Pretentii. Decizia nr. 1414/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1414/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 62801/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1414
Ședința publică de la 01 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - P. C.
GREFIER - P. G.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3356 din 27.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. F. C., și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „ pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 3356 din 27.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP SECTOR 3, ca neintemeiata si a fost admisa actiunea reclamantului B. F. C. in contracictoriu cu parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCURESTI prin DGFPMB.
A fost obligata parata la restituirea catre reclamant a taxei de poluare in cuantum de 1755 lei si a dobanzii prevazute de codul de procedura fiscala de la data de 17.08.2011 pana la data platii efective.
De asemenea a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFM si a fost respinsa actiunea reclamantului in contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calitatii procesuale pasive.
A fost obligata parata AFP SECTOR 3 la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant in cuantum de 39,3 lei.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei AFP sector 3, ca desi potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008 taxa se face venit la bugetul fondului pentru mediu, adminstrat de chemata in garantie AFM, potrivit art. 5 al. 1 si 2 din acelasi act normativ taxa se calculeaza, se stabileste si se incaseaza de catre autoritatea fiscala competenta, adica de parata.
In acest context parata are calitatea de mandatar legal al AFM si prin urmare poarta raspunderea pentru emiterea actelor nelegale.
Referitor la excpetia lipsei calitatii procesuale pasive a AFM s-a retinut ca reclamantul nu are niciun raport de drept fiscal cu aceasta parata, aceasta neemitand un act administrativ fiscal.
Cu privire la fondul cauzei instanta de fond a retinut ca in 2010 reclamantul a cumparat din Uniunea Europeana-Franta un autoturism marca Renault Megane, autoturism inmatriculat pentru prima data in data de 4.10.2006.
La inmatricularea autoturismului in Romania, reclamantul a fost obligat sa achite taxa prevazuta de OUG NR. 50/2008 in cuantum de 1755 lei, astfel cum a fost stabilita de parata.
Reclamantul a afirmat ca a solicitat restituirea taxei, dar ca cererea a fost respinsa prin adresa nr._/17.08.2011 emisa de parata.
Instanta de fond a constatat ca taxa speciala prevazuta de OUG nr.50/2008 aplicata la inmatricularea in Romania, dupa cumparare, a autoturismelor deja inmatriculate . Uniunea Europeana reprezinta o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import si care este interzisa in mod expres de art.28 si de art.30 din Tratatul Privind functionarea Uniunii Europene (fostele articole 23 si 25 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene), deoarece incalca principiul fundamental al liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene consacrat de art.26, alin.2 din acelasi tratat.
Astfel, se constata ca exista o diferenta de tratament fiscal intre autoturismele second-hand importate dintr-un stat membru si care sunt supuse taxei de prima inmatriculare si cele second-hand existente deja pe piata interna, de acceasi natura cu cel importat, si care nu au fost supuse taxei prevazute de OUG nr.50/2008, ci taxelor modice existente anterior instituirii acestei taxe prin art.214 1 C.Fiscal.
Sustinerea in sensul daca taxa platita de reclamant este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic, scos din parcul national auto in aceeasi zi in care reclamantul a solicitat prima inmatriculare, atunci se respecta prevederile Tratatului este adevarata, insa in speta autovehiculul reclamantei trebuie comparat cu un autoturism second hand identic de pe piata interna in 2006 cand a avut loc prima inmatriculare in Franta a masinii reclamantului.
Or, in 2006 in Romania nu exista taxa de prima inmatriculare prevazuta de art.214 1 C.Fiscal sau de OUG nr.50/2008, ci o taxa modica de inmatriculare, careia nu i se aplica notiunea de „valoare reziduala” cu ocazia revanzarii sau scoaterii din parcul national auto.
Cum taxa de prima inmatriculare de 1755 lei este evident mai mare decat taxa de inmatriculare platibila in Romania in 2006, rezulta ca in speta este incalcat Tratatul.
A mai retinut ca potrivit art.148, alin.2 din Constitutia Romaniei tratatele constitutive si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile interne si astfel a inlaturat aplicarea art.214 1 C.Fiscal si a OUG nr.50/2008 si a facut aplicarea directa in dreptul intern a prevederilor comunitare de mai sus.
Potrivit art.124, alin.1 C.pr.fiscala, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70, adica dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei.
Instanta constata ca textul legal vizeaza numai situatia in care autoritatea fiscala nu raspunde in termen solicitantului, nu si situatia in care aceasta raspunde in termenul de 45 de zile, dar raspunsul este unul negativ, in acest caz penalitatile incepand sa curga chiar de la data raspunsului negativ.
In baza art. 274 cod procedura civila a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata AFP SECTOR 3 prin DGFPMB solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a AFP SECTOR 3, obligarii AFM la plata sumei reprezentand taxa de poluare catre reclamant si respingerea cererii privind obligarea AFP SECTOR 3 la restituirea taxei.
A invocat faptul ca hotararea atacata este netemeinica si nelegala, invocand si prevederile art. 304 pct. 9 si 3041 cod procedura civila.
A aratat ca in mod gresit a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa, deoarece din interpretarea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 reiese ca intre reclamant si AFM se naste un raport juridic direct.
In continuare a invocat si prevederile HG nr. 686/2008 si a concluzionat ca din moment ce taxa de poluare achitata de reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea AFP SECTOR 3, nu exista raport juridic fiscal privint incasarea taxei, asa cum in mod gresit a retinut instanta de fond.
Cu privire la fondul cauzei a invocat faptul ca taxa a fost incasata in mod legal in baza OUG nr. 50/2008 si ca prevederile acestui act normativ nu contravin art. 90 paragraful 1 din TICE deoarece legiuitorul roman a avut in vedere alte valori ocrotite decat cel comunitar.
A sustinut ca trebuia sa se faca o particularizare la speta si a reiterat principiul “poluatorul plateste”.
In continuare a aratat ca reclamantul nu se incadreaza in dispozzitiile art. 9 din OUG nr. 50/2008 si nici nu a cotestat decizia de calcul a taxei de poluare in conformitate cu dispzotiile legale.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 indice 1 C.Pr.Civ., O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare, O.G. NR. 92/2003, Legea nr. 571/2003, 554/2004 privind contenciosul administrativ, O.M.F.P. nr.1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget, legea nr. 157/2005, Constitutia Romaniei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Cu privire la sustinerile recurentei in sensul ca AFP SECTOR 3 nu ar avea calitate procesuala pasiva pe motiv ca raportul de drept fiscal se naste direct intre reclamant si AFM, instanta considera ca nu se pot retine aceste sustineri deoarece pe de o parte cererea de restituire a taxei de poluare i-a fost adresata direct acestei parate, iar aceasta nu s-a considerat necompetenta sa solutioneze aceasta cerere neinaintand-o AFM catre solutionare.
Ori daca aceasta parata este competenta sa solutioneze cererea de restituire in temeiul dispozitiilor OG nr. 92/2003 atunci tot ea trebuie sa stea in judecata atunci cand se pune problema refuzului nejustificat de restituire a taxei in cauza.
Imprejurarile invocate de recurenta referitoare la virarea sumei in conturile AFM sunt imprejurari ulterioare care nu au nicio relevanta in privinta stabilirii taxei, care nu s-a facut de catre AFM, ci de catre parata si nici a cererii de restituire a acesteia.
Ca urmare in mod corect instanta de fond a retinut ca parata AFP SECTOR 3 are calitate procesuala pasiva in cauza fiind competenta atat in privinta contestatiilor referitoare la taxa de poluare cat si in privinta restituirilor acestei taxe la cererea contribuabililor.
Revenind la fondul cauzei, sumele nu erau datorate si au fost achitate in plus fata de prevederile Tratatului constitutiv al Uniunii Europene, care potrivit art. 148 al. 2 din Constitutia Romaniei, avea prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
Astfel taxa, denumita taxa de poluare nu este aplicabila si autovehiculelor care deja au fost inmatriculate pe teritoriul Romaniei.
Prin urmare taxa este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale deoarece se aplica autoturismelor deja inmatriculate . UE, fara ca in acelasi timp sa fie aplicabila si autoturismelor care au mai fost inmatriculate in Romania.
Daca taxa ar fi fost impusa numai autovehiculelor noi, care nu ar mai fi fost niciodata inmatriculate in Romania sau in alt stat membru al UE, atunci taxa nu ar mai fi avut acest efect echivalent unor taxe vamale.
In mod corect instanta de fond a retinut incalcarea Tratatului Comunitatii Europene si implicit restrictionarea prin aceasta taxa a liberei circulatii a marfurilor in interiorul UE.
Prevederile din Tratat incalcate produc efecte directe si dau nastere unor drepturi individuale pe care instantele nationale trebuie sa le protejeze, asa cum in mod constant a statuat in nenumarate hotarari Curtea Europeana de Justitie.
Indiferent daca legea fiscala din Romania are caracter special sau imperativ, conflictul dintre o lege interna si o dispozitie dintr-un tratat constitutiv al Uniunii Europene si celelalte reglemetari comunitare, se solutioneaza, potrivit prevederilor art. 148 din Constitutia Romaniei.
Astfel prevederile din tratate si reglementarile comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
D. daca prin tratatul de aderare s-ar fi prevazut anumite derogari, precum si termene de la care anumite reglementari devin obligatorii, atunci s-ar fi aplicat dispozitiile legilor interne.
In cazul de fata insa nu exista nici o derogare de la aplicarea prevederilor Tratatului CE in privinta interdictiei de instituire a unor taxe vamale sau taxe cu efect echivalent acestora.
Nu era necesara nici administrarea altor probe in cauza si nici particularizarea la speta de fata deoarece reglementarea interna este cea care incalca prevederile TICE si prin urmare situatia de fapt nu reclama o alta abordare a cauzei.
Cu privire la necontestarea deciziei de calcul se retine ca ICCJ prin decizia nr. 24/2011 pronuntata in recursul in interesul legii a statuat ca nu sunt inadmisibile actiunile prin care se solicita restituirea taxei de poluare daca nu s-a urmat procedura prevazuta de codul de procedura fiscala, ori aceea din legea nr. 554/2004 de contestare a actului administrativ fiscal.
Reclamantul a formulat cererea in temeiul art. 117 cod de procedura fiscala si a solicitat organului fiscal si dobanda prevazuta de acelasi cod.
Si obligarea la plata cheltuielilor de judecata a fost stabilita corect de catre instanta de fond in conformitate cu dispozitiile art. 274 cod procedura civila (1865).
Hotararea atacata este, prin urmare, legala si temeinica iar recursul formulat de parata AFP Sector 3 nefondat.
Nu trebuie sa existe un document al institutiilor UE care sa stabileasca expres ca taxa este contrara Tratatului CE, deoarece instantele nationale sunt competente ca atunci cand constata ca o prevedere nationala este contrara acestui tratat sa aplice direct prevederile tratatelor Uniunii si sa inlature de la aplicare legislatia interne contrara acestora.
In baza celor retinute mai sus si a dispozitiilor art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 9, 3041 cod procedura civila va respinge ca nefondat recursul paratei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3356 din 27.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. F. C., și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. G. G. C. P.
GREFIER
G. P.
Red. C.P./2 ex./
Tribunalul Bucuresti Sectia IX – jud. A. J.
| ← Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3356/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








