Pretentii. Decizia nr. 498/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 498/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 78420/3/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 498
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA: 04.02.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
JUDECĂTOR - H. P.
JUDECĂTOR - F. G. A.
GREFIER - G. D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2446/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - SCAF, în contradictoriu cu intimatul - reclamant M. G. T. și intimata – chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, se prezintă apărătorul intimatului – reclamant, avocat Șovăică N., care depune delegație de substituire și împuternicire avocațială pentru apărătorul titular, avocat O. R., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Asupra cererii de recurs, apărătorul intimatului – reclamant solicită respingerea acesteia și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 30.12.2011, sub numărul_, formulată de reclamantul M. G. T. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București și Administrația F. pentru Mediu, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 39.834 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitată în baza deciziei de calcul nr._/31.01.2011, cu chitanța de plată . nr._/04.02.2011, plus dobânda legală de la data încasării până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2446/01.06.2012, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate prin întâmpinare, a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 39.834 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală de la data încasării până la data plății efective, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCURESTI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 39.834 lei, prin chitanța de plată . nr._/04.02.2011.
Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România. Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pârâta a arătat că Administrația F. pentru Mediu are calitate procesuală pasivă, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
Pârâta-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2010 un autovehicul folosit, marca Porsche cu număr de identificare WP1ZZZ9PZ9LA82838, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 39.834 lei, prin chitanța de plată . nr._/04.02.2011, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care i s-a răspuns că nu există temei legal pentru restituirea taxei (f.51-53).
Împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 39.834 lei și a dobânzii legale.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București.
Totodată, tribunalul reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Asupra fondului cererii, Tribunalul a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel că urmează să se dispună restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
S-a observat că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 39.834 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Împrejurarea că reclamantul nu a solicitat Administrației Finanțelor Publice acordarea dobânzii legale nu îl împiedică să formuleze un capăt accesoriu de cerere, alăturat acțiunii îndreptate împotriva actului administrativ, întemeindu-se pe dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Acordarea dobânzii legale reprezintă o reparație integrală a prejudiciului material provocat prin lipsirea reclamantului de suma de bani achitată cu titlu de taxă.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța reține că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care va obliga pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București și Administrația F. pentru Mediu la plata dobânzii legale corespunzătoare sumei de 39.834 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ., tribunalul a lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Asupra cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.07.2012, în termen legal, pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea cererii de recurs a arătat următoarele:
A arătat ca in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei Finantelor Publice sector 4.
A învederat instantei faptul ca in conformitate cu dispozitiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurarii protectiei mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, A. F. pentru Mediu: "( 1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru auto vehicule, denumită în continuare taxă. care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru Mediu. În vederea finantării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligatia calcularii taxei de poluare (art.3 alin.1, Iit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozitiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odata destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plateste de catre contribuabil . deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei F. pentru Mediu".
A mai arătat ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de catre petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - A. F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscalla care aceștia sunt Înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau Își au domiciliul fiscal, În contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă În contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate În contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitătile Trezoreriei Statului transmit În sistem electronic Administratiei F. pentru Mediu un fișier continând toate operatiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratiei Finantelor Publice Sector 4, conform dispozitiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de catre acesta, intre institutia recurentă si intimata -reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Apreciază că instanta de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garatie a Administratiei F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubire. "
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea; cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare. "
Asa cum a aratat mai sus Fondul pentru Mediu, administrat de A. F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, A. Finantelor Publice Sector 4, avand numai atributia legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Intrucat prin plata taxei de poluare de catre petent in temeiul dispozitiilor O.U.G. nr.50/2008 catre Fondul Pentru Mediu, s-a nascut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de catre instanta nelegalitatea platii acestei taxe de poluare putand solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de incasare a acestei sume - A. F. Pentru Mediu.
Prin urmare, fata de dispozitiile mentionate anterior, apreciază că instanta de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garantie formulata constatand ca nu sunt intrunite conditiile art.60 Cod Procedura civila.
ln ceea ce priveste fondul cauzei, a aratat ca instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea, avand in vedere considerentele urmatoare:
Astfel, aratam ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei Inmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodata, arata faptul ca motivarea instantei in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a Romaniei este nefondata, intrucat analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrarii ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
In conditiile desfiintarii frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reasezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odata cu reasezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit carora pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in Romania autoturismele a caror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui numar exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzatoare in acest sens, ar fi avut drept consecinta transformarea in deseuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmand sa suporte costurile aferente reciclarilor, in locul tarilor de unde au fost achizitionate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constitutionale ale art. 148, invocate de instanta de fond, a precizat urmatoarele:
Potrivit art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor".
Totodata, a precizat faptul ca art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozitiilor legale mai sus invocate rezulta, în opinia sa, faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privinta rezultatului, insa autoritatile nationale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozitiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, retinute de instanta de fond a precizat urmatoarele:
Incidenta in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmeaza a fi platita, conform artA din OUG nr.50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodata, in speta de fata, intimatul-reclamant nu se incadreaza nici in situatiile de exceptie prevazute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligatia de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozitiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitari ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decat pentru produsele interne.
In acelasi sens, a mentionat ca potrivit jurisprudentei Comunitatii Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul mentionat mai sus, cat si alte acte adoptate de institutii si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a sasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discutii cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In sustinerea acestui punct de vedere a invocat si prevederile ari. 33 din Directiva a sasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunitatilor Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementeaza: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu Împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunitatilor Europene avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plateste", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Având in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discutie la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce priveste sustinerea instantei de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, a invederam urmatoarele:
In literatura de specialitate s-a aratat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de marimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor nationale sau straine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL editia a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curtii ca de esenta taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor marfuri nationale sau strai ne pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in Romania aceasta discriminare nefiind fundamentata prin niciun argument de catre reclamanta.
Asadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in Romania, fie romanesti, fie straine. Prin modificarile aduse Codului fiscal de catre Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in Romania. In acest caz, legislatia aratata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima inregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranziteaza o frontiera.
In aceeasi ordine de idei, a invederat instantei ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in intarziere prin care insista ca Romania sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritatile romane au raspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau pozitia fata de chestiunea in discutii si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritatile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislatiei comunitare si, in momentul de fata, legislatia romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, apreciază că existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozitiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentand taxa de poluare.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentand taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, a invederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizeaza in conditiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind platite in temeiul unui text prevazut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pasaport etc.).
Totodata, a mentionat ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite conditii, conditii reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa În România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată În raport cu prevederile legale În vigoare la momentul Înmatriculării autovehiculului În România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi tnmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național. (3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, În baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
c)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
d)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat În alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul - reclamant nu se regaseste in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat sa considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecinta respingerii actiunii ca neintemeiata.
Cu privire la obligarea sa de a plăti dobânda legală, apreciază că această cerere este inadmisibilă și, având în vedere că acesta este un capăt de cerere accesoriu primului capăt, apreciază că se impune respingerea lui ca neîntemeiat și consideră că instanța în mod greșit a admis această cerere, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, această taxă de poluare fiind plătită, în baza unui temei legal.
A mai precizat că potrivit art. 11 din OG nr. 13/2011 a fost abrogată OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instantei admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentintei recurate, in principal in sensul respingerii actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiate.
In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art.304. pct.9 Cod Procedura Civila, OG nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 554/2004, OMFP nr. 1899/2004, OMEF nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005 și Constituția României.
Deși legal citat, intimatul reclamant M. G. T. nu a formulat întâmpinare..
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/04.02.2011, în baza deciziei de calcul nr._/31.01.2011 emisă de AFP Sector 2 București, adresându-se pârâtei prin cererea din data de 21.12.2011 solicitând restituirea taxei de poluare achitată conform chitanței, în temeiul art.117 din Codul de procedură fiscală, la care pârâta a răspuns negativ.
Reclamantul nu a contestat această taxă și prin urmare nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei, la data de 21.12.2011.
Potrivit art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (…) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin urmare, suntem în prezența unui alt raport juridic, de restituire a sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, în contextul în care ulterior s-a constatat că au fost achitate ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, titulari ai raportului juridic fiind reclamanta și pârâta AFP Sector 2, care a procedat la stabilirea taxei, prin emiterea Deciziei de calcul, încasarea taxei și emiterea chitanței.
Împrejurarea că în raport de prevederile art. 1 alin.1 și art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008, respectiv art.3 alin. 5-6 din HG nr.686/2008, titularul dreptului de administrare al acestor sume și al contului fiind Administrația F. de Mediu, căreia i s-a transferat suma încasată cu titlu de taxă de poluare, nu prezintă relevanță, întrucât titularul obligației de restituire a taxei este AFP Sector 2 care, a stabilit-o și încasat-o, urmând ca ulterior regularizarea sumelor să se facă între aceste autorități, acest aspect neputând fi opus reclamantei.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimate-reclamantă în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatabilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Susținerea recurentei-pârâte AFP Sector 2 București că, în condițiile în care reclamantul a achiziționat autovehiculul respectiv pe teritoriul României de la o persoană fizică română și dintr-un stat membru al UE, nu se poate afirma că taxa de poluare achitată contravine art.90 din Tratat, nu poate fi reținută, întrucât esențial este să avem de a face cu un autoturism second hand, care să fi fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, condiții îndeplinite în cauza de față.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2446/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - SCAF, în contradictoriu cu intimatul - reclamant M. G. T. și intimata – chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. B. H. P. F. G. A.
GREFIER
G. D.
Red. HP/2ex
Jud. fond: I. M.
(Tribunalul București – SCAF)
| ← Pretentii. Decizia nr. 12/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4246/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
