Obligaţia de a face. Sentința nr. 1758/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1758/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 75272/3/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1758

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30 mai 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. D.

GREFIER - E. CHIRĂNUȘ

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantul F. C. TIȚIAN în contradictoriu cu pârâții M. SĂNĂTĂȚII, C. A., G. M. R., I. G., A. D., T. C., S. V. și C. A., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și pârâții G. M. R. și T. C. prin avocat L. M., cu împuternicire avocațială la dosar – filele 23 și 24, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a depus prin serviciul registratură de către pârâtul M. Sănătății, la data de 24.05.2013, răspuns cu privire la dispoziția instanței privind planșele foto executate cu ocazia examenului de medic primar neurochirurg, iar la data de 28.05.2013 reclamantul a depus cerere de reexaminare a respingerii probatoriului.

Referitor la cererea reclamantului de reexaminare a respingerii probatoriului, Curtea îi aduce la cunoștința faptul că s-a pronunțat asupra probatorului, iar potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă nu poate reexamina probatoriu.

Curtea observă că din relațiile comunicate de M. Sănătății reiese faptul că nu mai există alte documente în afara celor depuse la dosar.

Apărătorul pârâților G. M. R. și T. C. învederează că toate documentele întocmite de Comisia de examinare au fost depuse de Ministerului Sănătății și nu deține informații cu privire la existența unui proces-verbal.

Având cuvântul, reclamantul precizează faptul că poate prezenta planșa cu întregul instrumentar medical care se află la poarta Curții de Apel București, însă nu i s-a permis accesul în instanță cu această planșă.

Curtea observă că nu poate sesiza diferențele menționate de reclamant și nu are această competență întrucât nu are studii medicale.

Reclamantul solicită să se revină cu adresă către M. Sănătății pentru depunerea planșelor foto executate cu ocazia susținerii examenului.

Apărătorul pârâților G. M. R. și T. C. învederează că nu există alte dovezi în acest sens, astfel că se opune revenirii cu adresă către M. Sănătății.

După deliberare asupra solicitării reclamantului de revenire cu adresă către M. Sănătății în vederea depunerii planșelor foto executate cu ocazia susținerii examenului, Curtea observă că acest demers a fost deja efectuat, pentru termenul de azi fiind primit un răspuns de la Minister în sensul că nu dețin astfel de planșe foto, motiv pentru care apreciază că cererea este neutilă soluționării cauzei.

Reclamantul solicită încuviințarea probei cu expertiză medicală.

Curtea observă că la termenul anterior reclamantul a precizat faptul că nu mai susține proba cu expertiza, aspect consemnat în încheierea de ședință.

Reclamantul arată că nu a renunțat la proba cu expertiza medicală.

Având cuvântul apărătorul pârâților G. M. R. și T. C. învederează că reclamantul a renunțat la proba cu expertiza la termenul anterior și nu se poate reveni asupra acestui aspect. De asemenea, arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 C.pr.civ..

Deliberând asupra probei cu expertiza medicală, Curtea observă că această proba nu este formulată în termen, respectiv prin cererea de chemare în judecată, potrivit art. 112 C.pr.civ., iar reclamantul nu a invocat și nu a dovedit existența unuia din cazurile prevăzute de art. 138 C.pr.civ. astfel ca proba să poată fi încuviințată. În acest sens se observă că necesitatea administrării probei cu expertiza medicală nu a reieșit din dezbateri, cu atât mai mult cu cât la termenul anterior, deși a solicitat această probă, ulterior a precizat că nu o mai susține.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de încuviințat sau excepții de invocat, instanța consideră cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Având cuvântul, reclamantul solicită admiterea acțiunii pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Având cuvântul apărătorul pârâților G. M. R. și T. C. solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare. Arată că reclamantul nu a dat dovadă că deține cunoștințele necesare pentru promovarea examenului și nu a dovedit obligațiile care au fost încălcate. Referitor la pârâtul T. C., arată că acesta a avut calitatea de secretar al comisiei. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Având cuvântul în replică, reclamantul consideră că nu se poate apăra fără să-i fie încuviințate probele solicitate.

În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul F. C. Tițian a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerului Sănătății, C. A., G. M. R., I. G., A. D., T. C., S. V. și C. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Ministerului Sănătății la anularea examenului de medic primar neurochirurgie desfășurat în luna iunie 2011 pentru faptul că nu au fost îndeplinite metodologia de examinare și condițiile de examinare lipsind baza materiala, nu au fost respectate normelor metodologice, iar comisia de examinare, prin nota ce i-a acordat, a dat dovada de incorectitudine, iar în subsidiar a solicitat reexaminarea sa, în baza înregistrărilor video și a imaginilor foto realizate de Comisie; obligarea Ministerului Sănătății la plata daunelor morale în suma 5._ de lei vechi; interdicția pârâților T. C., I. G., G. M. R. și A. D. de a fi numiți în comisii de examinare.

În motivare, reclamantul a precizat că s-a înscris la examenul de medic primar neurochirurgie organizat de M. Sănătății în data de 14.06.2011, iar la ora 09.00, când a început proba practică eliminatorie, a constatat că cei din Comisie nu s-au îngrijit să pună la dispoziția celor examinați instrumentarul și tot ce era necesar pentru proba practica, respectiv instrumentar pentru microchirurgie, clampuri, clipuri, pensa pentru clipuri, etc., iar separarea și identificarea arterelor a fost efectuata cu un fel de sfoară. În acest context, reclamantul a menționat că, în ipoteza în care se efectua o operație cu lipsa instrumentarului, bolnavul ar fi decedat. Reclamantul a menționat că a fost examinat, apreciat și notat de o echipa de medici profesori toți criminali.

Reclamantul a mai menționat că pârâtul T. C., secretar în comisie, în loc să se îngrijească de organizarea examenului, între orele 8-9 el a ținut o pledoarie, făcând afirmații defăimătoare și calomnioase la adresa sa, aducându-i atingerea demnității și probității profesionale, valorilor care definesc personalitate, cinstea, demnitatea, onoarea și prestigiul său profesional, fapt care a condus la sancționarea sa cu calificativul de respins la proba practica și imposibilitatea continuării examenului cu proba scrisa.

De asemenea, reclamantul a solicitat să se constatate că a fost apreciat în mod nejustificat, abuziv, nelegal de către Comisie, care i-a acordat calificativul de respins, împrejurare ce a adus atingere onoarei, demnității și personalității sale, motiv pentru care solicită daune morale în suma de 5._ lei vechi. Pentru refuzul nejustificat de a răspunde la contestație și pentru refuzul nejustificat privind reexaminarea sa, reclamantul a solicitat daune cominatorii în suma de 4.000 euro/zi de întârziere până în ziua reexaminării.

Cu privire la pârâtul C. A., reclamantul a menționat că aceasta a răspuns la plângerea formulată, precizând că vinovați pentru felul nelegal al desfășurării examenului sunt membrii comisiei fără sa arate verificările care susțin aceste afirmații, ce demersuri a făcut și în ce a constat verificarea afirmațiilor sale. Cat privește răspunsul prin adresa nr._/22.07.2011, reclamantul a menționat că nu răspunde solicitărilor sale. Totodată, reclamantul a arătat că pârâta S. V. i-a comunicat că va primi răspuns la contestația formulată în scris, neprecizându-i că trebuie să meargă să-l citească de pe panou.

Pentru ca examenul nu s-a desfășurat și nu au fost respectate prevederile legale, era de datoria ministerului sa declanșeze un control și sa sancționeze persoanele vinovate, să anuleze examenul, să demită pe cei incompetenți și să-l interneze pe cel bolnav psihic.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 2 lit. g) și h), art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În dovedire, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar un set de înscrisuri, în copie.

Prin întâmpinarea depusă la data de 05.11.2012, pârâtul I. G. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a arătat că examenul a decurs conform procedurii stabilite de M. Sănătății, care s-a respectat întocmai, și a presupus parcurgerea unei probe de cadavru (eliminatorie - proba la care candidatul trebuie sa obțină minimum nota 8 având de pregătit subiectele prevăzute conform programei avizate de M. Sănătății, din care se trage la sorti un subiect în fata comisiei) și 2 probe clinice (susținute pe bolnavi internați în clinica). De asemenea, a precizat că reclamantul nu a fost în stare sa expună tema aleasă, „endarterectomie carotidiană”, nu a cunoscut timpii operatori, a terminat expunerea orala după 5 minute, la întrebările membrilor din comisie a afirmat că „a văzut aceasta tehnica chirurgicala în urma cu 10 ani la Profesorul D. fără a o uzita niciodată", nu și-a pregătit temele înainte de examen, iar după expunerea teoretica, la cadavru, reclamantul nu a efectuat tehnica cerută de endarterectomie carotidiana, ci a descoperit artera carotidă, considerând ca este suficient pentru a explicita tema avuta. De asemenea, pentru a expune carotida a folosit doua incizii la piele în loc de una.

Întrucât comisia a considerat nu numai ca nu cunoaște tehnica descrisa, dar ca poate constitui un adevărat pericol pentru societate, candidatul F. C. a fost respins la proba eliminatorie, implicit a examenului.

La data de 30.10.2012 a depus întâmpinare și pârâtul G. R. M., solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în fapt această solicitare cu argumente similare celor expuse de pârâtul I. G..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 82, art. 115 și urm, art. 274 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Pârâtul M. Sănătății a depus întâmpinare la data de 13.11.2012 prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București; excepția inadmisibilității acțiunii, precizând faptul că reclamantul nu a indicat actul administrativ pe care îl contestă și nici cererea la care s-a refuzat răspunsul; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. A., în susținerea căreia s-a arătat că prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. A.; excepția netimbrării capătului de cerere privind plata daunelor morale solicitate membrilor Comisiei; excepția inadmisibilității cererii privind anularea examenului de medic primar neurochirurgie întrucât prin această cerere se vatămă drepturile și interesele legitime ale unor terți, respectiv celorlalți candidați care au participat la acest examen și l-au promovat; iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că examenul de medic primar neurochirurgie a fost organizat în sesiunea iunie 2011 conform metodologiei aprobate de ministrul sănătății conform referatului nr. CSA 6396/02.06.2011 prin ordinul nr. 958/02.06.2011. De asemenea, s-a menționat că membrii Comisiei de examinare sunt nume marcante ale medicinii românești, participând la mai multe examene, iar până la reclamant niciun medic candidat nu a semnalat aspecte de natură a le contesta profesionalismul și cunoștințele medicale.

În ceea ce privește pe pârâtul C. A., pârâtul M. Sănătății a precizat că notificarea formulată de reclamant și înregistrată la M. Sănătății sub nr._/19.07.2011 a fost soluționată, fiind emis răspunsul nr._/22.07.2011 de către Direcția Generală Resurse Umane și Certificate.

Pârâtul a mai menționat că proba practică nu poate fi evaluată decât de profesioniști, profesori universitari, medici, care în baza cunoștințelor medicale pot evalua candidații.

Prin sentința civilă nr. 4529/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de pârâtul M. Sănătății, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2012 sub nr._ .

Pârâtul G. R. M. a depus completare la întâmpinare la data de 28.02.2013 prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că metodologia privind desfășurarea probelor examenului de medic/medic dentist/farmacist primar din sesiunea 08.06.2011 nu prevede nicio cale de atac împotriva contestației soluționate de Comisia de evaluare. De asemenea, pârâtul a invocat jurisprudența CEDO, respectiv cauza San Juan contra Franței, precum și jurisprudența Curții Constituționale – decizia nr. 480/2010.

Pârâta S. V. a formulat întâmpinare la data de 27.03.2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat, în esență, că deși reclamantul a avut la dispoziție posibilitatea de a contesta comisia de examen în cele 5 zile de la data afișării compunerii acesteia și până la data de începere a sesiunii, acesta nu a uzat de această procedură, ci a contestat calitatea membrilor de comisie numai după ce prestația sa a fost evaluată din punct de vedere al performanței profesionale ca fiind sub nivelul punctajului necesar promovării.

De asemenea, s-a arătat că tematica specialității Neurochirurgie este nemodificată din anul 2001, probele de examen pentru obținerea gradului de medic primar în această specialitate fiind: două probe clinice și proba practică, prin urmare nu se poate vorbi de modificări ale modului de examinare față de sesiunile ultimilor ani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C.pr.civ.

Pârâtul C. A. G. a depus întâmpinare la data de 23.04.2013 prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C.pr.civ.

Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Conform art. 137 C.pr.civ., instanța se va pronunța cu prioritate cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. A. și C. A. G., respectiv excepția inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtului C. A., instanța reține că acesta deținea funcția de ministrul al sănătății la data 08.06.2011, când a fost organizat concursului de obținere a gradului de medic primar susținut de reclamant, funcție în virtutea cărora a emis ordinele de numire a comisiilor de examinare. În condițiile în care reclamantul a solicitat atât anularea acestui examen în ceea ce-l privește, iar în subsidiar reexaminarea sa, cât și obligarea pârâților la plata sumei de 5._ de lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța apreciază că este justificată, în cazul acestui pârât, calitatea procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge excepția ca neîntemeiată.

În egală măsură, instanța reține că reclamantul a formulat critici și cu privire la răspunsul primit la plângerea formulată și înregistrată la M. Sănătății, răspuns ce a fost semnat de pârâtul C. A. G.. Așadar, pentru considerente similare, instanța apreciază că și calitatea procesuală pasivă a acestui pârât este justificată.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât lipsa unei mențiuni exprese în cuprinsul Metodologiei privind desfășurarea probelor examenului de medic/medic dentist/farmacist primar din sesiunea 8 iunie 2011 cu privire la posibilitatea contestării examenului în instanță nu atrage de plano inadmisibilitatea acțiunii, instanțele de judecată având posibilitatea de a verifica legalitatea examenului în virtutea principiului liberului acces la justiție. De asemenea, instanța reține că, deși în cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în mod generic anularea examenului de medic primar neurochirurgie sesiunea 08 iunie 2011, ulterior a precizat în fața instanței de judecată că înțelege să solicite anularea acestui examen doar în ceea ce privește propria sa examinare, iar nu cu privire la toți candidații.

În fapt, instanța reține că reclamantul s-a înscris pentru a susține examenul de medic primar neurochirurgie organizat la data de 08 iunie 2011, iar în urma susținerii probei practice nu a primit minimum nota 8, care ar fi fost de natură să determine parcurgerea de către acesta a celeilalte probe (proba clinică), în condițiile în care fiecare probă este eliminatorie. Prin urmare, comisia de examinare l-a declarat pe reclamant nepromovat.

Împotriva acestui rezultat a fost formulată contestație de către reclamant, care a fost respinsă de către comisia de examinare (f. 73). De asemenea, reclamantul a formulat contestație înregistrată la M. Sănătății sub nr._/19.07.2011 (f. 51-54), soluționată prin adresa nr._/22.07.2011 emisă de M. Sănătății (f. 60-61). Nemulțumit și de acest răspuns, reclamantul a formulat o nouă contestație, înregistrată la M. Sănătății sub nr._/18.08.2011 (f. 55-59), soluționată prin adresa nr._/14.09.2011 emisă de M. Sănătății (f. 63-65).

Instanța reține că poate face obiectul controlului instanței de contencios administrativ doar legalitatea examenului pentru medic primar neurochirurgie susținut de reclamant la data de 08 iunie 2011, respectiv verificarea organizării acestui examen în conformitate cu Metodologia elaborată de M. Sănătății (f. 70-72). În acest sens, instanța reține că Ministrul Sănătății a desemnat Comisia de examinare pentru acest examen prin ordinul nr. 958/02.06.2011 (f. 85-86), iar proba practică susținută reclamant, constând în tema „endarterectomia carotidiana la gât”, se regăsește la pct. 12 din art. III al Tematicii pentru examenul de medic primar specialitatea Neurochirurgie (f. 69).

Prin urmare, instanța constată că examenul pentru medic primar neurochirurgie desfășurat la data de 08 iunie 2011 a fost organizat conform Metodologiei elaborate de M. Sănătății.

În ceea ce privește criticile formulate de reclamant cu privire la modalitatea concretă în care a fost examinat de către Comisie, instanța constată că singura autoritate competentă să efectueze examinarea candidaților, inclusiv a reclamantului, este Comisia de examinare desemnată de Ministrul Sănătății prin ordinul nr. 958/02.06.2011, instanța de judecată neputându-se substitui acesteia. Așadar, doar Comisia are atribuții legale de evaluare a gradului de însușire, de către reclamant, a aspectelor teoretice și practice cu privire la tema aleasă și a modului de atingere a obiectivelor urmărite. În aceste condiții, instanța de judecată nu poate interveni asupra aprecierilor făcute de Comisie cu privire la modalitatea în care reclamantul a prezentat și performat tema aleasă, respectiv „endarterectomia carotidiana la gât”.

În plus, instanța observă că examenul susținut de către reclamant presupune un nivel foarte ridicat de specializare și aprofundare a cazuisticii medicale în domeniul neurochirurgiei, iar examinarea implică un efort imens chiar și pentru o persoană instruită în acest domeniu, astfel încât instanțele de judecată, care nu au nici pregătirea și nici competența în acest sens, nu ar fi în măsură să emită opinii pertinente cu privire la modalitatea în care reclamantul a executat tema aleasă și dacă, pentru această execuție, nota acordată de Comisie este conformă cu realitatea sau nu.

În egală măsură, instanța reține că doar Comisia de examinarea era competentă să aprecieze ce instrumentar este necesar a fi pus la dispoziția candidaților, astfel încât aceștia să susțină în condiții optime proba practică. De altfel, instanța observă că reclamantul a fost singurul candidat care a afirmat că nu i s-a pus la dispoziție instrumentarul adecvat susținerii probei practice.

În condițiile în care instanța nu poate efectua un control al temeiniciei notei acordate reclamantului, aceasta nu are nici competența de a proceda la reexaminarea reclamantului, pentru argumente identice celor expuse anterior.

De asemenea, instanța mai reține că reclamantul a invocat în cadrul cererii de chemare în judecată aspecte cu privire la calificarea profesională a membrilor Comisiei de examinare, elemente care, pe de o parte, nu au relevanță în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ținând cont în acest sens că reclamantul nu a înțeles să conteste pe calea acestui demers judiciar ordinul nr. 958/02.06.2011 prin care Ministrul Sănătății a desemnat membrii Comisiei, iar pe de altă parte, instanțele de judecată nu au competența de a analiza calificarea profesională a unor medici. Prin urmare, și aceste critici vor fi înlăturate de instanță.

Pe de altă parte, instanța reține că, deși reclamantul nu a formulat în mod distinct un capăt de cerere cu privire la răspunsurile primite la contestațiile depuse la M. Sănătății, în cuprinsul cererii de chemare în judecată invocă critici și cu privire la aceste răspunsuri. Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. 6 C.pr.civ., potrivit cărora „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, precum și capetele de cerere formulate de reclamant, instanța constată că nu a fost legal investită cu o cerere în anularea adreselor nr._/22.07.2011 și nr._/14.09.2011 emise de M. Sănătății.

Nu în ultimul rând, Curtea observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale, însă nu a făcut dovada existenței unor astfel de prejudicii, a autorului și vinovăției acestuia. De asemenea, instanța reține că, în condițiile în care nu a fost constatată nelegalitatea examenului susținut de reclamant la data de 08 iunie 2011, nu există o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care și acest capăt de cerere este apreciat ca neîntemeiat.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a reclamantului, care este partea ce a căzut în pretenții, instanța va respinge cererea acestuia de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. A. și C. A., precum și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul F. C. TIȚIAN, cu domiciliul în București, . nr. 17, sector 4, în contradictoriu cu pârâții M. SĂNĂTĂȚII, cu sediul în București, . nr. 1-3, sector 1, C. A., la cu sediul în București, . nr. 1-3, sector 1, G. M. R., la Spitalul de Urgență B. A., București, ., sector 4, I. G., la Spitalul Universitar de Urgență București, Splaiul Independenței nr. 169, sector 5, A. D., la Spitalul de Urgență Sf. P., București, .-342, sector 2, T. C., la Institutul Național de Boli Cerebro Vasculare, București, ., sector 4, S. V., București, .. 9, și C. A., București, .. 1-3, sector 1, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. E. Chirănuș

Red./thred. MD

11 ex./13.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1758/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI