Pretentii. Decizia nr. 948/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 948/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 367/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 948
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.03.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: E. I.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: C. I. G.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate împotriva Sentinței civile nr. 199/C. din data de 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta - reclamantă S.C. C. T. S.R.L. și de recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în contradictoriu cu intimata –chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurenta - reclamantă S.C. C. T. S.R.L., prin avocat V. L., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 15, lipsă fiind recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G. și intimata –chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta - reclamantă S.C. C. T. S.R.L., prin avocat, arată că a solicitat dosarul în lista de amânări, întrucât nu mai poate sta în sală, deoarece trebuie să ajungă la o instanță din G., pentru a depune concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată. Depune concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată și arată că a observat că s-a solicitat și judecarea părților în lipsă.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, având în vedere că nu sunt prezente celelalte părți și nu sunt motive de amânare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând conținutul cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., constată că recurenta – pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată cererea în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._, reclamanta S.C. C. T. SRL a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună:
1. anularea deciziei prin care a fost stabilită taxa pe poluare și restituirea taxei pe poluare percepută nelegal în sumă de 8.493 lei achitată cu chitanța nr._/10.09.2008;
2. plata dobânzii legale calculată de la data plății taxei până la restituirea efectivă;
3. plata cheltuielilor de judecată.
La data de 08.03.2012, pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență generală a instanței și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei la organul competent să restituie taxa pe poluare, respectiv Administrația Finanțelor Publice Hotarele.
La aceeași dată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând, în situația admiterii acțiunii reclamantei, obligarea acesteia la plata sumei de 8.493 lei reprezentând taxă pe poluare, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul G. a pronunțat Sentința civilă nr. 199/25 aprilie 2012, prin care a dispus: respingerea excepției de necompetență generală a instanței invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele prin D.G.F.P. G., admiterea în parte a acțiunii, admiterea în parte a cererii de chemare în garanție, anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 81/10.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Hotarele, obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 8.493 lei reprezentând taxă pe poluare achitată pentru autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter cu chitanța . nr._ din 10.09.2008 plus dobânda legală de la data de 10.09.2008 și până la data plății efective, obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele a sumei de 8.493 lei reprezentând taxă pe poluare plătită de reclamantă, respingerea cererii pârâtei Administrația Finanțelor Publice Hotarele de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta S.C. C. T. SRL a achitat la data de 10.09.2008 suma de 8.493 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter, achiziționat de aceasta din Germania în anul 2008.
Ulterior, considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a taxei, care a rămas fără rezultat, astfel că a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune, invocând neconcordanța normei interne în baza căreia s-a perceput taxa pe poluare, respectiv OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Excepția de necompetență generală a instanței invocată de pârâtă este neîntemeiată, întrucât obiectul judecății este reprezentat de pretenția restituirii integrale a taxei pe poluare, iar Legea nr. 9/2012, invocată de pârâtă se referă la restituirea diferenței de taxă plătită, conform OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă și a plății taxei pe poluare, respectiv art. 4 lit. a) din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei intervine „a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”. Această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, este determinată de traversarea graniței de către acesta, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (art. 90 TCE).
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție statuând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE (art.90 TCE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Conform art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.
Întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și, prin urmare, în conformitate cu art. 60 Codul procedură civilă, se impune admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a sumei de 8.493 lei reprezentând taxă pe poluare.
Cererea pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata dobânzii legale se impune a fi respinsă, având în vedere că virarea sumelor la bugetul fondului pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă a chematei în garanție. Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzii legale.
Capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată se impune a fi respins, având în vedere că nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei, din moment ce aceasta nu a făcut altceva decât să facă aplicarea unui act normativ în vigoare, neavând abilitatea de a stabili conformitatea/neconformitatea actului respectiv cu normele dreptului comunitar.
Împotriva Sentinței civile nr. 199/25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul G. au declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. C. T. S.R.L. și pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G..
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, conform art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
În cauză, pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele a căzut în pretenții, astfel că instanța era obligată să dea curs cererii reclamantei și să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Nu are nicio relevanță dacă pârâta are posibilitatea de aplica direct dreptul comunitar, atâta timp cât statul român prin organele sale avea această posibilitate.
Mai mult, pârâta nici nu a comunicat reclamantei un răspuns cererii pe care a formulat-o în cadrul procedurii prealabile sesizării instanței.
În consecință, recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., a criticat hotărârea instanței de fond, pentru următoarele motive:
În mod eronat a fost respinsă excepția de necompetență generală a instanței, având în vedere că la data de 10.01.2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 17 Legea nr. 19/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abrogă OUG nr. 50/2008.
Având în vedere Legea nr. 9/2012, precum și principiul de aplicare imediată a legii noi, competența de soluționare a cauzei aparține Administrației Finanțelor Publice Hotarele.
În consecință, recurenta – pârâtă a solicitat, în principal, casarea sentinței recurate și admiterea excepției de necompetență generală a instanței, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în parte, avându-se în vedere prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Recurenta – reclamantă a formulat întâmpinare la data de 16.01.2013, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., susținând că Legea nr. 9/2012 nu are aplicabilitate în cauză, întrucât a intrat în vigoare în ianuarie 2012 și nu poate retroactiva asupra situațiilor juridice născute și finalizate sub legea veche. Mai mult, acest act normativ nu reprezintă o reparație justă a efectelor OUG nr. 50/2008, aceasta din urmă fiind declarată de Curtea de Justiție ca fiind contrară dreptului comunitar.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului pe care l-a promovat în cauză, respingerea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., și obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în recurs.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, reține următoarele:
Recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G. este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Litigiul dedus judecății vizează refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Hotarele de restituire a taxei pe poluare în valoare de 8.493 lei achitata la data de 10.09.2008 conform chitanței . nr._, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.
Cererea de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 117 lit. d) din OG nr. 92/2003 privind Cod procedură civilă și art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, iar litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ ce revine spre competență soluționare secției de contencios administrativ a tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, este neîntemeiată critica privitoare la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției de necompetență generală a instanței de judecată.
În ceea ce privește Legea nr. 9/2012 invocată de recurenta – pârâtă, Curtea constată că acest act normativ nu este aplicabil în cauză, întrucât taxa pe poluare a fost achitată la data de 10.09.2008, când erau în vigoare prevederile OUG nr. 50/2008, în forma inițială, astfel că legalitatea perceperii taxei se examinează în raport de acest cadru normativ.
În concluzie, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Hotarele prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de reclamanta S.C. C. T. S.R.L., Curtea constată că este fondat, întrucât dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă au fost interpretate și aplicate eronat de instanța de fond.
Astfel, aceste dispoziții legale prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul menționat induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care prin atitudinea sa a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia derulării procedurii judiciare.
Cheltuielile de judecată cu rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică de partea care a pierdut procesul.
Cum acțiunea promovată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare și a dobânzii aferente a fost admisă, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă la situația dedusă judecății, exonerând pârâta de la plata cheltuielilor de judecată justificate de reclamantă.
Prin urmare, este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că, în raport de art. 312 alin. (1) – (3) Cod procedură civilă, se va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii în parte a cererii reclamantei privind cheltuielile de judecată și obligării pârâtei la plata sumei de 1.000 lei cu acest titlu, aferente judecății la instanța de fond.
Admiterea în parte a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, prin reducerea onorariului de avocat aferent judecății la instanța de fond, de la suma de 2.500 lei la suma de 1.000 lei, este justificată prin raportare la art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, la complexitatea redusă a pricinii și la activitatea pe care pregătirea apărării a presupus-o în cauză.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, Curtea va face aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurentei – pârâte, și va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat diminuat de la 1.500 lei, conform art. 274 alin (3) Cod procedură civilă, având în vedere complexitatea cauzei și activitatea impusă de pregătirea apărării în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 199/C. din data de 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice Hotarele, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., ca nefondat.
Admite recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 199/C. din data de 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta - reclamantă S.C. C. T. S.R.L., în contradictoriu cu intimata –chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința recurată.
Admite în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu acest titlu, aferente judecății la instanța de fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurenta – pârâtă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu de avocat diminuat conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, către recurenta – reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
E. I. C. P. C. I. G. R. B.
Red. E.I.
Tehnored. R.B. /2 ex./29.05.2013
Tribunalul Teleorman – jud. fond M. M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3217/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Sentința nr. 2239/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
