Pretentii. Decizia nr. 5632/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5632/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 74005/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 5632
Ședința publică din data de 09.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. O. D.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: H. V.
GREFIER: G. M.
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5192/17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. B. E. CONSULTING & MANAGEMENT S.R.L. și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 2211/2013, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București a fost reorganizată în Administrația Sectorului 1 București din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul menționării denumirii actuale a recurentei.
Totodată, constatând că, prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5192/17.12.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins cererea în consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 1, a respins excepția inadmisibilității, a fost admisă acțiunea privind pe reclamanta . & CONSULTING & MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare din 06.10.2011, a fost obligată pârâta AFP Sector 1 să restituie reclamantei suma de 6458 lei reprezentând taxa pe poluare, plus dobânda fiscal conform art. 124 O.G. nr. 92/2003, obliga pârâta AFP Sector 1 la plata sumei de 43,60 lei cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală că nu această pârâtă a emis decizia de calcul, astfel încât nu are calitate procesual pasivă. Din același considerent a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 1, aceasta fiind instituția care a calculat taxa pe poluare și a emis decizia de calcul.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității a reținut că aceasta este neîntemeiată, față de cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.24/14.11.2011 privind soluționarea unui recurs în interesul legii, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism second-hand, pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligat să plătească o taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, instituirea obligației de plată a acestei taxe prin art. 3 din OUG nr. 50/2008 fiind contrară dreptului comunitar.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”., aceste dispoziții comunitare având prioritate față de dreptul național, în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale, și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu AFM, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 Cod proc.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea pârâtă A. F. PUBLICE SECTOR 1 BUCURESTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, hotărârea primei instanțe fiind netemeinică și nelegală.
În primul rând, recurenta a arătat că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive invocată la fond, învederând că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
A arătat recurenta că instanța de fond a respins a în mod nelegal cererea de chemare în garanție, întrucât beneficiarul real al taxei pe poluare este Administrația F. pentru Mediu, pârâta având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei. In consecință, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod proc.civ.
Cu privire la netemeinicia sentinței privind obligarea AFP Sector 1 la restituirea către petentă a sumei achitate de către aceasta cu titlu taxă pe poluare, a arătat că prevederile O.U.G. nr.50/2008 nu sunt contrare dreptului comunitar.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, a arătat că soluția este nelegală calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și nu s-a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, a arătat că față de cele expuse, solicitarea petentei este neîntemeiată.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct. 9 C.pr.civ., OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008, Legea nr.554/2004,OMFP nr.1899/2004. A solicitat și judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Din analiza înscrisurilor atașate la dosar, Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută pentru înmatricularea în anul 2011 în România a unui autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2006 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Curtea arată astfel că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.08.2008.
Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Sector 6 București obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP Sector 1 București, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii fiscale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei, prevederile art. 24 alin. 1 Legea nr. 554/2004 neavând nicio legătură cu momentul de început al calcului dobânzii legale. Aceste prevederi legale stabilesc doar termenul în care trebuie executată hotărârea judecătorească, fără a avea nicio relevanță cu privire la drepturile și obligațiile stabilite prin hotărâre.
Cu toate acestea, Curtea reține că este întemeiat motivul de recurs vizând respingerea cererii de chemare în garanție.
În acest sens, instanța reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 61este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. (1865), Curtea va admite recursul, va modifica în sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție, va obliga chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a sumelor la plata sumei de 6458 lei reprezentând taxă pe poluare și va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (FOSTĂ ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI) împotriva sentinței civile nr. 5192/17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. B. E. CONSULTING & MANAGEMENT S.R.L. și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chematul în garanție AFM la plata către pârâta AS1FP la plata sumei de 6459 lei reprezentând taxe de poluare.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. C. B. H. V.
GREFIER
G. M.
Redactat/tehnoredactat P./2 ex/10.01.2014
Judecător fond – R. E. M.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1106/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2563/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
