Pretentii. Decizia nr. 2287/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2287/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 19112/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2287
Ședința publică de la 24.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, împotriva sentinței civile nr. 4104/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă, reprezentată de avocat D. N., cu împuternicire avocațială la fila 10 dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante depune la dosar încheierea de dezinvestire comunicată de către Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal privind cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă în dosarul nr._, învederând instanței că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemafiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentanta intimatei reclamante, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4104/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. O., în contradictoriu cu pârâta C. Județeana Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
A fost obligată pârâta să soluționeze cererea reclamantului cu nr. 4149/15.03.2004 privind acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 290/2003, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 după expirarea termenului de executare.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1488 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – secția a IX-a, în data de 25.05.2012, reclamanta P. O. a chemat in judecata pe pârâta C. Județeana Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună: obligarea paratei sa emită Hotărârea prin care sa soluționeze cererea formulata in temeiul Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri bănești pentru bunurile proprietatea familiei mele sechestrate/ramase in Basarabia; stabilirea unui termen de 7 zile pentru îndeplinirea de către parata a obligației pe care o are conform art. 18 alin. 6 raportat la art. 22 si art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004; obligarea paratei la plata de penalități de 200 lei/zi întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pana la momentul emiterii, in cazul depășirii termenului stabilit conform art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
In fapt, in baza Legii nr. 290/2003 reclamanta, in calitate de moștenitoare a defuncților Zaplitnîi Alexei si Zaplitnîi M., a formulat in termen legal, cerere de acordare a despăgubirilor bănești ce i se cuvin in calitate de persoana îndreptățită potrivit legii.
A menționat in cuprinsul cererii ca autorii săi au locuit in . care a rămas întreaga avere a acestora, compusa din următoarele bunuri: o casa de locuit in suprafața de 130 mp, edificata in anul 1928 cu ziduri din chirpici si acoperiș din țigla care se compunea din 4 camere, o bucătărie, o cămara si 2 holuri (ulterior casa a fost folosita drept maternitate); o prăvălie in suprafața de 106 mp, edificata in anul 1932 cu ziduri din cărămida si acoperiș din țigla, care se compunea din 3 camere si un hol (ulterior construcția a fost folosita drept magazin universal si bufet, iar apoi a fost demolata); un beci din piatra in suprafața de 20 mp si o camera de 20 mp, acoperite cu șindrila; o magazie de cereale din scândura, in suprafața de 96 mp; un grajd de vite din chirpici, acoperite cu șindrila, in suprafața de 50 mp; o curte împrejmuita cu un gard din scânduri, in suprafața de 3000 mp; 12 hectare de teren agricol; 1000 mp de livada; inventar agricol, un plug, o grapa, o prăsitoare si un triol; 2 vaci si 30 de oi.
Dovada proprietății bunurilor a fost făcuta cu declarații pe proprie răspundere, declarații de martori, înscrisuri si corespondenta purtata cu autorități, probe din care rezulta atât ca autorii subsemnatei au fost proprietari asupra acestor bunuri cat si faptul ca, la data refugiului, aceste proprietăți nu au fost înstrăinate prin vânzare, donație sau alt mod de înstrăinare, ele rămânând in posesia administrației sovietice. Declarația reclamantei se coroborează cu celelalte înscrisuri de la dosar, respectiv cu acte de proprietate si declarații de martori, depuse la dosar odată cu cererea sau ulterior înregistrării acesteia.
Dovada refugiului a fost făcut cu declarații de martori si copie de pe certificatul nr. C-447 din 10.12.2002 eliberat de Direcția Județeană C.-S. a Arhivelor Naționale. Dopa depunerea cererii si a înscrisurilor am primit din partea paratei nenumărate solicitări de completare a dosarului, solicitări cărora s-a conformat de fiecare data, ultimele înscrisuri fiind depuse prin adresa nr._/05.12.2011.
Parata avea obligația sa soluționeze cererea in termenul legal, insa, in ciuda eforturilor sale si a tuturor demersurilor efectuate parata, nici pana in prezent, după 8 ani, de la depunerea cererii, nu si-a îndeplinit aceasta obligație, dosarul pendulându-se intre cele doua instituții, fapt ce o aduce in situația de a formula prezenta cerere.
Consideră că se află în prezenta unui refuz din partea paratei care pana la aceasta data a ignorat atât solicitările sale cat si prevederile legale si nu a emis hotărârea prin care să propună acordarea de despăgubiri. Legea nr. 290/2003 este o lege prin care se urmărește repararea unor greșeli săvârșite in urma sechestrării, reținerii sau rămânerii în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H. a bunurilor proprietatea persoanelor persecutate ca urmare a stării de război, dar consideră ca, prin felul in care sunt rezolvate cererile formulate nu se încearcă altceva decât o amânare nesfârșita a subsemnatului de a intra in posesia unor despăgubiri pentru care statul roman s-a obligat încă din anul 1947, ceea ce este un abuz.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ, art. 8 din Legea nr. 290/2003 si art. 112 Cod proc. civ.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția litispendenței prezentei cauze cu dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția a IX-a, față de dispozițiile art. 163 din Codul de procedură civilă, având în vedere că între cele două dosare există identitate de părți, obiect și cauză. A mai invocat și excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, afirmând că dosarul de despăgubiri constituit în baza cererii formulate nu conține toate actele necesare soluționării cererii reclamantei.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cererea formată de reclamantă urmând a fi soluționată după completarea dosarului de despăgubiri cu actele solicitate.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pentru a pronunța sentința recurată, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr.4149/15.03.2004 la parata C. Județeana Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, reclamanta P. O. a solicitata acordarea de compensații pentru bunurile abandonate de autorii săi defuncților Zaplitnîi Alexei si Zaplitnîi M..
Potrivit art.8 alin.2 din legea nr.290/2003, ”Comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică și rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensații, după caz. Hotărârile privind recunoașterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/și a compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum și solicitantului.”. Conform art.1 din legea 554/04 se arata ca” orice persoana care se considera vătămata . sau ori .,de către o autoritate publica,printr-un act administrativ …,se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce I-a fost cauzata” art. 2 lit. o din Legea 554/04 se arata ca se înțelege prin “interes legitim privat-posibilitatea de a pretinde o anumita conduita,in considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil,prefigurat”.
Susținerea pârâtei ca nu este refuz nejustificat deoarece in 17.07.2012 a solicita un nou set de acte de la reclamanta prin adresa nr. 1126-54,3530-179/IN va fi înlăturat având in vedere ca reclamanta a depus in 27.02.2012 aceste acte, ori de la aceasta data pana la momentul pronunțării instanței a trecut mai mult de 6 luni de la data la care s-a completat dosarul administrativ.
Pârâta nu a dovedit ca până la momentul pronunțării hotărârii instanței de contencios administrativ a analizat cererea reclamantei și/sau ar fi emis hotărârea in termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale enunțate anterior, deși cererea reclamantei a fost înregistrată din data de 2004, iar reclamanta s-a adresat acesteia cu notificări pentru soluționarea cererii. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la soluționarea cererii este deci întemeiata, potrivit art.8 alin.1 teza a II-a din legea nr.554/2004, pârâta nepronunțându-se in termen asupra cererii reclamantului, ceea ce a produs o vătămare drepturilor acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat pârâta C. Județeană Ilfov pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, în temeiul prevederilor art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele: în fapt, la data de 29 martie 2012, intimata P. O. s-a adresat Tribunalului București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal solicitând obligarea subscrisei recurente C. Județeană Ilfov pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 să soluționeze cererea formulată de intimată în termen de șapte zile și totodată să oblige subscrisa recurentă la plata unei penalități în cuantum de 200 lei/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Recurenta a formulat la fond întâmpinare, prin care a invocat excepția litispendenței.
Așa cum rezultă din considerentele Sentinței nr. 4104 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, deși instanța a luat act de excepția invocată, nici în considerente si nici în dispozitiv nu s-a pronunțat asupra respingerii acesteia, admițând în schimb acțiunea intimatei.
Ori, instanța era obligată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 din C. Proc.civ., să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor și abia apoi să se pronunțe asupra fondului pricinii.
Ca atare, în raport de dispozițiile art. 163 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe.
Mai mult, atât doctrina cât și jurisprudența s-au pronunțat constant în sensul că atâta timp cât aceeași cerere nu poate fi supusă spre soluționare unei instanțe care a judecat-o deja, în aceeași măsură un reclamant nu poate să sesizeze două instanțe cu aceeași cerere, în speranța că cea sesizată ultima se va pronunța asupra cererii cea dintâi. Așadar, textul de lege statuează faptul că litispendența presupune două cereri identice în ceea ce privește părțile, obiectul și cauza, aflate în stadiu de judecată, pe rolul unor instanțe deopotrivă de competente anticipând astfel puterea lucrului judecat.
În doctrină și practica judiciară s-a pus problema existenței sau inexistenței acestei excepții în cazul în care cele două cereri de chemare în judecată au fost adresate aceleiași instanțe, ca organ de jurisdicție, dar au fost repartizate unor complete diferite.
Soluția dată atât de practica judiciară cât și de doctrină este neechivocă, în sensul că atunci când legiuitorul a dorit să nu existe litispendența, deși sunt întrunite condițiile acesteia, s-a reglementat posibilitatea reunirii cauzelor, dar numai în situația în care, apelurile sau recursurile declarate împotriva aceleiași hotărâri au fost repartizate la secții diferite ale instanței de control judiciar. Într-o asemenea situație, președintele ultimei secții investite este obligat să dispună trimiterea căii de atac la secția mai întâi investită.
Cu toate acestea, textul art. 163 C. proc. civ. este de strictă interpretare și nu poate fi extins prin analogie la judecata în primă instanță a cauzelor identice.
Acest aspect face ca noțiunea de "instanță" uzitat de art. 163 C. proc. civ. să vizeze deopotrivă atât organul de jurisdicție investit de lege cu dezlegarea litigiilor dintre părți cât și completele de judecată ale aceleiași jurisdicții.
Pe cale de consecință, rezultă că există litispendență și aceasta poate fi invocată chiar dacă pricinile identice se află pe rolul aceluiași complet de judecată ori al unor complete diferite, organizate în cadrul aceleiași instanțe.
In raport de aceste precizări, raportate la situația celor două dosare aflate pe rolul aceleiași secții a Tribunalului București dar la complete diferite, în speță este vorba despre litispendență, ce a fost invocată înaintea celei de a doua instanțe sesizate și care nu s-a pronunțat asupra acesteia.
Totodată, în raport de dispozițiile art. 163 alin. 2 C. proc. civ., singurul mijloc de invocare a litispendenței este excepția, care la rândul său este una de procedură.
Litispendență reprezintă așadar o instituție procesuală menită să asigure o bună administrare a justiției, motiv pentru care normele legale ce o reglementează au caracter imperativ.
Deși art. 163 din C. proc. civ. nu indică instanța înaintea căreia trebuie invocată excepția litispendenței, având în vedere că prima instanță a fost cea legal sesizată prin cererea de chemare în judecată iar neregularitatea s-a ivit în momentul sesizării celei de a doua instanțe de către reclamant, este de notorietate că excepția litispendenței se invocă înaintea instanței sesizate în urmă.
Pentru a determina care instanță (complet) a fost mai întâi investită trebuie verificată data înregistrării celor două cereri, ori, în speță, prima cerere este cea înregistrată pe rolul completului 9, a cărei dată este anterioară cu mai mult de două luni față de cea de pe rolul completului 8, înaintea căruia a și fost invocată excepția de litispendență.
In aceste condiții, instanța era obligată să se pronunțe asupra excepției de litispendență invocată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 indice 1 din C. proc. civ., ale Legii nr. 290/2003, ale HGR nr. 1120/2006.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invoate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr. civ., Curtea a reținut următoarele:
Recurenta pârâta a depus la dosarul de fond întâmpinare, prin care a invocat excepția litispendenței cauzei cu dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția a IX-a, față de dispozițiile art. 163 din Codul de procedură civilă, având în vedere că între cele două dosare există identitate de părți, obiect și cauză.
Din practicaua sentinței recurate reiese că apărătorul reclamantei a făcut cunoscut faptul că pe rolul Tribunalului mai există un alt dosar, privind aceleași părți, obiect și cauză, respectiv dosarul nr._, însă partea pe care o reprezintă a formulat cerere de renunțare la judecată, depunând la dosar în acest sens înscrisul aflat la fila 40 dosar.
Față de înscrisul nou depus în recurs, aflat la fila 12 dosar, reprezentând încheierea prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei P. O. la judecată, în dosarul nr._, Curtea reține că recursul formulat în cauză nu este fondat.
Față de faptul că motivele invocate în recurs vizează doar excepția de litispendență, Curtea a analizat sentința recurată, cu respectarea prevederilor art. 304 indice 1 Cod pr. civ., doar prin prisma acestor critici.
Avându-se în vedere considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, împotriva sentinței civile nr. 4104/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. O., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Red. jud. VD. /2 ex./2013
Tribunalul București – S.9
Judecător fond: L. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 965/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3977/2013. Curtea de... → |
|---|
