Pretentii. Sentința nr. 1021/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1021/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 669/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1021
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.03.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâta C. Deputaților, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul M. C. personal, pârâta C. Deputaților prin consilier juridicMoraru L. în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta depus la 04.03.2013 prin serviciul registratură întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care invocă excepția inadmisibilității acțiunii.
Părțile având pe rând cuvântul declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta C. Deputaților prin consilier juridic, în raport de obiectul cererii și față de criticile reclamantului aduse Legii nr.263/2010, în reglementarea actuală, o astfel de acțiune excede competenței generale a instanțelor judecătorești întrucât ar echivala cu o imixtiune nepermisă în procesul de legiferare, cu încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului. Solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii întrucât legea criticată nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ, și pe cale de consecință respingerea ca inadmisibilă a cererii.
Reclamantul M. C. depune cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate pentru soluționare, constatare, dacă dreptul său pe care îl cerere este cu adevărat constituțional. Comunică un exemplar al cererii reclamantei prin avocat.
Curtea învederează reclamantului că în acest moment instanța nu examinează conținutul legii ci a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii.
Reclamantul arată că a făcut numeroase demersuri la instituțiile abilitate pentru soluționarea cererii sale și de aceea a ajuns în instanță. Știe că instanța nu poate anula acest act dar solicită să i se soluționeze cererea și să nu mai fie trimis de la o instituție la alta.
Curtea, în temeiul art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta C. Deputaților.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 28.01.2013, reclamantul M. C. a chemat in judecata pe parata C. Deputatilor, solicitand anularea art. 65 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca:
1. Legiuitorul a dat spre promulgare si apoi spre aplicare către Casa de Pensii articolul invocat si anume art. 65 alin 1, fara sa tina cont ca prin neaplicarea unui coeficient cat de mic de diminuare, si pe anii cotizați peste limita minima legala 35 ani, si a fost aplicat conform alin 4 din art. 65 numai pe lunile ramase pana la limita de vârsta 65 ani cu 0,75%.
Acesta procedura perfect legala a contributivitatii conform art. 2 lit. c, s-a aplicat la legea veche si pe anii peste limita minima (legea 19/2000 art.50 alin 2 cu tabelul) proba in dosar.
2. Leguitorul nu a ținut cont ca daca elimina acest drept pe anii cotizați in plus creează dezavantaje acelor care au cotizat. Nu exista nici o discrepanta intre minim si maxim. Produce discriminare, cotizez nu cotizez, penalizarea e aceiași. Doresc din partea legiuitorului sa se pronunțe asupra cărui articol intemeiat a stat la baza acestei eliminări a coeficientului de diminuare pe anii cotizați peste limita minima de 35 ani.
3. Prin acesta neaplicare dar nu numai se incalca articolele bine întemeiate, respectiv art.2 lit. d, raportat la art. 16 alin.1 din constituție unde nu mai suntem egali in fata legii. ( cel cu 35 ani limita minima, in cazul sau cu peste 6 ani, penalizarea este aplicata la fel)
4. O lege noua este bine venita daca păstrează un drept câștigat si-l menține pe viitor. In fond poate majora in cazul art. 65, cu 15% si mai mult, in aceste condiții toti vor suferi in mod egal prin cotizare, dar cu condiția sa fie aplicata acea diminuare pe ani in plus. Prin neaplicare si eliminare acelor 6 ani pe 48 de luni se incalca un drept câștigat care trebuie sa ramana câștigat. Se incalca articole bine întemeiate si nu puține: legea pensiilor, art.2, lit. c, raportat la art.15, alin 1 din constituție, raportat la convenția pentru apărarea drepturilor omului, art.1 din titlul 1, raportat la art. 1 protocol CEDO, raportat la art.8 CEDO, raportat la art. 17, 18 CEDO.
5. Acest drept al sau subiectiv si recunoscut de cele precizate mai sus printr-o aplicare netemeinica datorita art.65 din legea 263, fiind un articol greșit din naștere prin aplicare s-a produs prejudiciul de oprire pe durata a 48 luni cu 500 lei in loc de aprox. 100 lei. Si toate acestea datorita neaplicarii coeficientului pe anii cotizați peste, respectiv 6 ani si 10luni.
Acest prejudiciu l-a estimat facand o comparație intre legea veche si legea noua, incluzând si majorarea cu 15%. Procentul in loc de 36% primit ca penalizare, ar fi trebuit sa fie de aprox. 9%, daca se aplica diminuare si pe ani, respectiv 6 ani si 10 luni. ( Cum e romanul in loc de 9% putea fi 15%, era mulțumit, dar nu 36% pentru numai un an de cotizare din cei 8 legal conf. art. 65 alin 1.
6. Scopul acestei cereri nu este pentru a cere sancționarea celor vinovați s-au anularea acestui articol, numai leguitorul conf. art 67 poate sa-si indrepte greseala, dar nu am de unde sa stie ca leguitorul propune si recuperarea prin retroactiv. Profitând de greseala leguitorului care nu a inclus acești ani cu nici un procent asupra muncii sale, din contra acest prejudiciu i-a produs o oprire de 4 ori mai mare decât cea reala, fiindcă cei 6 ani si 10 luni nu au fost bagati in seama.
7. Acest articol 65 cu alineatele lui se refera la cei cu limita minima si nu cu cea peste maxim. In aceste condiții cei 6 ani si 10 luni fiind numai implicate pentru obținerea unui venit cat mai mare (asta a urmărit legiuitorul).
Cei 6 ani si 10 luni la acest articol sunt eliminate in totalitate pe perioada celor 48 de luni.
In aceste condiții OBIECTUL CERERII sale este sa-si recupereze banii pe cele 48 luni, prin cotizația data către casa de pensii si implicit la stat care eram obligat de lege, art. 2. lit. c.
Acest prejudiciu l-a estimat altfel: cei aproximativ 400 lei din 500 lei inmultit cu 48 este estimat la_ lei. Acesta suma sa fie calculata de la data sumei oprite.
8. O posibilitate de recuperare a sumei peste 100 lei ce i s-ar fi cuvenit daca se respecta acest articol cu anii cotizați amintiți, ce depășește de aceasta suma il considera prejudiciu, oprit nelegal.
Decizia de pensie cu nr._ din 16.02.2012 sa nu fie modificata, sa ramana suma de oprire de 500 lei pana la limita de vârsta a pensiei din 2015. Prin aceasta menținere a sumei oprite pe cele 48 de luni, anii respectivi la care a cerut prejudiciul de mai sus menționat vor intra la calculul total conform deciziei de pensie, (proba dosar) Iar prejudiciul poate fi echivalat cu cotizarea ultimelor 6 ani si 10 luni respectiv martie 2005 - dec 2011 (una din variante) In aceste condiții cu suma oprita de 500 lei conform deciziei de pensie prin recuperarea prejudiciului cu 400 lei pe cele 48 luni, aproximativ 100 lei este suma cuvenita prin penalizare. Prin aceasta modalitate nu se modifica nici decizia de pensie, cei 6 ani si 10 luni au dreptul din 2015 sa reintre conform pensiei de limita.
Indrept, legea nr. 554/2004 si legea 263/2010.
La 4.03.2013, parata a depus intampinare, invocand exceptia inadmisibilitătii.
> Referitor la criticile formulate de reclamant cu privire la dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, arata ca:
In reglementarea actuală, contenciosul administrativ apare în primul rând ca un contencios subiectiv, instanța învestită cu exercitarea controlului de legalitate, fiind chemată să cerceteze dacă, dreptul subiectiv sau interesul legitim al reclamantului au fost vătămate prin actul administrativ considerat nelegal.
Astfel, potrivit art.1 alin.(1) din legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
In doctrină și în literatura de specialitate, se apreciază că, potrivit legii actuale, contenciosul administrativ este și un contencios obiectiv, în situațiile în care sesizarea instanței de contencios a fost făcută de autoritățile publice prevăzute la art.1 alin.(3)-(8) din lege, când nu se invocă vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim al unei persoane, iar instanța nu este ținută să cerceteze existența unei astfel de vătămări.
În oricare dintre formele contenciosului administrativ, reclamantul acțiunii este obligat să facă dovada îndeplinirii condițiilor generale de exercitare a acțiunii, printre care și aceea a interesului său procesual în cauza respectivă. In același timp însă, fundamentarea acțiunii pe interesul legitim, fie el chiar general, reprezintă o condiție specială a acțiunii directe în contencios administrativ, care are ca obiect o noțiune de drept substanțial.
Obiectul acțiunii formulate în temeiul prevederilor Legii nr.554/2004 este definit de art.8 din lege, potrivit căruia instanța de contencios administrativ are competența de a controla legalitatea actelor administrative propriu - zise sau a celor asimilate, numai în acest cadru procesual instanța fiind învestită să analizeze existența unei atingeri aduse unui drept sau interes legitim.
Din interpretarea art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
Or, în prezenta cauză, reclamantul înțelege să solicite concursul instanței de contencios administrativ în vederea exercitării controlului de legalitate tocmai asupra unei legi, ca act pretins vătămător, fapt pentru care legea nu poate forma obiectul controlului de legalitate exercitat în condițiile contenciosului administrativ.
O astfel de acțiune excede competenței generale a instanțelor judecătorești, întrucât ar echivala cu o imixtiune nepermisă în procesul de legiferare, cu încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului.
Astfel, legea, ca act juridic al Parlamentului, poate fi supusă doar unui control de conformitate față de prevederile constituționale, exercitat exclusiv de Curtea Constituțională, în formele și în condițiile reglementate de dispozițiile art.146 din Constituția României, republicată, și ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
În speța de față, nu suntem în prezența unui act administrativ emis de Parlamentul României, prin cele două camere, C. Deputaților și Senat, întrucât Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pe care reclamantul înțelege să o critice, considerând-o vătămătoare, aparține categoriei actelor juridice specifice activității legiuitoare, fiind rezultatul unor raporturi de sorginte constituțională.
În exercitarea prerogativelor sale constituționale, potrivit dispozițiilor art.67 din Constituția României, republicată, Parlamentul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, acestea fiind acte juridice de drept constituțional, nu și de drept administrativ, neputând fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, ci doar controlului de constituționalitate, exercitat în mod exclusiv de către Curtea Constituțională.
> In subsidiar, în ceea ce privește solicitarea de "recuperare a prejudiciului suferit prin cotizația dată către casa de pensii la care era obligat prin lege", astfel cum a fost formulată de reclamant, arata că, în procedura contenciosului administrativ, legiuitorul a reglementat două căi procesuale prin care reclamantul să poată obține repararea prejudiciului material și moral cauzat acestuia, și anume: fie printr-un capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii în contencios administrativ împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, fie pe cale separată.
Solicitarea despăgubirilor în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ sau obligarea autorității publice să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune administrativă este reglementată de prevederile art.18 alin.(3) din Legea nr.554/2004.
Astfel, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Rezultă așadar, că înlăturarea consecințelor nefavorabile ale actului tipic sau asimilat considerat nelegal poate fi dispusă doar dacă instanța chemată să analizeze legalitatea actului administrativ a fost învestită în acest sens de reclamant, printr-un capăt de cerere accesoriu, expres formulat.
Condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească acțiunea în repararea prejudiciului formulată pe cale separată sunt prevăzute la art.19 alin.(1) din legea contenciosului administrativ, potrivit căruia, atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Prin urmare, cererea de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatate ca atare de instanță, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.
In literatura de specialitate, precum și în practica instanțelor de contencios administrativ, s-a statuat că, prin dispozițiile art.19 alin.(1) din Legea nr.554/2004 este reglementată o excepție de la regula acțiunilor "de plină jurisdicție" instituită prin art.8 coroborat cu art.11 din același act normativ, în sensul de acțiune complexă, care să conțină și capătul de cerere referitor la despăgubiri, atât pentru daune morale, cât și pentru cele materiale. Rezultă astfel că, cererea de despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt de cerere accesoriu în cadrul acțiunii principale îndreptate împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru a da posibilitatea instanței, care analizează legalitatea actului, să decidă și asupra măsurilor de recuperare a prejudiciului.
Acțiunea introdusă ulterior trebuie să fie în mod real motivată pe o situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat la cunoștință de întinderea pagubei, el având posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o acțiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiția imperativă a respectării termenului de prescripție de un an .
Angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității publice presupune o conduită culpabilă a acesteia, care se poate constata numai în cadrul acțiunii în ilegalitatea unui act administrativ sau a unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, deci în cadrul unei acțiuni în anulare, în condițiile contenciosului administrativ.
Totodată, acțiunea în răspundere patrimonială, ca accesoriu al acțiunii în anulare, implică cercetarea condițiilor răspunderii pentru paguba cauzată de un act administrativ sau de un refuz, neputând face abstracție de sfera condițiilor acțiunii în anulare însăși.
Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată este o latură intrinsecă a litigiului administrativ, constituind o etapă ulterioară acțiunii principale îndreptate împotriva actului vătămător.
Or, în cauza de față, acțiunea reclamantului nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru valorificarea dreptului la repararea prejudiciul material sau moral produs prin emiterea unui act administrativ nelegal, nici printr-un capăt ce cerere accesoriu al unei acțiuni principale admisibile în contenciosul administrativ, având ca obiect înlăturarea consecințelor dăunătoare ale unui act administrativ în sensul legii, considerat vătămător, și nici printr-o acțiune formulată ulterior și distinct de acțiunea în anularea actului administrativ nelegal.
Examinand exceptia de inadmisibilitate, Curtea constata ca reclamantul este nemultumit de dispozitiile art. 65 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, solicitand anularea acestuia si repararea prejudiciului cauzat, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 20 000 lei. In reglementarea actuală, contenciosul administrativ apare în primul rând ca un contencios subiectiv, instanța învestită cu exercitarea controlului de legalitate, fiind chemată să cerceteze dacă, dreptul subiectiv sau interesul legitim al reclamantului au fost vătămate prin actul administrativ considerat nelegal.
Astfel, potrivit art.1 alin.(1) din legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Obiectul acțiunii formulate în temeiul prevederilor Legii nr.554/2004 este definit de art.8 din lege, potrivit căruia instanța de contencios administrativ are competența de a controla legalitatea actelor administrative propriu - zise sau a celor asimilate, numai în acest cadru procesual instanța fiind învestită să analizeze existența unei atingeri aduse unui drept sau interes legitim.
Din interpretarea art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
Legea nr. 263/2010 nu este un act administrativ.
Legea, ca act juridic al Parlamentului, poate fi supusă doar unui control de conformitate față de prevederile constituționale, exercitat exclusiv de Curtea Constituțională, în formele și în condițiile reglementate de dispozițiile art.146 din Constituția României, republicată, și ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
De aceea, exceptia de inadmisibilitate este intemeiata in ce priveste cererea de anularea a art. 65 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
In ceea ce privește solicitarea de recuperare a prejudiciului suferit prin cotizația dată către casa de pensii la care era obligat prin lege, Curtea constata ca legiuitorul a reglementat două căi procesuale prin care reclamantul să poată obține repararea prejudiciului material și moral cauzat acestuia, și anume: fie printr-un capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii în contencios administrativ împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, fie pe cale separată.
Din examinarea art. 18 si 19 din Legea nr. 554/2004, Curtea observa ca cererea de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal este condiționată de existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatate ca atare de instanță
Aceasta conditie nu este indeplinita in speta, de vreme ce prin prezenta actiune nu s-a anulat nici un act administrativ, nu s-a constatat vreun refuz nejustificat sau o nerezolvare in termen a vreunei cereri.
De aceea, cererea de plata a despagubirilor este inadmisibila.
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, Curtea va admite excepția inadmisibilității si va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul în București, sector 3, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. Deputaților, cu sediul în București, sector 3, Calea 13 Septembrie nr.2, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehnred. jud. V.B./4 ex./22.03.2013
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 319/2013. Curtea... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 38/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
