Pretentii. Decizia nr. 1710/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1710/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1311/116/2012
Dosar nr._ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1710
Ședința publică de la 15.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – M. M. P.
Judecător – M. D.
Judecător – A. V.
Grefier – A. M. G.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul formulat de recurentul pârât P. J. împotriva sentinței civile nr. 1435/01.08.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. AL ORAȘULUI BUDEȘTI.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședință publică din dată de 01.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, dar și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2013 și la data de astăzi, 15.04.2013, când în aceeași compunere, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1435/01.08.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C. L. al orașului Budești în contradictoriu cu pârâtul P. J., în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 85.562 lei reprezentând redevență din concesiune în sumă de 83.203 lei calculată în perioada 2005-2010.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de concesiune FN/14.06.1993 încheiat între C. L. al orașului Budești în calitate de concendent și . reprezentată prin P. J. în calitate de concesionar, s-a concesionat terenul proprietate publică, spațiul comercial format din teren în suprafață de 155 mp și o construcție în suprafață de 70 mp situat în Orașul Budești, . construcției.
Prin sentința civilă nr. 1345/23.05.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ (număr în format vechi 1705/C/2007), sentință definitivă și irevocabilă prin nerecurarea deciziei C. nr. 612/11.12.2007 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. L. Budești împotriva pârâtului P. J., acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de concesiune încheiat la data de 14.06.1993 între C. L. al Orașului Budești și . și evacuarea pârâtului P. J. din spațiul comercial situat în orașul Budești, . comercială, având ca vecinătăți ., . N. S..
Potrivit art.969 C.civ. „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Potrivit clauzelor contractuale stabilite prin contractul de concesiune FN/14.06.1993, prețul concesiunii a fost de 69.000 lei ROL (art.5) iar întârzierile la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalității zilnice de 5% din suma datorată(art.9) filele 16-17 din dosar.
Conform situației privind calculul redevenței și penalităților de întârziere pentru perioada 2005-2010, la contractul de concesiune FN/14.06.1993 încheiat cu . prin P. J. (înscris aflat la filele 41-44 din dosar) întocmit de reclamant suma datorată de pârâtul P. J. în perioada 2005-2010 este de 85.562 lei reprezentând: 2359 lei redevență și 83.203 lei penalității zilnice.
Tribunalul a constatat că această sumă, respectiv 85.562 lei a fost calculată în mod corect de reclamant care a avut în vedere la stabilirea ei clauzele contractuale prevăzute la art5 și art.9 din contractul de concesiune FN/14.06.1993.
Pârâtul nu a recunoscut cuantumul acestei sume apărându-se că nu o datorează și nu a înțeles să fie administrată proba cu expertiză contabilă în cauză pentru stabilirea corectă a sumei ce o datora reclamantului în baza menționatului contract de concesiune.
Având în vedere că reclamantul a făcut dovada că în anul 2007 a chemat în judecată pe pârâtul P. J. în dosarul nr._ al Tribunalului Călărași, tribunalul a constatat că pe perioada 1996-2004 cursul prescripției nu a fost întrerupt și nici suspendat, motiv pentru care suma solicitată pentru această perioadă de reclamant este prescrisă.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute în precedent, tribunalul a admis în parte în parte acțiunea formulată de reclamantul C. Locala al orașului Budești și a obligat pe pârâtul P. J. către reclamantul C. L. al Orașului Budești la plata sumei de 85.562 lei, reprezentând redevență din concesiune în sumă de 2359 lei și penalități de întârziere aferente acesteia în sumă de 83.203 lei, calculate în perioada 2005-2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. J. prin care a învederat următoarele:
Cu ocazia judecării cauzei pe rolul Tribunalului Călărași, din cauza oboselii și unei boli de care suferă, pârâtul a crezut că pe rol este soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1073/14.05.2012 a Judecătoriei Oltenița. Astfel, pârâtul cerea să se judece într-un proces de drept comun, cerând să aibă dreptul la expertiză.
Judecătorul, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să-i aducă la cunoștință că este într-o acțiune distinctă de contencios administrativ, pârâtul susținând că toate actele sunt la dosar.
Prin urmare, pârâtul a fost judecat pe documente false și calcule eronate, acest din urmă fapt rezultând din dosarul nr._ . În acest dosar, C. L. trimite o întâmpinare prin care arată că titlul nu este executoriu, fiind deci normal ca instanța să respingă contestația formulată.
În sentința recurată se arată greșit că în sentința nr. 1345/23.05.2007 s-a cerut anularea contractului F.N. 14.06.1993 s-a cerut evacuarea și plata unei mari sume de bani.
A mai arătat recurentul că anexează o notificare făcută pentru suma de 85.562 lei reprezentând suma de plată a S.C. Birt B. S.R.L., persoană juridică pe care nu o reprezintă.
Mai arată de asemenea că depune o decizie a Curții de Conturi care arată că P. J. nu are nimic de plată.
Notificarea nu este respectată și în acțiunea în contencios administrativ la Tribunalul Călărași în care i se cere suma de 272.864 lei.
Mai arată recurentul că din anul 1995 până în 2010 nu a fost notificat că ar avea ceva de plată, dovadă cu înscrisurile pe care le depune.
În anul 1995, prin hotărârea de Consiliu 2218 din 23.06.1995 s-a hotărât că Primăria, respectiv C. L., se asociază cu firma .. pentru desfășurarea unor activități chiar în spațiul deținut de P. J. – Serviciul de contabilitate și secretariat, așa cum rezultă din hotărârea de Consiliu din 1995 să treacă la suspendarea contractului de concesiune, lucru care nu s-a făcut.
Înainte de a se încheia contractul de asociere, până în anul 1995, inclusiv 1996, recurentul a plătit sumele datorate făcând dovada plății, cu chitanțele depuse la dosar.
Din anul 1995, recurentul nu mai deține acest spațiu, în acest caz nu cunoaște ce ar mai datora intimatei, existând situația îmbogățirii nejustificate.
A mai arătat de asemenea recurentul că originalul contractului de concesiune nu a fost redactat vizibil, fiind redactat un alt contract cu aceleași înscrisuri dar cu penalități diferite, respectiv 5%, care nu corespunde cu originalul, pe care înțelege să-l depună de asemenea la dosar.
A solicitat recurentul, pentru aceste motive, casarea sentinței și reținerea spre judecarea fondului sau trimiterea spre rejudecare, pentru a avea posibilitatea a se apăra față de înscrisurile nereale depuse la dosar.
În dovedire au fost anexate înscrisuri.
La data de 01.04.2013 recurentul pârât a depus la dosar note de ședință prin care a invocat următoarele aspecte:
1. Excepția prescripției dreptului la acțiune a intimatului C. L. al Orașului Budești pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, a fost obligat la plata sumei de 85.562 lei, reprezentând redevență din concesiune în sumă de 2359 lei și penalități de întârziere aferente acesteia în sumă de 83.203 lei, aferentă perioadei 2005 - 2010.
Intimatul - reclamant a înțeles să sesizeze instanța de fond la data de 10.05.2012.
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, astfel că pentru perioada anterioară anului 2009, orice redevență și penalitate de întârziere sunt prescrise.
Conform contractului de concesiune invocat, art. 8 „Sumele prevăzute la art. 5 se plătesc în 4 rate trimestriale”, astfel că suntem în prezența unui act juridic cu executare succesivă, cu plata redevenței pentru anul în curs, astfel încât pentru fiecare an in parte, termenul de prescripție este de trei ani de la finalizarea anului pentru care se datora plata.
În atare situație, față de petitul cererii reclamantului, care vizează perioada 2005 - 2010, instanța de fond ar fi putut să-l oblige cel mult la plata redevenței aferente perioadei 2009 - 2010, pentru restul sumelor dreptul la acțiune fiind prescris.
2. Excepția de neexecutare a contractului, pentru următoarele considerente:
La data de 04.08.1995, C. L. Budești a încheiat cu .. un Contract de asociere care viza utilizarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de concesiune FN/14.06.1993, în vederea înființării unei cantine de ajutor social.
În acest sens, C. L. Budești a emis și Hotărârea nr. 26/28.07.1995 prin care „Se aprobă înființarea cantinei de ajutor social în orașul Budești, în asociere cu firma ..”.
Bunul imobil ce făcea obiectul contractului de concesiune (teren 155 mp in Gr. Budesti) a fost preluat de intimat și utilizat în cadrul Contractului de asociere, astfel cum rezultă și din prevederile acestuia, în care la art. 4 se prevede „Cele două părți au următoarele obligații: a - Amenajarea spațiului unde se derulează activitatea pentru cantina de ajutor social …”.
Astfel, recurentul, ca persoană fizică, nu a mai avut posesia bunului imobil și nu l-a mai exploatat, începând cu data la care s-a încheiat Contractul de asociere. Spațiul respectiv a fost exploatat de intimat și .., entitate cu personalitate juridică, distinctă de recurent.
În acest sens, intimatul a încălcat prevederile contractului de concesiune, nemaiasigurând posibilitatea ca recurentul să poată exploata bunul imobil.
Redevența la care s-ar fi obligat prin Contractul de concesiune devine astfel nedatorată față de intimat.
Pe fond:
Instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, în sensul de a lămuri stadiul procesual și obiectul litigiului pe care îl constituie prezentul dosar. Recurentul a fost în eroare, crezând că se află în recurs la somația de plată, litigiu pe care l-a avut tot în contradictoriu cu intimatul.
Mai mult decât atât, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ nici cu privire la stabilirea și administrarea probatoriului, recurentul considerând că în vederea justei soluționări a prezentei cauze ar fi fost necesară administrarea unui probatoriu complex și nu doar acceptarea simplelor afirmații ale intimatului.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări, deși a fost legal citat cu această mențiune, precum și cu o copie a motivelor de recurs.
Ambele părți au depus la dosar înscrisuri la primul termen de judecată, 01.04.2013, probă ce a fost încuviințată în temeiul disp. art. 305 rap. la art. 167 C.pr.civ. ca fiind concludentă și utilă soluționării cauzei.
Excepțiile prescripției și a neexecutării contractului au fost recalificate ca și apărări ce țin de fondul cauzei, urmând a fi astfel analizate, conform aspectelor menționate în încheierea de ședință din 01.04.2013, încheiere de amânare a pronunțării ce face corp comun cu prezenta decizie.
În contextul amână pronunțării părțile au formulat concluzii scrise, recurentul pârât la data de 02.04.2013, iar intimatul reclamant la data de 05.04.2013.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susținerea recurentului în sensul că ar fi crezut că se soluționează o altă cauză, recurs împotriva sentinței civile nr. 1073/14.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oltenița, este vădit neîntemeiată, neputând fi reținută. Astfel, arată recurentul pârât că din pricina oboselii și a bolii de care suferă, fiind sub tratament, a fost în eroare cu privire la obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Călărași. În primul rând, respectiva împrejurare nu este nedovedită, nefiind depuse acte medicale relevante sau alte înscrisuri în dovedirea stării anormale invocate. În ceea ce privește adeverința medicală depusă în recurs la termenul de judecată din 01.04.2013, aceasta nu va fi reținută în dovedirea împrejurării invocate de pârât întrucât este datată 25.03.2013 și nu atestă starea precară de sănătate la momentul la care acesta se referă, respectiv la judecarea pe fond a cauzei. Pe de altă parte, și dacă s-ar reține acest act ca dovedind starea de sănătate a pârâtului la data judecării pe fond a cauzei, nu se poate reține nicio legătură de cauzalitate între afecțiunile de care pârâtul suferă conform adeverinței și imposibilitatea acestuia de a înțelege obiectul cauzei aflată pe rolul instanței și obligațiile ce-i revin în calitate de parte.
În al doilea rând, împrejurarea invocată este și irelevantă, față de îndatorirea părții ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, de a-și exercita drepturile procedurale conform disp. art. 723 alin. 1, precum și de a-și proba pretențiile și apărările (art. 129 alin. 1 C.pr.civ.).
Eventuala eroare în care s-a aflat recurentul pârât îi este imputabilă, aceasta cu atât mai mult cu cât sentința civilă nr. 1073/14.05.2012 menționată este irevocabilă, deci fără drept de recurs.
Pe de altă parte, înscrisurile de care recurentul reclamant se poate folosi în probațiune pot fi depuse și în recurs, cum s-a și procedat de altfel, în timp ce proba cu expertiza nu este utilă decât în măsura în care există o contestație asupra cuantumului debitului principal sau accesoriu pretins de reclamantă. Or, se constată că pârâtul nu a dovedit concludența și utilitatea acestei probe și nici nu a contestat cuantumul concret al sumelor cerute de reclamantă.
Referitor la cele reținute în sentința recurată, respectiv că s-ar fi cerut pe cale judecătorească anularea contractului FN 14.06.1993, Curtea constată că statuările primei instanțe sunt conforme adevărului. Astfel, în dosarul nr._ soluționat prin sentința civilă nr. 1345/23.05.2007 reclamantul C. L. al orașului Budești a solicitat în contradictoriu cu P. J. anularea contractului de concesiune încheiat la data de 14.06.1993 între S.C. Birt B. S.R.L. și C. L. Budești, evacuarea pârâtului din spațiul comercial situat în orașul Budești, . având ca vecinătăți ., . N. S., reclamantul întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 953 și 954 alin. 2 C.civ., invocând eroarea asupra persoanei care a încheiat contractul.
Menționează deopotrivă recurentul pârât că nu reprezintă S.C. Birt B. S.R.L., neavând deci obligația de plată a sumei de 85.562 lei. Nu poate fi primită această susținere de moment ce contractul de concesiune este încheiat, conform clauzelor exprese ale acestuia, cu S.C. Birt B. S.R.L. reprezentată de P. J..
Pe de altă parte, că debitorul obligației de plată este P. J. rezultă atât din sentința civilă nr. 1345/23.05.2007 a Tribunalului Călărași, cât și din decizia civilă nr. 612/11.12.2007 a Curții de Apel București.
Astfel, conform considerentelor acestei din urmă hotărâri, „…probele cauzei așa cum au fost completate în apel de către apelant relevă că pentru încheierea contractului de concesiune din 14.06.1993 având ca obiect concesionarea terenului în suprafață de 255 mp. situat în orașul Budești, . organizată licitație, iar potrivit procesului verbal de licitație din 11.06.1993, intimatul pârât P. J. a participat la licitație în nume propriu și nu în numele vreunei societăți comerciale …”.
Se mai arată în continuare că „Din nicio probă nu rezultă că intimatul ar fi participat la licitație în calitate de administrator al S.C. BIRT B. S.R.L.”.
Aceste aspecte, intrând în puterea lucrului judecat, nu mai pot fi repuse în discuție.
În plus față de acestea și de celelalte acte de la dosar, se reține că nu rezultă din decizia Curții de Conturi invocată împrejurarea că recurentul nu ar mai avea nimic de plată, astfel cum eronat susține.
Astfel, potrivit Notei privind modul de soluționare a sesizării nr. 665/04.11.2011, rezultă că: în perioada 1993-1996 debitele aferente contractului de concesiune au fost achitate; pentru perioada 1996-2004 nu s-a achitat nicio sumă, valoarea estimată a sumelor datorate cu titlu de redevență și penalități de întârziere aferente contractului de concesiune fiind de 187.302 lei; în perioada 2005-2010, perioada în care termenul de prescripție nu a fost depășit, valoarea totală a sumelor datorate cu titlu de redevență și penalități de întârziere aferente contractului de concesiune este de 85.562 lei.
S-a mai menționat prin respectiva notă faptul că prin Decizia nr. 46/2012 s-a decis luarea măsurilor pentru recuperarea de la persoanele răspunzătoare a prejudiciului estimat în sumă de 272.864 lei reprezentând venituri din concesiuni neîncasate și penalități de întârziere aferente contractului de concesiune FN/14.06.1993.
Mai arată recurentul că în perioada 1995-2010 nu a fost notificat că ar avea ceva de plată.
Susținerea este irelevantă, debitorul fiind prima parte interesată în executarea obligațiilor contractuale pe care în mod liber și le-a asumat. Respectiva împrejurare nu este, în plus, exoneratoare de răspundere. În sfârșit, instanța a avut în vedere prescripția extinctivă ce a curs împotriva creditorului, admițând în parte acțiunea formulată și constatând deci intervenită prescripția, cu toate consecințele juridice aferente, în ceea ce privește perioada 1996-2004.
Referitor la împrejurarea că din anul 1995 s-ar fi încheiat un contract de asociere cu .. pentru desfășurarea de activități chiar în spațiul deținut de P. J., astfel că de la acel moment pârâtul nu mai deține spațiul în discuție și prin urmare nu ar mai avea nimic de achitat către Primăria Budești, C. L., Curtea apreciază că recurentul nu a făcut dovada acestor susțineri.
În primul rând, se observă că nu există nicio dovadă că cele două contracte în discuție s-ar referi la același bun. Astfel, contractul de concesiune este încheiat între C. L. al orașului Budești prin Primar și Birt Beleaula SRL prin administrator P. J. și are ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în orașul Budești, .> Contractul de asociere este încheiat între D. G. și P. E., reprezentanți ai Consiliului L. Budești, și P. J., patron al . și are ca obiect activitate pentru protecție socială și activitate comercială, fără a se menționa în act locația propriu-zisă, putând fi vorba, prin urmare, de orice spațiu, iar nu cel ce face obiectul contractului de concesiune mai sus menționat.
Menționează deopotrivă recurentul pârât că ar fi achitat sumele pe care le-ar fi datorat reclamantei în temeiul contractului de concesiune în perioada 1993 – 1995, dar și că nu ar mai avea respectiva obligație începând cu august 1995, data încheierii contractului de asociere.
Or, din înscrisurile reprezentând chitanțe depuse de recurent se observă faptul că acesta a continuat să achite prețul concesiunii în rate trimestriale conform prev. art. 5 și 8 din contract și după data încheierii contractului de asociere, respectiv în septembrie 1995 și în mai 1996, aspect din care se deduce recunoașterea existenței în continuare a contractului iar nu rezilierea lui la data încheierii unei alte forme de colaborare între părți.
Cu privire la împrejurarea că ar fi fals contractul de concesiune prezentat de reclamantă, real fiind cel depus la dosar de pârât, Curtea reține că ceea ce contestă în esență recurentul este cuantumul penalităților, acesta afirmând că în realitate este vorba de penalități de minus 5%, iar nu penalități de plus 5% cum este menționat în contractul de concesiune depus în probațiune de reclamantă.
Considerentul pentru care sunt inserate clauze contractuale în sensul plății de penalități este reprezentat de necesitatea preîntâmpinării neexecutării obligațiilor la scadență iar în acest scop prevederea de sancțiuni pentru respectiva ipoteză. În concret, în situația în care pârâtul nu ar achita ratele la termenele stipulate în contract, acesta ar datora anumite sume (cuantum adăugat debitului principal reprezentat de rate), menționatele penalități. În ipoteza promovată de pârât, dacă penalitățile nu ar fi de plus 5%, ci minus 5%, nu s-ar putea calcula niciun debit accesoriu, astfel instituția penalităților pentru întârziere nu și-ar atinge scopul pentru care a fost creată, ci eventuala neplată la scadență a ratelor datorate de către debitor i-ar profita acestuia, eventual prin nașterea unui debit în sarcina părții adverse, ceea ce evident nu este posibil într-un contract sinalagmatic.
Curtea mai reține de asemenea că la termenul de judecată din 01.04.2013 recurentul pârât a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a neexecutării contractului, ambele neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției, aceasta vizează creanța pretinsă pentru perioada 2005 – 2010, fiind în drept invocate prev. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 prin care este instituit termenul general de prescripție de 3 ani.
Nu acesta este însă termenul incident în speță, ci, dată fiind natura creanței, respectiv aceea de creanță bugetară, termenul este de 5 ani conform prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Totodată, este de reținut că respectivul termen de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, s-a arătat în susținerea acesteia că la data de 04.08.1995 s-a încheiat contractul de asociere între C. L. Budești și .. astfel că pârâtul nu a mai avut folosința spațiului în discuție, prin urmare redevența la care s-ar fi obligat devine astfel nedatorată.
Curtea a reținut însă, conform considerentelor ce preced, că nu există nicio dovadă că cele două contracte în discuție s-ar referi la același bun. În plus, conform înscrisurilor pe care recurentul însuși le-a depus la dosar, acesta a continuat să achite prețul concesiunii în rate trimestriale conform prev. art. 5 și 8 din contract și după data încheierii contractului de asociere, respectiv în septembrie 1995 și în mai 1996, aspect din care se deduce recunoașterea existenței în continuare a contractului iar nu rezilierea lui la data încheierii unei alte forme de colaborare între părți.
În sfârșit, sunt lipsite de relevanță pe fondul cauzei apărările formulate de recurent în sensul că însăși partea adversă ar fi admis că somația nu este titlu executoriu precum și cele statuate prin sentința civilă nr. 1475/02.08.2010 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._ .
Se constată că intimata reclamantă a solicitat respingerea contestației la executare promovată de P. J. ca inadmisibilă întrucât notificarea ce-i fusese comunicată nu constituie act de executare silită. Aceste aspecte însă nu înlătură existența creanței reclamantei care, în prezenta speță, a fost dovedită, prima instanță admițând în parte acțiunea.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât P. J. cu domiciliul în Budești, .. 1, jud. Călărași împotriva sentinței civile nr. 1435/01.08.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. AL ORAȘULUI BUDEȘTI cu sediul în Budești, Calea București nr. 75, jud. Călărași, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. G.
Red. MMP/Tehnodact. AMG
2 ex. – 29.07.2013
Tribunalul Călărași
Jud. fond T. E.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3973/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1639/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
