Pretentii. Decizia nr. 2135/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2135/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 5119/236/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2135
Ședința publică din data de 20 mai 2013
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător E. I.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN G. împotriva sentinței civile nr. 138/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât N. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 138/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-a admis actiunea formulata de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN G. in contradictoriu cu paratul N. D. si a fost obligat paratul sa restituie reclamantei suma de 500 lei cu titlu de sprijin financiar incasat necuvenit, suma reactualizata cu indicele de inflatie de la data de 8.02.2011 pana la data platii efective.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca paratul N. D., a beneficiat din partea reclamantei Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură-Centrul Județean G. de sprijin financiar prin bonuri valorice în cuantum de 500 lei, pentru înființarea unei culturi de grâu de 1,00 ha.
Sprijinul financiar acordat pârâtei s-a făcu în baza Ordinului M.A.D.R. NR.687/2007 și a cererii depuse de acesta și înregistrată sub nr.589 /27.09.2007.
Pârâtul s-a obligat prin cererea respectivă ca în cazul în care nu realizează suprafața de cultură specificată să restituie suma primită și să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, în caz contrar fiind obligat să restituie sumele primite.
Pârâtul a ridicat pentru cultura de grâu în suprafață de 1,00 ha bonuri valorice în sumă de 500 lei.
La data de 16.06.2008 s-a încheiat procesul verbal de recepție și restituire nr.589, cu ocazia verificării culturii pentru care s-a formulat cererea de sprijin financiar, constatându-se că pârâtul nu a asigurat culturile a prezentat dovada folosirii de sămânță certificată pentru suprafața de 1,00 ha.
În consecință, potrivit art.5 alin.4 din Normele metodologice privind subvenționarea motorinei și/sau biodiselului pentru lucrările din agricultură, precum și a altor resurse materiale necesare culturilor agricole din Ordinul nr.687/2007, s-a constatat că suma necuvenită pârâtului este de 500 lei dată fiind neaducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate.
Ulterior reclamanta a făcut demersuri în vederea recuperării sumei de 500 lei de la pârâtă, conform somației nr.1540/02.02.2011.
Împotriva Sentinței civile nr. 138/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Județean G., care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere, accesorii, aplicabile debitului principal, calculate de la data de 08.02.2011-data luării la cunoștință a notificării de plată și punere în întârziere și până la plata integrală a acestuia.
Dupa ce a expus pe larg situatia de fapt, desi instanta de fond nu a retinut o alta situatie fata de cea expusa de reclamanta, recurenta a invocat ca l-a pus pe parat in intarziere in conformitate cu dispoztiile art. 1079 si 1081 cod civil, prin notificarea primita de parat la 8.02.2011.
Dupa ce a citat prevederile art. 17 al. 2 din OUG nr. 123/2006, a invocat faptul ca prevederile OG nr. 14/2010 nu retroactiveaza, astfel ca actiunea este admisibila si ca procesul verbal de receptie si restituire nu a fost contestat de parat.
Instanța de fond a apreciat în mod eronat actualizarea debitului principal cu indicele de inflație de la data de 8.02.2011 până la data plății efective, deși prin actiune in cel de-al doilea capăt al cererii „obligarea pârâtei la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere, aplicabile, calculate de la data luării la cunoștință a înștiințării de restituire a debitului, respectiv 8.02.2011, și până la achitarea integrală a debitului principal.
S-a considerat că procesul - verbal de recepție și restituire nu constituie un titlu de creanță, întrucât nu a fost întocmit sau confirmat de organe ce compun aparatul fiscal. Acesta reprezintă doar un act administrativ care atestă faptul că nu s-au îndeplinit anumite condiții și,în consecință, există un debit față de instituție, acest document nefiind executoriu de drept, întrucât a fost întocmit anterior apariției OG nr. 14/2010.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, se impune aplicarea art. 120 și art. 1201 din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc nivelul dobânzilor și al penalităților de întârziere.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii și capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere, accesorii, aplicabile debitului principal, calculate de la data de 8.02.2011 până la plata integrală a acestuia.
Intimatul–pârât, deși a fost legal citat, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500 lei cu titlu de subvenție încasată necuvenit, precum si la plata dobanzilor si penalitatilor de intarziere calculate de la data de 8.02.2011 pana la plata integrala a acestuia.
Prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța de fond a dispus admiterea cererii reclamantei, în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantei suma de 500 cu titlu de sprijin financiar încasat necuvenit, sumă reactualizată cu indicele de inflație.
Curtea apreciaza ca in mod eronat instanta de fond a obligat pe parat la restituirea sumei de 500 lei cu titlu de subventie incasata necuvenit, cu actualizarea acestei sume.
Reclamanta a introdus actiunea de chemare in judecata la data de 18.04.2011.
La acea data era in vigoare OG nr. 14/2010 care la art. 19 prevede ca “Creanțelor bugetare rezultate din derularea OUG nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 125/2007, cu modificările și completările ulterioare, li se aplică prevederile art. 14 - 18 din prezenta ordonanță”.
Potrivit art 14 al. 2 din aceeasi ordonanta “Actul/Documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și elemente specifice, dacă este cazul, și reprezintă titlu de creanță.”
De asemenea aliniatul 1 al aceluiasi articol prevede “Constatarea ajutorului necuvenit, calculul și individualizarea acestuia se efectuează de către organele competente ale instituției responsabile pentru implementarea ajutoarelor de stat prevăzute la art. 2 alin. (2) și (3) și la art. 8 alin. (2)”.
F. de textele indicate mai sus reiese ca reclamanta avea obligatia intocmirii de acte administrativ fiscale, acestea putand fi contestate de persoanele vizate si nu de introducerea unei actiuni in instanta de obligare a paratilor la restituirea ajutoarelor necuvenite.
Prin urmare reclamanta nu a urmat procedura prevazuta de lege pentru recuperarea sumelor de bani reprezentand sprijin financiar necuvenit conform art 17 din OUG nr. 123/2006.
Se impunea astfel respingerea actiunii reclamantei ca inadmisibila.
Si pe capatul de cerere privind accesoriile, trebuia emisa decizie de catre reclamanta in conformitate cu dispozitiile mai sus invocate si ale art. 15 al. 2 din OG nr. 14/2010.
Nu se poate retine sustinerea recurentei in sensul ca nu a putut emite decizii pe motiv ca ar aplica retroactiv OG nr. 14/2010 deoarece emiterea acestor decizii nu se face anterior actului normativ mai sus indicat.
Odata existent debitul potrivit OUG nr. 123/2006 acesta poate fi constatat oricand in cursul termenului de prescriptie, constatare care se face prin emiterea deciziilor prevazute in OG nr. 14/2010.
Prin urmare chiar daca s-ar avea in vedere un debit anterior intrarii in vigoare a ordonantei mai sus invocate, actul de constatare a debitului este ulterior actului normativ.
Operatiunea de constatare nu are cum sa fie retroactiva.
Prin urmare reclamanta trebuia sa aplice prevederile OG nr. 14/2010 si ale OG nr. 92/2003 atat in ceea ce priveste debitul principal cat si accesoriile acestuia.
Intrucat insa paratul nu a formulat cerere de recurs, recurentei nu se poate crea in propria cale de ataca o situatie mai grea conform principiului “non reformatio in pejus” si astfel nu poate modifica sentinta in sensul respingerii intregii actiunii ca inadmisibile.
Totusi aceasta situatie impiedica instanta de recurs sa admita recursul si sa modifice sentinta recurata in sensul admiterii si capatului de cerere privind accesoriile, pentru considerentele mai sus aratate, recurenta avand posibilitatea sa emita un act administrativ privind calculul penalitatilor si dobanzilor calculate in baza dispozitiilor codului de procedura fiscala la care face trimitere art. 15 al. 2 din OG nr. 14/2010.
Prin urmare in baza art. 299 si urmatoarele, 3041, 312 cod procedura civila (1865), va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN G. împotriva sentinței civile nr. 138/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât N. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. E. I.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. G. T.
Red. E.I.
Tehnored. R.B./2 ex./11.06.2013
Tribunalul G. – jud. G. T.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2174/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
