Pretentii. Decizia nr. 3811/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3811/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 2472/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR. 3811
Ședința publică de la data de 30.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - S. P.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI IALOMIȚA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE URZICENI împotriva sentinței civile nr. 3800/F/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița- Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. N. F. HOLDING S.R.L. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că s-a solicitat de către recurenta-pârâtă judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, ca urmare a reorganizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dispune rectificarea citativului în ceea ce privește denumirea recurentei-pârâte în sensul că recurent-pârât este S. F. Municipal Urziceni și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. unic_ la data de 29.05.2012 reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE URZICENI la restituirea sumei de 5.500 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul marca IVECO, fabricat în anul 1998, nr. de înmatriculare_, nr. identificare SBCA75A_, . de identitate G_, încasată necuvenit, achitată cu chitanța . nr._/22.07.2011, cât și la dobânda legală aferentă sumei achitate pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara autovehiculului marca IVECO, fabricat în anul 1998, nr. de înmatriculare_, nr. identificare SBCA75A_, . de identitate G_, achiziționat la data de 20 iunie 2011 și care a fost înmatriculat în Marea Britanie.
Pentru înmatricularea acestuia i s-a solicitat achitarea taxei de poluare în sumă de 5.500 lei potrivit deciziei de calcul nr._/21.07.2010.
Apreciază că taxa plătită încalcă normele internationale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulatie a marfurilor si a bunurilor.
Pârâta D.G.F.P. I. a formulat intimpinare, prin care ridică excepția lipsei calității sale procesual pasive motivat de faptul că nu se contestă vreun act emis de aceasta.
La dosar A.F.P. Urziceni a depus întâmpinare, prin care ridică excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru nerespectarea obligației stabilită de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 referitoare la parcurgerea procedurii prealabile, iar pe fond solicită respingerea acțiunii și pe cale de consecință, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispune menținerea operațiunii de încasare a taxei de poluare, ca fiind temeinică și legală, precum și în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Prin sentința civilă nr.3800 din 06.12.2012 Tribunalul Ialomița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP I., a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea reclamaneti și în conscință, a obligat pârâta AFP Urziceni să restituie reclamantului suma de 5.500 lei, achitată necuvenit, potrivit chitanței . nr._/22.07.2011, cu titlu de taxă de poluare, pentru autoturismul marca IVECO, fabricat în anul 1998, nr. de înmatriculare_, nr. identificare SBCA75A_, . de identitate G_, cât și la dobânda legală pentru perioada cuprinsă între data achitării și data restituirii efective.
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei DGFP I., invocată de aceasta prin întâmpinare a fost admisă, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu contestă vreun act emis de aceasta.
Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, este nefondată urmând a fi respinsă, motivat de faptul că atâta timp cât reclamanta prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv deciziile de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emise de pârâtă, nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
De altfel, așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr.24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față .
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța consideră că cererea reclamantului se dovedește a fi întemeiată pe considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a achiziționat dintr-un stat comunitar, un autovehicul second hand marca IVECO, fabricat în anul 1998, nr. de înmatriculare_, nr. identificare SBCA75A_, . de identitate G_ pentru înmatricularea căruia a fost condiționată să achite suma de 5.500 lei, potrivit chitanței . nr._/22.07.2011 cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii fiscale, calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală calculată de la data achitării fiecărei sume și până la data plății efective .
Potrivit art. 60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Așa cum rezultă din aceste prevederi legale, soluția care se va da asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția care se va pronunța cu privire la cererea principală.
Întrucât în cauza de față cererea de chemare în judecată a fost admisă ca fondată, aceeași va fi soluția și cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Urziceni, solicitând modificarea în tot a hotărârii criticate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea cererii sale, recurenta afirmă că soluția instanței de fond este nelegală, nefiind posibilă restituirea taxei de poluare achitată de intimat, cât timp actul administrativ în baza căruia a fost încasată această taxă nu a fost desființat în condițiile prevăzute de art.205 și următoarele din O.G. nr.92/2003 și pe de altă parte, reclamantul nu se află în niciuna din ipotezele prevăzute de Legea nr.9/2012.
În ceea ce privește problema compatibilității dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile art.110 din TFUE, recurenta susține că jurisprudența CJUE nu confirmă ipoteza avansată de reclamant și însușită de prima instanță, dat fiind faptul că taxa de poluare, prin caracterul său fiscal intră în regimul intern de impozitare, domeniu de reglementare în care statele membre sunt suverane și în al doilea rând, taxa de poluare este determinată în raport de elemente de ordin obiectiv, nefiind susceptibilă calificarea sa ca fiind discriminatorie.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Intimata nu a depus întâmpinare la recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că sentința civilă criticată este legală și temeinică.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii, curtea constată, ca și instanța fondului, că admisibilitatea pretenției de restituire a taxei de poluare nu este condiționată de desființarea deciziei de calcul a taxei de poluare, cum susține recurenta în prezenta cale de atac.
În acest sens, este de observat că prin decizia nr.24 din 14.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, stabilind că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În fond, curtea constată că prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
În atare context, acțiunea reclamantulei, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă pe tărâmul dispozițiilor art.117 litera d din O.G. nr.50/2008 și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât S. F. MUNICIPAL URZICENI împotriva sentinței civile nr. 3800/F/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița- Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. N. F. HOLDING S.R.L. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2013.
PreședinteJudecător Judecător
G. AttilaFarmathy S. P. H. P.
Grefier
M. H.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2739/2013. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4710/2013.... → |
|---|
