinic, a constatat că reclamanta nu justifică chemarea în judecată a pârâtei pe capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 390/2011, emiterea actului prin care să se execute sentința civilă nr. 520/2001, efectuarea rectificărilor în carnetul de muncă și repararea prejudiciului material cauzat reclamantei (ca petit accesoriu), nefiind întrunite condițiile prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv pârâta nu a contribuit la emiterea actului administrativ a cărei anulare s-a solicitat și nici nu s-a stabilit că s-ar face vinovată de refuzul de a rezolva o cerere referitoare drepturile subiective/ interesele legitime invocate de reclamantă (situații prevăzute de textul de lege citat).
Susținerile recurentei-reclamante în sensul că pârâta are, printre obligațiile de serviciu, pe aceea de a efectua înscrierile în carnetul de muncă al reclamantei în baza sentinței civile nr. 520/2001 a Curții de Apel București nu au fost dovedite.
Nici aspectul învederat de recurentă cu ocazia judecării recursului, conform căruia în carnetul său de muncă s-a înscris, după pronunțarea primei instanțe, la poziția nr. 89, anularea Ordinului nr. 394/2001, înscrierea fiind efectuată de pârâta G. A. A., nu este de natură a justifica calitatea procesuală pasivă a pârâtei în raport cu petitele formulate, anterior enunțate, rămânând nerelevant care a fost funcționarul care a procedat la înscrierea mențiunilor în cauză, respectiv la executarea uneia dintre cererile reclamantei. Pentru justificarea calității procesuale pasive a pârâtei ar fi trebuit să se dovedească că aceasta se găsește în una dintre situațiile expuse în art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de față.
Cât privește criticile aduse sentinței în privința soluției pronunțate asupra cererii de anulare a Ordinului nr. 390/2011, a cererii de obligare a Ministerului la executarea integrală a sentinței civile nr. 520/2001, a cererii de efectuare a rectificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă, sub sancțiunea unei plăți de daune cominatorii și a cererii de reparare a prejudiciului material, aceste critici sunt nefondate. Astfel, recurenta-reclamantă susține că pârâtul nu a procedat, prin Ordinul nr. 390/2011, la executarea întocmai a sentinței civile nr. 520/2001, susținând că aceasta constituie motiv de nelegalitate a ordinului. Reclamanta s-a referit la neefectuarea mențiunilor în carnetul său de muncă referitoare la anularea Ordinului nr. 394/2001.
Prima instanță, în mod legal și temeinic, a reținut că această critică a reclamantei nu constituie motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 390/2011, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de consilier juridic superior.
Executarea, prin intermediul Ordinului atacat, exclusiv a obligației de reintegrare impusă prin hotărârea judecătorească nu constituie motiv de nelegalitate a Ordinului. Pentru neexecutarea corespunzătoare a sentinței civile nr. 520/2001, respectiv nerectificarea carnetului de muncă corespunzător anulării ordinului nr. 394/2001, reclamanta a uzat de calea judiciară a cererii de aplicare sancțiune pentru neexecutare, solicitând și despăgubiri, cererea sa fiind admisă prin sentința civilă nr. 7164/14.12.2012, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
De altfel, prima instanță a reținut, în mod corect, incidența excepției autorității de lucru judecat în privința petitelor 2, 3 și 4 ale cererii introductive în raport de sentința civilă nr. 520/2001 și de sentința civilă nr. 1487/2011 pronunțate de Curtea de Apel București, pretențiile reclamantei expuse în aceste capete de cerere primind deja o soluționare favorabilă prin sentințele menționate.
Până la judecarea recursului de față, a avut loc și înscrierea în carnetul de muncă al recurentei reclamante a mențiunii referitoare la anularea Ordinului nr. 394/2001, prin sentința civilă nr. 520/2001.
Cât privește respingerea capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale, acesta având caracter accesoriu în raport cu capetele principale referitoare la anularea Ordinului nr. 390/2011 și executarea integrală a celor două sentințe, respingerea lui ca neîntemeiat este legală și temeinică în raport cu respingerea capetelor principale.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de pârâta Gogorită A. A., Curtea îl constată fondat apreciind că prima instanță nu ar fi trebuit să procedeze la reducerea cuantumului cheltuielilor acordate părții pârâte în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 C.proc.civ., respectiv a onorariului avocatului pretins de 1000 lei, întrucât acest onorariu este justificat în cauză în raport de complexitatea litigiului și de activitățile îndeplinite de avocat pe parcursul judecății în fond, respectiv formularea întâmpinării și reprezentarea părții pârâte pe parcursul judecății în fond.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 raportat la art. 3041 C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința recurată în sensul obligării reclamantei să achite pârâtei recurente suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta C. L..
Admite recursul formulat de pârâta G. A. A. și modifică în parte sentința recurată, astfel:
Obligă reclamanta să achite pârâtei recurente suma de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | L. B. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. VEC/tehnored.SI/Jud. fond – M. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2013/2013. Curtea de... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1312/2013.... → |
|---|
