Pretentii. Decizia nr. 2140/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2140/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 2146/98/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2140
Ședința publică din data de 20 mai 2013
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător E. I.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 2543/08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. S. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul – reclamant a depus la data de 25.04.2013, prin serviciul „registratură”, întâmpinare și înscrisuri. La data de 15.05.2013, intimatul – reclamant a transmis prin e-mail concluzii scrise.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 2543/08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ s-a admis actiunea formulata de reclamantul T. S. C. impotriva paratului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA si a fost obligat paratul la plata catre reclamant a contravalorii a 42 solde ale functiei de baza, actualizate cu dobanda legala la data platii efective.
De asemenea, paratul a fost obligat la plata catre reclamantei a sumei de 539 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca potrivit deciziei medicale nr.1987 din 9 decembrie 2010, reclamantul a fost declarat inapt pentru serviciul în politie, emițându-se decizia de pensie pentru invaliditate nr._ din 21 martie 2011.
Urmare revizuirii pensiei, potrivit O.U.G. nr.1/2011 s-a emis decizia nr._/12 decembrie 2011 .
Potrivit art.9 din Legea nr.118/2010, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizația la ieșirea la pensie, retragere ori trecerea în rezervă .
Ulterior însă, prin . Legii nr.284/2010, art.13 face o reglementare nuanțată a acestei situații, statuând că indemnizațiile la ieșirea la pensie nu se mai acordă, cu excepția persoanelor clasare pentru serviciul militar, ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate .
Ori, reclamantul, prin dovezile produse în cauză, se află totuși în situația persoanei inapte de serviciu în poliție, fiind beneficiara pensiei de invaliditate și care, potrivit dispozițiilor mai sus arătate, este îndreptățită la indemnizatie de ieșire la pensie care în cazul de față este de 42 de solde la funcția de bază (10 solde pentru vechimea în munca de polițist și 32 solde pentru perioada de 16 ani până la îndeplinirea vârstei limită de pensionare) calculată potrivit art.20 alin.1 și 2 al Anexei VII Cap.II, Secțiunea a-3-a din Legea nr.284/2010) .
Cum drepturile solicitate de reclamant nu au fost acordate la momentul scadenței lor, reclamantul fiind lipsit de dreptul de folosință al acestora, pârâtul datorează și dobânda legală până la momentul plății efective a acestor drepturi.
Instanta de fond a aratat ca nu poate fi reținută susținerea pârâtului că nu a beneficiat de fondurile necesare plății acestor drepturi pentru că a proceda astfel înseamnă a da credit propriei culpe a pârâtului în îndeplinirea unor obligații ignorate din lege.
A mai retinut cu privire la cheltuielile de judecata prevederile art. 274 cod procedura civila.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul IPJ I., care a invocat motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 cod procedura civila.
Recurentul a citat prevederile art. 13 al. 1 din legea nr. 285/2010 si art. 9 din legea nr. 118/2010 si a solicitat admiterea recursului si casarea sentintei atacate.
La 25.04.2013 intimatul reclamant a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinta atacata fiind data cu interpretarea si aplicarea corecta a legii.
Totodata intimatul reclamant a depus copii de pe decizia de revizuire a pensiei, decizia medicala din 9.12.2010 si practica judiciara.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul paratului IPJ I. este nefondat deoarece sentinta atacata a fost data cu aplicarea si interpretarea corecta a legii.
Recurentul citeaza dispozitiile art. 13 al. 1 din legea nr. 285/2010, fara sa ia in considerare ca situatia reclamantului se incadra in prevederile aliniatului 2 al aceluiasi articol, prevederi care deroga de la primul aliniat si care dispune ca in anul 2011 prevederile al 1 nu se aplica in situatia imposibilitatii mentinerii in activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori incadrate in grad de invaliditate sau decedate.
Din deciziile aflate la filele 12 si 13 din dosarul de recurs reiese fara niciun dubiu ca reclamantul se incadreaza in dispozitiile de la art. 13 al. 2 din legea nr. 285/2010, fiind trecut in rezerva ca urmare a imposibilitatii mentinerii in activitate deoarece este incadrat in grad de invaliditate.
Recurentul a mai invocat si dispozitiile art. 9 din legea nr. 118/2010 care nu se aplica in cauza deoarece prevederile acestei legi au fost aplicabile pentru anul 2010 si nu 2011, iar pe de alta parte legea nr. 285/2010 este o lege ulterioara, astfel incat chiar daca nu a abrogat expres dispozitiile legii nr. 118/2010, fiind o lege ulterioara abroga implicit orice dispozitii contrare.
Oricum legea nr. 285/2010 fiind o lege speciala prin faptul ca a reglementat salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2011, deroga de la o lege anterioara si generala cum este legea nr. 118/2010.
Din deciziile de pensionare reiese ca reclamantului i-au fost stabilite drepturile de pensie incepand cu 1.01.2011, astfel ca ii sunt incidente dispozitiile legii nr. 285/2010 si nu ale legii nr. 118/2010.
Prin urmare sentinta a fost data cu aplicarea si interpretarea corecta a legii si contine motivele pe care se intemeiaza, fara ca aceste motive sa fie contradictorii ori straine de natura pricinii.
F. de cele retinute se constata nefondat recursul paratului si in baza textelor de lege sus invocate si in baza art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 7 si 9 cod procedura civila va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 2543/08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. S. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. E. I.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. A. B.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|








