Anulare act administrativ. Decizia nr. 5887/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5887/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 4860/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5887
Ședința publică din data de 19 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. R.
GREFIER: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE împotriva sentinței civile nr.6489/14.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. F.-A., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista de amânări fără discuții, se prezintă recurentul-pârât, prin consilier juridic T. M. C., în baza delegației pe care o depune la dosar (fila 29), lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că citația emisă intimatei-reclamante a fost restituită cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă, noul locatar nu permite afișarea”.
Curtea apreciază procedura legal îndeplinită, intimata-reclamantă fiind citată la domiciliul ales indicat în cererea de chemare în judecată și nu a indicat un alt domiciliu la care să fie citată. Dispune lăsarea cauzei la ordine.
Luat la ordinea listei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât, prin consilier juridic T. M. C., lipsă fiind intimata-reclamantă.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative atacate. Solicită să se constate că dispoziția nr.4887/28.10.2011 a fost emisă pentru aplicarea prevederilor legale în vigoare, respectiv a H.G. 0154/03.03.2010 prin care au fost stabiliți coeficienții de ierarhizare a salarizării polițiștilor. Totodată, decizia de imputare atacată a fost emisă în baza acestei dispoziții și a fost efectuată în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză, respectiv OG nr.121/1998 și instrucțiunile Ministrului Afacerilor Interne nr.830/1999. Depune practică judiciară.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2012, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII- a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamanta P. F. - A. a chemat în judecată pârâtul I. G. al Poliției Române, solicitând anularea actelor administrativ - jurisdicționale cu caracter individual reprezentate de Dispoziția IGPR nr. 4882/28.10.2011 si Decizia de Imputare nr._/22.03.2012 emisa in baza acesteia și, în consecință, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1715 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.6489/14.11.2012 Curtea de Apel București Secția a VIII a C. a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte cererea, a anulat în parte, Dispoziția nr.4887/28.10.2011 emisă de IGPR în ce privește efectele produse în perioada 01.06._11, a anulat decizia de imputare nr._/22.03.2012.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
Reclamanta, având calitatea de subinspector de poliție, a fost mutată la cerere, începând cu data de 01.06.2010, prin Dispoziția I.G.P.R. nr. 2650/03.06.2010, din cadrul Direcției cazier Judiciar, S. și Evidențe Operative la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională unde a fost numită în funcție și i-au fost stabilite drepturi salariale corespunzătoare funcției de ofițer principal III (c.i.=4.05) prevăzută cu gradul de subcomisar de poliție (c.i.=l,65), conform H.G. nr. 070/2004 privind stabilirea coeficienților de ierarhizare pe grade profesionale pentru funcțiile îndeplinite de polițiști.
Prin Dispoziția I.G.P.R. nr. 4887/28.10.2011, cu aplicabilitate din 01.09.2011, s-a revenit în parte la Dispoziția I.G.P.R. nr. 2650/2010, în sensul că începând cu data de 01.06.2010, ofițerul a fost numit în funcția de ofițer I stabilindu-i-se drepturile salariale corespunzătoare încadrării ipotetice în funcția similară la 31.12.2009, respectiv de ofițer I (c.i.=3,60) prevăzută cu gradul profesional de inspector principal de poliție (c.i.=l,60), respectând prevederile art. 22 alin.1 (4) din Legea nr. 360/2002. Prin punerea în aplicare a Dispoziția I.G.P.R. nr. 4887 din 28.10.2011, s-a constatat că ofițerul a încasat necuvenit suma de 2.195 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cert, creat în defavoarea I.G.P.R., sumă care a fost plătită din fonduri publice, fiind emisă Decizia de imputare nr._/22.03.2012 prin care s-a dispus imputarea sumei de 1715 lei, reprezentând sume încasate nedatorat în perioada 01.09._11. Pentru perioada 01.06._10, s-a stabilit în cuprinsul deciziei de imputare că nu se poate reține răspunderea materială în sarcina nici unei persoane.
În esență, s-a reținut că la emiterea dispoziției contestate s-a avut în vedere că prin H.G. nr.0154/2010 privind stabilirea funcțiilor de bază pe grade militare, respectiv grade profesionale pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, funcția de ofițer principal III (stabilită de H.G. nr.070/2004) a fost asimilată funcției de ofițer principal III prevăzută cu gradul profesional de comisar de poliție. Așa fiind, s-a constatat că ofițerul a beneficiat de o numire într-o funcție prevăzută cu grad profesional cu patru trepte mai mare decât gradul profesional deținut, contrar prevederilor art.22 alin.(4) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul IGPR cu privire la dispoziția contestată, decurgând din tardivitatea cu care reclamanta a atacat la organul emitent actul administrativ, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată reținând susținerile reclamantei potrivit cu care poate fi considerat un motiv temeinic pentru care nu a respectat termenul de 30 de zile, împrejurarea că în cuprinsul dispoziției de reîncadrare nu existau mențiuni privind existența cu certitudine a unor sume ce se impunea a fi recuperate de la reclamantă, fiind acordate necuvenit, ci s-a reținut că pentru perioada 01.06._11, eventualele sume nedatorate vor fi stabilite de către o comisie de cercetare administrativă, în condițiile legii. Ca atare, în condițiile în care nemulțumirea reclamantei era legată de posibila obligație de a returna anumite sume plătite cu titlu de drepturi salariale, interesul său de a contesta această obligație și, deci, cauza ce a determinat stabilirea acestei obligații se năștea de la data la care aceste sume erau stabilite în mod cert, reclamanta considerând corect că acest moment a fost cel al emiterii deciziei de imputare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că Dispoziția nr.4887/28.10.2011 a fost emisă cu încălcarea principiului neretroactivității, susținerile reclamantei fiind întemeiate, câtă vreme, deși dispoziția contestată a fost emisă la 28 octombrie 2011, efectele acesteia s-au produs, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul dispoziției, începând cu data de 01.06.2010, dată la care fusese emisă Dispoziția nr. 2650/2010 modificată prin dispoziția contestată.
La aceeași concluzie privind data de la care s-au produs efectele dispoziției contestate, conduce și împrejurarea că în cuprinsul deciziei de imputare s-a reținut că ofițerul a încasat nedatorat în perioada 01.06.2010-31.08.2011 suma de 2195 de lei. Împrejurarea că reclamantei i s-a imputat și s-a stabilit în sarcina sa obligația de restituire numai în ce privește suma de 1715 lei, corespunzătoare perioadei 01.09._11, are justificare în faptul că obligarea la restituire a vizat doar „sumele încasate fără drept pe timp de un an de zile în urmă, socotit de la data constatării”, temeiul de drept legat de această dispoziție din decizia de imputare fiind reprezentat de art. 24 alin.2 din OG nr. 121/1998.
În aceste condiții, rezultă cu evidență că dispoziția contestată, emisă la 28.10.2011, prin care pârâtul a procedat la încadrarea în funcție a reclamantei potrivit dispozițiilor legale prin modificarea unei dispoziții de încadrare emisă anterior, a produs efecte nu de la data emiterii sale ori începând cu o dată ulterioară, ci de la o dată și pe o perioadă anterioare emiterii sale, respectiv de la 01.06.2010.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că actul administrativ individual emis de pârâtul IGPR și contestat de reclamantă, în ceea ce privește producerea de efecte pentru trecut (perioada 01.06._11), este nelegal în parte.
Critica reclamantei vizând nemotivarea actului nu a fost reținută de prima instanță care a constatat că nici unuia dintre cele două acte administrative pe care aceasta le-a invocat (și care nu se încadrează în categoria actelor administrativ jurisdicționale) nu i se poate imputa această lipsă, atât dispoziția de încadrare, cât și decizia de imputare cuprinzând atât mențiunile privind situația de fapt, cât și temeiul juridic în baza cărora au fost emise, susținerile reclamantei fiind deci nefondate.
Constatând că dispoziția de încadrare este în parte nelegală, întrucât decizia de imputare a fost emisă în temeiul acestei dispoziții, constatându-se că încadrarea reclamantei într-o funcție superioară s-a efectuat în mod nelegal, astfel că aceasta datorează anumite sume de bani încasate necuvenit și care i-au fost imputate fiind emisă decizia nr._/22.03.2012, acest din urmă act este la rândul său nelegal, dat fiind că s-a emis în baza unui act administrativ nevalabil.
În consecință, prima instanță a constatat că cererea reclamantei este în parte întemeiată, motiv pentru care, a admis-o și a anulat în parte Dispoziția nr.4887/28.10.2011 emisă de IGPR în ce privește efectele produse în perioada 01.06._11 și în întregime decizia de imputare nr._/22.03.2012 emisă de același pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, solicitând admiterea recursului și rejudecând pe fond cauza, să fie respinsă acțiunea.
În motivarea recursului, se arată că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, nici unul dintre cele două acte administrative contestate nu reprezintă un act administrativ-jurisdicțional așa cum a susținut reclamanta, ceea ce lipsește de pertinență argumentele sale pe marginea obligației motivării actului administrativ jurisdicțional, atât dispoziția de încadrare, cât și decizia de imputare cuprinzând atât mențiunile privind situația de fapt, cât și temeiul juridic în baza cărora au fost emise.
Cât privește susținerile instanței de fond referitoare la retroactivitatea dispoziției atacate, a precizat următoarele:
În luna aprilie 2010 au fost comunicate I.G.P.R., de către Direcția Generală Management Operațional din M.A.I., următoarele acte normative: Hotărârea Guvernului nr. 0154/03.03.2010 privind stabilirea funcțiilor de bază pe grade militare, respectiv grade profesionale pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională (având caracter ,.secret"") și Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1/0520 din 07.04.2010 (având caracter „secret"), prin care s-au aprobat Listele cu asimilarea funcțiilor pe grade militare/profesionale, nivelul studiilor și coeficienții de ierarhizare corespunzătoare posturilor prevăzute în statele de organizare ale structurilor M.A.I.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 0154/03.03.2010 cât și prin art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului nr. 1/0520 din 07.04.2010 se prevede faptul că modificările din listele aprobate la art. 1 se prevăd în statele de organizare ale unităților de la data de 01.01.2010.
În contextul prezentat, la nivelul IGPR, statele de organizare elaborate conform H.G. nr. 0154/2010 si O.M.A.I. nr. J/0520 din 07.04.2010 au intrat în vigoare la data de 01.09.2010.
Astfel, în lipsa statelor de organizare, conforme cu actele normative sus-menționate, nu exista posibilitatea numirii personalului în noile funcții prevăzute și, pe cale de consecință, nici posibilitatea asimilării acestora cu funcții similare la 31.12.2009.
Prin urmare, în mod logic, în vederea punerii în aplicare a H.G. nr. 0154/2010 și O.M.A.I. nr. 1/0520 din 07.04.2010, era necesar ca aceste modificări să fie prevăzute într-un nou stat de organizare, prin emiterea unui ordin al ministrului, conform regulilor și procedurilor din domeniul planificării structurale și, ulterior adoptării acestor modificări, să devină bază legală la numirea în funcție, fapt care s-a realizat la reorganizarea de la data de 01.09.2010, ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului ministrului 1/0551 din 18.08.2010, cu aplicabilitate din 01.09.2010, prin care s-au aprobat noile state de organizare ale IGPR.
Din aceste considerente, până la data de 01.09.2010, au fost utilizați vechii coeficienți la emiterea dispozițiilor de personal, iar ulterior datei de 01.09.2010, ca urmare a intrării in vigoare a Ordinului ministrului 1/0551 din 18.08.2010, cu aplicabilitate din 01.09.2010, prin care s-au aprobat noile state de organizare ale I.G.P.R., toate actele administrative de modificare a raporturilor de serviciu au fost emise cu respectarea H.G. nr. 0154/2010 si O.M.A.I. nr. 1/0520 din 07.04.2010.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrative, cu modificările și completările ulterioare, (act administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice) retroactivitatea dispoziției în cauză este determinată de prevederile H.G. nr. 0154/2010 cu privire la momentul aplicării acesteia.
În acest context, retroactivitatea nu reprezintă o cauză de nelegalitate a actului administrativ în cauză. De altfel, reclamanta nu a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a H.G. 0154/2010, astfel încât subsecvența Dispoziției I.G.P.R. nr. 4887 din 28.10.2011 față de această hotărâre de guvern înlătură orice fel de dubiu.
Instanța analizând actele depuse la dosar, a reținut că actul administrativ atacat nu mai putea fi desființat cu caracter retroactiv, întrucât acesta nu poate produce efecte pentru trecut.
Vorbim de fapt despre operațiunea de retractare a unui act administrativ, prin intermediul căreia autoritatea publică emitentă și-a reconsiderat poziția inițială, având ca temei modificările legislative survenite.
Revocarea actelor administrative, denumită și retractare, constituie procedeul prin care autoritatea publică desființează un act administrativ, cu efect retroactiv. Aceasta poate fi opera organului emitent al actului revocat și atunci operațiunea poartă denumirea de retractare sau a organului ierarhic superior, când se numește revocare. Revocarea este o formă a nulității, "o specie". In același timp, în dreptul administrativ, revocarea reprezintă un principiu general, fiind motivat de împrejurarea ca față de actul jurisdicțional care nu poate fi desființat decât de autoritatea judecătorească superioară, cu respectarea anumitor dispoziții legale imperative, autoritatea publică poate să revină asupra deciziilor sale, a căror stabilitate este destul de relativă.
Fiindcă autoritățile administrative acționează sub presiunea factorului "timp", rezolvarea nevoilor sociale trebuie făcută cu operativitate. Tot astfel autoritatea publică trebuie să acționeze în anumite situații limită când orice măsură luată poate fi benefică, dar ulterior administrația poate reveni asupra actelor sale.
Întreaga administrație fiind construită într-un sistem, acesta, în elementele sale trebuie bine armonizat, organizat pentru ca pe de-o parte administrația să poată funcționa cu elasticitate, iar pe de altă parte să poată fi "operativă, consacrată și diferențiată" . Administrația publică fiind organizată pe principiul ierarhiei, presupune și posibilitatea revocării actelor administrative pentru a nu se prejudicia sistemul însuși.
Revocarea trebuie să dea posibilitate autorității publice de a-și reconsidera decizia anterioară pe motiv de nelegalitate sau de neoportunitate, înainte de a prejudicia interese generale sau particulare și cu minim de costuri.
Revocarea poate privi actul în întregul său ori numai anumite părți ale actului, dacă prin aceasta nu se prejudiciază unitatea structural-juridică a actului.
Această teorie a revocării actului administrativ nu face altceva decât să motiveze de ce instituția noastră, în contextul modificărilor legislative survenite, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost nevoită să revină asupra dispoziției inițiale și să emită o nouă dispoziție prin care reclamantului să-i fie retras salariul de merit acordat.
Având în vedere la baza emiterii dispoziției contestate a stat H.G. nr. 0154/03.03.2010 care a fost emisă în baza și executarea unor prevederi legale de rang superior, care se regăsesc în cuprinsul Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O. G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, precizăm faptul că I. G. al Poliției Române, instituție publică, finanțată de la bugetul de stat, nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispozițiile legale menționate anterior, ceea ce este un lucru admisibil, având în vedere că I.G.P.R. nu este în măsură să pună la îndoială o prevedere legală în vigoare.
Cu privire la decizia de imputare, arată că:
Cercetarea administrativă dispusă la nivelul Inspectoratului G. al Poliției Române s-a efectuat ca urmare a constatărilor menționate în Raportul de audit Public Intern al Direcției Generale Audit Intern nr._ din 22.07.2011, aprobat de conducerea Ministerului Administrației și Internelor, înregistrat la I. G. al Poliției Române sub nr._ din 25.08.2011.
Prin Raportul de Audit Public Intern menționat anterior s-a recomandat numirea la nivelul I. G. al Poliției Române (I.G.P.R), prin D.Z.U, a unei comisii, în vederea efectuării cercetării administrative pentru stabilirea persoanelor responsabile și a modului de recuperare a sumei de bani, reprezentând drepturile salariale acordate necuvenit ca urinare a stabilirii greșite a coeficientului de ierarhizare a funcției, comisie care a urmărit respectarea prevederilor pct. 90 din I.M.A.I. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse M.A.I.. cu modificările și completările ulterioare.
Printre recomandările făcute de auditorii interni a fost și aceea de a se corecta elementele salariale stabilite eronat prin revenirea la dispozițiile de personal emise în perioada 01.01._11.
Ca atare, după emiterea Dispozițiilor de personal menționate anterior, prin Dispoziția inspectorului general al Poliției Române a fost numită comisia de cercetare administrativă în vederea recuperării prejudiciului ce reprezenta o pagubă creată I.G.P.R.. prin acordarea unor drepturi salariale necuvenite.
În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și ale Instrucțiunilor M.A.I. nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare, comisia de cercetare administrativă a desfășurat activitățile specifice pentru stabilirea cu certitudine a pagubei produse, cauzele și împrejurările producerii pagubei, persoanele care trebuie să repare paguba, probele pe care se fundamentează concluziile cercetării administrative.
După audierea polițiștilor și analizarea materialelor avute la dispoziție, comisia a concluzionat că, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) și art.24 din O.G. 121/1998, coroborat cu punctele 5 alin. (2) lit. a), 7 lit. b), 8, 64 lit. a), pct. 65 lit. a) și lit. b) și pct. 109 alin.(l) lit. a) și alin. (2) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care au încasat sume nedatorate, fără drept, sunt obligate să le restituie.
Potrivit pct. 226 din I.M.A.I. nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare, „sumele plătite în plus, peste drepturile legal cuvenite conform actelor normative care le reglementează se determină ca diferență între sumele efectiv achitate și cele cuvenite legal corespunzător perioadelor la care se referă".
Cu privire la calculul eventualelor sume nedatorate pentru perioada 01.05._11 menționăm faptul că situația reclamantului, precum și a celorlalți polițiști aflați în situație similară, este analizată separat, pentru fiecare caz în parte de o comisie de cercetare administrativă, învestită de conducerea I.G.P.R., pentru a determina întinderea eventualului prejudiciu și modul de recuperare a sumelor încasate necuvenit.
Dispoziția I.G.P.R. nr. 4880/2011 nu are ca obiect recuperarea drepturilor salariale plătite necuvenit, toate condițiile angajării răspunderii materiale fiind analizate de către o comisie constituită în acest sens conform O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și I.M.I. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.A.I.
În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 "Polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor”.
Prin urmare, apreciază că cercetarea administrativă s-a efectuat, în mod corect, potrivit prevederilor O.G. nr. 121/1998 și a I.M.A.I. nr. 830/1999.
Mai mult, precizează că dispoziția contestată a fost emisă în vederea executării în concret a legii, respectiv conform modificărilor prevăzute de H.G. 0154/2010 cu privire la coeficienții de ierarhizare a polițiștilor, iar decizia de imputare contestată a fost emisă urmare a cercetării administrative efectuate, în mod corect, potrivit prevederilor O.G. nr. 121/1998 si a I.M.A.I. nr. 830/1999.
În concluzie, solicită admiterea recursului și, rejudecând pe fond cauza, să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată, menținându-se ca temeinice și legale, actele administrative atacate.
Intimata-reclamantă P. F.-A. nu a depus întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect că un act administrativ nu poate produce în mod legal efecte retroactive. Or în speță autoritatea publică a procedat la o reîncadrare a reclamantului pentru o perioadă anterioară datei emiterii actului administrativ atacat.
Faptul că între momentul primei încadrări și momentul emiterii actului de reîncadrare a intervenit o Hotărâre de Guvern și un ordin al MAI referitoare la statele de funcții ale IGPR nu justifică, prin el însuși, emiterea de acte cu caracter retroactiv, mai ales în condițiile în care actul atacat a fost emis la mult timp după cele două acte normative.
Cât privește dreptul unei autorități de a-și revoca propriul act, Curtea constată că potrivit art. 1 alin. 6 din legea 554/2004 „Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice”
Or în speță actul de încadrare în funcție emis inițial a produs efecte juridice, nemaifiind posibilă revocarea sa. Dacă s-ar fi apreciat că actul respectiv este nelegal autoritatea publică avea posibilitatea să solicite instanței de judecată anularea lui dar nu avea posibilitatea să îl revoce nici explicit nici implicit prin emiterea unui act cu conținut diferit și cu aplicabilitatea pentru trecut.
Cât privește decizia de imputare, Curtea constată că nu mai există temeiuri pentru imputarea sumelor încasate de reclamant în condițiile în care actul de reîncadrare în noua funcție nu mai produce efecte retroactive. Sumele încasate de reclamant în baza încadrării inițiale nu mai apar ca sume achitate necuvenit ci sunt drepturi bănești cuvenite reclamantului în baza încadrării primite în anul 2010.
Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE împotriva sentinței civile nr.6489/14.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. F.-A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. VladDaniel G. SeverinIonel R.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DS, tehnored.MT/2ex.
Instanța de fond. Curtea de Apel București - red.RMG
| ← Pretentii. Decizia nr. 538/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4245/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
