Pretentii. Decizia nr. 436/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 48428/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 436
Ședința publică din 31.01.2013
Curtea constituită din:
Președinte: D. C. V.
Judecător: D. G. S.
Judecător: I. R.
Grefier: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 împotriva sentinței civile nr.2709/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M. și intimații-pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAREA FISCALĂ, M. FINANȚELOR PUBLICE și M. M., având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin registratura secției.
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IX-a C. la data de 18.06.2011, astfel cum a fost modificată la termenul din 09.05.2012, reclamantul I. M. a solicitat obligarea pârâtei Administrației Finanțelor Publice Sector 6 la restituirea taxei pe polare de 5034 lei.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat din Olanda un autoturism marca Hyundai, fabricat în 2007 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 14.02.2007, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 5034 lei. Reclamantul a precizat că taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de dispozițiile art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare dreptului comunitar.
În drept, reclamantul a invocat prevederile TFUE și art. 148 din Constituție.
Pârâta AFP sector 6 nu a depus întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.
Prin sentința civilă nr. 2709/13.06.2012, Tribunalul București secția a IX-a C. a admis acțiunea precizată, a obligat pârâta DGFPMB-AFP Sector 6 să restituie reclamantului suma de 5034 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, precum și să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Olanda un autoturism marca Hyundai, fabricat în 2007 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 14.02.2007, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 5034 lei, conform deciziei de calcul și chitanței depuse la filele 7-9.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5034 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei și având în vedere taxele de timbru achitate de reclamant, tribunalul va obliga pârâtul la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, în motivarea căii de atac arătându-se următoarele:
„In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 5034 lei,va rugam sa aveți in vedere faptul ca,instanța de fond si-a format o convingere greșita tinându-se cont că, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006.In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizăm următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in aceiași timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată precizam faptul ca alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciem ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, arătam Onoratei Instanțe ca in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar. Astfel, învederam Onoratei Instanțe ca argumentele invocate sunt neîntemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare Onorata Instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima inmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. Față de cele menționate mai sus, invederam instanței faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 aJin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima inmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei ingradiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atat potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel arătam ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința. Având in vedere ca taxa de primă înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal consideram ca suma nu poate fi restituita.
Învederam onoratei instanțe de recurs ca potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscală, impotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătură dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua căi:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, rugam onorata instanța de recurs sa constate ca reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare. Arătam ca, corespondenta adresata instituției noastre, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
Rugam onorata instanța sa constate ca in situația in care instituția noastră nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiteram onoratei instanțe de recurs ca restituirea de sume de la buget ia cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodata, menționam ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat Ia momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie indeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata. Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, solicitam instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate,in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiate.
In drept, ne întemeiem prezenta pe. art. 304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.”
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.
Motivul de recurs prin care se susține implicit inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în lipsa îndeplinirii procedurii administrative nu este întemeiat, având în vedere că prin decizia nr. 24/14.11.2011 (obligatorie potrivit art. 330/7 alin. 4 c.p.c.), ICCJ a admis recursul în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, așa cum a constatat și instanța de fond, art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. (hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09) și N. (hotărârea din 07.07.2011 în cauza C-263/10). Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prin care pârâta susține că a fost în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta a pierdut procesul, iar culpa sa procesuală rezultă din refuzul de a restitui reclamantului taxa de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale ce încalcă normele de drept comunitar. Ca urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 1 c.p.c.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 împotriva sentinței civile nr.2709/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. C. VladDaniel G. SeverinIonelRadu
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DV/tehnored.EC/2 ex.
TB secția a IX-a/jud. D. D. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4762/2013.... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 642/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
