Conflict de competenţă. Sentința nr. 2594/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2594/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 8686/303/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2594

Ședința din camera de consiliu de la 17 septembrie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER: M. B.

* * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sectorului 6 București în soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. C. I. Shipping S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

Conflictul de competență se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea reține cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.02.2012 sub nr._, petenta S.C. C. I. Shipping S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) S.A., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2012.

Prin sentința civilă nr. 7794/26.09.2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

În motivare, Judecătoria Sectorului 6 București a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, în speță localitatea Glina, jud. Ilfov, competența de soluționare a cauzei revenind așadar Judecătoriei Cornetu.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cornetu la data de 20.11.2012 sub nr._/1748/2012.

Prin încheierea din 18.03.2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, pe cale administrativă, Judecătoriei Sectorului 6 București, spre competentă soluționare, în temeiul art. XXIII alin. 4 rap. la art. III din Legea nr. 2/2013.

În acest sens, instanța a constatat că, urmare a intrării în vigoare, la data de 15.02.2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în raport de prevederile art. III coroborate cu cele ale art. XXIII alin. 1 din acest act normativ, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca pricina, întrucât sediul petentei se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București.

S-a apreciat că o interpretare contrară a prevederilor invocate, ce ar putea deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr. 2/2013 – Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor.

Astfel, Judecătoria Cornetu a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, text ce face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și pe verticală.

În acest sens, instanța a apreciat că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata tarifului de utilizare a rețelei drumurilor naționale din România (potrivit mențiunilor de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr. 2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională.

Instanța a considerat că folosirea în cuprinsul art. XXIII alin. 1, prima teză, a Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr. 2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contenciosului administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin. 1 și art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul Dispoziții finale și tranzitorii au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, s-a apreciat că motivul pentru care legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”, este evident.

În aceeași ordine de idei, instanța a apreciat că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, în raport de distincția materie contravențională/materia contenciosului administrativ și fiscal, această limitare se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin. 1 („precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal”), în sensul că doar instanțele ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și cele care judecă în căile de atac în materie contravențională pot dispune potrivit art. XXIII alin. 4 din Legea nr. 2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.

Pentru aceste motive și ținând cont de dispozițiile exprese ale art. XXIII alin. 4 din Legea nr. 2/2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia, pe cale administrativă la Judecătoria Sectorului 6 București, devenită competentă să o soluționeze cauza.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 6 la data de 20.05.2013 sub nr._ .

Prin încheierea din 19.06.2013, Judecătoria Sectorului 6 a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 26.07.2013.

Analizând prevederile legale incidente și considerentele prezentate de instanțele aflate în conflict negativ de competență, Curtea reține următoarele:

Interpretarea dată de Judecătoria Cornetu dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 este eronată, întrucât aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu de la regula generală prevăzută de art. 725 alin. 2 C.pr.civ. potrivit căreia „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe”.

Prin urmare, dispozițiile art. XXIII trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol.

Or, în alin. 1 al art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că modificarea de competență se aplică doar proceselor în primă instanță, precum și căilor de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, determinarea referitoare la materie referindu-se la cauzele aflate în curs de judecată la data schimbării competenței potrivit prevederilor acestei legi, indiferent de stadiul procesual al soluționării lor.

Pe cale de consecință, regula derogatorie prevăzută de acest articol se aplică doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese din denumirea Secțiunii a 2-a a legii, intitulată „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.

De asemenea, Curtea reține că dispozițiile alin. 1-4 ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013 trebuie interpretate corelat, între prevederile celor patru alineate existând o strânsă legătură, iar în urma unei astfel de interpretări rezultă că noile norme de competență se aplică de îndată doar litigiilor în curs de judecată din materia contenciosului administrativ și fiscal aflate în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție sau în fond la curțile de apel, trimiterea dosarelor realizându-se pe cale administrativă.

Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că schimbarea de competență realizată prin Legea nr. 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG nr. 15/2002 nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data schimbării competenței, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției, care în cazul de față este Judecătoria Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. C. I. SHIPPING S.R.L., cu sediul în București, sector 6, .. 20, ., ., și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în sector 6, București, .. 401A., în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2013.

Președinte, Grefier,

M. B. M. B.

Red./Tehnored.

jud.MB/4ex/25.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2594/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI