Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 642/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 642/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 8956/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 642
Ședința publică din 12.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte: H. P.
Grefier: M.-C. O.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamații B. I. D., BANICESCU A., B. C. E., B. C. M., B. R. M., D. F. D., I. S., J. A., M. C. M., M. L., M. D., N. M. G., N. M., N. M., O. E., O. G. O., P. M., P. D., P. M., P. M., P. R., T. C. O., M. M. toți reprezentați de S. NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ (ANPIS), AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ ARGEȘ (AJPISAg) și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții, reprezentați de consilier juridic I. C. G., cu delegație pe care o depune la dosar, pârâta ANPIS, prin consilier juridic Gigica M., cu delegație pe care o depune în ședință, și pârâtul MMFPSPV, reprezentat de consilier juridic A. V., cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind pârâta AJPISAg.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este refuz acordare drepturi, procedura de citare este legal îndeplinită și că pârâții au depus, fiecare, întâmpinare, în câte 3 exemplare.
Reclamanții, prin consilier juridic, depun cerere completatoare a listei reclamanților cu încă un membru de sindicat, respectiv cu N. A. E., anexând și împuternicirea dată de acesta pentru reprezentare în instanță. Totodată, solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinări.
Curtea comunică reclamanților, prin consilier juridic, și pârâților prezenți întâmpinările formulate în cauză.
Reclamanții, prin consilier juridic, mai depun acte, comunicându-le și pârâților prezenți.
Curtea ia act de precizarea reprezentantului reclamanților, în sensul că are calitate de reclamant și N. A. E., dispunând menționarea acesteia în citativ.
Curtea pune în discuție cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanților.
Pârâții ANPIS și MMFPSPV, prin consilieri juridici, nu se opun amânării judecății.
Curtea respinge cererea de amânare și, având în vedere că toți reclamanții reprezentați de S. Național al Funcționarilor Publici au calitate de funcționari în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reclamanții, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției, motivând că obiectul acțiunii are strânsă legătură cu dispozițiile date de ANPIS și de MMFPSPV, astfel încât este competentă Curtea de Apel București-Secția a VIII-a și nu Tribunalul Argeș.
Pârâta ANPIS, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției necompetenței materiale către Tribunalul Argeș. Arată că a invocat, prin întâmpinare, și excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că toți reclamanții au raporturi juridice directe cu AJPIS Argeș, instituție cu personalitate juridică.
Pârâtul MMFPSPV, prin consilier juridic, lasă excepția necompetenței materiale la aprecierea Curții.
CURTEA,
Asupra prezentei cauze constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2012, reclamanții B. I. D., BANICESCU A., B. C. E., B. C. M., B. R. M., D. F. D., I. S., J. A., M. C. M., M. L., M. D., N. M. G., N. M., N. M., O. E., O. G. O., P. M., P. D., P. M., P. M., P. R., T. C. O., M. M. și N. A. E. toți reprezentați de S. NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI au solicitat, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ ARGEȘ și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, obligarea pârâților la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază, precum și acordarea unor despăgubiri echivalente cu suma reprezentând diferența dintre sporul pentru condiții vătămătoare acordat în cuantum de 1% și cel de 10% ce trebuia acordat, sume actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății.
Arată că membrii SNPF din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș au beneficiat în luna aprilie 2009 de sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază însă acesta a fost diminuat la 1% din salariul de bază. Apreciază că această măsură este inechitabilă, având în vedere că nu au fost modificate condițiile de muncă și de desfășurare a activității salariaților. Sporul de 10% a fost acordat salariaților din cadrul AJPIS Argeș în baza Buletinului de măsurători al câmpului radioelectric efectuat de Societatea Națională de Radiocomunicații.
În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 554/2004.
Pârâții au formulat, fiecare, întâmpinare pentru primul termen de judecată din 12.02.2013, termen la care Curtea a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței care urmează a fi soluționată cu prioritate conf. art. 137 C.p.civ.
Analizând cauza sub acest aspect, Curtea reține că reclamanții reprezentați de S. Național al Funcționarilor Publici au raporturi de serviciu cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, autoritate publică locală.
Astfel, în raport de dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Argeș, instanța de la sediul autorității pârâte.
Împrejurarea că reclamanții au chemat în judecată doar autorități publice centrale, nu prezintă relevanță, în condițiile în care raportul juridic dedus judecății privește pe reclamanți și autoritatea publică cu care au direct raporturi de serviciu.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând și disp. art. 158- 160 C.p.civ., urmează a admite excepția necompetenței materiale și a declina cauza Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții B. I. D., BANICESCU A., B. C. E., B. C. M., B. R. M., D. F. D., I. S., J. A., M. C. M., M. L., M. D., N. M. G., N. M., N. M., O. E., O. G. O., P. M., P. D., P. M., P. M., P. R., T. C. O., M. M. și N. A. E. toți reprezentați de S. NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ ARGEȘ și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, în favoarea Tribunalului Argeș.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2013
Președinte, Grefier,
H. P. M.-C. O.
Red. HP/2 ex
14.03.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 436/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2528/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








