Acţiune în constatare. Decizia nr. 3686/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3686/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2761/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3686
Ședința publică de la 26 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.2177/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. A. M. și intimata-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant C. A. M., prin avocat S. S., în baza delegației de substituire, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-reclamant C. A. M., prin avocat, învederează că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de încuviințat, Curtea consideră cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Intimatul-reclamant C. A. M., prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de către instanța de fond. Solicită ca recurenta să restituie taxa de poluare cu dobânda legală și cheltuieli de judecată, considerând că această taxă este nelegală și încalcă dispozițiile legislației europene, îndeosebi dispozițiile art.90 din Tratatul referitor la aderarea României la Uniunea Europeană. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, sens în care depune chitanța reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
Curtea constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 31.10.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul C. A. M., a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligate să restituie reclamantului suma de 3819 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective, să se dispună anularea dispoziției nr._/30.10.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, cum și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.2177/06.12.2012, Tribunalul Călărași – Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta AFP a Municipiului Călărași, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3819 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective, a respins capătul de cerere al acțiunii reclamantului privind anularea adresei nr._/30.10.2012 emisă de pârâtă și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 663,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat la data de 27.02.2012 un autovehicul sencond-hand, marca Mercedez Benz, iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 3819 lei, achitată la data de 01.03.2012, taxă pe care reclamantul o consideră discriminatorie și a cărei restituire a solicitat-o pârâtei însă aceasta a refuzat.
Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr. 343/2000 și art. 2142 – 2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, aceste dispoziții din Codul fiscal au fost abrogate prin OUG nr. 50/21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, aceste dispoziții consacrând principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare.
Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Potrivit OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară, iar taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
S-a reținut și că scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, acest articol referindu-se la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, căci, analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxa de poluare la o nouă înmatriculare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Astfel, OUG nr.50/2008 este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.)
Dispozițiile art. 4 lit. a) din OUG nr. 50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cele similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta să-i restituie suma de 3819 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, solicitând admiterea recursului cu modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurenta-pârâtă arată că reclamantul a achitat în mod voluntar această taxă de poluare, taxa fiind calculată de asemenea, la solicitarea acestuia, în temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se arată de recurenta-pârâtă că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art.110 (ex articolul 90 TCE9 primul paragraf din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de CO2, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale și fără a avea efect discriminatoriu.
În concluzie, apreciază că în mod legal organele fiscale au stabilit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule motiv pentru care solicită respingerea contestației formulate.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale în materie fiscală, învederează că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.124 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Intimatul-reclamant C. A. M., legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei de poluare și faptul că normele care au instituit această taxă contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. și N.. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa pe poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
Acest raționament este pe deplin valabil și în ceea ce privește legea 9/2012 privind taxa pe emisii poluante, în condițiile în care, prin OUG 1/2012, măsura taxării a fost suspendată în ceea ce privește autovehiculele de pe piața internă dar s-a menținut în ceea ce privește autovehiculele importate din spațiul intracomunitar.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, apare ca temeinică și legală.
Totodată, se impune, față de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.2177/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. A. M. și intimata-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, ca nefondat.
Obligă recurenta la 496 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. V. D. G. SeverinIonuț C. G.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DS, tehnored.MT/2ex.
Tribunalul Călărași red.CI
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 4961/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
