Pretentii. Decizia nr. 2205/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2205/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 22568/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE civilă Nr. 2205
Ședința publică de la 20.05.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - A. V.
Judecător - M. M. P.
Judecător - M. D.
Grefier - F. L. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta DIRECȚIA NEGERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3828/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. G. A. si A. F. PENTRU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 20.05.2013 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare în două exemplare prin serviciul registratură, dar și că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa părților legal citate.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a două strigare, pentru prezentarea părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a două strigare, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată îndeplinite condițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cererea de recurs în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul P. G. A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 4 și Administrația F. pentru Mediu a solicitat să se dispună scutirea de taxa pe poluare achitată și obligarea pârâtelor să-i restituie suma de_ lei, achitată cu acest titlu, cu cheltuieli de judecată.
P. Sentința civilă nr. 3828/11.10.2012, a fost admisă în parte acțiunea în sensul că au fost obligate în solidar pârâtele AFP Sector 4 și Administrația F. pentru Mediu la restituirea către reclamant a sumei de 11.037 lei reprezentând taxă pe poluare achitată cu chitanța . nr._/24.04.2009. Totodată, au fost obligate în solidar pârâtele la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autoturism second hand marca Renault, an de fabricație 1998, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 29.06.1998, astfel cum rezultă din decizia de calcul al taxei, fila 9, și din certificatul de înmatriculare, fila 12, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 4, taxa pe poluare în cuantum de_ lei conform chitanței . nr._/24.04.2009, fila 10.
Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei AFP Sector 4, cu cerere de restituire a taxei, însă acesta i-a comunicat că taxa a fost legal achitată, fapt pe care îl consideră ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale conform art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004.
Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul a considerat că refuzul pârâtelor de a restitui taxa este nejustificat.
În acest sens, tribunalul a constatat că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.
Totodată, tribunalul a constatat că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a constatat de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, a fost admisă în parte acțiunea și obligate în solidar pârâtele AFP Sector 4 și AFM la restituirea către reclamant a sumei de_ lei achitată cu chitanța . nr._/24.04.2009.
S-a dispus obligarea și a Administrației fondului pentru mediu față de împrejurarea că potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se „plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” și potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 din OUG nr.50/2008 aceasta se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Cum pârâtele au căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ., tribunalul le-a obligat în solidar la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit disp. art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit disp. art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Motivarea instanței în sensul că prin instituirea acestei taxe pe poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondată, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, în speță nu sunt încălcate disp. art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor anterior enunțate, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art. 2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesară a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, recurenta a precizat următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.
Totodată, a precizat faptul că art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate recurenta a menționat că:
Incidența în cauză a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în speța de față, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, și, ca atare, obligația de plată a taxei de poluare îi revine ca fiind legal datorată.
P. urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, recurenta a mai menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere au fost invocate și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. A menționat recurenta că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, a precizat că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, dar și că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea reclamantului, respectiv că taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, au fost invocate următoarele:
În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict”.
Rezultă din această interpretare a Curții că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin nici un argument de către reclamant.
Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. P. modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătată se aplică, iar taxa este percepută, pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.
În aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009 Comisia Europeană a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insistă ca România să modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existența OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de față, legislația română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
P. urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta a învederat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art. 8 din OUG nr. 50/2008, astfel:
(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculelor scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care se impune a se considera taxa pe poluare achitată de reclamant ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 alin.9 din Codul de procedură civilă, iar în temeiul disp. art. 242 pct. 2 din același act s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la data de 20.05.2013 solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând în drept disp. art. 115-118 C.civ.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probei noi.
Examinând recursul declarat deDirecția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Analizând motivele de recurs, iar în raport de acestea, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 24.04.2009, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule fiind emisă la data de 19.03.2009, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
P. această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei astfel achitată, apare ca temeinică și legală.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA NEGERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI (cu sediul în București, .. 13, sector 2) împotriva sentinței civile nr. 3828/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. A. (cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4) si intimata chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU (cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. VasileMirela M. P. M. D.
Grefier
F. L. V.
Red. MMP
2 ex. – 21.06.2013
Tribunalul București
Jud. fond D. S.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4762/2013.... → |
|---|
