Anulare act administrativ. Decizia nr. 2174/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2174/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 2120/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2174
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.05.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: C. M. F.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă S.C. H. C. DR. F. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2523/08.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CONSILIUL L. ȚĂNDĂREI și intimatul-pârât S. ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI, având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, prin consilier juridic S. A. R., care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei, iar la data de 07.05.2013, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat judecata în lipsă, și înscrisuri, în 3 exemplare pentru comunicare, după care,
Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și solicită reprezentantului intimatului-reclamant să susțină concluzii pe această excepție.
Intimatul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției de netimbrare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Ialomița, reclamantul CONSILIUL L. ȚĂNDĂREI a formulat în contradictoriu cu pârâții S.C. H. C. DR. F. S.R.L. și S. ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI acțiune având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului L. Țăndărei nr. 45/17.05.2011 pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin sentința civilă nr. 2523F/08.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ialomița a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii Consiliului L. Țăndărei nr. 45/17.05.2011.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 26.10.2012, a declarat recurs partea pârâtă S.C. H. C. DR. F. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii; în considerente, a invocat partea recurentă greșita aplicare a normelor de drept în raport de situația de fapt, invocând și tardivitatea acțiunii.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 06.12.2012, sub dosar nr._ .
Legal citată, partea intimată-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimatul – pârât S. ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI nu a formulat întâmpinare în recurs.
Cu privire la excepția netimbrării recursului, ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de disp. art. 316 rap. la art. 298 și art. 137 c.pr.civ., Curtea constată:
Recurentul - pârât a declarat recurs împotriva sentinței civilă nr. 2523/2012, pronunțată în dosarul nr._, prin care Tribunalul Ialomița a admis acțiunea formulată de Consiliul L. Țăndărei și a dispus anularea Hotărârii Consiliului L. Țăndărei nr. 45/17.05.2011.
Pentru calea de atac exercitată, recurentul-pârât datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei potrivit art. 11 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 146/1997, respectiv timbru judiciar în cond. art. 3 din OG nr. 32/1995.
Recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei de timbru și a timbrului judiciar, deși acesta a fost legal citat cu mențiunea cuantumului taxei de timbru datorate și a timbrului judiciar aferent.
Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor alin. 2 prima teză și alin. 3, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată se sancționează cu anularea cererii. Astfel, Curtea constată din interpretarea textului că momentul limită până la care se impune să intervină îndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru este primul termen de judecată, aceasta constituind o condiție de legală învestire a instanței cu soluționarea cererii formulate, în lipsa căreia cererea este anulabilă. Deci, pentru lămurirea aspectelor referitoare la timbraj este suficient a fi legal îndeplinită procedura de citare cu partea recurentă, căci textul face trimitere la primul termen de judecată, iar nu la prima zi de înfățișare.
În plus, curtea constată că, în aplicarea principiului disponibilității specific procesului civil, partea recurentă nu a formulat în cond. art. 18 din Legea nr. 146/1997 vreo cerere de reexaminare împotriva cuantumul taxei de timbru, astfel cum i-a fost comunicat.
Constatând că, deși i s-a pus în vedere recurentului să depună taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs, acesta nu s-a conformat, deși a fost legal citat pentru termenul de judecată până la care avea obligația de a-și îndeplini obligația de timbrare, Curtea urmează ca in baza art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 și art. 129 alin. 1 C.pr.civ.(1865), aplicabil potrivit art. 316 rap. la art. 298 C.pr.civ. (1865), să admită excepția netimbrării, invocată din oficiu, și să anuleze cererea de recurs, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. H. C. DR. F. S.R.L., cu sediul în București, sector 4, ., nr. 21, împotriva sentinței civile nr. 2523/08.10.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant CONSILIUL L. ȚĂNDĂREI, cu sediul în Țăndărei, ., jud. Ialomița și intimatul-pârât S. ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI, cu sediul în Țăndărei, ., jud. Ialomița, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V.H. C.M.F. B. C. E.S. M.
Red.tehnored.jud.BC/2ex./20.06.2013
Jud.fond:A.G.M., T.Ialomița
| ← Pretentii. Decizia nr. 2135/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din... → |
|---|








