Pretentii. Decizia nr. 3631/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3631/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 53676/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3631
Ședința publică de la 23.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-reclamantă . SRL PRIN REPREZENTANT M. S., împotriva sentinței civile nr. 3373/19.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, M. M. ȘI PĂDURILOR și M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 13.08.2013, la serviciul registratură, recurenta-reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul pus în vedere de instanța de judecată la termenul anterior, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-reclamante de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului V. la data de 26.04.2011 și ulterior, ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale și declinării competenței prin sentința civilă nr. 1615/28.06.2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 15.07.2011, astfel cum a fost modificată prin cererea depusă la data de 14.05.2012, reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finațelor Publice Sector 2 la restituirea sumei de 4739 lei reprezentând taxă pe poluare.
Prin Sentința civilă nr. 3373/19.09.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 2 alin. 1 lit. c definește actul administrativ drept actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
De asemenea, art. 2 alin. 2 prevede că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (art. 2 alin. 1 lit. i), iar nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Pornind de la aceste dispoziții legale, tribunalul a reținut că specificul unei acțiuni în contencios administrativ constă în existența fie a unui act administrativ tipic, fie a unuia asimilat, reclamantul neputând formula o acțiune în fața instanței atâta timp cât nu s-a adresat în prealabil autorității cu o cerere, pentru a fi în măsură să învestească ulterior instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată fie pe invocarea unor cauze de nulitate a actului administrativ emis, fie pe motivul nesoluționării cererii în termenul legal, fie pe motivul nejustificat de rezolvare a cererii.
Or, în cauză, reclamanta nu a formulat anterior introducerii acțiunii o cerere de restituire a taxei pe poluare, întemeiată pe dispozițiile art. 117 Cpf, precizând, la solicitarea instanței de a depune la dosar cererea de restituire și răspunsul primit de la pârâtă, că o astfel de „notificare” nu mai este necesară, întrucât ar fi aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004. a apreciat instanța de fond că această susținere este vădit neîntemeiată, întrucât tribunalul nu a solicitat reclamantei să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 din lege, ci să depună cererea adresată în prealabil pârâtei, prin care a pretins restituirea taxei pe poluare, cerere care nu se confundă cu procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nici cu procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 rap. la dispozițiile art. 205-218 Cpf.
Față de aceste considerente, având în vedere că reclamanta nu a înaintat în prealabil pârâtei o cerere de restituire a taxei pe poluare, tribunalul a repsins acțiunea ca neîntemeiată, în cauză nefiind vorba despre un act administrativ tipic sau asimilat specific acțiunii în contencios administrativ.
Împotriva sentinței civile nr. 3373/19.09.2012, a formulat recurs reclamanta . SRL PRIN REPREZENTANT M. S., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică și în rejudecare, pronunțarea unei decizii prin care să fie obligată pârâta la plata sumei încasate ca taxă de poluare, în mod nelegal.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins cererea ca inadmisibil, precum și faptul că există practică neunitară la nivelul Tribunalului București.
Deși legal citată, intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În materia contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este subiect de sesizare a instanței, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri(…).
De asemenea, potrivit art. 205, 206 C.pr. fiscală, obiect al contestației fiscale îl constituie actele administrative fiscale precum și refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr. fiscală, se restituie la cerere debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, procedura de restituire fiind cea reglementată de OMFP nr. 1899/2004.
Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că, pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, titularul cererii trebuie să se îndrepte fie împotriva unui act administrativ care îl vatămă într-un drept al său, fie împotriva unui refuz nejustitifcat de soluționare a unei cereri administrative, care în cazul de față, ar fi cea prin care se solicită restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, plătită ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale.
Instanța de fond a trecut în mod greșit la analiza în fond a compatibilității reglementării naționale care a instituit taxa de primă înmatriculare cu dreptul Uniunii Europene, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit urmarea procedurii administrative prealabile, în sensul adresării cererii administrative de restituire a taxei achitate.
Dreptul U.E. este obligatoriu și are prioritate în aplicare în raport cu legislația internă contrară, însă căile procedurale prin care orice neconcordanță între legislația internă și dreptul Uniunii Europene poate fi invocată sunt lăsate la latitudinea statului membru, pe principiul așa numitei autonomii procedurale naționale, recunoscută de dreptul U.E., dacă sunt îndeplinite două cerințe:
- remediile disponibile pentru punerea în aplicare a dreptului U.E. trebuie să fie echivalente cu cele disponibile pentru punerea în aplicare a dreptului intern și
- remediile disponibile pentru punerea în aplicare a dreptului U.E. trebuie să nu facă imposibilă în practică exercitarea drepturilor conferite de legiuitorul comunitar ( a se vedea cauzele 33/76 Rewe – Zentralfinanz eG . c. Landwirtschaftskammer fur das Saarland 1976 și C- 312/93 Peterbroeck, V. Campenhout & Cie .).
Aceste două cerințe fiind îndeplinite în cauză, cât timp legiuitorul național stabilește că acțiunea în contencios administrativ este, în toate cazurile, condiționată fie de existența unui act administrativ contestat, fie de invocarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cererii, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. h) și i) și alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 304 pc. 9 C.pr.civ., Curtea, va admite recursurile și va modifica sentința recurată în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă, pentru neurmarea procedurii administrative prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă . SRL PRIN REPREZENTANT M. S., împotriva sentinței civile nr. 3373/19.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, M. M. ȘI PĂDURILOR și M. FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. OS/ 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3669/2013. Curtea de... → |
|---|
