Pretentii. Decizia nr. 4022/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4022/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 67578/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4022
Ședința publică din 10.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: U. D.
Judecător: V. A.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4971/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. P. D. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata-reclamantă M. P. D. a depus prin registratură la 03.10.2013, întâmpinare în dublu exemplar, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cererea de recurs spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20.10.2011 sub nr. unic de dosar_, reclamanta M. P. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 a solicitat obligarea acesteia să-i restituie suma de_ lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4971/06.12.2012, Tribunalul București – Secția a IX a C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFPMB pentru AFP Sector 6, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamantă a sumei de 28.039 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu și a obligat chemata în garanție la plata către pârâta AFP Sector 6 a sumei de 28.039 lei, a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire de către reclamantă și până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat în anul 2011 un autoturism second hand marca Porsche, an de fabricație 2008, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 26.02.2008, pentru a cărui înmatriculare în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 6, taxa pe poluare în cuantum de_ lei conform chitanței . nr._/11.03.2011.
Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei AFP Sector 6 cu cerere de restituire a taxei, însă aceasta i-a comunicat că taxa a fost legal achitată, fapt pe care l-a considerat un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale conform art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004.
Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul a apreciat refuzul pârâtei AFP Sector 6 de a restitui taxa ca fiind nejustificat.
În reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultând că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Totodată, tribunalul a constatat că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit prevederilor constituționale și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Instanța de fond a reținut că deși statul român a adoptat prin OUG nr. 50/2008 norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
De asemenea, obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
Este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu în raport de prevederile art.5 alin.4 din OUG nr. 50/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 5749 lei, instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: „Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor.”
A..2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, acestea se refera la „interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamală care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto din România este discriminatorie, argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, în cazul in care este vorba despre aceleași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar. Astfel, legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. Obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu este vorba despre un regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României „Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege.”
Astfel, apreciază recurenta, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția si cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința. Având in vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal, suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscală, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a acestui articol arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacă in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile.
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ-fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
În situația in care AFPS6 nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fără existența unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Mai arată recurenta că și cu privire la obligarea la plata dobânzii legale, sentința este netemeinica si nelegala, în raport de prevederile art.3 alin.3, art.10 din OG nr.9/2000 și art.9 din OG nr.13/2011.
In drept, a invocat recurenta art. 304 pct. 9 si 3041 C.p.civ., OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimata-reclamantă M. P. D. a depus întâmpinare la 03.10.2013 prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei de poluare și faptul că normele care au instituit această taxă contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. și N.. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4971/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. P. D. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. G. U. D. V. A.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/2 ex/2013
Tribunalul București, Secția a IX-a C.
Jud. fond, S. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2401/2013. Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1106/2013.... → |
|---|
