Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1312/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1312/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 1201/2/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1312
Ședința publică din data de 12.04.2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: V. E. C.
GREFIER: S. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. C., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, având ca obiect litigiu străini.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta D. C. personal și pârâtul IGI reprezentat de consilier juridic V. A., cu delegație depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut apelul și în dosarul nr._, răspunzând aceleași părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă domnul B. I., interpret de limbă chineză care depune la dosar, în copie, autorizația nr._ din data de 8.12.2003 emisă de Ministerul Justiției, pentru a-i asigura traducerea reclamantei.
Curtea pune în discuția părților excepția de conexitate a celor două cauze.
Reclamanta depune la dosar o cerere prin care arată că solicită conexarea dosarului nr._ la dosarul nr. _, precum și o cerere de probatorii.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției de conexitate și conexarea celor două cauze, având în vedere strânsa legătură dintre ele.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției de conexitate, în temeiul art. 164 C.proc.civ., având în vedere strânsa legătură între cele două cauze.
Văzând strânsa legătură între cele două cauze, în care figurează aceleași părți, în aceleași calități, în cauza nr._ solicitându-se anularea deciziei de returnare a reclamantei de pe teritoriul României, iar în cauza nr._ solicitându-se obligarea autorității pârâte la prelungirea dreptului de ședere al reclamantei în România, Curtea, în temeiul art. 164 C.proc.civ. admite excepția de conexitate și conexează cauza nr._ la cauza nr. _ .
Reclamanta, având cuvântul asupra cererilor de probe, prin traducător, arată că solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv amânarea judecății spre a depune înscrisuri din care să rezulte refuzul autorității pârâte de a-i primi cererea de prelungire a dreptului de ședere și încuviințarea probei testimoniale cu un martor, prin care urmărește să dovedească că îndeplinea condițiile pentru prelungirea drepturlui de ședere, actele sale fiind în regulă, solicitând prorogarea discutării acestei probe, după administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale solicitate de reclamantă ca neutile și neconcludente în soluționarea cauzei. În apărare solicită încuviințarea probei cu înscrisurile care au fost administrate la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea probei cu înscrisuri, având în vedere că reclamanta nu a depus la dosar o dovadă că a făcut demersuri pentru a obține înscrisurile la care se referă în cererea de probatorii. Cât privește proba testimonială cu un martor solicită respingerea ei în raport de obiectul cererii conexe deduse judecății.
Curtea, în temeiul art. 167 C.proc.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri, cele administrate în cauză, respingând cererea reclamantei de amânare a judecății spre a prezenta noi înscrisuri, constatând că reclamanta avea obligația, conform art. 112 alin. 2 C.pr.civ., să administreze până la prezentul termen înscrisurile în dovedirea depunerii cererii de prelungire a dreptului de ședere invocată prin acțiune, așa cum i s-a pus în vedere, în mod expres. Respinge proba cu un martor ca nepertinentă în soluționarea cauzei, în raport cu teza probatorie propusă.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților pe fondul cererilor principală și conexă.
Reclamanta, prin traducător, solicită admiterea cererilor astfel cum au fost formulate, anularea deciziei de returnare și a interdicției de intrare în România și obligarea autorității pârâte la prelungirea dreptului de ședere în România.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea cererilor ca neîntemeiate și menținerea deciziei de returnare contestată, ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererilor, ca neîntemeiate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 13.02.2013, reclamanta D. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, obligarea pârâtului la primirea cererii reclamantei de prelungire a dreptului de ședere în România și la comunicarea deciziei de soluționare a acestei cereri, în sensul prelungirii dreptului de ședere.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a beneficiat de prelungirea dreptului de ședere până la data de 3.10.2012. Anterior expirării dreptului de ședere, s-a prezentat la autoritatea pârâtă în vederea înregistrării cererii de prelungire a dreptului de ședere, însă această autoritate a refuzat primirea cererii.
În această situație, a transmis cererea de prelungire a dreptului de ședere prin poștă și a înțeles să formuleze și prezenta cerere îndreptată împotriva refuzului de prelungire a dreptului de ședere, întemeindu-se pe prev. Legii nr. 554/2004.
Arată că îndeplinește toate condițiile generale și speciale pentru prelungirea dreptului de ședere în România în alte scopuri, așa cum sunt prevăzute de dispoz. OUG nr. 194/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul IGI solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a fost depistată la data de 7.02.2013, în situație de ședere ilegală de 127 de zile.
Invocând dispoz. art. 4 alin. 4, art. 11, art. 82 alin. 1 și 3 lit. a) pct. i), art. 51 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, pârâtul arată că sunt nedovedite susținerile reclamantei conform cărora ar fi solicitat prelungirea dreptului de ședere și autoritatea pârâtă ar fi refuzat primirea cererii. Mai arată că prezența personală a străinului care solicită prelungirea dreptului de ședere în fața autorității este justificată de faptul că trebuie preluată imaginea în Sistemul informatic de management al străinilor, în vederea emiterii permisului de ședere. De altfel, reclamanta nu dovedește nici transmiterea prin poștă a cererii de prelungire a dreptului de ședere, deși a cunoscut că, cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării dreptului de ședere conferit prin viză, trebuie să solicite prelungirea acestui drept pentru a putea rămâne pe teritoriul României.
În realitate, reclamanta a devenit activă și interesată de situația șederii sale pe teritoriul României abia după ce s-a emis decizia de returnare.
Nu poate fi avută în vedere ipoteza unui act administrativ constând în refuzul de primire și soluționare a cererii de prelungire a dreptului de ședere temporară exprimat verbal, așa cum susține reclamanta, dată fiind doctrina și practica în materia dreptului administrativ, precum și prev. OUG nr. 194/2002, care impun forma scrisă a actului (în speță, decizia de returnare).
Prin cererea conexă înregistrată pe rolul C. – SCAF sub nr._ la data de 14.02.2013, reclamanta D. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul IGI, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._/7.02.2013 și a interdicției de intrare în România pe o perioadă de 6 luni.
În motivarea cererii conexe, se referă la nelegalitatea deciziei de returnare pe motivul refuzului nejustificat al autorității pârâte de a-i primi cererea de prelungire a dreptului de ședere .
Prin întâmpinare, pârâtul IGI solicită respingerea cererii conexe, arătând că decizia de returnare a fost emisă în mod legal și temeinic, urmare a constatării expirării dreptului de ședere al reclamantei din 3.10.2012.
Din nou, se face trimitere la prevederile art. 4 alin. 4, art. 11, art. 82 alin. 1 și 3 lit. a) pct. i), art. 51 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, arătându-se că este neadevărată și nedovedită susținerea reclamantei în sensul că, anterior expirării dreptului de ședere, s-ar fi prezentat la autoritatea pârâtă care ar fi refuzat primirea cererii de prelungire a dreptului de ședere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând atât cererea principală, cât și cererea conexă, Curtea le constată neîntemeiate, pentru următoarele argumente:
Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/7.02.2013, IGI a dispus obligarea reclamantei, cetățeană chineză, să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință asupra deciziei, în temeiul prev. art. 82 alin. 3 lit. a) pct. i) din OUG nr. 194/2002, constatându-se că reclamanta nu a respectat prev. art. 4 alin. 4 și art. 11 alin. 1 din OUG n. 194/2002 și că nu se găsește în vreuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României.
În conf. cu art. 106 alin. 1 lit. a) pct. ii) coroborat cu art. 106 alin. 2 lit. b), s-a instituit împotriva reclamantei și interdicția de intrare în România pe o perioadă de 6 luni de la ieșirea din țară.
Motivul de fapt al returnării l-a constituit depistarea reclamantei în situație de ședere ilegală pe teritoriul României, de 127 de zile.
Reclamanta nu contestă situația de fapt menționată, singurul motiv al cererilor sale fiind pretinsul refuz nejustificat al autorității pârâte de a primi cererea de prelungire a dreptului de ședere pe care reclamanta afirmă, pe de o parte, că a prezentat-o autorității pârâte, refuzându-se înregistrarea, iar, pe de altă parte, că ar fi înaintat-o prin poștă.
Aceste susțineri ale reclamantei sunt nedovedite în cauză, motiv pentru care, Curtea constată că autoritatea pârâtă a făcut o corectă aplicare a prev. art. 4 alin. 4, art. 11 alin. 1, art. 82 alin. 1 și 3 lit. a) pct. i) din OUG nr. 194/2002, emițând decizia de returnare de pe teritoriul României. Pentru aceste motive, se impune respingerea cererii conexe, ca neîntemeiată.
Nefiind dovedită adresarea cererii de prelungire a dreptului de ședere în conf. cu art. 51 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, Curtea constată că este neîntemeiată și cererea principală prin care se solicită obligarea autorității pârâte la primirea și soluționarea cererii de prelungire a dreptului de ședere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiate, cererea principală și cererea conexă formulate de reclamanta D. C., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. S. I.
Red.VEC/tehnored.SI
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2212/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 23/2013. Curtea de... → |
|---|
