Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 4119/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4119/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 5901/2/2011*
DOSAR NR._
ROMANIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4119
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013
C. constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanta POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 2891/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI, pentru CAMERA DE C. A JUDEȚULUI IALOMIȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă Poliția Locală Slobozia, prin avocat P. G., cu împuternicire avocațială la fila 6 dosar, lipsind intimata – pârâtă C. de C. a României pentru Camera de C. a județului Ialomița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.
C., după deliberare, în temeiul art. 305 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisuri noi. Constată că proba a fost administrată. Nemaifiind alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii împotriva Încheierii Curții de C. a României prin care s-a respins contestația împotriva deciziei Camerei de C. Ialomița. Arată că instanța de fond a ignorat probatoriul administrat în cauză, nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 261 Cod procedură civilă în sensul că nu a arătat pe ce anume și-au întemeiat părțile susținerile. Nu a avut în vedere faptul că instituția are o dubă finanțare: de la bugetul local și o alta, provenită din contracte de pază încheiate cu terți. A făcut dovada că are două coduri de înregistrare fiscală. S-a reținut în mod greșit că bugetul local și central au înregistrat prejudiciu. Toate contribuțiile s-au plătit la valori mai mari ale salariilor. Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În timpul dezbaterilor se prezintă domnul consilier juridic G. V. C., pentru intimata – pârâtă care pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței civile nr. 2891/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița ca fiind legală și temeinică. Consideră că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 329/2009, în speță art. 10, care nu face diferențiere cu privire la modul de finanțare a instituțiilor publice. Potrivit dispozițiilor legale reducerile salariale se aplică tuturor instituțiilor publice. Retribuirea se face unitar, fără discriminări, deci nu se puteau diminua salariile într-o parte, iar în alta nu, în cadrul aceleiași instituții.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 2891/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă a fost respinsa acțiunea formulata de reclamanta POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA in contradictoriu cu parata C. DE C. A ROMÂNIEI, pentru CAMERA DE C. A JUDEȚULUI IALOMIȚA.
În motivarea sentinței civile mai sus indicate s-au reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr._, reclamanta POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA (fost Serviciu Public Poliția Comunitară), cu sediul în mun. Slobozia, ..7, parter, județul Ialomița, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Încheierea nr. VI/245/02.06.2011, emisă de C. de C. a României, încheiere pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii sale, reclamanta arată că în perioada 06 – 31.01.2011, Camera de C. Ialomița a efectuat la reclamantă un audit asupra legalității de acordare a drepturilor salariale pentru perioada 2008 – 2010, la fostul S.P.P.C. Slobozia, întocmind în materializarea controlului Decizia nr.17/18.03.2011.
Decizia astfel întocmită, a fost contestată la C. de C. București, soluționată prin respingerea punctului 1 al acesteia conform Încheierii nr. VI/245/02.06.2011.
Cu ocazia controlului, s-a reținut de auditorii externi, că pentru perioada controlată s-au acordat drepturi salariale nelegale, rezultate din neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie – decembrie 2009, în cazul personalului contractual din cadrul biroului pază.
La reținerea acestui aspect, auditorii au apreciat că reducerea salariilor acestor angajați era o obligație ce rezultă din prevederile art.10 din Legea nr.329/2009, lege care a instituit obligația diminuării cheltuielilor de personal ale autorităților și instituțiilor bugetare, indiferent de modul de funcționare.
În aprecierea reclamantei, nu este de neglijat faptul că aplicarea și asupra acestei structuri a prevederilor art.10 din Legea nr.329/2009, ar fi condus la consecințe nedorite pentru care nu ar mai fi încasat impozite și cote de asigurări sociale.
Prin reducerea salariilor celor prin care asigurau executarea contractelor de prestări servicii, ar fi trebuit să le reducă și timpul de lucru, lucru ce nu ar fi fost posibil întrucât în contracte se specifică clar care este numărul de ore pe care personalul trebuie să îi presteze.
În consecință, apreciază că, interpretând logic litera și spiritul art.10 din Legea nr.329/2009, acesta nu le era aplicabil pentru activitatea de autofinanțare.
Pentru toate aceste considerente, apreciază actele administrativ fiscale ca fiind legale și temeinice, motiv pentru care solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.
Legal citată, în termen, a depus întâmpinare C. de C. a României pentru Camera de C. Ialomița, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei și menținerea actelor atacate ca fiind legale și temeinice.
C. de Apel București prin sentința civilă nr.2298/30.03.2012 a admis excepția necompetenței materiale a acesteia și a declinat cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Ialomița.
Pentru a se pronunța astfel, C. de Apel București a reținut, în raport de dispozițiile art.2 alin.1 lit.”c” din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare și avându-se în vedere și actele a căror anulare formează obiectul litigiului de față, că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de C. Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de C. a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de C. Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de C. Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de tribunal.
La Tribunalul Ialomița dosarul a fost înregistrat sub nr._ din data de 3 august 2012.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, susținerile părților depuse în scris și reiterate oral la dezbaterea pe fond a pricinii, reține următoarele:
Prin Decizia nr.17/2011 emisă de Camera de C. Ialomița, în baza dispozițiilor art.33 alin.3 din Legea nr.94/1992, ca urmare a efectuării controlului de audit la reclamantă, s-a adus la cunoștința ordonatorului de credite neregulile constate, pentru a se stabili întinderea exactă a prejudiciului și a lua măsurile necesare pentru recuperarea acestuia, obligație ce revine în totalitate conducerii unității verificate.
Împotriva măsurilor dispuse la pct.1 din decizia nr.17/2011, reclamanta a formulat contestație, potrivit dispozițiilor art.204 din regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/04.11.2010 a Plenului Curții de C. a României, contestație ce a fost respinsă prin Încheierea nr.VI.245/02.06.2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul Curții de C. a României – Camera de C. Ialomița.
Decizia contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin.3 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C., republicată, raportat la prevederile art.10 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, precum și prevederile art.14 alin.2 din Legea nr.273/2006 privind finanțelor publice locale.
În aprecierea tribunalului, în mod corect s-a reținut în actul de control, faptul că Poliția Locală Slobozia, este instituție publică locală în înțelesul prevederilor art.2 pct.39 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, finanțarea activităților desfășurate realizându-se atât prin venituri proprii, cât și din subvenții de la bugetul local al municipiului Slobozia.
Prin urmare, conducerea entității verificate, avea obligația aplicării măsurilor dispuse de prevederile art.10 din legea nr.329/_, de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5% pentru tot personalul din subordine, efectele acestei diminuări ar fi condus, la finele anului, la înregistrarea unui excedent al bugetului Poliției Locale Slobozia, excedent ce trebuia regularizat cu bugetul Consiliului Local al municipiului Slobozia în limita subvențiilor primite de la acesta, potrivit prevederilor art.70 alin.1 din Legea nr.273/2006.
Cum reducerea dispusă de Legea nr.329/2009 nu a fost aplicată și în cazul personalului contractual din cadrul biroului „Pază”, s-a constatat că entitatea verificată a efectuat plăți nelegale estimate la nivelul sumei de 34.031 lei.
Acordarea drepturilor salariale menționate a determinat și virarea către bugetele contribuțiilor sociale datorate de angajator, respectiv contribuția la asigurările sociale de sănătate, contribuția la asigurările sociale de stat, contribuția la fondul de șomaj, contribuția la asigurările de risc, accidente și boli profesionale, contribuția la concedii și indemnizații, valoarea acestora fiind estimată la suma de 9.359 lei.
Așa fiind, pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA (fost Serviciu Public Poliția Comunitară), împotriva încheierii nr.6/245/02.06.2011 emisă de pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI.
Impotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA cu motivarea:
„1.instanța trebuia, cf. alin.(l) pct.3, sa menționeze in hotărâre obiectul cererii si susținerile in prescurtare ale părtilor, cu arătarea dovezilor. Urmează sa observați ca, desi obiectul cererii introductive a fost anularea încheierii VI/245/2.06.2011 a Curții de C. a României, ulterior, instanța initial investita, in speța C., la termenul din 9.12.2011, ne-a pus in vedere sa precizam daca intelegem sa atacam si Dec.nr. 17/2011 a Camerei de C. Ialomița.
Pentru termenul din 17.02.2012, a fost depusa precizarea noastră, in sensul ca intelegem sa solicitam si anularea pet. 1 al Deciziei 17/2011 a Camerei de C. Ialomița. Ulterior, la termenul din 30.03.2012, s-a dispus declinarea competentei către Trib.ialomița.
2.prin urmare, obiectul cauzei consta atat in anularea încheierii Curții de C. a României nr. VI/245/2.06.2011 cat si in anularea pct.l al Dec.nr. 17/2011 a Camerei de C. Ialomița, astfel cum a fost precizata acțiunea inițiala. In cuprinsul hotărârii este menționata doar anularea încheierii Curții de C. ca fiind obiect al cererii, dispozitivul sau referindu-se doar la acesta.
3.sentința nu cuprinde nici arătarea dovezilor pe care părțile si-au intemeiat susținerile. Noi am depus la dosarul cauzei o seama de inscrisuri cu care am incercat sa dovedim ca natura instituției noastre este dubla, astfel cum a inteles legiuitorul sa o reglementeze: exista atat o componenta bugetara, finanțata din bugetul local al Mun.Slobozia, cat si o componenta autofinantata, anume cea de "Paza", care obține venituri exclusiv din contractele de prestari-servicii incheiate cu terții.
In acest sens, am depus cele doua certificate de atestare fiscala (unul pentru activitatea economica autofinantata si unul pentru cea cu finanțare bugetara), precum si alte inscrisuri, despre care nu se face nici un fel de referire in cuprinsul sentinței, nu sunt nici menționate, nici analizate si nici nu se arata de ce nu au fost luate in considerare.
4.in cadrul probei cu inscrisuri am depus, la 9.12.2011, la C., si o expertiza extrajudiciara care dovedea, credem noi, faptul ca am procedat corect aplicând reducerea salariala doar pentru activitatea bugetara si faptul ca bugetul de stat si local nu au avut de suferit nici un prejudiciu de pe urma neaplicarii reducerii de 15,5% lunar a salariilor angajaților contractuali de la serviciul "Paza".
Nici despre aceasta nu se face absolute nici o referire: daca exista, daca e relevanta, daca sunt admisibile sau nu concluziile sale, etc.
5.desi instanța de fond, la fila 3 a sentinței, ultimul alineat,a reținut ca suntem o instituție cu dubla finanțare, o parte de la bugetul local si o parte autofinantata, in alineatul următor arata ca aveam obligația aplicării reducerii salariale pentru tot personalul, fara a motive aceasta susținere.
6.in mod greșit, instanța a menționat ca "diminuarea salariilor angajaților serviciului "Paza" ar fi condus, la finele anului, la inregistrarea unui excedent al bugetului Politiei Locale, excedent ce trebuia regularizat cu bugetul Consiliului Local Slobozii in limita subvențiilor primite de la acesta".
Daca ar fi analizat expertiza contabila depusa de noi, instanța ar fi observat ca nu putea fi vorba de nici un excedent si de nici o regularizare, intrucat:
a) daca salariile erau mai mici cu 15,5% si pentru cei de la "Paza", si contribuțiile corespunzătoare acestora, la bugetele asigurărilor sociale erau mai mici;
b) regularizarea fiind făcuta "in limita subvenției primite de la C.L.Slobozia", avea in vedere doar partea de activitate cu finanțare primita de la acesta, deci bugetara, si nu partea autofinantata, care nu avea legătura cu bugetul local. Referitor la utilizarea, si de către auditori si de către instanța de fond, a termenului de "subvenție", am arătat de la inceput ca este eronata, pentru ca P. L. nu primește subvenții ci finanțare, conform legii.
Definiția subvenției face ca finanțarea primita de noi pentru partea de activitate bugetara sa nu permită nici o indoiala asupra faptului ca aceste noțiuni nu sunt similare. (Subvenție = plata de regula nerambursabila, de la stat sau persoane private, acordata unor firme, grupuri industriale private, de stat sau mixte, sau unor persoane fizice, in scopul acoperirii diferenței dintre costul producătorului si prețul de vânzare precum si pentru realizarea unor acțiuni si obiective.)
7.bugetul local nu avea cum sa fie prejudiciat pentru ca el nu era grevat de cheltuieli privitoare la activitatea noastră autofinantata, sens in care s-a pronunțat si expertul.
8.bugetul de stat nu a fost nici el prejudiciat, in sensul ca nu s-au făcut cheltuieli nici din acesta si au fost virate contribuții si impozite mai mari decât cele care s-ar fi cuvenit pentru salarii reduse cu 15,5%.
9.noi nu am avea cum sa fim obligați sa acoperim asa-zisul prejudiciu creat prin nediminuarea salariilor personalului "Paza" cu 15%, prin "regularizarea cu C.L.Slobozia", intrucat ar insemna ca acesta sa primească o plata nedatorata, adică sume pe care nici nu le-a cheltuit si nici nu ar fi avut cum sa le cheltuie cu activitatea noastră autofinantata ce nu primește bani de la acest buget.
Ne menținem opinia inițiala ca legiuitorul, atunci cand a inserat in cuprinsul legii 329/2009, art.10, faptul ca reducerile salariale operează la autorități si instituții indiferent de modul de finanțare, s-a referit la finanțarea de la buget: de stat sau local, si nicidecum la fînantatile provenite de la terti-persoane juridice, obținute in baza unor contracte comerciale.
De altfel, spiritual legii rezida chiar din titulatura ei, care face referire la "raționalizarea cheltuielilor publice". Ori, in cazul nostru, salarizarea personalului "Paza" nu reprezenta o cheltuiala publica, pentru ca se făcea din bani obtinuti nu de la buget ci din activități contractuale cu terțe persoane.
Faptul ca noi am inteles rațiunea legii si faptul ca trebuie aplicata este evident si rezulta din aceea ca am aplicat reducerea prevăzuta de lege la salariații din activitățile cu finanțare bugetara.
Pentru toate aceste motive, apreciem ca hotărârea fondului este nelegala si netemeinica, ca instanța de fond nu s-a aplecat cu suficienta atenție asupra probatoriilor administrate si a prevederilor legale aplicabile, astfel incat va rugam sa admiteti recursul, sa modificați hotărârea fondului, in sensul admiterii cererii noastre astfel cum a fost formulata si precizata.
In drept, art.312 alin.3 rap.la art.304 pct.8 si 9, art.304 ind.l C.p.c”.
Nu s-a depus intampinare.
Analizând recursul formulat, C. îl apreciază neîntemeiat și îl va respinge ca atare.
În primul rând, susținerile reclamantei referitoare la critica in sensul ca instanta de fond nu a avut in vedere obiectul litigiului nu sunt intemeiate, dat fiind faptul ca, din continutul propriu-zis al considerentelor sentintei primei instante rezultă cu claritate faptul ca instanta de fond a analizat atât decizia Curtii de C., cat si incheierea emise de aceasta.
În ceea ce privește fondul litigiului, se rețin urmatoarele:
Apărările recurentei in sensul ca art. 10 din Legea nr. 329/2009 s-a referit exclusiv la finanțarea de la buget sunt neîntemeiate. Astfel, potrivit acestui articol:
ART. 10
(1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri:
a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;
b) să reducă programul de lucru;
c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) și b);
d) altă măsură cu efect echivalent.
Se remarca, așadar, cum de altfel, in mod corect a retinut prima instanta, ca legiuitorul, folosind sintagma „indiferent de modul de finantare” nu poate fi interpretat că s-a referit exclusiv la finantarea de la buget. Dimpotriva, sintagma in sine vădește intenția legiuitorului de a nu distinge intre modalitățile diferite de finanțare ale instituțiilor publice.
Că textului trebuie să i se dea exclusiv o atare interpretare rezultă din conținutul însuși al articolului 67 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006
privind finanțele publice locale. Astfel, conform acestui articol:
Finanțarea instituțiilor publice
(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale instituțiilor publice se asigură astfel:
a) integral din bugetul local;
b) din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul local;
c) integral din venituri proprii.
Prin urmare, se remarca faptul că la alin. 1 litera b) al art. 67 din Legea amintita legiuitorul a inteles că, printre modalitatile de finantare ale institutiilor publice se afla și acelea din veniturile proprii si din subventiile acordate de la buget. Prin urmare, chiar daca institutia publica se finanteaza prin venituri proprii, ele reprezinta o modalitate de finantare prevazuta de lege, avuta in vedere de Legea nr. 329/2009 in sintagma „indiferent de modul de finantare”.
Prin urmare, in mod corect a retinut prima instanta incălcarea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 329/2009 intrucat nu a fost aplicata reducerea dispusa de aceasta lege si in cazul personalului contractual din cadrul biroului „pază” al reclamantei. Așa fiind, susținerile recurentei privind neanalizarea raportului de expertiza extrajudiciara nu sunt intemeiate, cata vreme insesi dispozitiile legale citate obligau reclamanta la aplicarea reducerii in cauza.
Așa fiind, in baza art. 312 C. C. va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 2891/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI, pentru CAMERA DE C. A JUDEȚULUI IALOMIȚA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red CMF. – 2 ex.
Tribunalul Ialomița –Jud. I. D.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 322/2013. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 597/2013.... → |
|---|
