Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 263/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 263/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 25326/3/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.263

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - M. M. P.

GREFIER - E. S.

Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă ANAF- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6, cu sediul în București, .. 7, sector 1 prin DGFPMB, cu sediul în București, sector 2, .. 13, împotriva sentinței civile nr. 1037 /14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. (P.) V. A., cu domiciliul în București, sector 2, .. 9, ., ., intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, .. 13 și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Față de lipsa părților, Curtea dispune luarea dosarului la a doua strigare.

La al doilea apel făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, în temeiul art. 242 alin 2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 07.04.2011 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._ /CA/2011, reclamanta D. (P.) V. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția generală a Finanțelor Publice a Municipiului București (DGFPMB), Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și Administrația F. pentru Mediu, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule din 03.09.2008, emisă de AFP Sector 6, obligarea pârâților la restituirea sumei de 2.929 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, cu aplicarea ratei inflației la suma plătită și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat de pe piața liberă, în anul 2008, un autovehicul folosit, marca Opel Astra, an de fabricație 1997, înmatriculat pentru prima dată în Germania, adică într-o țară a Uniunii Europene. În vederea înmatriculării acestui automobil i s-a comunicat că are de achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008, la suma de 2.929 lei, sumă pe care a achitat-o.

Reclamanta consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art.90 paragraf I din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene cât și în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România. În ceea ce privește legislația aplicabilă situației de față, reclamanta arată că, pentru a interpreta corect dispozițiile OUG nr.50/2008, trebuie analizată intenția legiuitorului la data adoptării actelor normative, iar această intenție, așa cum rezultă din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 ar fi, invocându-se principiul „poluatorul plătește”, de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru

În ceea ce privește reglementările comunitare, reclamanta arată că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.

Se observă că prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. Stabilind așadar taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzelor C./Enel(1964) și Simmenthal (1976), potrivit căreia judecătorul național are obligația de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, reclamanta apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică în mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția Românei, având în vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene. De asemenea, consideră că există o dublă discriminare, între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane, iar discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de înmatriculare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”, sens în care se solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

S-au invocat în drept dispozițiile art.218 din Codul de Procedură Fiscală – OG nr.92/2003, Codului de Procedură Civilă, ale OUG nr.50/2008, art. 90 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 148 din Constituția Românie și Lg. nr.554/2004 și s-au atașat acțiunii înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată: chitanța . nr._/09.09.2008, copie carte de circulație din Germania, declarație de vânzare tradusă din limba germană, copie a cărții de identitate a autovehiculului.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a formulat întâmpinare invocând excepția inadmisibilității acțiunii, pentru că reclamanta, în măsura în care considera această taxă nelegală avea posibilitatea de a cere autorităților în drept de a efectua înmatricularea, să procedeze astfel fără solicitarea taxei de poluare. De asemenea, s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6, având în vedere dispozițiile art.1 din OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei de poluare, în raport de prevederile art.3-5 din același act normativ, potrivit cărora suma încasată cu titlu de taxă de poluare se transferă în Fondul pentru Mediu, care este administrat de Administrația F. pentru Mediu, astfel că nu există nici un raport juridic fiscal privind încasarea taxei de poluare de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, în condițiile în care nu este vorba de un exces de putere, refuzul fiind motivat prin aplicarea actelor normative interne în vigoare, în speță OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, modificată, iar în ceea ce privește concordanța dreptului intern cu cel comunitar, nu autoritatea publică are competența constatării acestei stări de fapt.

Aceeași pârâtă a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.

Instanța a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, invocate de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1037 /14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București; a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare din 03.09.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București pe numele reclamantei D. (P.) V. A.; a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și pârâta – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu la restituirea către reclamantă a sumei de 2929 lei, sumă actualizată cu rata inflației de la data plății până la data restituirii efective.

În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

Pentru a dispune astfel, instanța ia act că reclamanta a achiziționat în anul 2008, de pe piața liberă, un autovehicul folosit, marca Opel Astra, autoturism care a fost inițial înmatriculat în Germania, adică o țară membră a Uniunii Europene, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de 2.929 lei cu chitanța . nr._/09.09.2008, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008 prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/07.06.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București.

Instanța apreciază că reclamanta trebuie să fie exonerat de plata acestei taxe, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare. Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară. Instanța reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.

Se observă că prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. Stabilind așadar taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.

Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co- Frutta Srl c. Administrazione delle finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate din Italia și fructele cultivate în Italia).

Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior.

Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor OUG nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-ar încălca prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, astfel că, instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantei, făcând aplicare art.117 alin.1 lit.d din Codul de Procedură Fiscală, prin anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București la restituirea sumei de 2.929 lei.

Urmează ca suma efectivă ce se cuvine reclamantei să fie actualizată cu rata inflației, aplicată de la data achitării sumei de către reclamantă (data nașterii dreptului acestuia la restituire) până la data restituirii efective, în raport de dispozițiile art. 1073 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin nevalorificarea sumei de bani solicitate, în această perioadă de timp, sens în care instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

Fiind admisă cererea de chemare în judecată, urmează să fie admisă și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, iar chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu va elibera această sumă din bugetul F. pentru Mediu, urmând ca pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 să o vireze către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 prin DGFPMB, solicitând modificarea sentinței mai sus menționate, pentru următoarele motive:

"Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304. C.pr.civ

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, nu este limitata la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041 C pr. civ.

În fapt, prin acțiunea introdusa pe rolul acestei instanțe, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și Administrația F. pentru Mediu ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea deciziei de calcul al taxei de poluare obligarea la restituirea sumei de 2929 lei constând în taxă de poluare cu aplicarea ratei inflației la suma plătită; obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civila recurata, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a obligat instituția recurentă să restituie reclamantului suma de 2929 lei taxa de poluare, suma actualizata cu rata inflației de la data plații pana la data restituirii efective.

În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecata, în sensul restituirii sumei de 2929 lei, se arată că instanța de fond și-a format o convingere greșita ținându-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.

Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii. Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Față de prevederile constituționale ale art. 148 se arată că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157 /2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britagk și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria W România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Totodată, alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima înmatriculare nu intra în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadru! relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.

Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciază ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.

De asemenea în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele /autovehiculele din producția interna sau din cele produse în spațiul comunitar. Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin urmare instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.

În acest context trebuie menționat și faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene; 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ). Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri și cele care aduc în tara bunuri din spațiul comunitar. Obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut și faptul ca nu ne aflam în prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."

Astfel, nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura să aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecința. Având în vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal considera ca suma nu poate fi restituita.

Se mai arată ca, potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în față instanței. Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua căi:

-fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ - fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în față instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;

- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații în față organului fiscal, atacata în față instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior. Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare. Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire ia legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care să fie solicitata anularea. În situația în care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care să o stabilească, se putea ataca în față instanței de contencios refuzul de restituire a sumei. În prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, se arată ca restituirea de sume de ia buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel: "(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2). (2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național. (3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente: a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național; b)dovada radierii din circulație a autovehiculului; c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz; d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz. (4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .”

Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care se solicita să se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.

Referitor la obligarea instituției recurente la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data plații pana la restituirea efectiva, se arată că fundamentul juridic al cererii rezida în principiul reparării integrale a daunei cauzate prin deprecierea monedei naționale. În principiu, devalorizarea monetara ar fi intervenit asupra unei sume certe, lichide și exigibile, care, după un interval mare de timp, ar fi suferit un proces de depreciere, fiind unanim recunoscut ca inflația este un fenomen obiectiv și ca unul dintre efectele sale ar consta în existenta unui dezechilibru valoric pentru aceeași suma, la intervale de timp diferite.

Legat de acest aspect, se arată ca, în temeiul art. 132 Cod procedura civila, să dispună ca reclamanta să-și precizeze acțiunea cu privire la acest capăt de cerere, deoarece aceasta solicitare nu se justifica, având în vedere practica judiciara, care a statuat ca „în principiu, dobânda legala cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudicial cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plații".

Față de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 și 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr.157/2005, Constituția României.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, față de disp. art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recursul vizează, într-un prim motiv, aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie.

Curtea reține că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.

Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea: “Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"

Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel: “Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."

Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător. Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 și 60 care au următorul cuprins:

(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.

(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".

(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".

(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."

La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7 /2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 /2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.

Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.

În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos: "În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe. De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora. Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic. Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."

Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.

La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.

D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.

În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.

Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.

În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.

În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.

Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.

Sub aspectul admisibilității, aspect invocat de recurentă prin cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea subliniază că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul. Astfel și acest motiv de recurs este nefondat.

În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.

Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.

Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.”

În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.

Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă. În argumentarea hotărârii preliminare pronunțate în Cauza C-402/2009 I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a invocat în mai multe rânduri, cu titlu de jurisprudență, Hotărârea sa din 20 septembrie 2007 în Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), însă aceasta s-a realizat în partea privitoare la "neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național" în care nu s-au constatat încălcări ale dreptului Uniunii Europene.

În partea a II-a a hotărârii, care vizează neutralitatea aceleiași taxe în privința vehiculelor importate din Uniunea Europeană, comparativ cu cele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protecționist.

Prin urmare, argumentele reținute de Curtea de la Luxembourg în Cauza Comisia c. Greciei nu sunt relevante pentru soluționarea recursului în interesul legii de față.

Celelalte două hotărâri, pronunțate în cauzele C-68/1979 -Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudență în privința posibilității reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, ambele hotărâri punctând asupra faptului că acestea trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, după cum s-a arătat anterior.

Or, necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene, astfel încât, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Referitor la, se arată că fundamentul juridic al cererii rezida în principiul reparării integrale a daunei cauzate prin deprecierea monedei naționale. În principiu, devalorizarea monetara ar fi intervenit asupra unei sume certe, lichide și exigibile, care, după un interval mare de timp, ar fi suferit un proces de depreciere, fiind unanim recunoscut ca inflația este un fenomen obiectiv și ca unul dintre efectele sale ar consta în existenta unui dezechilibru valoric pentru aceeași suma, la intervale de timp diferite.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obligarea instituției recurente la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data plații pana la restituirea efectiva, Curtea constată că în cauza de față sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, inclusiv cele privitoare la dobânda ce se acordă pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget.

În acest sens, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”

Rezultă din interpretarea acestui text că în materie fiscală nu există un temei juridic pentru acordarea altor despăgubiri în afara dobânzii în materie fiscală, textele fiind de strică interpretare și aplicare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de acordare a actualizării cu rata inflației ca neîntemeiată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice A Sectorului 6, cu sediul în București, .. 7, sector 1, prin DGFPMB, cu sediul în București, sector 2, .. 13 împotriva sentinței civile nr. 1037 /14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. (P.) V. A., cu domiciliul în București, sector 2, .. 9, ., ., intimata-pârâtă Direcția Generală A Finanțelor Publice A Municipiului București, cu sediul în București, sector 2, .. 13 și intimatul-chemat în garanție Administrația F. De Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge cererea de acordare a actualizării cu rata inflației ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. M. M. P.

GREFIER

E. S.

Data red. 18.02.2013;2 ex;Red.jud. AV;Th. ES

Sentința civilă nr. 1037 /14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._

Judecător fond: M. D.

← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1063/2013....		Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 263/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 263/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI