Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4566/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4566/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 4533/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4566
Ședința publică din data de 28.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 29 din data de 17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât O. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă prin reprezentant, consilier juridic M. C. care depune la dosar delegație de reprezentare nr._/25.10.2013, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 22.10.2013, intimatul pârât, a depus prin serviciul registratură întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
La interpelarea instanței, reprezentantul recurentei reclamante precizează că intimatul pârât a fost angajat în cadrul instituției în baza unui contract de muncă, denumit la acea dată contract de management.
Pentru recurenta reclamantă, reprezentantul solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu consecința modificării sentinței de fond și admiterea acțiunii.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 29/17.01.2013 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr._ s-au retinut și dispus urmatoarele:
„Prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a chemat în judecată pe pârâtul O. T. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 3047,35 lei reprezentând prejudiciul pe care acesta l-a produs bugetului instituției publice, constând în estimare plăți facturi telefonice pentru perioada ianuarie – martie 2011, în cuantum de 730,89 lei și contravaloarea aparatelor telefonice mobile care nu au fost restituite la încetarea raporturilor de muncă, în cuantum de 2316,46 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma verificării efectuată de Camera de Conturi Teleorman s-a constatat că pârâtul, fost director executiv adjunct economic, la încetarea raporturilor de muncă, nu a predat telefoanele mobile în valoare de 2.316,46 lei și în perioada ianuarie – martie 2011 a utilizat fără drept aparatele telefonice, contravaloarea facturilor fiind în cuantum de 730,89 lei.
De asemenea, reclamanta a arătat că pârâtul a fost notificat prin adresa nr. 5831/11.06.2012, însă acesta, până la momentul promovării prezentei acțiuni, nu a restituit aparatele telefonice și nici contravaloarea convorbirilor.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1345 din Codul Civil și urm., iar în dovedirea acesteia reclamanta a depus la dosarul cauzei notificarea nr. 5831/11.06.2012.
În ședința publică de judecată din data de 17.01.2013, pârâtul, în raport de prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată, Tribunalul a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă.
Astfel, pârâtul, în perioada pentru care se solicită repararea pagubei, a avut atribuții de conducere (coordonare), respectiv a îndeplinit funcția de director coordonator adjunct economic, conform contractului de management nr. 140/25.05.2009, astfel că, între acesta și pârâta Direcția S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor s-au derulat raporturi de serviciu.
Legea nr. 188/08.12.1999 privind statutul funcționarilor publici reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici de stat și administrația publică locală prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale Administrației Publice Centrale și Locale denumite raporturi de serviciu (art. 1 alin. 1).
Potrivit art. 4 din Statutul funcționarilor publici, raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire.
Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează, potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999 pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează (litera a), pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit (lit. b) și pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice, în situațiile prevăzute de art. 84 lit. a și b, se dispune, potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau dispoziție de imputare, în termen de 30 de zile de la data constatării pagubei, sau după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la litera c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ art. 85 alin. 2 din Statutul funcționarilor publici.
In litigiile întemeiate pe art. 270 și urm. din Codul Muncii care reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, calitate procesuală activă are angajatorul, persoană juridică care, solicită instanței de judecată să oblige pârâtul, adică persoana angajată în baza unui contract individual de muncă la plata pagubelor materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor,iar competența de soluționare a acestor litigii aparține completului specializat în Litigii de muncă compus dintr-un judecător și doi asistenți judiciari.
Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului potrivit art. 287 din Codul Muncii.
În litigiile întemeiate pe art. 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, calitatea procesuală activă, de reclamant (contestator) o are funcționarul public, care se adresează instanței de contencios administrativ cu contestație împotriva ordinului sau dispoziției de imputare emisă de instituția publică. Normele procedurale de soluționare a litigiilor de contencios administrativ diferă de normele procedurale de soluționare a litigiilor de muncă. In contestația împotriva actului administrativ de imputare, sarcina probei aparține contestatorului.
În absența existenței unui ordin sau dispoziții de imputare emisă de către o instituție publică (sau persoană juridică ce exercită o activitate în regim de autoritate publică) împotriva unui funcționar public, instanța de contencios administrativ nu poate fi investită legal, întrucât această instanță este competentă să soluționeze numai contestațiile împotriva actelor de imputare (ordin, dispoziție, decizie).
Cum prin prezenta acțiune se solicită recuperarea unui prejudiciu despre care se pretinde că ar fi fost produs de către pârât prin nerestituirea telefoanelor mobile și prin neplata contravalorii convorbirilor telefonice efectuate în perioada ianuarie – martie 2011 și cum în raport de dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999, din examinarea cărora rezultă că forma legală de recuperare a prejudiciului din prezenta cauză îl constituie emiterea dispoziției de imputare sau prin asumarea unui angajament de plată, și nu promovarea unei acțiuni civile în pretenții la instanța judecătorească, Tribunalul va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și, pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman împotriva pârâtului O. T.”.
Așa fiind, tribunalul a pronuntat urmatoarea soluție:
„Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, cu sediul în Nanov, jud. Teleorman împotriva pârâtului O. T., cu domiciliul în A., . 2, ., .. Admite în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat”.
Împotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs reclamanta, cu motivarea, in esenta ca in mod gresit prima instanta a retinut ca paratul a fost incadrat ca funtionar public, iar nu ca personal contractual. Apreciaza ca in litigiu sunt apicabile dispozitiile Codului muncii care reglementeaza raspunderea patrimoniala a salariatilor, astfel ca actiunea in instanta era admisibila. Totodata, recurenta sustine temeinicia actiunii pe fondul acesteia.
Prin intampinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate.
Recursul formulat nu este întemeiat.
Analizând criticile formulate prin cererea de recurs, Curtea constata că problema de drept dedusă judecății se referă la stabilirea naturii juridice a raporturilor dintre reclamant și pârât prin contractul de management încheiat.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională. Cu toate că decizia Curții Constituționale nu exprima direct natura juridica a naturii juridice a "contractului de management", apreciind chiar natura ambiguă a acestuia, decizia în cauză lasă, însă, să se întrevadă faptul că actul normativ a vizat, de fapt, funcția publică. Curtea Constituțională a reținut, între altele, că prin reglementările sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 a afectat statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
Potrivit art. III din această ordonanță de urgență, funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și adjuncții acestuia se desființează. În locul acestor funcții este instituită funcția "director coordonator al serviciului public deconcentrat", care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează. Persoanele care urmează să ocupe aceste funcții sunt numite prin "act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și își vor exercita funcțiile în baza unui "contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite.
Astfel, pretențiile formulate de reclamanta se întemeiază pe raportul juridic dintre aceasta si parat în baza funcției ocupate în perioada de referință și anume funcția de director coordonator adjunct.
Reclamanta este o instituție publică iar pârâtul este funcționar public cu atribuții de conducere, în temeiul art. 92 din Legea nr. 188/1999.
În această situație, între părți există raport juridic de serviciu, astfel cum este el definit: ,,raportul juridic de muncă născut în urma realizării acordului de voință între autoritatea sau instituția publică și funcționarul public”. Raporturile juridice de serviciu stabilite în cauză sunt de natură juridică contractuală. În același sens s-a pronunțat și Inalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668 din23martie2012 (Internet,http://www.scj.ro/SE%20rezumate%_/.%_%_.htm).
Prin urmare, pentru litigiul in cauza, competenta apartine instantei de contencios administrativ, cum in mod crect s-a retinut de prima instanta.
Așa fiind, în conditiile in care intre părțile litigante s-au desfășurat raporturi de serviciu, in mod corect prima instanta a retinut faptul că, in ceea ce priveste raspunderea pentru pagubele produse autoritatii publice sunt incidente dispozitiile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999.
Legea nr. 188 republicată, din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici:
Art. 84 - Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 - (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-au reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului “specialia generalibus derogant”.
Prin urmare, în condițiile în care nu s-a emis un Ordin sau o Dispoziție de imputare în sarcina intimaților, de către conducătorul recurentei, conform art. 85(1) din Legea nr. 188/1999, acțiunea prin care se solicita angajarea răspunderii intimatului în temeiul Codului civil, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă de prima instanță, care a aplicat corect legea la soluționarea cauzei.
În acest sens, Curtea arată că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Deci, relevanță prezintă raportul de serviciu existent la un moment dat între cel ce are sau a avut o calitate de funcționar public și autoritatea angajatoare. Tot raportul de serviciu este și cel care stă la baza răspunderii civile a funcționarului public în cond. art. 84 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999 rep.
Pe cale de consecință, acțiunea formulată era inadmisibilă, nefiind deschisă părții reclamante - autoritate publică calea cererii la instanța de contencios administrativ, câtă vreme trebuia să recurgă la mecanismul instituit de legiuitor prin disp. art. 84 – 85 din Legea nr. 188/1999 rep. Ca noțiune, în materie procesuală, inadmisibilitatea este, în mod corespunzător, ‹‹sancțiunea›› procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 312 C. Curtea va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 29 din data de 17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât O. T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
A. C.
RED. F.C.M / 2 ex.
TEHNORED P.C
JUDECĂTOR FOND
N. M.
Tribunalul Teleorman
| ← Pretentii. Decizia nr. 3871/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3686/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
