Pretentii. Decizia nr. 5498/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5498/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 4104/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5498
Ședința publică de la 05.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, împotriva sentinței civile nr. 172 din 17.01.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă J. R. G. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții-taxă de poluare.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice Slobozia, care, prin . O.U.G. nr. 74/2013, H.G. nr. 520/2013 și a Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă de către recurenta-pârâtă, apreciind cererea de recurs în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 172/17.01.2013 a Tribunalului Ialomița, a fost admisă cererea formulată de reclamanta J. R. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a fost obligată pârâta A.F.P. Slobozia să restituie reclamantei suma de 1607 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data achitării și până la restituirea efectivă.
Totodată, a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei A.F.P. Slobozia suma necesară restituirii.
Pronunțând această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat comunitar un autovehicul second hand marca CITROEN, tipul C3, categoria M1, nr. identificare (.) VF7FC8HZC28847959, pentru care a fost condiționată să achite suma de 1607 lei, potrivit chitanței nr._/11.06.2012, cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Tribunalul a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003.
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
A reținut i9nstanța de fond că asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Împotriva sentinței civile nr. 172/17.01.2013 a Tribunalului Ialomița a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE (AFP) SLOBOZIA, solicitând modificarea în tot a acesteia și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Arată recurenta că, în cuprinsul acțiunii, reclamanta face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, însă taxa achitata de reclamant s-a efectuat în baza dispozițiilor Legii nr.9/2012, care abroga prevederile OUG nr.50/2008.
In aceste condiții, toate precizările vis a vis de practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu are suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei depoluare, iar întemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neîntemeiata.
Arată recurentul că din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Așa cum reiese din actele aflate la dosarul cauzei, reclamanta în anul 2012 a achiziționat un autoturism second hand, marca Citroen, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 26.01.2007, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească taxa pentru emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, în cuantum de 1607 lei, taxă achitată conf. chitanței . 3B nr._ din 11.06.2012.
Curtea va avea în vedere, în primul rând, că normele interne cu privire la stabilirea și încasarea taxei pentru emisii poluante, mai exact dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, au fost suspendate începând cu data de 31.01.2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel că din acest moment nu s-a mai perceput taxa pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autovehiculelor second-hand achiziționate de la un prim proprietar, care nu achitase taxa specială prevăzută de Legea nr. 571/2003, în vigoare în România la momentul primei înmatriculări a autovehiculului în Germania.
Cu toate acestea, dispozițiile art.4 alin 1 din legea nr. 9/2012 au continuat să-și producă efectele, astfel că, pentru un autoturism second-hand dobândit de primul proprietar din România și înscris pentru prima dată în evidențe se percepe taxa pentru emisii poluante.
În acest mod, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, se revine la sistemul anterior, consacrat prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, aplicabile devenind astfel și dispozițiile CEJ din cauzele T. și N. împotriva României.
Astfel, Curtea va avea în vedere că în mod corect prima instanță, prin raportare la cauza C-402/09 T. contra Statului Român, a reținut că există o încălcare a dispozițiilor art. 110 TFUE, prin obligarea intimatei reclamante la plata taxei pentru emisii poluante, în condițiile în care pentru un autoturism nou, pentru care nu se achitase această taxă cu ocazia primei înmatriculări în România, taxa nu se percepe nici la redobândirea dreptului de proprietate ulterior.
Se reține astfel că în mod corect instanța de fond, prin raportare la jurisprudența CEJ, cauza Siemmenthal și cauza C./Enel, a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare, dând astfel eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar.
Astfel, Curtea își va însuși concluziile instanței de fond, în sensul că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, se reține că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare
Față de aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr. 172 din 17.01.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă J. R. G. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C.
GREFIER,
Anișoara N.
Red. A.P. 2 ex/ 17.01.2014
Jud. fond T.I.: D. I.
Opinia separată:
Redactată de judecătorul J. A. în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie separată,
În sensul că
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr. 172 din 17.01.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă J. R. G. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
JUDECĂTOR,
A. J.
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Pretentii. Hotărâre din 15-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








