Pretentii. Decizia nr. 1874/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1874/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 64187/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1874
Ședința publică de la 25.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. C.
JUDECĂTOR - N. M.
JUDECĂTOR - PATRAȘ B. L.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3905/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. S. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Curtea constată că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, astfel încât reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti –Sectia a IX-a la data de 30.09.2011, reclamantul P. S. a solicitat, în contradictoriu cu paratele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI ,PRIN DGFPMB, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ,obligarea acestora la restituirea sumei de 2.660 lei, achitata cu titlu de taxa pe poluare si a dobanzii legale, precum si a cheltuielilor de judecata.
Pârâta A. F. Publice Sector 6 prin DGFPMB a depus intampinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in privinta cererii vizand dobanda legala, exceptia lipsei calitatii pocesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neintemeiata.
In subsidiar, a formulat cerere de chemare in garantie a Administratiei F. de Mediu.
Prin sentinta civila nr.3905/16.10.2012,Tribunalul a dispus urmatoarele:
„Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP Sector 6 ca neintemeiata.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A și respinge actiunea formulata in contradictoriu cu acesta parata ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Respinge exceptia inadmisibilitatii petitului vizand dobanda legala ca neintemeiata.
Admite in parte cererea formulată de reclamantul P. S. cu sediul ales la C.. Av. P. C. S. în București, sector 4, . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI PRIN DGFPMB cu sediul în București, sector 2, ..13.
Obliga parata AFP Sector 6 prin DGFPMB sa plateasca reclamantului suma de 2.660 lei, taxa pe poluare si dobanda legala calculata in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala.
Admite cererea de chemare in garantie Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A.
Obliga chemata in garantie Administrația F. pentru Mediu sa plateasca paratei AFP Sector 6 prin DGFPMB suma de 2.660 lei, taxa pe poluare si dobanda legala calculata in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala.
Obliga parata AFP Sector 6 prin DGFPMB sa plateasca reclamantului suma de 1.039 lei cheltuieli de judecata.”
Referitor la exceptia lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.F.P sector 6 ,tribunalul a apreciat-o ca neintemeiata, fata de imprejurarea ca exista raporturi juridice intre reclamant si aceasta parata generate de faptul incasarii taxei de catre aceasta.
Exceptia lipsei calității procesuale pasive a paratei AFM a fost admisa, fata de imprejurarea ca nu exista raporturi juridice intre reclamant si aceasta parata generate de faptul stabilirii si incasarii taxei de catre acestia.
Exceptia inadmisibilitatii petitului vizand obligarea paratei la plata dobanzii legale invocata de parata a fost apreciata ca neintemeiata, intrucatchiar daca parata nu a fost pusa in intarziere in privinta acestui aspect, dobanda legala fiscala se poate acorda in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a achizitionat cu factura de la fila 13 verso un autoturism second hand marca Opel Astra cu numar de identificare WOLOTGF_, an de fabricatie 2002, inmatriculat pentru prima data la 05.06.2002, iar pentru inmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 2.660 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/01.10.2008 si din chitanta . nr._/02.10.2008. (f.20).
Acesta a formulat cererea de restituire nr._/07.05.2012 (f.27) a taxei de poluare pentru autovehicule achitate, inregistrata la pârâta AFP Sector 6, la care aceasta nu a raspuns.
Ca urmare, instanta apreciaza ca acesta s-a adresat corect autoritatii emitente a deciziei de calcul a taxei, care este si institutia care a incasat contravaloarea taxei pe poluare si ca prin masura impunerii acestei taxe in legislatia interna i s-a produs reclamantului o vatamare, in conditiile in care aceste norme incalca legislatia comunitara, astfel ca avea interes sa uzeze de prevederile Legii 554/2005.
Totodata, instanta constata ca reclamantul a formulat in termenul legal, prev.de art.11 din acelasi act normativ, actiune in instanta, atat fata de lipsa unui raspuns din partea autoritatii administrative care a emis decizia de calcul a taxei, cat si pentru restituirea sumei platite.
In privinta cererii de restituire a sumei achitate, tribunalul retine ca plingerea prealabila nu era necesara conform art.7 al. 5 din Legea nr.554/2005 raportat la art.2 al.2 din Legea nr.554/2005 fata de Decizia nr.24/2011 a ICCJ pronuntata in aceasta materie.
Nesolutionarea de catre pârâta AFP Sector 6 a cererii de restituire catre reclamant a sumei solicitate, reprezentand contravaloarea taxei de poluare auto ,incasata potrivit chitantei . nr._/02.10.2008 ,este apreciata ca nejustificata.
Potrivit art.3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003. Autoturismul achizitionat de reclamantul nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație, înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana de Justiție in cauza C‑402/09 (cauza T.) având ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu (România). Astfel, prin decizia din 07.04.2011 Curtea a stabilit ca „Articolul 110 TFUE (fost art.90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2001, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2001 republicată, tribunalul a admis cererea, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.660 lei, reprezentând taxa pe poluare si a dobanzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala si nu de la data platii efective a taxei.
F. de dispozitiile art.60 C.p.civ., Tribunalul a admis si cererea de chemare in garantie a Administratiei F. de Mediu formulata de parata si a obligat chemata in garantie la plata catre parata AFP sector 6 a sumei de 2.660 lei, taxă de poluare și a dobânzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, intrucat suma achitata paratei cu titlul de taxa pe poluare a fost virata de parata in contul AFM, suma constituindu-se venit la bugetul F. pentru Mediu si fiind gestionata de chemata in garantie, potrivit art.1 al.1 si art.5 al.4 din OUG nr.50/2008.
Impotriva aceste solutii a declarat recurs parata Administrația Finanțelor Publice Sector 6 ,în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 din Codul de procedură civilă.
1.In motivarea recursului s-a aratat ca ,în mod nelegal, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția recurenta și intimatul-reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata "împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
2.În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecata, în sensul restituirii sumei de 2660 lei ,instanța de fond și-a format o convingere greșita ținându-se cont că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006.ln condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 di. Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima înmatriculare nu intra în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate în România indiferent daca provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei că taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie ,se apreciaza ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
Nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).Prin urmare, existenta unei taxe de primă înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri și cele care aduc în tara bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, se arata ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Mai mult decât atât ,potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și sa adopte hotărâri în consecință.
Având în vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal, suma nu poate fi restituita.
Recurenta mai arata ca,potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „ împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în fata instanței.
Astfel că pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista două căi:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații în fata organului fiscal, atacata în fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare .
Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare ,fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În prezenta speța, exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
Și cu privire la obligarea la plata dobânzii legale, se apreciaza ca sentința este netemeinică și nelegală.
În acest sens, se arată ca ,în conformitate cu dispozitiile art.3 alin.3 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, (3) In toate celelalte cazuri dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, diminuat cu 20%"
Recurenta apreciaza ca aceste prevederi nu se aplica in prezenta speta, avand in vedere dispozitiile art.10 din O.G. nr.9/2000 potrivit carora: "Dobanzile percepute sau platite de Banca N. a Romaniei, de banci, Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C.-SA, de organizatiile cooperatiste de credit si d~ Ministerul Finatelor Publice, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc pr" reglementari specifice". În acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor".
Se sustine că dispozitiile art.9 din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, sunt aplicabile in prezenta speta, potrivit carora: " Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".
Astfel, nici una dintre conditii nu este indeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instantei de judecata, iar instanta nu s-a pronuntat pe capatul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanta.
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobanzii pe calea prezentei actiuni este inadmisibila.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derularii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, or, in situatia de fata ,nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina recurentei pentru ca sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata,întrucât actele atacate de catre reclamant sunt temeinic si legal intocmite.
Analizand recursul prin prisma motivelor formulate ,Curtea retine urmatoarele:
1.Cat priveste asertiunea recurentei privitor la destinatia bugetara a sumelor incasate cu titlu de taxa de poluare ,Curtea retine că este irelevanta ,cata vreme AFP Sector 6 se legitimează în calitate de emitent al deciziei de calcul al taxei de poluare ,pe baza careia reclamantul a achitat suma anterior mentionata.
Taxa de poluare achitata de către reclamant a fost încasată de către AFP S6,astfel că reclamantul a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată de vreme ce există identitate între persona chemată în judecată și aceea obligată în raportul de drept fiscal dedus judecătii.
De altfel,în speță ,se contestă refuzul organului fiscal de restituire a sumelor achitate de către reclamant.
2. În mod judicios instanta de judecata a retinut admisibilitatea cererii avand ca obiect restituirea taxei de poluare,procedura prealabila reglementata de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală fiind obligatorie numai pentru ipoteza anularii deciziei de calcul a taxei de poluare ,nu si pentru cererea de restituire întemeiata pe dispozitiile art.117 alin.1 lit.d C.proc.fisc.
O asemenea concluzie se impune in conditiile in care jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În acest sens ,s-a decis și de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie ,care ,prin decizia nr.24/14.11.2011 pronuntata în recursul in interesul legii ,a statuat ca procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În esenta ,s-a retinut ca parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justitie a Uniunii Europene.
3.Critica adusă de recurenta sentinței tribunalului privitor la faptul că nu este în căderea nici a autorităților fiscale și nici a instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare,nu poate fi primita.
Curtea observă că recurenta nu aduce nici un fel de argumente în sprijinul susținerilor sale, ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, invocată pe larg de tribunal în argumentarea soluției pronunțate.
Se impune astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă AFP sector 6, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 90 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
4. Trecând la analiza de fond a neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind ,Curtea constata ca ,in mod judicios ,instanta de fond a dispus restituirea catre reclamant a taxei de poluare achitată de catre acesta.
5.Cat privește solutia instanței de fond in sensul acordării dobanzii legale ,Curtea constata ca apărările recurentei privitor la incidenta dispozitilor OG 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti, sunt straine cauzei deduse judecatii .
. dispus obligarea recurentei-pârâte la dobanzile prevazute de Codul de procedura fiscala ,in acord cu dispozitiile art.124 potrivit cu care, 1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz(…).
Asadar ,pentru repararea integrala a prejudiciului ,legiuitorul a stabilit dreptul contribuabilului la dobanda aferenta sumelor de restituit sau de rambursat de la buget .
6.Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielior de judecata reprezentând taxa de timbru si timbrul judiciar ,este apreciata de catre Curtea ca nefondata.
Curtea retine că de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei de poluare- culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa de poluare are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declanasarea procedurii judiciare ,cata vreme ,astfel cum s-a aratat anterior ,aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
Față de toate aceste considerente, constatând legalitatea si temeinicia sentintei de fond, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3905/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. S. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. E. C. N. M. Patraș B. L.
GREFIER
S. I.
Red.PBL
Jud.fondD.C.
| ← Cetăţenie. Decizia nr. 4811/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 112/2013. Curtea de... → |
|---|
