Pretentii. Decizia nr. 5966/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5966/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 75722/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5966
Ședința publică de la 20.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1188 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.03.2013 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul – chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimatul – reclamant D. G. D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant D. G. D. – prin avocat F. F., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 18.09.2013, din partea apărătorului ales al intimatului – reclamant, întâmpinare la recursul ce face obiectul prezentei pricini; comunicată celorlalte părți, conform citativului și a dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare cu acestea, anexate la filele 18-20 dosar.
Apărătorul intimatului – reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, urmând a fi obligată recurenta – pârâtă și la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței de plată a onorariului de avocat ce o anexează în copie la dosar.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.12.2011 sub nr._ reclamantul D. G. D. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 5.661 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, actualizate cu dobânda legală de la data plății, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea 157/2005, art. 148 din Constituția României, art. 90 CE, art. 23 CE, art. 25 CE, art.110 TFUE.
La data de 14.11.2012 pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul din 14.11.2012 reclamantul a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu AFP Sector 2, nu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul luând act de modificarea acțiunii.
La data de 18.12.2012 Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive pârâta a arătat că taxa de poluare achitată de reclamant se face venit la bugetul fondului pentru mediu, care este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare și încasării taxei prin Trezoreria Statului.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că aceasta taxa achitata de către reclamant la bugetul fondului pentru mediu, a fost perceputa in baza unor acte normative, iar stabilirea taxei a fost efectuata in baza documentelor depuse de reclamant.
Prin sentința civilă nr._13 Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 2 reprezentată prin DGFPMB. A admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 reprezentată prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. A obligat pârâta AFP Sector 2 reprezentată prin DGFPMB să restituie reclamantului suma de 5.661 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda fiscală aferentă, calculată din a 46-a zi de la depunerea cererii de restituire înregistrate sub nr._/14.11.2011 până la restituirea integrală a taxei pe poluare și să plătească reclamantului suma de 939,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Sector 2, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2, este neîntemeiată, având în vedere că această instituție este emitenta deciziei de calcul (fila 59) și a încasat taxa pe poluare în cuantum de 5.661 lei (fila 14), astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP Sector 2, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În acest sens, tribunalul reține că, potrivit art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut:
Reclamantul a achiziționat în anul 2011 un autoturism marca Opel Astra Station Wagon având nr. de identificare WOLOAHL_, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 19.09.2007 (filele 37, 54, 57). Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în cuantum de 5.661 lei, conform deciziei de calcul nr._/28.09.2011 (filele 56, 59).
După plata acestei taxe, reclamantul a formulat o cerere ce a fost înregistrată la AFP Sector 2 sub nr._/14.11.2011, prin care a solicitat restituirea taxei pe poluare și dobânda legală aferentă de la data plății (filele 10-11).
Cererea reclamantului a fost respinsă de AFP Sector 2 prin adresa nr._/21.11.2011 (filele 8-9).
Tribunalul apreciază că obligația stabilită în sarcina reclamantului de plată a taxei pe poluare încalcă dispozițiile dreptului comunitar și refuzul pârâtei de restituire a taxei este nejustificat.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect - “poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România după ce a fost înmatriculat anterior în alt stat membru UE.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei AFP Sector 2 de a restitui taxa pe poluare, exprimat în cadrul adresei depuse la filele 8-9, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.661 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii fiscale, tribunalul, în baza art. 124 coroborat cu art. 70 C.pr.fisc., o va admite în parte și va dispune ca pârâta AFP Sector 2 să plătească aceste dobânzi din a 46-a zi de la depunerea cererii de restituire înregistrate sub nr._/14.11.2011 (nu de la data plății taxei, cum a solicitat reclamantul) și până la data restituirii integrale a taxei pe poluare.
În baza art. 274 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP Sector 2 și având în vedere timbrajul aferent cererii reclamantului și onorariul de avocat achitat de acesta (filele 30, 47-48), tribunalul va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 939,30 lei.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C.pr.civ., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2.
Hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 2.
Astfel, a învederat recurenta că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se menționează cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. Instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a AFM.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimata-reclamanta, DGFP MB, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petent in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parți, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare se poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
3. În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut recurenta că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, a precizat recurenta următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii formulate s-a arătat că:
Incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, a menționat ca, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate și taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimul fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea reclamantului, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat că aceasta nu a fost fundamentata prin nici un argument.
Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
În ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a învederat și ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
IV. În mod greșit a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Aplicând cele doua texte legale art.124 si art.117 din Codul de procedura fiscala, coroborate, la speța dedusa judecații, a solicitat recurenta să se constate obligarea la plata dobânzilor nu se incadreaza in niciuna din situațiile legale pentru a beneficia de dobânda aferenta.
V. Referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, a solicitat admiterea recursului si respingerea lui ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin. 9 din Codul de procedura civila.
La termenul de judecată de astăzi, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, Curtea a luat act că, urmare a reorganizării A.N.A.F., în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurentă – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor a fostelor Direcții Generale ale Finanțelor Publice și ale structurilor subordonate, în speță - ADMINISTRAȚIA SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
I. Dezlegarea dată de către tribunal excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice Sector 2 este legală.
In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București.
Faptul că, în cauză, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 și ale HG nr. 686/2008, ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, nu conduce la stabilirea unei identități între aceasta din urmă și cel care are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, pentru a putea fi admisă excepția invocată de recurentă.
II. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată, ca și judecătorul fondului, că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
III. În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii legale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei.
Astfel, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prin urmare, corect instanța de fond a admis și acest petit.
IV. Asupra cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 2. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
D. sub acest aspect, așadar, Curtea, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza I și alin. 2 C. proc. civ., va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va dispune obligarea acesteia la plata către pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI- ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 a FINANȚELOR PUBLICE a sumelor ce fac obiectul cererii principale, respectiv 5661 lei. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Aceasta întrucât critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul București.
Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1188 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.03.2013 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul – chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimatul – reclamant D. G. D. .
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 5661 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – R.M.V/2 ex/14.01.2014
JUD. FOND S. S. C. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2492/2013.... → |
|---|
